ca grande universitatea din milano
Vacanță cu buget redus,  Italia,  Jurnal de călătorie

Milano: tur ghidat gratuit cu Frog Walking Tour. Partea I: detalii organizatorice, Torre Velasca, Universitatea din Milano.

Am prins de la o vreme gustul tururilor ghidate (gratuite au ba) în orașele prin care merg. Vorbesc de tururi pe jos sau cu bicicleta, dimineața sau după-amiaza, organizate de instituții oficiale (precum primării) sau de tineri pasionați, după caz. Mi se pare un mod excelent de a mă familiariza cu orașul, de a afla diferite detalii despre obiectivele din zonă și, de ce nu, de a cunoaște oameni noi.

Tur ghidat gratuit în Milano cu Frog Walking Tour

În Milano a fost mai degrabă vorba despre o refamiliarizare cu urbea, căci mai fusesem în urmă cu niște ani. Căutând internetul în lung și-n lat, i-am descoperit pe cei de la Frog Walking Tour, o gașcă de patru tineri pasionați de orașul lor și dispuși a-și împărtăși cunoștințele despre acesta vizitatorilor.

porta ticinese navigli milano
Porta Ticinese Navigli – nu departe de AirBnb-ul în care am stat 7 nopți

Turul lor se intitulează „Great Milan” și cuprinde obiective din zona centrală, cu celebrul Dom aflat la loc de cinste. Se merge pe jos și durează în jur de două ore sau două ore și jumătate. Deși este prezentat ca fiind gratuit, turul este în realitate pe bază de bacșiș, astfel încât fiecare lasă cât poate și cât crede că merită ghidul: 5, 10, 20 de euro.

Mi-a plăcut faptul că există și o oarecare ordine, ceea ce întâlnim mai rar la un neam de origine latină: pentru a participa trebuie musai rezervat locul completând un formular online, iar anularea se face tot online. Nu e genul de tur la care apar și gata, pornesc la plimbare. Pe băieții de la Frog Walking Tour îi găsiți aici și aici.

Locul de întâlnire pentru turul Frog Walking Tour Milano

este în Piazza San Nazaro, în fața bisericii San Nazaro in Brolo. Se poate ajunge cu metroul, oprire la stația Missori sau Crocetta. Practic, dacă ieșiți de la metrou și aveți în față „ciuperca” Torre Velasca, sunteți în locul potrivit căci punctul de întâlnire e la maxim 5 minute distanță. Eu am venit pe jos, nimic mai înviorător dimineața decât o plimbare pe jos din Navigli, unde am avut cazarea.

tur ghidat gratuit frog walking tour milano meeting point
Locul de întâlnire cu ghidul de la Frog Walking Tour Milano
Ghidul și ceilalți participanți la turul ghidat gratuit Frog Walking Tour Milano

Eu l-am avut ca ghid pe Daniele și mi-a plăcut mult de el. Tânăr, pasionat de științe umaniste, plin de umor, cu un puternic accent italian, destul de arătos și conștient de asta, Daniele are lipici la oameni. Nu-i lipsește nici aroganța specifică italienilor – cred că italienii sunt singurul popor pe care aroganța îi face amuzanți – și, din fericire, s-a dovedit foarte capabil inclusiv de auto-ironie. Una peste alta, mi s-a părut un ghid excelent, cu toate cunoștințele necesare și plin de răbdare.

Navigli milano
Naviglio Pavese, unul dintre canalele din Navigli

După mine, răbdarea e cam musai pentru ghizi: nu se știe niciodată ce fel de oameni participă la tur. În cazul ăsta am fost puțini, vreo 6 sau 8 persoane, toți foarte interesați și curioși. Cei mai simpatici mi s-au părut niște americani, un cuplu de vârstă mijlocie aflat la a nu știu câta vizită în „Cizmă”, pasionați de tot ce înseamnă Italia, de la istorie la il calcio. Ba făcuseră toate eforturile să învețe și limba.

Torre Velasca Milano

a fost prima oprire. Bine, oprire e mult spus, nu ne-am întors spre turn de la locul de întâlnire, Daniele doar ni l-a indicat și ne-a spus câte ceva despre clădirea construită în stil brutalist la finele anilor 50. Aflat în plin centru istoric, printre clădiri gotice și pline de istorie, Torre Velasca nu pare să-și aibă locul, iar ghidul nostru nu s-a sfiit a învinui pentru apariția acestuia graba de a reconstrui de după război, în timpul așa-numitului „miracol economic italian”.

Torre Velasca milano
Torre Velasca

Hotărât lucru, localnicii preocupați de subiect sunt împărțiți între cei ce consideră Torre Velasca o greșeală și cei care văd în clădire un mod de a conecta trecutul cu viitorul. Căci asta a fost intenția arhitecților: în loc de un zgârie-nori în stil american, foarte la modă în perioada aceea, au vrut să construiască o clădire înaltă, utilă, dar care să amintească de un turn de pază din vremuri medievale, reușind astfel să se încadreze cumva în peisajul centrului istoric.

gelato milan frog walking tour
Fără o gelato, două, trei, nu se poate. Piazza San Nazaro pe fundal

Între noi fie vorba, se pare că nici dacă ar fi vrut n-ar fi putut face ceva din oțel și sticlă atunci, dată fiind starea industriei de oțel și fier din Italia din acel moment. Cel puțin asta a sugerat o firmă din New York însărcinată a face un studiu preliminar la vremea respectivă.

Din seria „știați că?” despre Torre Velasca: unul dintre membrii fondatori ai firmei de arhitectură care s-a ocupat de proiect, BBPR (fondată în 1932), a murit într-un lagăr de concentrare în 1945.

Universitatea din Milano

Aflată foarte aproape de Biserica San Nazaro in Brolo, Universitatea din Milano a fost cea de-a doua oprire. De fapt am vizitat așa-numita Ca’ Granda, sediul central al instituției. Acuma, câți dintre noi ar trece această clădire pe lista obiectivelor de văzut la o eventuală vizită în Milano? Eu, în ciuda unui proces destul de serios de documentare înainte de călătorie, n-o aveam pe listă. Și îmi pare rău căci merită din plin, este o clădire renascentistă, plină de istorie.

https://www.instagram.com/p/BqRti20F6wm/?utm_source=ig_web_copy_link

Construcția a început în 1456, la dorința Ducelui de Milano de la acea dată, Francesco Sforza. Însărcinat cu proiectul a fost celebrul arhitect florentin Filarete, iar destinația inițială a clădirii a fost aceea de spital pentru săraci.

Sforza intenționa să unească astfel mai multe spitale mici din oraș sub un singur acoperiș în încercarea de a îmbunătăți condițiile de tratament pentru cei bolnavi. Ghidul nostru, cunoscător de ceva mai multă istorie decât noi, s-a dovedit foarte sceptic în privința motivelor: „n-a fost altruism, ci varianta renascentintă a unei mișcări de PR”.

ca granda universitatea milano
Arcadele din Ca’ Granda mai de aproape

În 1930 Ca’ Granda a devenit sediul Universității de Medicină, iar azi este sediul central al Universității de Stat din Milano. Clădirea a fost afectată teribil de bombardamentele Aliaților în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și refăcută apoi încercând a se recupera, pe cât posibil, materialele originale. Mi-a plăcut mult că nu vor ca istoria să se uite: chiar la intrare sunt câteva poze ale Ca’ Granda în ruine, iar pereții sunt știrbiți, cu urme care amintesc de trecut. Au fost lăsați așa intenționat în timpul procesului de restaurare, să nu uite nimeni ce s-a întâmplat.

https://www.instagram.com/p/BpOtflQF5Mw/?utm_source=ig_web_copy_link

Din seria „curiozități”: se știe că studenții și fotbaliștii sunt foarte superstițioși. Există o superstiție și la Universitatea din Milano legată de spațiul verde: nimeni nu calcă pe iarbă de teamă că nu va termina facultatea. Evident, în ziua absolvirii nimănui nu-i mai pasă așa că aceea este ziua în care toți dau iama în pătratul verde din mijlocul curții.

universitatea din milano bombardament
Așa arăta după război
ca granda universitatea din milano
Ca’ Granda Universitatea din Milano – detaliu
ca granda milano frog walking tour
Ca’ Granda Universitatea din Milano – detaliu
ca granda milano tur ghidat gratuit
Un trecut zbuciumat
piazza san nazaro milano
După-amiaza e o mică piață în Piazza San Nazaro
milano piazza san nazaro
Tot felul de cercei, coliere și brățări.

7 Comments

    • Cristina

      Da, mi se par foarte interesante. Și uneori mergi prin locuri mai puțin obișnuite, în Kuala Lumpur am fost la un tur Heritage organizat de primărie și am mers la Royal Selangor Club, la care altfel nu ai acces decât ca membru sau invitat al unui membru și a fost interesant. Nu mă apucam eu să aflu chestii despre Royal Selangor Club dacă nu ar fi fost inclus în turul acela. Ca și acum cu Universitatea din Milano, nu era pe listă 🙂

  • Elena

    Universitatea pare f faina. Chiar că e ceva care merita vizitat. Mie imi plac vizitele ghidate in diverse locuri, dar inca n-am mers la un tur ghidat, desi de cateva ori am fi vrut, dar nu s-au potrivit orele. Toti ghizii pe care i-am prins pana acum erau niste oameni f faini si pasionati.

    • Cristina

      Da, universitatea aceea e chiar un loc fain și plin de povești. După tur am făcut cale întoarsă și am trecut din nou pe acolo, voiam să o văd și singură 🙂

  • Duduia Magda

    Luna viitoare plec într-un tur ghidat la Roma. Crezi că există și acolo astfel de tururi? Nu mă refer la cel oficial, organizat de primărie. Aș vrea ceva mai restrâns, ai înțeles tu.

    Cât despre gelato, e mai mult decât necesar. Dacă nu consumi așa ceva, nu înțelegi Italia. Ce combinație de arome ai avut în cornet?

    • Cristina

      Văd că te-ai pus pe treabă cu plimbările, nu așa! Bravo, sper să-ți priască! Și în caz că e posibil să te dezamăgească aglomerația, nu uita că e în plină vară așa că e normal să fie aglomerat. O să te cam coci acolo în august, dar Roma e o minunăție de oraș, mie îmi plac mult locurile cu relevanță istorică. Cu ce agenție mergi?Cât despre tur ghidat, cu siguranță sunt, eu nu am participat la niciunul în Roma așa că nu-ți pot recomanda, dar vezi ce găsești pe google la o căutare „free walking tour Rome”.

      Gelato…mmmm, salivez numai când mă gândesc. Am avut de toate: de la ciocolată și cafea la arome fructate, mâncam minim una sau două pe zi :)) Cea din poza din articolul ăsta a fost ciocolată neagră și…nu mai știu cealaltă aromă, dar să știi că a fost cea mai puțin cremoasă și cea mai puțin gustoasă înghețată pe care am mâncat-o eu în Italia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.