Cu trenul japonez de mare viteză de la Hiroshima la Tokyo. Despre cum m-am dat cu shinkansen-ul în Japonia.
Iubesc trenurile! Una dintre primele excursii prin Europa le-am făcut cu Interrail-ul pe traseul Roma – Paris (via Milano, unde am schimbat cu un TGV care a mers prin Alpi, am zis că mor de plăcere) – Barcelona – Madrid – Lisabona. A durat aproape trei săptămâni, cu opriri de câteva zile în fiecare oraș și aș repeta și azi experiența cu ochii închiși.
Am fost cu trenul și prin țară, spre Iași, Cluj, Timișoara, dară și pe la vecini. Bunăoară, am povești cu hoți români și britanici beți întâlniți în trenul dinspre Sofia, contrabandă cu țigări în cel de pe ruta Belgrad – București și soldați americani cu care am stat la taifas venind din Budapesta. Bucket list-ul meu cuprinde un singur lucru mare și lat lung: Transsiberianul.
Așadar, atunci când am ajuns în Japonia nu aveam cum să las să-mi scape experiența de a merge cu trenul japonez de mare viteză, shinkansen.
Trenul japonez de mare viteză, primul tren de acest fel din lume
Japonia este cunoscută ca fiind o țară high tech, genul de loc în care și statul pe budă devine complicat și necesită instrucțiuni de utilizare, judecând după numărul mare de butoane cu care e dotat tronul.
Transportul nu face nici el excepție, japonezii fiind primii care au pus în circulație un tren de mare viteză, și asta chiar în primele decenii de după cel de-al Doilea Război Mondial. Un război pe care l-au pierdut și din care au ieșit cu un oraș, Hiroshima, aproape ras de pe fața pământului și cu al doilea, Nagasaki, devastat.
La toate problemele cu reconstrucția de după război se adaugă efortul magnific pe care îl implica un asemenea proiect precum cel al trenului de mare viteză: totul trebuia construit ca o autostradă, fără diferențe prea mari de nivel și cât mai drept, fără curbe. Într-o țară cu relief muntos precum Japonia, asta a însemnat foarte multe tuneluri, viaducte, poduri.
De asemenea, ecartamentul a trebuit schimbat: s-a optat pentru cel standard european în detrimentul celui îngust folosit de japonezi până atunci. Ecartamentul european, fiind mai larg, permitea atingerea unor viteze mai mari. Dar costa și mult mai mult.
1964 este anul
în care trenurile shinkansen au început a circula pe ruta Tokyo – Osaka, dar proiectul unui tren-glonț (sau dangan ressha), exista încă din 1939. Într-adevăr, în 1941 au început să și lucreze la tuneluri, însă în același an Japonia a intrat în război, astfel că lucrările au fost sistate.
Legătura dintre trenul japonez de mare viteză și război nu se încheie aici: forma aerodinamică a primului shinkansen (seria 0) a fost gândită de o echipă din care făcea parte și Tadanao Miki, inginerul care a proiectat, printre altele, avioanele Ohka – celebrele avioane kamikaze.
Cu shinkansen-ul Nozomi de la Hiroshima la Tokyo
E adevărat, mi-aș fi putut îndeplini dorința de a experimenta trenul japonez de mare viteză pe o rută mai scurtă, una care ar fi fost și mult mai ieftină. Ba, cârcotașii ar putea spune că am plătit degeaba căci am petrecut cam trei sferturi din călătorie dormind, așa cum dorm în aproape orice mijloc de transport: aproape mai bine ca acasă.
Însă această plimbare cu trenul-glonț a fost pentru mine combinația perfectă dintre două lucruri pe care mi le-am dorit foarte mult în materie de călătorii: să văd Hiroshima și să „zbor” cu shinkansen-ul. Și cumva pot spune că am zburat, căci distanța de peste 800 de kilometri dintre cele două orașe a fost parcursă în mai puțin de patru ore de către trenul botezat Nozomi.
Nozomi face parte din seria N700 de trenuri de mare viteză, cele mai rapide și cele mai moderne shinkansen-uri aflate în funcțiune la data călătoriei mele, acum aproape trei ani. Ca o curiozitate, Nozomi s-ar traduce prin „vis”, „speranță” sau „dorință”.
Atenție: dacă în călătoria voastră în Japonia veți utiliza un JR Pass, acesta nu este valabil pentru trenurile Nozomi și Mizuho de pe liniile Tokaido, Sanyo și Kyushu. Această interdicție include deci și Nozomi de pe ruta Hiroshima - Tokyo. Dacă vreți musai a merge cu trenul japonez de mare viteză între cele două orașe și dacă aveți JR Pass, va trebui să luați shinkansen-ul Hikari din Hiroshima, iar la Osaka schimbați cu trenul-glonț numit Sakura.
Cât a costat biletul pentru shinkansen-ul Nozomi și alte detalii organizatorice
Am plătit puțin peste 19.000 yeni japonezi (în jur de 150 de euro) pentru un bilet la clasa a doua (ordinary car, spre deosebire de clasa întâi care se numește green car), pe care l-am luat cu o zi înainte de călătorie din gara din Hiroshima, de la un automat.
Am văzut și un ghișeu de bilete alături, dar n-am avut curiozitatea să intru, era cam coadă și habar n-am dacă se puteau cumpăra bilete pentru toate trenurile sau doar pentru anumite linii. Procesul de achiziționare de la automat este oricum foarte simplu și intuitiv, iar meniul este inclusiv în limba engleză.
De la automatul pentru shinkansen nu se pot cumpăra bilete pentru alt tip de tren și invers,automatele pentru trenuri normale nu eliberează bilete pentru trenurile de mare viteză. Nu știu dacă sunt reduceri în cazul în care cumpărați biletul mai din timp, nu m-am interesat referitor la acest aspect.
Din momentul în care am luat biletul și până în momentul în care am ajuns în Tokyo n-am interacționat cu niciun angajat, cam atât de automatizat și bine pus la punct este totul.
Sincer vă spun, am avut senzația că a merge cu trenul japonez de mare viteză este o experiență mult mai civilizată decât o călătorie cu o companie aeriană low cost precum Ryanair. Nici nu mai pun la socoteală faptul că nu m-am enervat deloc, nimeni nu împinge pe nimeni, nimeni nu țipă, nimeni nu se foiește, toată lumea așteaptă liniștită la coadă.
Dar cel mai mult și cel mai mult mi-a plăcut faptul că n-am alergat să-mi iasă sufletul căutându-mi locul și vagonul. Am știut exact unde să mă așez pentru a aștepta shinkansen-ul Nozomi deoarece locul fiecărui vagon este indicat pe peron atât în japoneză, cât și în engleză. Inutil să mai menționez punctualiatea: trenul a venit la timp și am ajuns la destinație fără întârziere. Doar e Japonia.
Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.
19 Comments
Florina
Și eu iubesc trenurile și, când vorbești despre Japonia, îmi pot imagina rigurozitatea lor, și ordinea și disciplina. Să ne bucurăm de ce-a mai rămas din vară 🙂
Cristina
Trenurile sunt the best!
O, da, Japonia e altă lume, ceva ce n-am văzut nicăieri altundeva. Uneori, în timpul vizitei acolo, mi se părea că noi, europenii, suntem niște barbari comparativ cu ei: acolo nu se aude nici musca în transportul în comun, nimeni nu vorbește, iar dacă îți sună telefonul ori te scuzi și zici că nu poți vorbi, ori vorbești în șoaptă, ori cobori și vorbești. Iar prin oraș nu sunt coșuri de gunoi deloc și, cu toate astea, nimeni nu aruncă gunoiul pe jos. E o experiență o vizită în Japonia 🙂
Elena
O, Da, si eu ador trenurile…
Nu e ciudata toata linistea si disciplina aia japoneză?
Cristina
Așa să vizitez a fost chiar interesant, mi-a plăcut, nu m-a deranjat. Dar să trăiesc și să muncesc acolo…nu știu dacă aș putea. Chiar am o prietenă care a locuit acolo câțiva ani, a făcut un doctorat în inginerie aerospațială și apoi a fost asistent sau lector la Universitatea din Nagoya. Și a plecat, a zis că vrea și ea o viață personală, nu doar muncă, muncă, muncă. E foarte mare presiunea, sunt multe sinucideri, de fapt cele mai lungi întârzieri ale trenurilor de mare viteză sunt cauzate de sinucideri: e nevoie de timp să „curețe” linia de tren de rămășițele umane.
Elena
Patronii soțului sunt japonezi si el și-a făcut in timp o parere f proasta despre japonezi. In tot cazul sunt f diferiti de noi, dar mi-ar place sa vizitez Japonia.
Cristina
În ce sens părere proastă? Chiar m-ai făcut curioasă.
Elena
De exemplu foștii patroni te intalneau, dadeau mana cu tine, te întrebau ce mai faci, astia nimic, nici nu salută, cumva nu exiști pentru ei.
Apoi se fac multe chestii doar de fatada, e la ordinea zilei la ei limba de lemn.
Sotul zice ca ei se considera mult superiori noua occidentalilor, vor sa stea doar intre ei, de aia nu încurajează învățarea japonezei de către străini.
Sotul lucreaza intr-o mare firma, ce a fost cumparata de o si mai mare firma japoneza. De aia are si termen de comparatie. Japonezii și-au pus in toate posturile de conducere doar japonezi, înainte olandezii erau sefi, dar pe partea franceza puneau francezi.
Apoi o data am cunoscut un francez măritat cu o japoneză si spunea că s-au stabilit în Franta, ca acolo nu se mai putea, cum zici tu ca viata e munca: ca sa vina el in vacante, trebuia sa isi ia concediul legal, dar era extrem de rau vazut sa iti iei tot concediul.
Ca sa stii mai multe despre japonezi iti recomand o carte f faina, a lui Amelie Nothomb, Stupeur et tremblements ii spune in franceza. Si filmul care s-a facut dupa carte e f fain (Fear and trembling).
Cristina
Da, și aici e la fel, sunt foarte multe firme și fabrici japoneze și în mare parte managementul acestora e format din japonezi. Există și un cartier care se numește Little Japan, acolo stau în general expații japonezi, au supermarketuri japoneze, restaurante japoneze, baruri japoneze etc. Limba de lemn și chestiile de fațadă cred că-s o chestie asiatică, e și în Thailanda. Eu am sesizat cât de obsesivi sunt când am luat lecțiile de japoneză și la scrierea alfabetului mai avea puțin și se zgâria pe ochi prietena mea japoneză pentru că scriam urât caracterele :)))
Nu știu în ce măsură se cred superiori, dar sunt un popor distant și țin mult la aparențe, iar în relațiile profesionale cu atât mai mult e important să se păstreze distanța, nu au acea cultură „friendly”, mai ales în relații profesionale. Na, chiar sunt o altă cultură, ei petrec primii ani de școală să învețe disciplină și comportament în principal. Mie mi se pare dificilă adaptarea în general, adică observăm diferențe între culturile occidentale, care teoretic sunt mai similare (cred că și tu, ca româncă, ai sesizat diferențe când te-ai mutat din Ro în Franța), ce să mai zicem de Asia – Europa. Eu am învățat să nu iau personal asemenea diferențe culturale, să nu mă supăr, ci doar să le notez ca niște curiozități și lucruri interesante. Am și eu o colegă japoneză, dar fiind ea singură și noi restul occidentali, s-a deschis foarte repede și e foarte fun așa fata. Însă da, în general își caută iubit printre expații japonezi. Mai facem noi glume despre cum a fost „hot date” și zice că nu, că la ei durează 6 luni până devii așa apropiat și familiar cât să te ții de mână :)))
Mulțumesc pentru recomandare, am să caut cartea și filmul. Am citit de Amelie Nothomb doar Dicționar Robert de nume proprii. Ea chiar ar trebui să prezinte într-un mod interesant cultura japoneză, a trăit în Asia ceva vreme.
Elena
Sotul imi povestea de unul de la ei ce se pensiona si aștepta să se întoarcă în Japonia, la nevasta lui si copiii care erau deja adulți, era aici de vreo 20 ani, nici macar anual nu se întorcea la ei.
Am adorat cartea asta a lui Amelie Nothomb, pe care o consider aproape cea mai faina impreuna cu Metafizica tuburilor (acolo e vorba de copilăria ei). Tatăl ei era diplomat in Japonia si ea a crescut acolo considerandu-se japoneză. Ei ii apare anual cate o carte, dar unele sunt mai bune, unele nu-mi plac. Dictionarul Robert nu mi-a lăsat nici o impresie, nu mai stiu despre ce era vorba. Stiu ca inca una ce mi-a placut era Mercur.
Flori din calimara
Wow, ce experiență faină!
Cristina
Dap, îmi doream tare mult să merg cu shinkansen-ul 😀
o femeie
Japonia e pe lista si la mine, au mai ramas ceva ani insa pana acolo, nu multi 😉 . Si evident Shinkansen e pe lista dar si Hiroshima, si Tokyo dar mai mult pt old town si toate oraselele mic din jur ce au reusit miraculos sa mai aiba ceva de acum 200 de ani, ca eu visez la vechiul Edo si m-as duce cat inca mai au cele cateva zone, pana nu o da un alt mare incendiu sau cutremur si darama si ce a mai ramas asa cum li s-o intamplat de atatea ori.
Cu japonezi am avut contacte la scoala de seara, dar si cu o prietena romanca ce s-a casatorit cu japonez si facut 3 mici orezari iar aia mica o lipicioasa ce a stat cateva ore in brate la mine, plus colegul de munca ce invata japoneza si a fost in vacanta in Japonia pt 5 saptamani si locuit la familie japoneza printr-un program prin care ei incurajau strainii sa invete limba lor, de mai multe ori, asa ca ne propunea des sa mergem la restaurante japoneze/carti/filme/vorbea de japonia etc.
Ca sa va dati seama de puterea lor de disciplina, va spun ca am venit in tzara asta cam in aceeasi perioada cu 2 japoneze, ele stiau zero franceza iar eu cu bogatul bagaj romanesc, au invatat si ajuns la acelasi nivel cu mine (ok, eu mai cursiva, mai cu vocabular, dar cu gauri la gramatica din lipsa de studiu constiicios) in conditiile in care una din ele lucra in firma japoneza unde e la munca si sambetele, cealalta japoneza era casnica in si curs de de echivalare studii, ambele cu o dedicare ce m-a emotionat: in pauzele de la ore ele erau tot cu cartea in mana, si faceau conversatie numai in franceza, se fereau sa stea impreuna pt a nu ajunge sa foloseasca limba lor si se fortzau sa discute cu oricine, pe cand noi est- europenele porneam sa discutam in engleza/romana/in ce ne iesea mai usor si mai haios. Asta cred ca descrie complet modul lor de disciplina, e evident complet diferit de noi, o ruptura mare. Adaug ca Japonia ca stat nu incurajeaza imigrantii (sunt incantati sa vii la studii/schimb de experienta la ei dar f.greu sa ramai acolo) si asta e de sute de ani, din perioada cand au inchis porturile pt straini din shogunatul Tokugawa ce s-a terminat in 1853 toamna dar nu au sters din gene atitudinea, si nu facura asta din superioritate ci pur si simplu nu ca inteleg pe altii / nu isi doresc asta/sunt prea indoctrinati in directia lor ). Sau sa descriu alta situatie, sedinta cu japonezi, romanii intarzie, injinerul japonez calculeaza 6min intarziere x 14 persoane care nu au facut decat sa astepte = 84 minute de platit firma din buzunarul shefuletzului roman ce a stat la tzigare (o poveste ce m-a impresionat ca eu urasc shedintzele dar urasc si mai tare cand intarzie cate unu si toti asteptam si la birou avem X chestii de rezolvat).
Si mai are ceva Japonia, ceva ce ii trage in jos. De fapt singurul lucru care trage in jos Japonia, dupa parerea mea de blonda si mare admiratoare de japonici: ascunsul problemelor sub presh. Ca de ex. rata mare de depresii si esecuri scolare si esecuri profesionale si sinucideri din motive de prea multa perfectiune si prea multa dedicare cerute de societate. Exemplul cu concediile dat de Elena il confirm, cand unu si-a luat 10 zile de concediu s-au ridicat multe sprancene!!. Abia de ceva ani au inceput sa vorbeasca, cate putin, si inca multi sunt care zic: “dar tata, bunicul, si strabunicul toti au fost ingineri in fabrica pana au murit si lucrat de luni pana duminica si uneori au refuzat salariul sa mearga bine fabrica ! si tu vrei sa fii pictor?? ” . Sau ca oboseala si prea multa munca duce la o productivitate scazuta (si unii compenseaza cum pot, prin cantitate si multe ore la munca…). Sau ca au probleme cu reactoarele nucleare de ani (micro fisuri si tehnologii vechi) – pana la Fokushima si dupa aceea inca s-a ascuns – s-a sinucis unu care a spus ca stia de riscuri si ca in mare sedinta au decis cu ani in urma sa amane pana au buget/ merge si asa si uite cum a mers la Fokushima cand li s-au aliniat prost planetele, e drept ca eu urmaresc ecologisti gen Green Peace si altii de-ai lor si aveau articole fragile pe tema asta si chiar am crezut ca exagereaza ei dar incidentul Fokushima a scos asta la iveala. Sau ca au probleme cu mafia japoneza si ca politia e depasita -multi ani au negat ca exista mafie. Sau ca un ultim canibal din lumea civilizata a fost…in Japonia, politia neputand rezolva imediat a negat situatia pana cand nu s-a mai putut.
Whatever, per total Japonia e complet diferita de toate culturile din lume, si asta intriga. Natia cu care are cele mai multe asemanari ar fi Germania (la disciplina, la lucru in echipa, organizare) – multi tineri in anii 1880-1900 au fost la studii ingineresti in Germania, si asta si explica alianta lor in cele 2 razbeluri.
Cristina
Oh, da, asta cu disciplina și obsesia pentru muncă pot confirma pe deplin, prietena mea japoneză lucrează și 200 de ore pe lună, uneori 7 zile pe săptămână. Și culmea e că poate spune „nu”, dar din obișnuință, fiind mereu așa disciplinată și atât de „muncă, muncă”, pur și simplu e mulțumită să lucreze. Și prietena mea româncă ce a locuit acolo îmi zicea că stătea până după ora 7 seara la job, pur și simplu așa e cultura lor. De aia dorm pe unde apucă, săracii. În pauza de prânz mănâncă ceva și apoi somn. Și de 10 minute zic mersi. Și încă o chestie observată: prietena mea japoneză nu contează cât muncește, nu contează cât doarme sau nu doarme pe noapte, dar mereu vine fardată la muncă și cu hainele călcate/aranjate. Îmi povestea că după ce a terminat facultatea și s-a dus la muncă primele zile la muncă au făcut curs! Curs de cum să vină fardate la birou, să nu fie prea-prea, dar nici nefardate deloc, nu se acceptă să mergi așa.
Izolaționismul ăsta și ascunsul sub preș sunt chestii asiatice observate de mine aici. Nici Japonia nu s-a deschis până nu i-au amenințat americanii cu tunul, nici chinezii nu voiau să deschidă porturi către puterile coloniale, multă vreme abia au stat cu Macao deschis și doar forțați au început să deschidă și altele. De aia țările asiatice nici nu par să se agite prea tare a deschide granițele acum cu pandemia asta, ei sunt ok și mulțumiți așa, nu e grabă. Iar ascunsul sub preș e iar legat de ideea lor de „lose face”, de reputație, de rușine, de onoare cumva. Orice eșec, din orice punct de vedere, oricât de mic, e o jenă teribilă. De aia nici nu se prea poartă reclamațiile sau ridicatul vocii. Să ridici vocea la un oficial sau la un lucrător pe undeva ori să faci reclamație e foarte urât. În Thailanda și să claxonezi e considerat nepoliticos :)) Am mers odată niscai kilometri buni în spatele unei biciclete, prietena mea thailandeză care conducea a refuzat să claxoneze: „nu-i politicos, lasă că ne vede el la un moment dat și se dă la o parte” :))
Și eu îi asemuiesc pe japonezi nemților la capitolul muncă și disciplină. Cu mențiunea că japonezii mi se par mai spirituali și cu o inclinație spre simetrie, spre frumos. În timp ce nemții sunt extrem de pragmatici.
Cristina
Apropo de Japonia și cultura lor, o poveste care m-a impresionat atunci când am citit-o: https://rarehistoricalphotos.com/japanese-boy-standing-attention-brought-dead-younger-brother-cremation-pyre-1945/
o femeie
Am citit linkul cu povestea ta. Vai Cristina, mi-au dat lacrimile. Acolo e surprinsa esenta a Japoniei: isi musca buzele si isi fac datoria, drepti, si in fata mortii. La 10 ani.
o femeie
O da, asta cu instructaj cum sa se pregateasca sa arate bine pt munca am mai auzit-o dar nu e peste tot asa ca nu am mentionat-o. Si …si eu lucrez 150-160 ore pe luna (okok, in ultimii ani mai iau zile fara plata dar am coleg de echipa care asa lucreaza si cand e mult asa si eu), nu ma mira ca colega ta ajunge la 200 pe luna cu weekenduri pt ca asta e program standard in Japonia: 54 ore pe saptamana de 6 zile si 9 ore pe zi la munca, ba colega ta e o ‘ne-workoholic-a’ dupa standardul japonez sau sa zicem mai pe romaneste – o ne-muncitoare 🙂 . Da, le e in ‘sange’, ei scolile le au de 6 zile pe saptamana si de mici au multe ore, rezultatul e ce vedem – cu simtul datoriei bine infipt.
Cu restul Asiei nu stiam. Eu admir Japonia, asta imi place, asta citesc, asta stiu, as putea sa vorbesc mult. Si dada, “lose face” este un termen ce descrie bine, desi il auzii de la chinezi prima data – de a nu isi pierde imaginea ca totul e bine. Eu totusi am admirat ca dupa Fokushima si rapoartele iesite ca si alte reactoare au micro fisuri si acelasi sistem vechi de siguranta (si asta aparut la cateva luni) toata japonia dar toata! s-a mobilizat cu redus consumul de electricitate la jumatate pt a putea inchide reactoarele din tzara si a nu impacta industria: au renuntat la incalziri/aer conditionat acasa/munca/scoli, au renuntat la lift si luat scarile si pt 20 etaje, etc etc – gesturi in masa si la masele de oameni! ce absolut m-a impresionat si am inteles de ce Japonia e unde e: pt ca au actionat unit si nu unii contra celorlalti. Ceva ce noua ne lipseste si nici comunismul cu fortza nu a reusit sa ne bage in cap. https://www.nationalgeographic.com/news/energy/2012/03/120309-japan-fukushima-anniversary-energy-shortage/
Merci, citesc deseara articolul dat de tine – nu stiam. Poza si titlul m-au emotionat teribil. Descriu bine dedicarea lor…
Cristina
Apropo de mobilizarea națională cu redusul consumului de electricitate la momentul respectiv. Încă un lucru care mi s-a părut fantastic a fost faptul că nu-s coșuri de gunoi pe străzi, dar nu e murdar, nimeni nu aruncă nimic pe stradă. Pe mine m-a impresionat aspectul ăsta așa că m-am apucat să caut și am aflat cum au reușit ei să trecă de la aproape îngropați în plastic la obsesia pentru reciclare. Bine, am citit că sunt destul de controversați pentru că ard foarte mult plastic, ceea ce iar nu e prea bine pentru mediu, dar am citit și că sunt draconici în ceea ce privește selectarea gunoiului. Totul se face conform unui manual, fiecare gospodărie trebuie să recicleze și iar totul s-a făcut cu un efort național, nu cu x sau y făcând pe deșteptul și pe gică contra. Tu cred că știi mai multe despre aspectul ăsta, e una dintre pasiunile tale, poate ne scrii pe blogul tău despre povestea Japoniei la capitolul ăsta, să mai învățăm și noi câte ceva.
Tot legat de asta prietena mea româncă ce a locuit acolo mi-a spus că ei în general își protejează pădurile, importă lemn dacă e nevoie în loc să taie de la ei.
Oricum, Japonia e o altă lume și merită vizitată (eu n-aș putea lucra acolo, chiar nu-s o fire disciplinată) și o cultură care merită cunoscută, sunt scenarii care preconizează că e o națiune pe cale de dispariție din cauza ratei reduse a natalității.
o femeie
Parerea mea e ca arderea de plastice nu e atat de nasoala, cu mare parte din plastic nu avem ce face decat sa le arda, problema mea e ca ei impacheteaza merele in 2 plastice si folia nu se recicleaza (de fapt f. putin plastic se recicleaza: doar bidoanele de plastic…) – si da, arderea e poluanta, dar de departe e mai buna decat zborul lor prin natura.
Ce au ei si nu avem noi si nici nu ne ajuta pe noi asa ca nu scriu despre, e faptul ca sunt extrem de disciplinati. Devotati. Daca au o regula, chiar o respecta 80% (daca nu cumva mai multzi ). La romani e invers, 80% or sa sara in cap ca de ce sa spele el borcanul de sticla si apoi sa il duca la ghena Y care e la 50m mai departe. Nuuuu, la romani nu merge cu aceleasi argumente ca la japonici, la romani o motivatie ar fi banii si platiti la returnat recipientele desi si aici ar fi unii nemultumiti de aia 10 centzi primiti ….
Nu putem lua modelul japonez la noi, ca oricum sunt niste ciudati, robotzei, ce nu shunteaza coada nici daca arde, daca sunt bolnavi lipsesc la munca nu pt ca nu se simt bine ci pt ca nu vor sa ii imbolnveasca pe ailalti etc si asta e vazut ca prostie in romania… Neeee, gluma mea a fost ca sa vina toti cei 22 mii de locuitori ai orasului Fukushima in Romania dupa accidentul nuclear si sa le dam cateva orashele de provincie pe mana.
Annette Tulup
Când eram mică, am vrut să lucrez ca feroviar. Ca adult nu lucrez la căi ferate, dar îmi plac trenurile 🙂