Thailanda mai puțin turistică: ceramica unică și situl arheologic de la Ban Chiang, din Udon Thani.

Turiștii ajung în general în Udon Thani fie pentru a vedea impresionantul lac cu lotuși roz Red Lotus Sea, fie pentru o oprire scurtă în drum spre Laos. Tot pentru Red Lotus Sea am mers și noi, dar am sfârșit a vizita și Ban Chiang, precum și Phu Foi Lom, o oază de flori și verdeață, parte a Parcului Național Pan Don Pa Ko.

Citind despre Udon Thani, am aflat și că undeva în provincie se află o cultură unică, un sit arheologic aflat în Patrimoniul UNESCO, iar mie îmi plac tare mult treburile astea plicticoase cu muzee și situri arheologice. Bonus, auzisem că ăsta e și cu schelete vechi de vreo 3000 de ani, lăsate la vedere așa cum au fost găsite de arheologi.

Așezarea de la Ban Chiang

Ban Chiang este, într-adevăr, în Patrimoniul UNESCO din 1992, iar la momentul acela era cea mai veche așezare descoperită în Asia de Sud-Est ai cărei locuitori se ocupau cu agricultura. S-au găsit urme care arată că băștinașii deja începuseră a cultiva orez, precum și creșteau animale (vite, porci, găini).

Cum se mai întâmplă în asemenea situații, totul a pornit cu o întâmplare. Un student american de la Harvard, Stephen Young, aflat în zonă pentru studii antropologice, a descoperit așezarea pentru că era un…împiedicat. Omul s-a împiedicat de o rădăcină și s-a trezit nas în nas cu un fragment antic de olărie.

Era anul 1966, însă abia în 1974-1975 s-au făcut excavări serioase, în urma cărora, pe lângă obiecte intacte și fragmente din ceramică, s-au descoperit și rămășițe umane, dar și artefacte din bronz.

Importanța descoperirilor de la Ban Chiang

De ce e atât de importantă treaba cu bronzul cela? Pentru că cele mai vechi obiecte din bronz par a fi vechi de 2-3000 de ani, infirmând astfel teoria conform căreia Epoca Bronzului a ajuns în regiune mult mai târziu, via Orientul Mijlociu. De fapt, datarea inițială, făcută prin termoluminiscență¹, ar fi făcut din Ban Chiang cea mai veche cultură din Epoca Bronzului din lume, datând undeva între 4420 î.e.n. – 3400 î.e.n. From zero to hero, cum s-ar zice.

Abia după excavările făcute la jumătatea anilor ’70 s-au găsit suficiente fragmente și obiecte vechi pentru a încerca datarea cu carbon²; s-a ajuns astfel la concluzia că așezarea din Ban Chiang își are începuturile pe la 1500 î.e.n. și a fost locuită constant până în aproximativ 900 e.n. Tranziția către Epoca Bronzului pare a se fi făcut în 1000 î.e.n.

Aceleași săpături au mai distrus un mit: acela că arta în Asia de Sud-Est a fost în totalitate preluată de la indieni, chinezi ori alte civilizații mai vechi și mai…artistice. Ori articolele de olărie descoperite în număr impresionant sunt cum nu se poate mai artistice, pictate în nuante de roșu și cu un design original.

Obiectele din ceramică erau atât de uz practic, fiind folosite în viața de zi cu zi, cât și un simbol al statutului social, judecând după numărul mare de fragmente găsite alături de rămășițe umane.

Citește și:

Thailanda mai puțin turistică. Phra Samut Chedi și bâlciul aferent

Cum ajungi în Ban Chiang

La cât de important e Ban Chiang pentru istoria regiunii, autoritățile nu s-au străduit a face locul foarte accesibil. Din Udon Thani să tot fie vreo 50 de kilometri și nu prea am văzut indicatoare. Noi ne-am ghidat după GPS, iar când ni s-a părut că GPS-ul ne cam plimbă, am întrebat oamenii dacă suntem pe drumul cel bun.

Dacă nu ai mașină, ori te tocmești cu un taxi în oraș ori iei un autobuz. Numai că autobuzul nu este direct, sunt cele care merg în direcția provinciilor Nakhon Sakhon sau Nakhom Phanom. Trebuie îi spui șoferului că vrei să mergi la Ban Chiang, va opri la o intersecție cam la 7 kilometri distanță de sat de unde iei un tuk-tuk.

O altă variantă ar fi oprirea la piața din Nong Han și de acolo tuk-tuk sau songthaew. Nong Han e un pic mai departe de Udon Thani, dar vine cu ocazia de a vizita o piață autentică, de a testa gustări locale și e și un loc mai circulat, unde e mai ușor de găsit transport spre Ban Chiang.

Nu uita să negociezi mai întâi, regula de bază cu un tuk-tuk în Thailanda e să nu te urci înainte de a negocia.

Muzeul Național Ban Chiang

Satul Ban Chiang este foarte plăcut și curat, cu majoritatea caselor construite în stil tradițional, din lemn. Se pot închiria biciclete pentru 10 baht pe oră, iar pentru cei care vor să petreacă noaptea acolo, sunt și vreo două pensiuni.

Muzeul Național se află chiar în mijlocul satului, e deschis de miercuri până duminică, de la 9 la 4. Intrarea costă 150 de baht pentru străini, în timp ce thailandezii plătesc 30 de baht. Este un muzeu destul de bine organizat, plăcuțele sunt și în engleză, chiar dacă nu cea mai corectă engleză posibilă.

Sunt multe diorame, voind a arăta viața de zi cu zi a locuitorilor străvechi din regiune, sunt expuse obiecte din ceramică, bijuterii și unelte din bronz, dar și schelete vechi de 3000 de ani cu informații legate de vârstă, speranța de viață, precum și cauza morții (am văzut inclusiv carcinoame).

Situl arheologic cu cimitirul „la vedere”

La vreo 500 de metri de muzeu se află templul Wat Pho Si Nai, construit în jurul unui sit arheologic unic, un cimitir practic. Sunt morminte excavate pe jumătate, unde se văd oase, schelete întregi îngropate alături de obiecte din ceramică. Pur și simplu te uiți în jos la o bucățică de cimitir preistoric.

„Exponatele” nu sunt în aer liber, căci s-a construit o clădire unde podeaua funcționează ca o platformă și unde totul arată exact așa cum arăta când s-au făcut excavările, fără nimic cosmetizat. Biletul de intrare la Muzeul Național permite și accesul la acest sit.

După atâta istorie iaca și un pic de senzaționalism: în 2008 a izbucnit un scandal destul de mare când o mulțime de articole de olărie din Ban Chiang au apărut ca prin minune în muzee de prin California. Se spune că la momentul respectiv mai multe exponate se găseau pe acolo decât în Ban Chiang. Pare-se că obiectele respective au fost scoase ilegal din Thailanda și apoi „donate” muzeelor din SUA. Totul, evident, pentru a se evita plata taxelor.

^{1. [Termoluminiscența se bazează pe capacitatea majorității mineralelor naturale (ceramică, roci etc.) de a emite lumină atunci când sunt încălzite. Intensitatea luminii este direct proporțională cu cantitatea de radiație primită de mineral făcând astfel posibilă datarea obiectelor ce au fost expuse la raze cosmice sau radiații telurice 1]↩}

^{2. [Datarea cu carbon are la bază un proces simplu: absolut toate organismele vii absorb carbon. Când acele organisme încetează a mai fi vii, încetează și procesul de absorbție. În natură, carbonul are doi izotopi stabili: C-12, C-13 și o cantitate infimă din izotopul radioactiv C-14 (C-14 este produs de razele cosmice și apoi distribuit în natură). Când un organism viu moare, nu mai absoarbe carbon, iar C-14 începe a se dezintegra. Cu cât trece mai mult timp, cu atât se dezintegrează mai mult. Știind că C-14 are un timp de înjumătățire de 5730 de ani și măsurând cât C-14 a rămas nedezintegrat la un anumit moment, se poate afla cu cât timp înainte acel organism a murit. Dezavantajul e că nu poate fi folosit decât pentru a data organisme care au fost vii (fosile) și, totodată, dacă un organism e mai vechi de 60000 de ani, datarea cu C-14 își cam pierde din precizie. 2]↩}

^{Dacă găsești interesante articolele mele, nu uita să te abonezi la blog. De asemenea, mă poți găsi și pe Instagram sau Facebook.}

Share on Facebook

Tweet

Follow us