-
Povestea unei zile în Portovenere, cel de-al șaselea sat din Cinque Terre
Părea a fi singura persoană irascibilă din Portovenere. Femeia avea o strategie anume: stătea la pândă, se uita țintă la turiștii luați în vizor, îi lăsa să fotografieze poarta medievală și începea să țipe doar după ce aparatul se fixa pe taraba ei. Atunci striga tare „NO PHOTO!” și urma avalanșa de vorbe aruncate isteric în italiană. Nu confecționase niciun afiș care să interzică fotografiatul, probabil se distra mai bine urlând la fiecare drumeț în parte. Bombănea continuu până ce oamenii ieșeau din câmpul ei vizual, fie coborând spre port, fie intrând pe poarta din piatră construită în secolul al XII-lea. Apoi își alegea altă victimă. Lăsând țipetele femeii în…