În ziua aceea și viii mi-au fost fantome.


„Am închiriat un bungalou pe plajă în Thailanda, voiam să mor acolo, dar n-am murit, așa că m-am întors.”

Perfect început de conversație. Mi-a trecut mahmureala într-o clipită și nu era de la micul dejun englezesc din care abia luasem câteva îmbucături. „Asta e, am să mor aici, în Cambodgia. Mi-au promis prietenii mei din Sihanoukville o înmormântare vikingă.”

Tăceam. Ce poți să-i spui unui om cu care s-a întâmplat să te găsești la un restaurant undeva în Phnom Penh și cu care abia ai apucat să-ți dai binețe? „Nu arăti de parcă ai fi pe moarte” ar fi fost, poate, un început bun. Și chiar nu arăta.

Părea un rocker din ăla bătrân, care și-a trăit tinerețea în era glam rock. Ce-i drept, era teribil de slab, dar asta nu-i chiar rar, mai ales la cei care se hrănesc cu tutun și alcool. Iară ăstuia chiar îi plăcea tutunul, de când se așezase la masa de lângă mine pufăia întruna.

Avea cancer. Eu nu mai aveam poftă de mâncare. Mi-a povestit viața lui, cum încă mai cânta la chitară seara prin bărulețele din Bassac Lane din capitala Cambodgiei, cum a călătorit prin toată lumea și cum nu-i pare rău că moare, că a avut o viață plină. Vorbeam cu o fantomă. Cât mai avea de trăit? O lună, două, cinci?


În timpul ăsta un alt tip de fantomă, una a trecutului, bântuia pe stradă. Mă întrebasem care îi e istoria cu o seară în urmă, când a venit să ne vândă portofele și bandane la bar.

Arăta bătrân rău, ridat tot, ghebos, cu hainele fluturând pe trupu-i scheletic. Dar vlagă avea destulă și era chiar cochet cu pălăria lui fedora și sacoul subțire și tocit. Era puțin mai tânăr decât îi era înfățișarea sau cel puțin așa-mi părea mie. Și era lihnit de foame.

Oare care îi era trecutul? Oare fusese victimă sau torționar pe vremea lui Pol Pot? Trebuie să fi fost una din două. Atunci când în 4 ani îți ucizi până la un sfert din populația țării, cum s-a întâmplat în Cambodgia în timpul Khmerilor Roșii, fiecare cetățean e ori victimă ori criminal.

Dacă era prima variantă, oare câți oameni dragi pierduse, câte traume ascundea, câte umilințe îndurase, cum supraviețuise? Dacă era cea de-a doua, oare câți morți îi apăsau conștiința, câte lucruri odioase făcuse, câte urlete de durere provocase, câte umilințe inventase? Și, indiferent că fusese victimă ori torționar, oare câte fantome îi dădeau roată în momentele de slăbiciune?

Aș fi vrut să aflu toate acestea și chiar mai multe, dar m-am mulțumit doar a-i ostoi foamea cu micul meu dejun abia atins. Și-am pornit în căutarea altor fantome, cele de la Muzeul Genocidului și Choeung Ek Killing Fields.

muzeul genocidului inchisoarea s21 cambodgia phnom penh

Una dintre clădirile Închisorii S-21, o fostă școală.

Muzeul Genocidului Tuol Sleng sau Închisoarea S-21 din Phnom Penh

Am ajuns la Muzeul Genocidului Tuol Sleng într-o dispoziție deja sumbră după întâlnirea cu rockerul canceros și bătrânul vagabond. Mă încercau tot felul de gânduri pe care habar n-aveam cum să le apuc și nici măcar nu știu când am negociat cu Mr. Chum, șoferul de tuk-tuk ce avea să mă plimbe toată ziua în schimbul a $18.

Străzile din jurul fostei închisori sunt astăzi într-un freamăt continuu, cu lume care încotro, cu tuk-tuk-uri, mopede și precupețe la tot pasul. Doar zidurile înalte, cu sârmă ghimpată, nu sunt de bun augur.

Înăuntrul acestor ziduri au fost schingiuiți peste 15 000 de oameni, numărul exact nefiind cunoscut nici în ziua de azi. Adesea erau aduse la Închisoarea S-21 familii întregi: dacă tatăl era acuzat, soția și copiii îl însoțeau în temniță, și uneori și în tortură și moarte.

inchisoarea s21 muzeul genocidului phnom penh reguli

Regulamentul de ordine interioară. Vedeți regula 6.

La intrare se află „decalogul” închisorii, cele 10 reguli pe care trebuia să le urmeze cu sfințenie orice deținut. Cea de-a șasea poruncește: „în timp ce ești bătut sau supus la șocuri electrice, nu ai voie să țipi cu voce tare!” Cea de-a treia: „nu face pe prostul, căci tu ești cel ce se opune revoluției.”

Închisoarea S-21, azi Muzeu al Genocidului Cambodgian, a fost o școală. A fost un loc unde tinerii veneau cu speranțe și visuri, unde veneau să învețe și să se pregătească pentru un viitor pe care și-l închipuiau strălucit, cum și-l închipuie orice tânăr. Khmerii Roșii comuniști, în cinismul lor, au transformat școala într-un centru de detenție, un loc în care tinerii veneau să fie torturați, să fie umiliți și să moară, acuzați de crime imaginare.

muzeul genocidului phnom penh cambdgia

Fostă școală transformată în centru de detenție

Prin transformarea unei școli într-o casă a morții, regimul lui Pol Pot a ucis nu doar oameni, ci și un ideal, acela al devenirii prin educație. De altfel, eliminarea sistemului educațional a căpătat rang de politică de stat în cei patru ani în care Khmerii Roșii au condus Cambodgia (1975 – 1979). Școlile au fost închise și transformate în închisori, grajduri sau depozite.

„Dacă vrei un bacalaureat, îl iei la canal” era unul dintre sloganurile vremii, alături de „sapa ți-e creionul și câmpul de orez, hârtia”. Paradoxal, Pol Pot și mare parte dintre cei aflați la vârful Partidului Comunist erau profesori sau oameni cu studii în străinătate, in special la Paris.

tortura inchisoarea s21 phnom penh

Poza de pe perete e făcută în momentul eliberării închisorii de către trupele vietnameze. Au găsit 14 cadavre, azi îngropate în curtea închisorii. Duch, comandatul, a dat ordin ca toți prizonierii să fie executați și toată documentația distrusă înainte de a fugi.

Structura Închisorii S-21. Atunci și acum.

Clădirile gri, în care pe vremuri copiii și profesorii își petreceau zilele, au acum zăbrele la geamuri și sunt mărginite de sârmă ghimpată. Sălile de clasă au fost transformate în camere de tortură și celule pentru prizonieri.

Fiecare clasă de la parterul primei clădiri, cea mai apropiată de intrare, denumită simplu Block A, a fost împărțită în două camere. Acestea erau folosite pentru a interoga suspecți considerați importanți și cadre superioare ale Partidului, căzute în dizgrație și acuzate de trădare. Băncile elevilor au fost înlocuite de un pat de fier, de care prizonierul era legat. La catedră nu se mai afla un profesor, ci un torționar.

muzeul genocidului cambodgia phnom penh

Celulă individuală de 0.8×2

La parterul celorlalte clădiri, denumite la fel de simplu B, C și D, clasele au fost transformate în celule individuale de 80 de centimetri lățime și 2 metri lungime. Sălile de la etaj au fost lăsate așa, punând laolaltă 40-50 de prizonieri legați cu niște cătușe de fier.

Membrii familiilor celor acuzați erau cel mai adesea închiși în celulele individuale din Clădirea C. Această Clădire C nu a fost modificată după transformarea complexului în muzeu pentru a vedea toți vizitatorii ce însemna Închisoarea S-21.

În Block B s-au făcut modificări: s-au distrus carcerele minuscule, iar acum sunt expuse fotografii ale miilor de prizonieri care și-au găsit sfârșitul aici. Comuniștii cambodgieni au fost foarte minuțioși în documentare: sunt poze cu bărbați, femei și copii.

Am văzut inclusiv o poză a unei femei cu un bebeluș în brațe. Sunt oameni cu priviri goale, resemnate, alții cu priviri mândre, alții care nu par să știe ce se întâmplă, alții deja cu vânătăi. Apoi sunt poze „de după”, adică de după tortură, cu trupuri emaciate, cu oameni care și-au dat duhul. Cu fantome.

muzeul genocidului cambodgia

Deținuții de la Închisoarea S-21 erau fotografiați la sosire

Tratamentul prizonierilor la Închisoarea S-21 (Muzeul Genocidului) din Phnom Penh

Totul începea cu acea fotografie. Apoi li se cerea o biografie completă: întreaga lor viață, din copilărie până în ziua arestării, toți oamenii cu care au avut de-a face. După care erau dezbrăcați și li se confiscau toate obiectele personale. Luau cunoștință de regulamentul de ordine interioară și erau duși în celule.

Cei din celulele comune, unde încăpeau câte 40-50 de prizonieri, erau legați unul de altul, dar nu aveau voie să stea față în față: fiecare deținut stătea cu ochii în ceafa celui de lângă el. Vorbitul era interzis. Cei din carcerele individuale de 0.8×2 erau ferecați acolo cu o cutie de metal în care își puteau face nevoile.

inchisoarea s21 muzeul genocidului cambodgia

Tortură. Doar un exemplu.

Dimineața, la ora 4:30, era inspecție. Gardienii căutau să vadă dacă arestații ascundeau ceva cu care se pot sinucide și să nu fie defecte cătușele.

De sănătate nu-i căuta nimeni. Stăteau acolo claie peste grămadă, dormeau pe jos, fără măcar o saltea de bambus, plini de păduchi și de cine știe ce alte boli cauzate de lipsa igienei ori de țânțari. Deținuții nu aveau nicio putere de decizie. Chiar și pentru a folosi cutia aceea de metal care servea drept toaletă trebuiau să ceară permisiunea celor ce-i păzeau.

Li se cerea să mărturisească. Să-și admită crimele anti-revoluție, să admită că spionează pentru dușmani, că au trădat idealul revoluționar. Erau bătuți, umiliți, supuși șocurilor electrice, scufundați în apă până aproape de înec. Într-un final mărturiseau. Dar nu urma libertatea.

supravietuitori inchisoarea s21 phnom penh

Copiii care au fost găsiți la Închisoarea S-21. 7 adulți și 5 copii au fost găsiți în viață, unul dintre copii murind ulterior.

Foarte puțini prizonieri au supraviețuit Închisorii S-21, un afiș atunci când am fost eu amintea de 179 de persoane de-a lungul celor câțiva ani de funcționare. Alături de cei 12 prizonieri (din care 5 copii) găsiți în viață la eliberarea închisorii, se pare că sub 200 de oameni au ieșit vii din S-21.

Pentru cei mai mulți dintre ei, după ce recunoșteau acuzațiile ce li se aduceau, urma moartea. Acolo, în incinta închisorii, sau duși la ieșire din Phnom Penh, la Choeung Ek, loc azi cunoscut sub numele de Choeung Ek Killing Fields.

gropi comune killing fields cambodgia phnom penh

Gropi comune la Choeung Ek Killing Fields

Choeung Ek Killing Fields, locul unde oamenii veneau să moară

„Aveam instrucțiuni de la partid cum să-i omorâm, dar nu foloseam gloanțe. De obicei le tăiam gâturile. Îi omoram ca pe pui.” i-a mărturisit Duch, ultimul comandant al Închisorii S-21, jurnalistului Nic Dunlop. Cam așa mureau prizonierii după luni întregi de tortură.

Erau cărați în camioane la 16 kilometri în afara capitalei, la fosta livadă Choeung Ek și li se tăiau gâturile sau erau loviți în cap cu bâte, topoare ori cazmale. Gloanțele erau prea scumpe. Copiii erau pur și simplu luați de picioare și zdrobiți de copaci. Călăii erau adolescenți recrutați din zonele rurale ale Cambodgiei, în mare parte analfabeți și săraci.

killing tree phnom penh killing fields

De copacul acesta se zdrobeau copiii: erau luați de picioare și dați cu capul de copac.

Aproape 9000 de oameni sunt îngropați aici în 129 de gropi comune, din care 43 au fost lăsate neatinse. Nu-i chiar rar ca vizitatorii să găsească fragmente de dinți sau oase prin verdeață, iar indicatoarele spun clar: „nu călcați pe oase”.

Choeung Ek este cel mai mare, dar nu este singurul asemenea loc din Cambodgia. S-au descoperit până acum peste 300 de killing fields în toată țara. Și uite așa Pol Pot a transformat în realitate unul dintre citatele lui favorite: „mai bine să omori un inocent din greșeală decât să cruți un inamic din greșeală”.

stupa comemorativa choeung ek cambodgia

Stupa comemorativă de la Choeung Ek Killing Fields

O stupă comemorativă ce conține peste 5000 de cranii dezgropate din mormintele comune a fost ridicată în 1988. Craniile sunt dispuse pe categorii de vârstă: sub 20 de ani, între 20 și 40 și între 40 și 60.

Cele cu un punct albastru sunt ale bărbaților, iar cele cu un punct roșu aparțin femeilor. Mai sunt și alte coduri de culoare: portocaliu, verde, galben, mov, in funcție de cum au fost uciși prizonierii (cu hârlețul, toporul, gâtul tăiat).

Ghidul audio care m-a însoțit de-a lungul vizitei este, cred, cel mai bun ghid audio de care am avut parte vreodată în călătoriile mele. De acolo am aflat de ce și copiii erau uciși: pentru a nu crește și a nu căuta să-și răzbune familia asasinată.

Plin de mărturii ale gardienilor, torționarilor și puținilor supraviețuitori de la Închisoarea S-21, ghidul nu insistă neapărat pe partea emoțională, ci mai ales pe cunoaștere. Pentru că numai prin cunoaștere asemenea lucruri nu se vor repeta.

Las mai jos o serie de poze. Atenție, unele pot provoca emoții puternice!


Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

phnom penh killing fields

„Nu călcați pe oase” la Choeung Ek Killing Fields de lângă Phnom Penh

magic tree killing fields phnom penh

De copaci precum acesta se agățau boxe pentru a acoperi gemetele celor executați. Deși nu cred că era prea multă lume în zonă să audă, comuniștii au trimis locuitorii capitalei la țară, să se facă fermieri.

stupa comemorativa killing fields phnom penh

Peste 5000 de cranii dezgropate din mormintele comune se află în stupa comemorativă

gropi comune killing fields phnom penh cambodgia

43 de gropi comune au rămas așa. Și vor rămâne așa până în 2035, cel puțin.

cranii killing fields cambodgia

Diferite moduri de a executa prizonierii, după ce erau torturați timp de câteva luni. Gloanțele erau prea scumpe.

detinuti morti inchisoarea s21 cambodgia

Pozele „de după”. De după tortură. Sunt morți. Dacă prizonierii mureau înainte de a mărturisi, interogatorii erau considerați lipsiți de „skill” și pedepsiți.

muzeu killing fields phnom penh cambodgia

Muzeul de la Choeung Ek Killing Fields. Sinceră să fiu, n-am mai intrat. După ce am vizitat Muzeul Genocidului și am ascultat ghidul audio de la Killing Fields, n-am mai putut face față la atâta moarte și tortură.

catuse muzeul genocidului cambodgia

Cu astea erau legați deținuții din camerele mari, comune, de la Închisoarea S-21

haine muzeul genocidului phnom penh cambodgia

Veșminte purtate de cei de la Închisoarea S-21. În stânga uniforma gardienilor, în dreapta a prizonierilor.

pictura muzeul genocidului phnom penh

Pictură de Vann Nath, unul dintre cei ce au supraviețuit Închisorii S-21. A pictat apoi atrocitățile comise de Khmerii Roșii

celula individuala s21 phnom penh

Celulă individuală la Închisoarea S-21. Cutia ceea de metal era pe post de toaletă.

stupa comemorativa killing fields

Stupa comemorativă de la Killing Fields

gropi comune cambodgia

Gropile comune din Cambodgia

gropi comune choeung ek phnom penh

129 de gropi comune erau la Choeung Ek Killing Fields de lângă Phnom Penh

celule individuale muzeul genocidului

Celule individuale din Clădirea C, lăsate așa cum au fost găsite.