Milano este primul oraș pe care l-am vizitat în afara țării. Eram destul de tânără și cu buget foarte limitat, am stat la un hostel nu mai știu pe unde în oraș, iar vizita asta a reprezentat începutul meu într-ale backpacking-ului. Era perioada aia în care telefoanele ne erau inutile pentru că roaming-ul era scump, harta de hârtie era sfântă și eu alergam de bezmetică de la un obiectiv la altul pentru că încă nu învățasem despre mine că și călătoritul ăsta îmi place așezat și că nu-i musai să văd tot.
Străzi milaneze
Am stat atunci patru zile, trei în oraș și una în Como. M-a impresionat Milano la vremea aceea, l-am iubit pentru că m-a primit frumos, cu străzi vechi, cu artă, istorie, gelato, sport (în perioada aia mă uitam la fotbal și San Siro era în cap de listă), iar în Como a trebuit să-mi țin respirația o clipă când am ajuns pe malul lacului, așa de frumos mi s-a părut.
Mi-a fost și destul de prietenos cu bugetul, am văzut Cina cea de Taină pentru o nimica toată, beneficiind de reducerea aferentă celor sub 25 de ani. Domul era cu intrare gratis, iar de urcat n-a fost scump deloc.
Palatul Regal
Între timp
am văzut destule alte locuri, nu le știu numărul exact pentru că nu călătoresc pentru statistici, ci pentru sufletul meu. Nu-s nici prea multe și nici prea puține. Îmi permit, de cele mai multe ori, a călători cu un buget mult mai generos decât cel avut la dispoziție atunci și nici atât de tânără nu mai sunt precum eram la prima vizită.
Atâtea schimbări s-au petrecut cu mine încât mă întrebam cum s-a schimbat și orașul. Mă gândeam, inevitabil, că fascinația mea pentru Milano e datorată faptului că e primul oraș străin pe care l-am văzut, așa ceva nu are cum să nu-ți rămână în suflet.
Toamnă în parcul Indro Montanelli
Cum mi s-a părut Milano după atâta vreme
Ei bine, ca să nu mai lungesc vorba, vă spun că m-am reîndrăgostit de Milano! Am petrecut în oraș cinci zile pline și mi-a plăcut și mai mult decât la prima vizită. Da, evident că s-a schimbat între timp, e mult mai aglomerat, carabinieri stau cu mitraliera în brațe în Piazza del Duomo, au aceleași probleme cu imigranții ca multe alte orașe europene, e sufocat de turiști, iar serviciile în industria ospitalității sunt destul de proaste, fără a fi jignitoare, căci numai italienii pot fi nepoliticoși fără a fi jignitori.
Dar, Doamne, ce oraș tânăr, vibrant și plin de viață! Cu oameni îmbrăcați cu gust, cu multă artă, istorie, boutique-uri cu articole de modă unice, evenimente și expoziții la tot pasul. Cu vechi și nou amestecat, cu urât presărat peste magnific, cu o mulțime de străzi de descoperit și cu multă mâncare delicioasă de mâncat.
Milano nu e un oraș frumos, însă e un oraș viu, exuberant, în care mereu se întâmplă câte ceva. Și e singurul oraș european, în afara Lisabonei, în care mi-ar plăcea să locuiesc.
Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.
Bursa din Milano, în fața căreia se află controversata statuie L.O.V.E. a și mai controversatului Maurizio Cattelan
Teatrul La Scala
Naviglio Pavese în cartierul Navigli
Piazza del Duomo
Pinacoteca di Brera
San Maurizio al Monastero Maggiore sau „Capela Sixtină din Milano”
Străzi milaneze
Torre Velasca, o clădire în stil brutalist
Wall of Dolls, un zid cu păpuși pentru a atrage atenția asupra crimelor împotriva femeilor