Songkran, măcar o dată-n viață. Anul Noul Thailandez la 30 de grade și cu bătăi cu apă.

La ora la care scriu acest articol ar fi trebuit să fiu în avion îndreptându-mă spre Chiang Mai pentru a petrece acolo Songkran sau Anul Nou Thailandez. Numai că în contextul pandemiei de Covid-19 s-a luat decizia ca petrecerea să fie anulată cu totul anul acesta. Atât de anulată încât nici măcar nu mai este sărbătoare legală, s-a renunțat chiar și la zilele libere aferente într-o tentativă de a împiedica thailandezii să meargă acasă, în provinciile de origine.

Tot cu ideea de a împiedica socializarea s-a interzis și vânzarea de alcool în zilele ce urmează căci alcoolul înseamnă oameni adunați laolaltă. Și chiar este straniu de liniște pentru perioada asta a anului.

Scriu acum din balcon, de unde de obicei vedeam vecinii de cartier scoțând butoaiele și ligheanele la colțul străzii, pregătindu-se astfel pentru bătaia cu apă și stropit trecătorii.

Copiii ar fi trebuit să chițăie fericiți, iar adulții n-ar fi fost nici ei departe căci mereu îmi pare că thailandezii sunt copii la suflet, indiferent de vârstă. Azi – nimic. Dacă totuși se încumetă și sunt prinși riscă o amendă de până la 40.000 de baht (peste 1100 EUR) și închisoare de până la doi ani pentru nerespectarea stării de urgență.

Songkran. Ce este și când se sărbătorește?

Thailandezii au vreo trei Revelioane pe an și le sărbătoresc pe toate, chiar dacă nu cu același patos. Mai întâi pe 31 decembrie, în rând cu toată lumea. Apoi de Anul Nou Chinezesc, atunci când Yaowarat (Chinatown) geme de oameni și parade cu dragoni. Și mai sărbătoresc la jumătatea lui aprilie, între 13 și 15, atunci când este Songkran sau Anul Nou Thailandez.

Acesta din urmă este cel mai important pentru localnici, Thailanda trecând la un calendar în care prima zi a anului este 1 ianuarie abia în 1940: din moși-strămoși pentru ei anul începea în aprilie. Sărbătoarea mai este întâlnită sub alte nume în țări precum Laos, Myanmar sau Cambodgia.

Etimologic vorbind, cuvântul „Songkran” vine de la „samkranti”, un cuvânt din limba sanscrită care înseamnă „transformare, schimbare, mișcare”. Există și o conexiune cu astrologia pe care însă mi-e dificil să o înțeleg și deci nu mă încumet a încerca să o explic.

Dincolo de etimologie, termenul de Maha Songkran (cum se numește de fapt festivalul) este împrumutat de la Makar Sankranti, o sărbătoare din India care marchează sfârșitul iernii și începutul primăverii, anotimp asociat cu debutul unui nou sezon agricol.

Și în Thailanda Songkranul are o semnificație asemănătoare căci aprilie este ultima lună a anotimpului uscat, cea mai secetoasă și călduroasă lună din an. În mai încep ploile, sezonul atât de necesar pentru o recoltă de orez îndestulătoare.

Songkran. Legenda Anului Nou Thailandez.

Orice sărbătoare care se respectă are și o legendă care o însoțește, iar legenda legată de Songkran îl are ca protagonist pe zeul hindus Brahma.

Deși este o țară majoritar buddhistă, hinduismul a influențat foarte mult Thailanda de-a lungul timpului, două exemple sugestive în acest sens fiind faptul că epopeea thailandeză Ramakien este inspirată din Ramayana, precum și faptul că emblema actuală a Thailandei este pasărea Garuda (redenumită local Phra Khrut Pha), aceasta fiind vehiculul unui alt zeu hindus, Vishnu.

Potrivit legendei, zeul Kabila Phrom (adică Brahma) era mare amator de pariuri și ghidușii. Auzind el de înțelepciunea unui copil pe nume Thammabal (sau Dhammapala), s-a gândit să-l provoace și să-l testeze cu o ghicitoare. Pierzătorului, a decis zeul, are să i se taie capul. Numai că, ghinion, el a fost cel care a pierdut.

Și cum atunci când avem de-a face cu zei nimic nu e ceea ce pare, capul tăiat al lui Kabila Phrom s-a dovedit a fi cu potențial de Apocalipsă: dacă ar fi atins pământul, un infern s-ar fi dezlănțuit aruncând planeta în flăcări; dacă ar fi rămas în aer, ploile s-ar fi oprit și o secetă cruntă ar fi urmat; dacă ar fost aruncat în mare, marea ar fi secat.

Pentru a opri aceste dezastre cele șapte fiice ale lui Kabila Phrom au luat capul zeului, l-au pus pe o tavă ritualică numită phan și au pornit într-o procesiune în jurul Muntelui Sacru Meru. Apoi l-au dus într-o peșteră din Muntele Kailash, dimpreună cu ofrande.

De atunci la începutul fiecărui an una dintre fiicele lui Kabila Phrom repetă procesiunea, iar numele acelei fiice este Nang Songkran. Dacă se întâmplă să fii în Thailanda cu ocazia acestei sărbători și apuci să vezi un concurs de frumusețe, cea încoronată va fi Nang Songkran sau Miss Songkran.

Songkran. Tradiții de Anul Nou Thailandez.

Există, evident, multe variații locale în modul în care se sărbătorește Songkranul, precum și cât (în unele provincii durează 6-7 zile) dar mai toate au ca numitor comun triada templu, familie și apă. Dimineața se merge la templu, se aduc ofrande, se aduce mâncare călugărilor care, la rândul lor, binecuvântează enoriașii.

În unele regiuni se contruiește în templu un fel de castel de nisip sub formă de pagodă. Nu știu exact semnificația acestei tradiții, mi s-a explicat doar că de fiecare dată când un om merge în templu pentru a se ruga ia cu el ceva: un fir de nisip, un dram de praf. Iar a construi aceste pagode din nisip în timpul Songkranului este un mod de a da templului înapoi ceea ce i s-a luat.

Bătrânii familiei sunt onorați într-un ritual care se numește Rod Nam Dam Hua. În cadrul acestui ritual, într-un gest de smerenie, cei tineri toarnă apă amestecată cu uleiuri parfumate și flori pe mâinile celor în vârstă, cerându-le astfel binecuvântarea. Dimpreună cu urările de bine, tinerii vor primi și un șnur alb care se leagă în jurul încheieturii mâinii. Acest șnuruleț trebuie lăsat să cadă singur astfel fiind asigurat norocul pentru noul an.

Tot apă parfumată dintr-un bol în care s-au adăugat și flori se folosește pentru a stropi călugării, statui ale lui Buddha din templu sau de acasă, dar și alți membri ai familiei sau pur și simplu oameni dragi. Apa este văzută ca purificatoare, spală necazurile și ghinioanele anului trecut, deschizând calea pentru un nou an plin de fericire și belșug.

Parte din tradiție face și pudra albă numită din por song amestecată cu apă și întinsă apoi pe fața cunoscuților sau prietenilor, obicei menit a aduce protecție și noroc. Între timp obiceiul acesta a fost alterat și și-a schimbat cumva sensul: la primul meu Songkran mi s-a spus că dacă vezi oameni care îți plac la festival ai voie să le pui argila aceea pe față.

Pe lângă toate acestea, Songkran mai înseamnă și parade, procesiuni, tot felul de ceremonii și concursuri.

Dar în zilele noastre Sonkgran înseamnă mai ales bătaie cu apă

Nu știu exact când festivalul acesta s-a transformat și s-a trecut de la un ritual de purificare la o bătaie generală cu apă, cert e că toată lumea abia așteaptă să vină Songkranul, să cumpere pistoale și să-și facă de cap timp de trei zile consecutive. De la petreceri în masă precum cele din Bangkok (în Khao San Road și Silom), la petreceri mai mici de cartier, la copii cocoțați în mașini tip pick-up împreună cu butoaie întregi cu apă, toată lumea participă.

Până și autoritățile se implică: anii trecuți mașinile de pompieri erau trimise în Silom și Khao San Road și erau folosite pentru a uda chefliii. Nu e surprinzător nici când polițiștii aduși a menține ordinea sunt văzuți scoțând câte un pistolaș cu apă și stropind lumea de acolo, de la postul lor.

O întreagă industrie s-a dezvoltat în jurul Songkranului: pistoale cu apă de toate dimensiunile; gentuțe și tot felul de obiecte impermeabile menite a păstra uscate telefoane, bani, chei sau alte obiecte personale; haine, în special cămăși înflorate care au devenit simbolul sărbătorii; festivaluri de muzică la care petrecăreții sunt udați de sisteme automate care pornesc la intervale regulate de timp.

Totodată, o imensă mașinărie de marketing îmbie turiștii cu promisiunea că vor participa la un eveniment pe care nu-l vor uita prea curând. Și au dreptate.

Songkran. Perspectiva unui aproape localnic (adică a mea).

Locuiesc în Thailanda de mai bine de șase ani, deci sunt aproape de-a casei. Cu toate acestea nu reușesc să simt o legătură cu aspectul spiritual al acestei sărbători. Pentru mine a fi martoră la mersul la templu, la o procesiune sau chiar și la Rod Nam Dam Hua sunt curiozități, aspecte culturale teribil de interesante, dar nu simt nevoia să particip la ele anual. Cam așa cum percepe un thailandez sărbători precum Crăciunul nostru. Adică le place ideea de cadouri și de Moș Crăciun și le plac decorațiunile, dar nu se pot conecta cu partea tradițională. Pentru că este pur și simplu o altă cultură.

Cât despre aspectul comercial al Anului Nou Thailandez, interesul scade în timp. Îmi amintesc cum în primul an mi s-a părut genial! Mașini de pompieri care ne udau, haos, enorm de multă lume. Am fost atunci în toate cele trei zile, de pe la prânz până hăt, noaptea târziu.

Mai apoi au început să mă deranjeze diverse: ba apa ce uneori avea gheață în ea, ba faptul că sunt udată chiar dacă n-am chef de joacă, ba faptul că se aruncă găleți întregicu apă chiar și pe cei pe scutere în viteză, ceea ce e cam periculos. Și ar trebui să se știe asta, „cele șapte zile fatale” din săptămâna Songkranului sunt deja în mentalul colectiv.

Într-un final am sfârșit a pleca din țară în perioada Anului Nou Thailandez, profitând de zilele libere legale. Câțiva ani la rând am explorat alte locuri cu ocazia Songkranului, iar în 2019 am participat o zi doar pentru că un prieten din România era aici și nu m-a lăsat până nu am mers.

În ciuda a tot ce am spus mai sus, mărturisesc faptul că mă încearcă o umbră de regret că nu sunt acum în Chiang Mai, plângându-mă de apa prea rece sau că am mers prea mult sau că mă enervează cine știe ce lucru lipsit de importanță. Pentru că o petrecere ușor iritantă este mai bună decât nimic.

Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

Share on Facebook

Tweet

Follow us