Mega-recomandare: Restaurantul Tek Sen din Penang, Malaezia

În Penang am reușit a ajunge anul ăsta prin mai. Deși aveam planuri peste planuri, n-am ieșit din Georgetown, capitala insulei. De fapt n-am ieșit din centrul istoric al orașului, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO și care este protejat și conservat ca atare. Nici măcar un pas nu am făcut în afara zonei protejate și nici că-mi pare rău. Pur și simplu aveam acolo absolut tot ce-mi trebuie: clădiri vechi la care să casc gura, străzi și străduțe de bătut, bere de băut și mâncare de mâncat.

Văleu, și ce mâncare! Cea din Malaezia îmi pare cea mai faină încercată de mine până acum în Asia. Și spun asta după 4 ani de Thailanda, cu toată reputația excelentă pe care o are gastronomia thailandeză. Ca idee, mi-a luat vreun an să mă împac cu marea parte a bucătăriei thailandeze în timp ce în Malaezia a fost dragoste la prima îmbucătură, mai întâi în Kuala Lumpur anul trecut și apoi în Penang anul ăsta.

De altfel, Penang este considerată capitala culinară a Malaeziei, ba unii merg atât de departe încât consideră insula ca fiind capitala mâncării stradale din întreaga Asie de Sud-Est.

Tot ca o gheretă ce vindea orez gătit pe stradă a început și chinezescul Tek Sen, în 1965. Între timp, a devenit un restaurant în toată regula, cu ore fixe de funcționare și cu mușterii din belșug.

Acum, să nu vă gândiți la nu știu ce restaurant de lux. Ba, privit din afară mai că nu-ți vine a intra: stai pe niște scaune de plastic și totul arată relativ vechi. Deși locul se pare că e destul de faimos și apare prin mai toate ghidurile orașului, eu nu auzisem de el până când Roshini nu m-a convocat la cină acolo. Iar când un localnic îți spune să mergi să mănânci undeva, apăi mergi!

După cum se știe, la pomul lăudat nu te duci cu sacul. Cu alte cuvinte, la birtul celebru mergi nițel mai sătul că nu se știe. Ei, aici nu e cazul. Roshini și-a tinut cuvântul de mâncăcioasă și, după ce am așteptat un pic la coadă, eram gata de ospăț.

Coadă e mai mereu, uneori îți iau comanda în timp ce aștepți și până te așezi la masă e gata și mâncarea. Oricum servirea nu durează mult, mâncarea vine în vreo 10-15 de minute.

Dar ce-i mai important nu e că vine repede, ci că e absolut delicioasă. E genul de loc în care comanzi vreo sută de feluri și le împarți cu ai tăi comeseni, însă după ce-am gustat mai că-mi părea rău că trebuia să împart. Mai ales felul de mâncare pentru care e recunoscut restaurantul – porcul ăla dublu roasted (nu traduc în română că nu știu exact cum e gătit, să nu zic prostii). De fapt este „double roasted pork with chili padi”, însă noi am luat varianta simplă,fără chili padi. Pur și simplu se topea în gură și-mi venea să comand un porc întreg gătit astfel.

Și tofu! Să fie clar, eu în viața mea nu am mâncat tofu. Aveam mereu senzația că mănânc plastic, singurul mod în care mai gustam un pic era în supa miso. E, dar aici nu mă puteam sătura de tofu! Ori modul cum a fost prăjit, ori combinația aia cu niscai carne și legume, nu-mi dau seama ce a fost exact, tot ce știu e că nu a mai rămas nimic în farfurie.

Am mai comandat și niște pui cu ghimbir și ceapă verde – și ăla foarte bun, iar Roshini s-a ocupat de felul făcut exclusiv din legume, nu mai știu exact ce era că nu am dat foarte mare atenție (deși am gustat și era yum), fiind prea ocupată cu porcul cela lipicios și tofu cela extra-delicios.

Multe dintre felurile din meniu vin pe mărimi. Astfel, poți comanda o porție mică, medie sau mare. Prețurile se învârt undeva la 14-16 ringgit (1 RM/MYR = 0.2 EUR azi) pentru o porție medie. Excepție fac fructele de mare, unde prețul nu e trecut și trebuie să întrebi înainte pentru că e stabilit în funcție de „prețul pieței”.

Atenție,

restaurantul nu este deschis toată ziua, deschid doar pentru prânz și cină. Pagina lor de Facebook spune că poți mânca la ei de la 12 la 3 și de la 6 la 9, dar Roshini spunea ceva de 1:30 – 3 și 5:30 – 7. Poți suna să întrebi și să rezervi dinainte.

Oricum ar fi, restaurantul ăsta NU trebuie ratat în Penang, e genul de loc unde faima este binemeritată. Și serios, porcul cela trebuie încercat. Porție mare neapărat!

Share on Facebook

Tweet

Follow us