Povestea unei zile în Portovenere, cel de-al șaselea sat din Cinque Terre

Părea a fi singura persoană irascibilă din Portovenere. Femeia avea o strategie anume: stătea la pândă, se uita țintă la turiștii luați în vizor, îi lăsa să fotografieze poarta medievală și începea să țipe doar după ce aparatul se fixa pe taraba ei. Atunci striga tare „NO PHOTO!” și urma avalanșa de vorbe aruncate isteric în italiană.

Nu confecționase niciun afiș care să interzică fotografiatul, probabil se distra mai bine urlând la fiecare drumeț în parte. Bombănea continuu până ce oamenii ieșeau din câmpul ei vizual, fie coborând spre port, fie intrând pe poarta din piatră construită în secolul al XII-lea. Apoi își alegea altă victimă.

Lăsând țipetele femeii în spate am intrat pe carugio, străduța medievală îngustă atât de des întâlnită în sătucurile Rivierei Ligurice. Case înalte în culori pastel se aliniază de-o parte și de alta a aleii, aproape fiecare parter fiind transformat într-un magazin sau o mică trattorie. Aici pot fi cumpărate flori, alături se găsește vin de-al locului, iar dincolo se vând tricouri și magneți de frigider. Puțin mai departe, la geam, rânduri întregi de borcane cu sos pesto făcut în casă își așteaptă cumpărătorii. Un motan vărgat cam bătrân și teribil de mustăcios stă la soare în fața gelateriei.

Liniștea de pe carugio sau Via Capellini e oarecum necaracteristică unui loc în care își fac veacul târgoveții și contrastează sănătos cu doamna aceea isterică, dar și cu spiritul în general gălăgios al italienilor. Pare într-adevăr un loc aparte, un loc în care natura generoasă a domolit orice pornire nervoasă. Chiar și turiștii sunt mai tăcuți și se plimbă liniștiți, admirând produsele artizanale, bucurându-se de câte o gelato ori îndurându-se de cei lăsați acasă pentru care cumpără câte un cadou sau două.

Străduța strâmtă se deschide în Piazza Spallanzani,

la capătul căreia se află construcția care mi-a captat privirea la sosire, Chiesa di San Pietro. Venind pe apă, biserica pare un castel cocoțat pe stâncă, pus de strajă golfului magnific. Stânca aceea a stat martor multor veacuri de devoțiune căci oamenii se roagă aici încă din vremuri păgâne, când pe locul bisericii se afla un templu dedicat zeiței Venus. În biserica modestă singurele decorațiuni sunt pe ușa grea, ținută deschisă. Înăuntru – câteva băncuțe din lemn, mănunchiuri de lumânări arzând și o mică statuie a sfântului protector al lăcașului, Sfântul Petru. În partea dreaptă încă mai sunt vizibile urme ale vechiului altar, datând din timpuri precreștine.

Simplă, lipsită de strălucirea și de opulența marilor catedrale, Chiesa di San Pietro impresionează într-un alt mod. Aici te simți mic și parcă ți-e rușine. Nu știi exact de ce, dar parcă ți-e jenă să ridici glasul, să-i scotocești cotloanele, să cauți a o dezbrăca de povești și secrete. Și câte povești și secrete trebuie că păstrează între zidurile vechi! Povești cu soldați înverșunați și pescari nevoiași, povești cu bătălii crâncene și cu îndrăgostiți plini de visuri, povești cu prinți aroganți și cu artiști chinuiți de geniu. Căci toți au trecut pe aici la un moment dat. Și, în vremurile noastre, povești cu turiști curioși așa ca mine.

Portovenere, cel de-al șaselea sat din Cinque Terre

Fără a fi parte din cele cinci așezări care formează Cinque Terre, Portovenere este atât de popular încât și-a câștigat alintul de „cel de-al șaselea sat” și este adesea vizitat într-o excursie de câteva ore. Aici se poate ajunge cu autobuz, mașină, feribot sau pe jos, dacă vă încumetați la o drumeție pe un traseu ce pornește din Riomaggiore. Dintre toate acestea eu recomand barca. Mi-e imposibil a descrie sentimentul pe care l-am avut când am început să zăresc Chiesa di San Pietro și stânca pe care este construită, iar intrarea în port a fost ca o intrare într-un tablou pictat cu secole în urmă.

De fapt, cred că farmecul locului a fost dat îndeosebi de modul în care am ajuns acolo, dacă aș fi venit cu mașina sau autobuzul probabil că nu mi s-ar fi părut atât de special. Ajungând pe mare, însă, pot spune că Portovenere a fost locul preferat din toate cele văzute în cinci zile petrecute în Cinque Terre. Atât de mult mi-a plăcut încât am stat acolo toată ziua și am plecat cu ultimul feribot disponibil, precum și cu promisiunea de a reveni și de a mă caza câteva zile chiar acolo, în Portovenere.

Pont. Dacă veniți cu feribotul dinspre Levanto/Cinque Terre, așezați-vă în partea stângă, e cea mai bună priveliște. Dacă veniți din La Spezia, așezați-vă în partea dreaptă. Informații despre prețuri actualizate găsiți aici.

Atracțiile turistice din Portovenere nu-s chiar multe și se pot explora într-o plimbare lejeră prin sat

După Chiesa di San Pietro, primul lucru care sare în ochi vizitatorului venit pe apă este așa-numita Palazzata, linia aceea impresionantă de case săpate în piatră, vopsite în culori pastel. Acestea n-au fost construite astfel din rațiuni estetice, dar din rațiuni practice: în vremuri de demult aceste clădiri înguste funcționau atât ca locuințe, cât și ca primă linie de apărare în caz de atac. Cu ferestre mici, fără balcoane, lipite una de cealaltă, casele din Palazzata erau adevărate case-fortărețe.

Aici a fost prilej de oprit la o terasă, privind spre port și spre oamenii care mișunau încoace și-ncolo. Ce să fac, people watching e una dintre activitățile mele preferate în călătorii. În tot timpul ăsta am contribuit la talia îngroșată cu o farinata, un fel de clătită crocantă din făină de năut, preparat specific genovez și devenit popular pe întreaga coastă a Mării Ligurice.

Pe lângă urmărit oameni se știe că mă dau în vânt și după castele medievale și ruine. Castelul Doria, martor al luptelor dintre Genova și Pisa cu secole în urmă, folosit ca închisoare în vremea lui Napoleon Bonaparte, găzduiește astăzi numeroase evenimente culturale și este loc de împletit destine întrucât aici se pot organiza nunți. Știu ca trendul ultimilor ani este de „nuntă pe plajă”, dar parcă „nuntă la castel” nu sună chiar rău, mai ales într-un loc atât de încărcat de istorie precum Castelul Doria din Portovenere.

Nuntă au ba, nici priveliștea asupra Golfului Poeților nu-i de lepădat. Între noi fie vorba, nu mă pot hotărî care panoramă mi-a plăcut mai mult: cea de la Castelul Doria sau cea de la Chiesa di San Pietro. Distanța dintre cele două obiective este oricum foarte mică, iar în drum veți întâlni două structuri cilinidrice asemănătoare unor turnuri. Sunt, într-adevăr, ruinele unor foste turnuri de pază menite a anunța sosirea vaselor inamice, dar care au funcționat în trecut și ca mori de vânt. Deși detaliul legat de morile de vânt pare nesemnificativ, el ne spune multe despre istoria satului: acum multă vreme dealurile locului erau cultivate cu cereale, iar pentru a le măcina, localnicii se foloseau de aceste mori.

---

Citiți și:

Drumeție în Cinque Terre din Levanto în Monterosso al Mare

Levanto, poarta către Cinque Terre

---

Sub Castelul Doria se află ceea ce este astăzi biserica principală din Portovenere, Chiesa di San Lorenzo, veche și ea de prin secolul al XII-lea. Din păcate nu am apucat să petrec mai mult de câteva minute aici pentru că am nimerit chiar înainte de o slujbă de înmormântare și mi s-a părut un pic insensibil să rămân și să fac poze. Așadar, nu am văzut celebrul tablou Madonna Bianca, tabloul făcător de minuni care, pare-se, a scăpat satul de o molimă cu secole în urmă.

Probabil cel mai faimos obiectiv turistic din Portovenere este Peștera Arpaia, cunoscută sub numele de Peștera lui Byron. Peștera în sine s-a prăbușit acum ceva vreme, dar locul încă atrage prin cadrul natural de excepție. Deși aventurile Lordului Byron în Portovenere țin mai degrabă de legendă decât de elemente biografice reale, există o competiție anuală de înot ce îi poartă numele, competiție în care concurenți din întreaga lume se adună pentru a înota cei opt kilometri dintre Portovenere și San Terenzo, în Lerici.

În ceea ce privește activitățile, nici de acestea nu duce lipsă Portovenere: se pot face destule, de la degustări de vin la drumeții până la explorat de peșteri și sate din vecinătate. Cea mai populară activitate este de departe turul insulelor Palmaria, Tino și Tinetto. Excursia este scurtă, costă în jur de 12 euro și durează cam 40 de minute. Se navighează în jurul micului arhipelag format din cele trei insule, fără a se face debarcări. Cea de-a doua parte a acestei croaziere include opriri la două dintre cele mai cunoscute peșteri din zonă: Peștera Albastră și cea despre care am scris mai sus, Peștera lui Byron.

Pont. Dacă vă încumetați la această excursie, cea mai bună vedere este de pe partea dreaptă a bărcii, iar când vă îndreptați spre cele două peșteri cel mai bine e să vă aflați în partea din față a navei.

---

Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

---