Zi relaxantă cu obiective turistice din Milano mai puțin căutate de turiști. Cimitero Monumentale, Cartierul Porta Garibaldi, Parcul Indro Montanelli, Bosco Verticale.
Am inclus în excursia din Milano o zi relaxantă de mers pe jos prin oraș. Relaxantă pentru că a fost fără un plan exact, o zi care a început leneș, mai târziu decât de obicei, pornind de la stația de metrou Garibaldi.
Am sfârșit a petrece acea zi admirând Bosco Verticale, plimbându-mă prin Cimitero Monumentale, explorând tot mai popularul cartier Porta Garibaldi și citind în Parcul Indro Montanelli. Bonus, toate aceste obiective turistice din Milano menționate în articol sunt gratis.
Bosco Verticale sau Pădurea Verticală
a fost prima oprire. Bosco Verticale este un proiect apărut din dorința de sustenabilitate, un proiect ce a câștigat câteva premii, printre care și prestigiosul International Highrise Award în 2014.
Bosco Verticale sau Pădurea Verticală, este, așa cum îi spune numele, o pădure dezvoltată pe verticală, devenind fațada unui ansamblu rezidențial. Este o idee magnifică ce îl are în spate pe arhitectul Stefano Boeri, arhitect preocupat de poluare și de orașe verzi.
Ideea, spune el, a început a încolți în Dubai, unde a văzut orașul dezvoltându-se rapid, dar construit în așa fel încât zgârie-norii doar amplificau căldura. Boeri și-a propus să facă ceva diferit, proiectul a prins și a atras atenția, iar țări precum Olanda vor să găsească soluții pentru a-l implementa și pentru locuințe sociale, nu doar în ansambluri rezidențiale de lux, cum se întâmplă acum.
Obiective turistice din Milano mai puțin populare: Cimitero Monumentale, un cimitir-muzeu-parc
De la Bosco Verticale am mers pe jos către…cimitir. Nu pentru că voiam brusc a onora predilecția pe care o am pentru gotic, ci pentru că Cimitero Monumentale este de fapt un muzeu în aer liber, așa de faine și artistice sunt mausoleele. Iar dacă mai e nevoie de un motiv în plus, aflați că locul adăpostește și o versiune mai mică a Coloanei lui Traian. Da, chiar aceea din Roma care povestește despre războaiele daco-romane.
https://www.instagram.com/p/BqUFzOjllBY/
Pe la mijlocul veacului al XIX-lea, mai marii orașului au decis a desființa câteva cimitire mici și a le unifica, iar rezultatul e astăzi deopotrivă parc și muzeu în aer liber, dar și loc de odihnă veșnică pentru personalități precum Alessandro Manzoni, Arturo Toscanini sau Giuseppe Meazza. Ba chiar și Verdi a fost îngropat aici timp de vreo lună. Remarcabil e că, deși este un cimitir catolic, există o zonă pentru familii necatolice, dar și una evreiască.
Cimitero Monumentale nu are deloc apăsarea și tristețea unui loc destinat celor fără de viață, ci aduce mai degrabă a parc decorat cu multe sculpturi arătoase.
Bine, eu vorbesc din perspectiva persoanei care nu e la prima tură de turism prin cimitir, ba a trebuit să mă adăpostesc de ploaie la intrarea într-o criptă în Père Lachaise din Paris și prin 2008 am stat o noapte într-o pensiune în Sibiu care era și casă de servicii funerare și mai era și peste drum de țintirim. Nu vreți să auziți ce glume erau pe noi a doua zi dimineață după așa cazare.
Sculpturile din Cimitero Monumentale sunt într-adevăr opere de artă, iar dacă nu știți încotro să vă îndreptați în imensul muzeu în aer liber de peste 250.000 de metri pătrați, la intrare se pot găsi gratuit hărți marcate cu cele mai impresionante mausolee. Eu am preferat doar să mă plimb aiurea și să mă bucur de liniște.
Cartierul Porta Garibaldi Milano
Din cimitir am plecat de foame cu gândul de a merge în Chinatown, dar m-a cucerit zona din jurul Porta Garibaldi, un arc în stil neoclasic construit pentru a comemora vizita lui Francisc I de Austria în 1825, dar dedicat apoi eroului național Garibaldi.
Cartierul ăsta freamătă de viață (da, în ciuda apropierii de Cimitero Monumentale), e plin de restaurante, magazine chic, baruri și cluburi, iar momentan e unul dintre locurile cele mai interesante pentru a experimenta viața de noapte milaneză. Fiind ora prânzului, eu m-am mulțumit cu o terasă unde am putut mânca ceva, bea un pahar cu vin și nelipsitul espresso și trage cu urechea la conversațiile corporatiștilor ieșiți la prânz.
Parcul Indro Montanelli Milano
Ziua am încheiat-o citind pe o bancă în Giardini Pubblici Indro Montanelli, cel mai vechi parc din oraș, care astăzi poartă numele jurnalistului Indro Montanelli.
Este și o statuie a acestuia în grădina publică, în apropiere de locul în care a fost împușcat în picioare în 1977 de membri ai grupării teroriste Brigate Rosse. Deși parcul este o atracție în sine, acesta include și alte obiective turistice din Milano precum Muzeul de Istorie Naturală, Planetariul, dar și Palatul Dugnani, construit în secolul al XVII-lea.
Mai jos am lăsat harta traseului făcut de mine și, pentru că vreau să mă laud, mai e și o a doua hartă, care arată cât am mers pe jos întreaga zi. Din Parcul Indro Montanelli am continuat spre Dom și apoi Navigli, unde aveam cazarea. Deloc rău pentru o zi relaxantă, așa-i?
Citiți și:
Dacă vă plac poveștile citite aici, nu uitați să vă abonați pentru a fi primii care află când scriu ceva nou. Pentru aventuri povestite live, mă puteți urmări și pe Facebook sau Instagram.
You May Also Like
Buget de călătorie Milano și Cinque Terre. Cât am cheltuit în Italia în aproape două săptămâni (septembrie 2018)
Unde am stat în Milano, categoria „în pat cu istoria”. Hotel Palazzo delle Stelline
13 Comments
laroseroseblog
Descrierile tale ma fac sa imi doresc sa vizitez mai bine Milano, chiar daca nu era în plan 🙂
Cat despre cimitire, la Paris am inceput sa le apreciez frumusetea, mi se par un fel de parcuri f linistite.
Cristina
Da. la Paris am descoperit și eu că un cimitir nu trebuie să fie ceva apăsător și bântuit. Și în Cimitero Monumentale era foarte liniște și e chiar ca un parc cu statui, e chiar plăcut.
Cât despre Milano, lasă-l mai la urmă dacă nu te interesează așa tare, nu vreau să mergi pentru că citești aici și apoi să mă cerți dacă nu-ți place 😀 Dar e clar că nu e genul de oraș care epatează din prima. Trebuie mers pe străduțe, e atât de mult vechi amestecat cu nou peste tot și e un oraș în care e ușor de mers pe jos, aproape toate drumurile duc la Dom 🙂
laroseroseblog
Sotul s-a apucat sa invete italiana si tare ii crapa maseaua dupa mers in Italia,dar eu am zis nu dupa Venetia vara, cand a fost oribil. Venetia o cuplasem cu Lago di Garda, dar nici acolo n-a fostcine stie ce. Recunosc ca in Toscana m-aș intoarce. M-am gandit si la Cinqueterre, poate ai in plan sa scrii 🙂
Cristina
Vai, și mie îmi place italiana tare mult, e o limbă așa de clară și muzicală, mi-ar plăcea să o pot vorbi.
Italia e o țară magnifică, una dintre țările mele preferate, chiar dacă italienii sunt niște aroganți morocănoși. Mie îmi par amuzanți așa, nu-s răi la suflet, sunt aproape de caracterul nostru latin 🙂 Cinque Terre mi-a plăcut enorm, n-am apucat să scriu decât despre drumeția din Levanto în Monterosso, dar voi mai scrie. Însă…să nu mergeți vara. Primăvara sau toamna, când nu e sezon, dar e vremea ok. E extraordinar de aglomerat, eu am fost la jumătatea/finele lui septembrie și tot era prea aglomerat într-unul din sătucuri într-o zi, cred că în iulie sau august e teribil. Partea mea preferată din Cinque Terre a fost de fapt Portovenere, care nici măcar nu face parte din cele cinci sate, ci e mai izolat. Dar o să povestesc mai multe în viitor.
N-am fost în Veneția și nici nu e pe nicio listă. Aș merge dacă se nimerește, dar nu în mod special. Nu văd nici romantism și nici altceva în orașul cela plin de apă. În Florența, în schimb, n-am fost, dar aș merge și aș sta o vreme. Îmi place Italia pentru că are și natură și cultură și mâncare bună, e și ușor de ajuns dintr-un loc în altul.
Nu v-a plăcut la Lacul Garda? Văzusem niște poze faine de acolo, mă așteptam să fie foarte fain. Am fost doar la Como, mi-a plăcut.
laroseroseblog
Sotul s-a apucat singur de italiana, a facut cursuri pe internet, pe cd-uri, acum se uita la emisiuni si filme in italiana, citeste carti usoare si se converseaza cand prinde ocaxoa cu cei 4 italieni din zonă.
Cred ca Toscana a fost faina pt ca era in aprilie si erau putin turiști, am stat într-o casa intre dealuri, era minunat sa iei micul dejun pe terasa cu vederea superba. Doar Pisa era prea plina de turisti, deci n-am facut pureci pe acolo.Dar Florenta … m-as mai intoarce.
Cum lacul Garda e mare, cred ca difera si in functie de localitatea unde te opresti. Si cred ca mai tare m-a deranjat aglomeratia, atunci nu mai poti aprecia ce vezi. Si mancarea nu era super. Iar Venetia a fost cu mancare proasta, cafea rea, intesat de turisti. Doar ca am descoperit in vacanta aia festivalul de la Arenele din Verona, a fost o experienta deosebită.
Stiu pe cineva care vizitează acum Thailanda, pe indelete, asa poze faine pune pe fb, pare tare frumos 🙂
Cristina
Așa m-am apucat și eu de japoneză, bine am avut ca profesoară prietena mea din Tokyo care stă aici pentru o vreme, să mă învețe alfabetul. Din păcate, după vreo 6 luni nu m-am mai ținut, știi cum e, mereu „apare altceva”. Numai că de fapt e vorba de lene și procrastinare pentru că timp de seriale proaste și petrecut aiurea pe net este…
Da, să știi că aglomerația influențează foarte mult părerea despre un loc, prea multă lume e așa de stresant încât nici nu mai apuci să te bucuri de acel loc sau să-l descoperi.
Cât despre Thailanda, e frumos, dar acum e vârf de sezon așa că e…aglomerat :))
laroseroseblog
Sa stii ca si de japoneza s-a apucat. Am retinut si eu cum se spune “ma cheama…” si ” vrei cafea?”… ca facea el cu fata cea mica. Spunea ca e cu totul alta structura a frazei decat cunoastem noi. A abandonat pt moment, dar nu m-aș mira sa reinceapa.
Cristina
Da, structura frazei e diferită. Eu inițial am zis să învăț thailandeză ca tot sunt aici, dar au vreo 5 tonuri, ceea ce înseamnă că același cuvânt scris la fel poate însemna mai multe lucruri diferite. Și-s cam surdă cu tonurile, aud doar vreo două sau trei din cinci. Apoi am zis chineză, dar ăia au 4 tonuri și nici nu prea-mi plac chinezii :)) Până la urmă japoneza a fost o alegere bună, dar m-a învins lenea…
laroseroseblog
Asta-i problema cred la multe limbi: nici eu la franceza nu disting diversele e-uri sau o-uri.
duduiamagda
Sună tare bine această zi petrecută în Milano. Sunt curioasă, cum ai ajuns acolo? Pe cont propriu sau prin intermediul vreunei agenții?
duduiamagda
În caz că nu ți-ai dat seama, am început (la modul serios) cercetările pentru a pune în aplicare planul meu referitor la călătorii. 🙂
Cristina
N-am călătorit niciodată cu o agenție, în afara unor excursii de câte o zi din locul în care mă aflam deja. Dar să plec cu un tur organizat nu prea e pe gustul meu pentru că nu-mi place să-mi facă altcineva programul și să-mi spună ce să vizitez și când. Plus îs mulți alți oameni cu tine și nu știi dacă-s oameni pe gustul tău. Dar dacă te simți mai în siguranță cu o agenție sau dacă îți oferă lucruri la care e dificil de ajuns singură sau dacă nu ai timp a-ți plănui singură toate cele, atunci este o soluție bună.
Părerea mea e că în Europa, cel puțin dacă e vorba de orașele mari, e destul de ușor de organizat o vacanță pe cont propriu, cu un pic de timp petrecut pentru a face „research”. Dar pentru mine și research-ul ăsta e parte din întreaga experiență de călătorie, de aceea nu-l las pe mâna altora. Dacă te decizi asupra unui oraș și vrei să pleci singură și ai nevoie de ajutor în a te organiza, îmi poți scrie. La Milano chiar nu-i cazul să mergi cu o agenție, serios, ar fi bani aruncați.
Pingback: