nine inch nails live bangkok
Personal,  Thailanda

Nine Inch Nails live în Bangkok. Concertul pe care nu aveam cum să-l ratez.

Aveam doar 10 ani când Nine Inch Nails (NIN) au lansat The Downward Spiral, unul dintre albumele mele preferate în „tinerețe”. Evident, am devenit familiarizată cu albumul mult mai târziu și, la fel de evident, prima piesă pe care am ascultat-o a fost Closer (dacă vă pune Satana să vă uitați la videoclipul de mai jos, să n-o faceți cu minori prin preajmă că nu-i a bună).

A fost dragoste la prima ascultare, că doar o tinerică plină de bâzdâci, teribilistă, care nu știe încă ce îi place, cine este și ce își dorește este musai impresionată de un refren care spune:

„I want to fuck you like an animal”.

Closer îmi părea kinky și fucked up și cumva eliberator. Videoclipul, făcut de Mark Romanek, era pură artă decadentă și dementă.

După ce am ascultat Closer de m-am săturat (ei, aș! nu există săturat de muzica lui Trent Reznor), am pus urechile la tocit întregul album. Și după alt milion de ascultări, piesele păreau a urma perfect una alteia, iar Closer a încetat a fi ceva ce sărbătorea sexul pur și simplu, cum mi se părea la început, și a ajuns a fi cumva trist și depresiv.

nin nine inch nails concert
Rock on!
The Downward Spiral

e de fapt un album-concept, tocmai de aceea totul are sens pus împreună și, nu știu cum și de ce, dar și azi dacă ascult albumul cap-coadă la căști (musai la căști!) sunt sfârșită la final. Așa te face și te desface muzica asta, te duce din disperare în speranță în violență și iar speranță în obsesie și iar speranță, iar în final pa și pusi speranță.

Cam asta e povestea albumului: „spiralling down” desemnează în engleză un proces al decăderii, degenerării continue până la eventuala (auto)distrugere, în cazul ăsta sinucidere.

nine inch nails bangkok live
Nine Inch Nails live în Bangkok

Și cam așa e muzica NIN în general – ca un drum de munte atunci când ești mahmur. Ascultând ce a scos geniul lui Trent Reznor, mă simt ca atunci când merg pe serpentine după o noapte de pomină: trec de la starea de anticipație la oboseală, la stare de rău, la extaz de atâta pitoresc, la teamă că văd ursul sau o râpă, la urechi înfundate de la presiune, la confuzie. Așa și cu muzica asta, mă trec toate apele.

După atâta povestit, cred că e evident cât de mult îmi place NIN și cât de mult îl apreciez pe cel care se ascunde în spatele proiectului, Trent Reznor. Pe care eu îl consider un artist fantastic, un muzician, un creator în adevăratul sens al cuvântului. Și chiar dacă nu vă place genul ăsta de muzică ori sunteți prea sensibili la cuvintele „tari” și stilul nu prea blând, măcar puteți aprecia că a câștigat un Oscar pentru coloana sonoră din The Social Network al lui David Fincher. Vedeți, geniu, v-am spus eu!

nin bangkok live
Tot NIN, dar pe verde.
Concertul Nine Inch Nails din Bangkok

Inutil a mai adăuga că aș fi mers la concertul din Bangkok într-un picior dacă trebuia. În general mă plâng că aici nu prea sunt concerte mai spre rock (în Thailanda EDM are succes), iar dacă-s din astea mai „rele” sunt de obicei indoors, în săli cam micuțe.

Așa a fost și de data asta, într-o sală denumită Moon Star Studio 8 unde, deși nu mă pricep la a aproxima, aș zice că încap cam 5000 de oameni. Recunosc, sunt de părere că Reznor merită un stadion plin, dar e fain tare într-o sală mai mică, e intim și cu o energie din aia de explodezi și mai multe nu! Plus că am stat destul de în față.

nin live bangkok
NIN a fost în topul concetelor văzute de mine, alături de Motorhead și Marky Ramone’s Blietzkrieg

Concertul ăsta, pe care mi-l doresc de vreo 15 ani, nu avea cum să iasă rău. Chiar dacă am niscai vânătăi pe picioare pentru că m-a ajuns valul de moșeală din partea cealaltă a scenei și chiar dacă Trent și ai lui nu mai sunt răi ca în tinerețe. Pe vremuri oamenii erau demenți live, își distrugeau instrumentele la final de concerte și nu o dată au plecat nițel betegi de pe scenă.

Dară na, au îmbătrânit și sunt mai înțelepți și mai așezați. Iar Trent e tare masculin, cu o voce hipnotică, deși e departe de a fi ceea ce am denumi bărbatul standard arătos. Ce mai încoace și-ncolo, am leșinat nițel cu ochii la el.

trent reznor nin
Trent Reznor, geniul din spatele NIN
Nine Inch Nails live

De cântat s-a cântat ireproșabil, iar pe scenă au stat destul de mult. Pe post de introducere a fost Somewhat Damaged pentru că, pare-se, nimic nu spune mai multe despre tine decât versuri precum:

„broken, bruised, forgotten, sore

too fucked up to care anymore”.

Glumesc, Somewhat Damaged e una dintre favoritele mele și una dintre cele mai penetrante reușite NIN. Iară pe post de trivia vă spun că piesa asta n-a deschis doar concertul din Bangkok, dară cu ea începe și episodul 15 al sezonului 5 din The Walking Dead. Oricum ar fi, nimic mai fain decât un început de concert și/sau serial cu Reznor urlând chestii „de bine”.

nine inch nails bangkok
Bătrâni, dar buni!

A fost un concert Nine Inch Nails clasic, cu multe instrumente, cu piese deja intrate în legendă, precum Reptile (o altă favorită de-a mea), March of the Pigs, Head Like a Hole sau The Hand That Feeds. N-a lipsit nici coverul după I’m Afraid of Americans al lui David Bowie și dacă vreți a îi da o șansă lui Reznor și preferați muzică mai „cuminte”, I’m Afraid of Americans e un început bun.

De fapt albumul nou-nouț lansat în iulie anul acesta, Bad Witch, e influențat de David Bowie, cu care Trent a lucrat în trecut și pe care l-a admirat mult. Shit Mirror, Ahead of Ourselves și God Break Down the Door de pe noul album au fost cântate live, în concertul de marți seară din Bangkok.

Encore-ul l-au încheiat blând, cu Hurt, despre care lumea știe că e un cântec al lui Johnny Cash, dar puțini știu că versiunea lui Cash e de fapt un cover – fantastic, ce-i drept – după NIN.


Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

4 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.