Curs de gătit în Kuala Lumpur cu LaZat Cooking – partea a II-a. Ce am gătit?

Înainte de a citi acest articol, puteți găsi aici prima parte, dedicată vizitei la piața TTDI.

După ce am terminat cu turul pieței TTDI, tur foarte instructiv de altfel, am fost duși la locul faptei, adică la școala de gătit. Care școală e minunat amplasată în afara orașului, într-o casă dintr-un kampung (sat malaezian), aproape de natură și de junglă. Bucătăria e deschisă, dar nu e cald deloc și oricum mai spre amiază am primit cu toții prosoape îmbibate în apă cu gheață pentru a ne răcori puțin.

Fiecare participant la curs avea propriul spațiu de lucru, un șorț colorat imprimat cu numele școlii aștepta frumos împăturit pe scaun, iar pe masă era o tavă cu toate ingredientele necesare, deja curățate și spălate. Alături se afla un carnețel cu rețete și un creion, în caz că voiam a face adăugiri sau comentarii. La finele zilei am luat cu noi ce am gătit, precum și rețetarul cu pricina.

Practic, ar fi trebuit să mâncăm de prânz ce a ieșit din mâinile și oalele noastre, dar ne-am întins așa de mult cu vorba încât am sfârșit a mânca niște roti făcut de invitatul expert în așa ceva.

În plus, Ana, instructoarea noastră, s-a apucat a ne arăta cum se face mee goreng mamak (adică tăiței chinezești gătiți în stil indian musulman de Malaezia) pe care apoi i-am mâncat printre interjecții menite a exprima: „ce buni sunt tăițeii ăștia!” Mai aveau acolo și o mașină din aceea tradițională de ras gheață așa că au pus-o la treabă și am făcut ais kacang, un desert local cu fâșii de gheață, boabe, sirop și jeleu. Bun și ăla!

Rețetarul a cuprins trei feluri de mâncare: dhall curry, roti canai și suji halwa. Știu, denumirile nu vă spun nimic, poate doar „halwa” să sune familiar, dar nu are nimic de-a face cu halvaua cu care suntem toți mai mult sau mai puțin familiari. Suji halwa este, de fapt, un desert originar din India, pe bază de griș și unt ghee, la care se adaugă diferite condimente, fructe deshidratate și migdale.

Dhall curry este unul dintre preparatele mele favorite din Malaezia și este făcut din linte galbenă și…câte un pic din orice. Am folosit usturoi, tamarin, cartofi, linte, ghimbir, lapte de cocos, vinete, morcovi, ceapă roșie, boabe de muștar, chimen, turmeric, chilli, frunze de curry.

La cursul ăsta de gătit cred că am descoperit și de ce mâncarea făcută de mamaie e așa de bună: și ea dă focul încet și lasă toate ingredientele să se amestece, „să se iubească” așa cum ne-a tot spus Ana, proprietara LaZat Cooking. Ne-a înnebunit tot timpul cursului cu faptul ca etnicii malay sunt mai lenți de la natură și că le place să lase inclusiv mâncarea la foc mic.

Ce am mai reținut e că frunzele nu se aruncă pur și simplu în mâncare, ci trebuie puțin zdrobite între degete înainte, îndemnându-le astfel să-și lase sucurile și aromele. Am folosit frunze de curry pentru dhall și le-am maltratat un pic, după care le-am aruncat în oală, conform instrucțiunilor primite.

Roti canai nu am făcut noi cu mânuțele noastre, posibil și pentru că ingredientul de bază e făina și riscam să plecăm de acolo „îmbrăcați” în făină. De asemenea, aluatul trebuie lăsat să se odihnească la temperatura camerei între 4 și 8 ore sau ținut până la 24 de ore în frigider înainte de a putea fi bun de pus pe plită. Pentru a ne arăta exact cum se face aluatul, Ana a invitat un tânăr malaezian care gătește roti canai pe străzile din Kuala Lumpur de când avea 12 ani.

Ce este de fapt roti canai? Păi, un fel de pită indiană care se mănâncă alături de dhall, pește și tot felul de curries. Se găsește și ca desert, servit cu lapte condensat si banane și/sau sirop de ciocolată, inclusiv pe străzile din Bangkok. Dacă vedeți pe undeva prin Bangkok să vă luați, e bun tare, eu am văzut în Ayutthaya și cu alte fructe, inclusiv cu fragi și coacăze. Ce e interesant e că aluatul ăsta nu se întinde cu sucitorul, ci se lovește de masă și se întinde singur. Asta am apucat și noi să încercam, Ana ne-a adus niște cocă făcută cu o zi înainte așa că ne-am făcut puțin de râs încercând să facem o foaie de roti aproape la fel de subțire ca foaia de hârtie.

Deloc modestă, vă spun că am fost cea mai bună la partea de „dat cu aluatul în masă” și am fost foarte aproape de a obține un roti perfect. Numai că, la vederea succesului, m-am entuziasmat așa de tare încât ultima „trânteală” a fost prea puternică și m-am trezit cu o gaură în aluat. Una peste alta, aș zice că m-am descurcat onorabil, gătitul nefiind una dintre activitățile mele zilnice, ba nici măcar săptămânale (sper că nu citește mama ce scriu).

Acesta a fost primul curs de acest fel la care am luat parte, între timp am mai fost la unul în Bali, la Ubud Food Festival, despre care voi povesti, sper, la un moment dat. Dincolo de mâncare, am descoperit că un curs de gătit e o experiență care te ajută să cunoști oameni faini și care îți oferă un mod inedit de a cunoaște puțin din cultura și viața localnicilor. Dacă vi se oferă șansa de a participa la așa ceva prin perindările voastre, poate ar fi o idee bună să încercați, chiar dacă nu sunteți pasionați de gătit și gastronomie. Nici eu nu sunt, dar m-am distrat grozav.

Dacă vă plac poveștile citite aici, nu uitați să vă abonați pentru a fi primii care află când scriu ceva nou. Pentru aventuri povestite live, mă puteți urmări și pe Facebook sau Instagram.

Share on Facebook

Tweet

Follow us