Povești cu dor de ducă și aventuri câte și mai câte

Cristina face Aventură

Category: Vietnam

nypa fruticans hoi an

Cu bicicleta pe lângă Hoi An. Coșurile-bărci și pădurea de palmieri nipa Bay Mau sau „mica Deltă a Mekongului din Hoi An”.

Orașul Vechi din Hoi An este fantastic, încărcat de istorie, mâncăruri bune, aromă de cafea, clădiri galbene și flori, numai bun de bătut la picior și destul de liniștit în sine.

Însă pentru mine adevărata liniște a început la ieșirea din oraș, în ziua în care m-am încumetat la un tur cu bicicleta la țară, prin câmpuri de orez și în pădurea de palmieri nipa Bay Mau, alintată drept „mica Deltă a Mekongului din Hoi An”. Asta deși nu-i nici urmă de Mekong în partea aceasta de Vietnam.

În acea zi am văzut lanuri de orez verzi-verzi, am mâncat un prânz pe cinste, îndopându-mă cu bunătăți vietnameze, am pus mâna pe-un bivol de apă cât vreo două vaci, am pescuit un crab cât un păianjen și m-am dat într-o coajă de nucă – o barcă rotundă făcută din bambus.

rice paddy hoi an vietnam

Fermier în lanul de orez

Plimbare cu bicicleta în Hoi An. Povestea unei zile plină de pitoresc.

Fără doar și poate, aceasta a fost cea mai faină zi din cele patru petrecute în popularul orășel vietnamez Hoi An. Ziua a început devreme, cam pe la 8 dimineața, atunci când ghidul, Sam, a venit să mă ia de la cazare. Nu mult după aceea, eu și alți doi turiști eram călare pe biciclete, urmând-o pe Sam spre ieșirea din oraș.

Am pedalat cam 15-20 de minute, după care am dat, în mijlocul orezăriilor, de Luk și fermierul lui. Luk e un bivol de apă imens, frumos tare, cu blana lucioasă și pe cât de mare, pe atât de blând. A stat la mângâiat în timp ce păștea liniștit și se bătea de muște.

Bivolii sunt foarte respectați în țări precum Vietnam sau Thailanda pentru că sunt de mare ajutor în gospodărie, fermierii folosindu-i în agricultură. Practic, fac parte din familie. Sunt, totodată, și o expresie a statului social: cu cât ai mai mulți bivoli, cu atât ești mai bogat. Fermierul lui Luk ar fi fost „o partidă bună”, căci familia lui avea, pare-se, câteva asemenea animale.

Ne-am jucat cât ne-am jucat cu Luk, apoi ne-am urcat iar pe biciclete și am continuat excursia într-un labirint de stânga-dreapta, pe niște cărări prin câmpuri de orez, cu locuințe răsfirate ici și colo. Recunosc, dacă mă lăsa baltă ghidul, nu mai știam să revin în Hoi An de una singură. Și sunt convinsă că nici n-am mers foarte mult, doar că a fost complicat, iar eu mai eram și cu ochii peste tot, să nu pierd nimic.

cimitir hoi an

Cimitirul de lângă Hoi An

Am trecut pe lângă un cimitir, după care am făcut o oprire la niște oameni care meștereau la lemn de bambus. Sam ne-a explicat că bambusul e ținut în apă chiar și doi ani înainte de a-l folosi, pentru a preveni apariția termitelor sau a larvelor de răchitar. M-a surprins că nu păreau a le fi teamă de hoți: vedeai lemn pus parcă la întâmplare pe malul râului, neîngrădit cu nimic, în mod evident lăsat acolo de ceva vreme.

mica deltă a mekongului hoi an

Pădurea de palmieri nipa Bay Mau

Pădurea de palmieri nipa Bay Mau sau „mica Deltă a Mekongului din Hoi An”

Destinația finală a fost un sat pescăresc tipic, unul ai cărui locuitori se zbăteau în mizerie până a intrat pe harta operatorilor de turism din zonă. Nu că acum ar fi bogați, dar oamenii sunt fericiți să aibă turiști pe care să-i plimbe pe râu și să primească unul-doi dolari bacșiș pentru asta.

Atracția principală nu a fost satul în sine, ci pădurea de palmieri nipa Bay Mau. Această specie de palmier, cunoscută și ca palmierul de mangrove, nipa stufoasă sau pur și simplu nipa, crește în apă și nu are la suprafață decât frunzele, care pot ajunge până la nouă metri înălțime. Rădăcina și tulpina se află sub apă, în mâl, de unde primesc toți nutrienții necesari pentru a crește.

pădurea de palmieri nipa hoi an

Explorând așa-numita „mica Deltă a Mekongului din Hoi An”.

Se pare că în acest loc tot cresc palmieri de mangrove de cel puțin 200 de ani, iar pădurea s-a extins de la șapte hectare, cât avea acum ceva vreme, la peste 100 de hectare, cât ocupă astăzi. Bay Mau este importantă pentru localnici nu doar pentru că îi hrănește, dar are și importanță istorică, deoarece soldații Viet Cong-ului s-au adăpostit aici în timpul războiului cu americanii. 

Vegetația luxuriantă, numeroasele specii de pești și păsări ce se găsesc aici, precum și suprafața extinsă au făcut ca această pădure de nipa să fie alintată drept „mica Deltă a Mekongului din Hoi An”.

Fun fact: vietnamezilor le surâd comparațiile de tot felul. În cele patru zile petrecute în Hoi An am văzut „mica Deltă a Mekongului” (adică pădurea de palmieri nipa Bay Mau), Angkor Wat-ul de Vietnam (adicătelea complexul de temple de la My Son) și Cirque du Soleil vietnamez (adică spectacolul A O SHOW al celor de la Lune Center).
barca din bambus hoi an

La plimbare în coșul-barcă din bambus numit thung chai

Plimbarea cu barca printre palmierii nipa a fost punctul culminant al zilei, iar la senzația de deosebit a contribuit din plin și coaja de nucă în care am alunecat pe apă. Eu îi spun coajă de nucă, vietnamezii îi spun barcă.

Sau, pe limba lor, thung chai, un soi de ambarcațiune ce are la origine o chestiune cât se poate de practică: atunci când au venit francezii, au impus localnicilor taxe peste taxe, inclusiv pe bărcile deținute. Pentru că pescarii nu voiau și nu-și permiteau a plăti așa ceva, dar nici de pescuit nu se puteau lăsa, au construit thung chai, o chestie rotundă din bambus. Au argumentat apoi coloniștilor francezi că nu trebuie să plătească nimic. Pentru că thung chai nu e o barcă, ci un…coș.

Am plutit într-un asemenea coș mai bine de o oră, timp în care mi-am încercat mâna la pescuit nu cu o undiță propriu-zisă, dar cu un băț scurt, la capătul căruia se afla legat un fir. Am prins un crab atât de mic încât dacă trebuia să mănânc de prânz doar roadele muncii mele muream de foame. În timpul ăsta, oamenii își vedeau de viața de zi cu zi: unii pescuiau, alții tăiau frunze de nipa.

Cât m-am căznit eu cu bățul-undiță, bătrânul pescar s-a apucat a meșteșugi ceva dintr-o frunză de palmier. A ieșit o insectă faină tare, iar Sam a făcut și ea o floare de lotus. Mi-a povestit cum a învățat să facă asemenea obiecte din frunze: pentru ea acestea au fost jucăriile copilăriei.

Sam a copilărit într-un sat pescăresc asemănător cu acesta în care ne aflam, unde „eram atât de săraci încât nu aveam jucării, așa că ni le făceam”. Nu a spus-o cu amărăciune, nici pentru a stârni milă, ci doar ca pe un dat, întocmai cum ne povesteau bunicii de păpușile din porumb. Așa au fost vremurile.

floae de lotus hoi an

Floarea de lotus făcută de Sam din frunză de nipa

Bunătățile vietnameze de la prânz. Ce am mâncat?

De vremuri de demult mi-a amintit și mie prânzul luat la o magherniță din sat, unde am mâncat cu iz de amintiri din copilărie, căci am avut în meniu inclusiv creveți vietnamezi.

Cititorii mai tineri nu cred că știu ce-s ăia, dar cei care au prins măcar un pic din perioada de dinainte de ’89 sigur au ronțăit la chipsuri expandate de creveți. Pe atunci habar n-aveam de chipsurile din cartofi.

Pentru acest prânz vietnamez am folosit creveții pe post de crackerși și i-am mâncat cu salată din floare de banan cu porc (goi bap chuoi). Se ia puțină salată, se pune pe chips și se mănâncă așa. Absolut delicios.

salata floare banan hoi an

Salata din floare de banan. Cu porc.

Ne-am mai înfruptat și din alte bunătăți, precum pachețele de primăvară (cha gio) și așa-numitele clătite vietnameze (banh xeo). Clătitele acestea banh xeo sunt o experiență culinară unică și mi-am promis ca la următoarea vizită în Hoi An să merg la un curs de gătit, să învăț și eu cum se fac.

Nici mâncatul lor nu-i pentru neinițiați, căci nu se mănâncă așa simple, cum le vedem. Clătita se pune pe o foiță de orez, în mijloc se adaugă frunze/ierburi (menta e musai), se rulează totul și se dă prin sos de pește vietnamez (nuoc cham).

clatite vietnameze hoi an

Banh xeo. Cătite vietnameze. Cu ierburile de rigoare.

Deși nu pare cine știe ce festin și în prezentarea turului scria că ni se vor servi doar gustări, ne-am ridicat de la masă sătui cu toții: eu, ghidul, și alți doi turiști. Ba, nici n-am mâncat tot.

Fiind sat pescăresc, mă așteptam la multe preparate din pește sau măcar banh xeo să conțină creveți (din ăia adevărați, shrimps). Dar n-a fost cazul și chiar m-am bucurat, căci nu-s deloc fan.

pachetele primavara creveti vietnamezi hoi an

Pachețele de primăvară și creveți vietnamezi. Tot să mănânci.

Ca să simțim că facem și noi ceva, ni s-a permis să prăjim singuri, în ulei încins, chipsurile expandate și pachețelele de primăvară. Dar banh xeo n-au fost lăsate pe mâna noastră de amatori, au fost făcute în bucătărie, de săteanca ce deținea restauratul local în care am mâncat.

După atâtea bunătăți ne-am urcat iar pe bicicletă și-am pornit a face cale întoarsă către oraș. A fost cam greu cu burta plină, însă peisajul verde crud m-a captivat din nou și am pedalat încet în liniștea spartă din când în când de câte un scuter.

lan orez hoi an

Orez verde crud

Ce nu mi-a plăcut?

Păi, nu mi-a plăcut că l-au călărit pe Luk, bivolul. Ca să ne înțelegem, nu-s apărător hardcore de drepturi ale animalelor, sunt de părere că echilibrul în toate e secretul, nu fanatismul. Sunt crescută la țară, printre animale. Mănânc aproape orice tip de carne, de la porumbel la vită. Dară la țară la mine, fie că era vacă, porc, iepure sau oaie, era îngrijit și protejat. Porcii aveau nume, erau gâdilați după ureche. Și la Crăciun erau făcuți cârnați, da.

Ce vreau să spun e că animalul, indiferent dacă e destinat farfuriei sau muncii, ar trebui tratat bine, nu chinuit pentru bani. Prin urmare, în peste șase ani de stat în Thailanda n-am călărit elefanți de dragul turismului, n-am fost la așa-numitele temple cu tigri, unde tigrii sunt ținuți drogați pentru a se poza cu turiști, n-am călărit cămilă în Qatar doar așa, să am și eu o fotografie pe cămilă.

bivol apa vietnam

Dragul de Luk

De aceea am refuzat și să-l călăresc pe Luk, deși ghidul chiar ne-a încurajat să o facem. Pentru ce? Să am poză pe un bivol în mijlocul unei orezării? Asta nu este o experiență, este doar o poză. Experiență ar fi o zi întreagă la ferma unde trudește Luk ori o caravană de cămile în deșert, care să dureze câteva zile. Atunci da, aș călări și bivolul și cămila. Sunt diferențe de nuanță, știu, dar relevante pentru mine.

Și nu mi-a mai plăcut faptul că sunt niscai turiști care vin în pădurea de palmieri nipa Bay Mau nu să se bucure de natură, ci să asculte muzică tare în timp ce se dau în bărcuța de bambus. Nu înțeleg plăcerea asta nu pentru că sunt vreun Grinch, ci pentru că, după mine, e un loc și un timp pentru toate.

Iar aici frumusețea locului e dată mai ales de alunecatul pe apă în liniște, de ascultat poveștile locului, nu de speriat pești și păsări cu muzică la maxim.

sat pescaresc hoi an

„Portul” – un sat pescăresc.

Am avut norocul de a nu întâlni un asemenea grup. Doar la plecare, când noi aproape terminasem plimbarea cu barca și ne îndreptam spre ieșire, ne-am intersectat cu un grupuleț de asiatici, care deja începuse petrecerea. De parcă ar fi fost pe un yacht în Mykonos, nu pe o bărcuță de bambus în Vietnam.

Partea amuzantă e că ascultau un remix  al Numa Numa Song, așa cum e cunoscută piesa celor de la O-Zone, Dragostea din Tei. Numa Numa Song încă face ravagii în Asia, numai anul trecut ce l-am auzit în Khao San Road din Bangkok.

Dacă vrei să eviți asemenea grupuri, alege să mergi în vizită la Bay Mau dimineața. Atunci e liniște, mult mai puțină lume, iar dacă e vară, după prânz apa nu e suficient de adâncă pentru a merge pe tot traseul prin pădure.

barca bambus hoi an vietnam

Coaja de nucă – barca din bambus thung chai

Chestiuni organizatorice

Sunt o mulțime de agenții în Hoi An care organizează tururi precum acesta. Deci e de unde alege și, probabil, se poate negocia dacă mergi direct la agenție. Eu am preferat varianta fără bătaie de cap așa că am rezervat online, prin klook.com, turul acesta.

Prețul afișat nu include bacșiș pentru pescarul care te plimbă pe râu (adică 1-2 dolari) și nici bacșișul pentru ghid, acesta însă nefiind obligatoriu.

Am fost un grup foarte mic, de doar trei persoane. Iar de Sam, fata care ne-a fost ghid, am fost teribil de mulțumită: foarte energică, engleză excelentă și cu povești.

nipa hoi an vietnam

„Stufăriș”

„Mica deltă a Mekongului din Hoi An” se poate vizita și fără tur, pur și simplu mergi cu bicicleta sau scuterul până într-un sat pescăresc și de acolo negociezi excursia cu barca de bambus. Localnicii sunt bucuroși de oaspeți. Evident, în cazul ăsta pescarul nu mai acceptă un dolar sau doi. Am vorbit cu oameni care au fost pe cont propriu și au plătit între șapte și zece dolari.


Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

restaurant sat pescaresc hoi an

Aici am mâncat de prânz în satul pescăresc.

clatita vietnameza hoi an

Banh xeo pregătită: foița de orez. clătita. ierburile. Înainte de a gusta se dă prin fish sauce. Un deliciu.

salata floare banan vietnam

„Crackers” din creveți vietnamezi cu salată de floare de banan. Dublu yum.

creveti vietnamezi hoi an

Am gătit și noi ceva. Bețișoarele sunt de bază. Aici nici nu aveau furculițe, nu știai cu bețișoare…mâncai cu mâna.

insecta frunza nipa vietnam

Insecta din frunză de nipa făcută de pescar.

crab hoi an

Crabul prins de mine cu bățul. Bine că n-a trebuit să mănânc ce am prins.

pescar vietnamez nipa

Viața merge înainte pentru localnici. Acesta tăia frunze de nipa (folosite în mod tradițional inclusiv pentru acoperiș).

bambus apa hoi an

Bambusul lăsat în apă.

muncitori bambus hoi an

După ce este lăsat în apă câțiva ani, bambusul este bun de prelucrat.

pădurea de palmieri nipa bay mau

Încă nițel „stufăriș”

hoi an vietnam riverside

Călătorii și oameni. Mr. Kim și Café des Amis, Hoi an.

Pe Mr. Kim l-am întâlnit din întâmplare, așa cum îi șade bine călătorului. Eram în ultima zi în Hoi An, complet îndrăgostită de orașul galben, plin de lampioane și flori. Atât de îndrăgostită încât am decis să mă trezesc la răsăritul soarelui, pentru a avea orașul doar pentru mine. Sezon au ba, Hoi An e teribil de aglomerat în timpul zilei și, mai ales, după apusul soarelui.

Mr. Kim m-a chemat în cafeneaua lui în timp ce mă aflam pe malul râului, fentând niscai precupețe ieșite cu marfa de dimineață. M-am dus. Aș vrea să dau întâmplării un aer mistic și să spun că m-a intrigat ceva la bătrân, dar de fapt îmi ardea buza de-o cafea. Iar locul spre care mă îmbia se chema Café des Amis. Nici n-am intrat bine că Mr. Kim m-a întrebat de unde sunt și s-a apucat a scotoci niște caiete, ignorându-mă complet.

hoi an vietnam lampioane

O mostră din magnificul Hoi An

Cafe des Amis Hoi An, un fel de mașină a timpului

M-am apucat a studia locul. Café des Amis este o coșmelie. Patru mese, dintre care două erau pline cu tot felul de fleacuri: agende, caiete, ziare. La a treia, un copil se întrecea cu mașinuțele.

M-am așezat la ultima, singura liberă. Un televizor color vechi arăta, fără sonor, meciul de fotbal din seara precedentă. Pe pereți, o nebunie: mici decorațiuni, picturi chinezești cu ramele înghesuite de fotografii din arhiva personală a lui Mr. Kim, diplome de la școală ale nepotului, un puzzle cu Scrooge McDuck terminat, fără îndoială, de același nepot. Dar și poze cu Mr. Kim în tinerețe, alături de celebrități din Franța.

În surdină se auzea Charles Aznavour.

cafe des amis hoi an mr kim

Mr. Kim mă cheamă

Caietele lui Mr. Kim de la Cafe des Amis din Hoi An

Dimpreună cu o cafea neagră și tare ca pentru staruri rock la final de turneu, Mr. Kim a venit și cu niște caiete. Într-însele, mesaje lăsate de alți mușterii, inclusiv în limba română. Apoi ne-am așezat la povești. Avea peste 70 de astfel de agende în care foști clienți și-au notat impresiile, în limba lor nativă.

O găti acum Mr. Kim doar pentru o mână de turiști la Café des Amis, dar în tinerețe a fost chef plimbat prin Franța, Elveția, Italia. Mi-a arătat cu mândrie tăieturi din ziare păstrate frumos, în care era anunțat ca chef vietnamez invitat la diferite restaurante din Europa. A cunoscut și gătit pentru oameni faimoși: scriitori, cântăreți, actori, fotbaliști. Nu prea știe engleza, dar alături de franceză și limbaj non-verbal, e rost de înțelegere.

cafe des amis hoi an

Parcă am folosit mașina timpului

În timpul ăsta viața familiei lui Mr. Kim mergea mai departe. Nepoțelul se pregătea de grădiniță, iar soția a apărut, dereticând în așteptarea clienților de dimineață. Eu răsfoiam caietele pline de toate limbile Pământului, Mr. Kim mustăcea la comentariile mele legate de nevasta cu vreun deceniu mai tânără și-mi spunea povești din tinerețe. Pentru că la Café des Amis intri de curiozitate și rămâi pentru povești.


Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

cafe des amis hoi an

Vedere de la masă

cafe des amis hoi an

Diploma nepotului pe perete

cafes des amis hoi an

Ce au scris alți oaspeții în română

cafe des amis hoi an

„Dracula iubește Hoi An-ul!”

cafe des amis hoi an

Live în Hoi An: A O SHOW

Aventurile oarecum culturale îs tot aventuri, așa-i? Eu zic că da, așa-i!

Nu degeaba am mers vreo patru seri la rând la dansuri tradiționale în Bali și nu degeaba pierd și câte cinci ore prin câte un muzeu. Că merg la un pahar cu vin sau la o Margarita după nu-i bai, cultura și alcoolul merg bine împreună, întrebați orice artist care se respectă.

În Hoi An eram chitită să ajung la teatrul de păpuși pe apă, dar a cam plouat în seara cu pricina așa că am renunțat. A doua opțiune nu era ceva tradițional, ci un show de care nu auzisem până înainte de plecare, când am făcut niscai „cercetări”. Spectacolul cu pricina se cheamă A O SHOW și este făcut de cei de la Lune Production. Deși nu auzisem de ei, se pare că au avut reprezentații atât prin țări din Asia, dar și în Australia sau Europa. De asemenea, pot fi văzuți inclusiv la Opera din Ho Chi Minh sau în Hanoi.

 

Asemuiți în prezentările de natură publicitară celor de la Cirque du Soleil, oamenii din spatele A O SHOW oferă un amestec de acrobație modernă cu mimă și teatru. Evident, comparația cu Cirque du Soleil este exagerată, în cazul Lune Production neputând vorbi de aceeași măiestrie și perfecțiune tehnică. Într-adevăr, unele momente sunt magice, însă altele sunt exagerate, neinspirate sau, pur și simplu, de un umor ieftin. Dară să nu fim cârcotași, chiar mi-a părut unic din tot ce am văzut până acum în Asia și cred că toți cei din sală au căscat gura de cel puțin câteva ori.

A O Show încearcă, de fapt, a ne arăta sufletul vietnamez, pornind de la rusticul idilic și ajungând la urbanizarea Vietnamului modern. Din păcate, unul dintre minusurile organizatorice este lipsa unui program care să prezinte protagoniștii și să povestească un pic despre ce va fi pe scenă, așa cum se face de obicei în asemenea cazuri. Altfel, locația din Hoi An este minunată, o clădire în formă de dom așezată pe malul râului, pe insulița An Hoi (la două minute de mers pe jos de locul unde am stat), iar înainte de reprezentație spectatorii sunt invitați la un ceai rece sau cald sau la un vin roșu sau alb, după gust.

 

Utile: nu e ieftin, biletele sunt de trei categorii, cel mai ieftin e 630,000 dong vietnamezi, iar cel mai scump costă 1,470,000 (adică undeva între 28 și 60 de dolari americani). Nu se poate fotografia sau filma în timpul spectacolului. Nu este ținută obligatorie.

Tips&tricks: dacă nu e foarte aglomerat și ajungeți la casa de bilete înainte de ora 5 (spectacolul începe la 6), poate aveți noroc și primiți un upgrade gratuit sub forma biletelor la o categorie superioară celei pentru care ați plătit. Mie mi s-a întâmplat.

Unde am stat în Hoi An, categoria „la guesthouse mai fain ca la 5 stele”. Rock Mouse Homestay

Evident, exagerez, dar e cu un scop nobil, vreau numai să evidențiez cât de bine m-am simțit la Rock Mouse Homestay în Hoi An.

Oscilam între ceva resort mai aproape de plajă sau mai în natură, dar am ajuns la concluzia că o cazare aproape de orașul vechi e cea mai bună alegere. Și aproape am vrut, aproape am avut, în trei minute de mers pe jos eram la Podul Luminilor și în mai puțin de-atât mă îndopam cu bunătăți la piața de noapte.

Spre deosebire de hotelurile din oraș, care nu zic, pot fi destul de aproape și „în mijlocul acțiunii”, aici, pe insulița An Hoi, e liniște și pace. Și, totuși, locația e atât de bună încât am mers doar pe jos, iar bicicleta am folosit-o numai când am dat o fugă la plaja An Bang. Plus mâncare excelentă și ieftină chiar lângă cazare, ori la piața de noapte ori la restaurantele de pe marginea străzii.

Am plătit 25 de dolari pe noapte pentru o cameră dublă cu mic dejun inclus, servit sus, pe acoperiș. Știu unde e servit deoarece gazda mi-a făcut un tur la sosire, dar de mâncat n-am apucat a mânca pentru că am plecat cu noaptea-n cap în fiecare zi. Cu toate astea, au avut grijă ca în fiecare dimineață să-mi pregătească ceva: zilnic, la plecare, mă aștepta un pachețel cu banh mi, apă și banane. Să nu mi se facă foame pe drum, spuneau ei.

Ca peste tot pe lumea asta, omul sfințește locul și, dincolo de curățenia exemplară, tot oamenii sunt cei care au făcut din Rock Mouse Homestay un fel de acasă departe de casă. De fiecare dată când veneam de unde am fost plecată dădeau fuga la frigider și scoteau o sticlă cu apă rece. Într-o seară ploioasă, când m-au văzut că vreau să ies, mi-au dat o pelerină de ploaie. Bicicletele se pot folosi gratis și sunt dispuși să ajute și cu închiriatul de scuter. Peste toate astea, la plecare, m-au lăsat și să fac un duș, deși predasem deja cheia camerei dimineață, dar aveam avionul spre seară.

Lucrurile astea mărunte, aparent nesemnificative, m-au făcut să mă simt tare bine aici. Pentru că nimic nu-i mai bun ca o sticlă cu apă rece oferită din toată inima atunci când vin înfierbântată după ore întregi de golănit. Nu știu dacă situația se va schimba atunci când vor avea mușterii mai mulți, posibil se dau atât peste cap pentru că deocamdată încearcă a-și stabili o reputație. Eu, una,m-aș caza tot aici la următoarea vizită în Hoi An. Că doar e musai să mai urmeze o vizită, nu se poate altfel!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén