Povești cu dor de ducă și aventuri câte și mai câte

Cristina face Aventură

Category: Malaezia

restaurante melaka malaezia

Unde mâncăm și unde nu mâncăm în Melaka, Malaysia. 3 restaurante testate.

Pe lângă istoria interesantă, Melaka este o destinație căutată și de cei pasionați de arta culinară, fiind locul de naștere al uneia dintre primele gastronomii fusion din istorie. Este vorba despre Nyonya sau Perankan Cuisine, născută în urma amestecului de ingrediente din bucătăria chinezească și cea a localnicilor malay.

Cele trei restaurante din Melaka despre care vă voi povesti azi nu sunt Nyonya, dar dacă vreți musai o recomandare pentru a testa bucătăria Perankan, vă îndrum cu drag spre Nancy’s Kitchen. În schimb, vă voi povesti despre două restaurante cu specific indian (Pak Putra Restaurant și Selvam) și unul chinezesc (Hoe Kee Chicken Rice Ball), toate încercate în excursia din Melaka de anul trecut.

pak putra restaurant melaka malaezia

Lume multă la Pak Putra

Pak Putra Tandoori & Naan Restaurant Melaka

Mâncarea indiană este, cred, preferata mea. N-am ajuns încă în India, dar testez bucătăria indiană pe unde apuc și am norocul de a locui în Bangkok, unde sunt restaurante indiene la tot pasul, de la cele de la colțul străzii la cele menționate în Ghidul Michelin.

În cazul Pak Putra am fost „o fată aflată în misiune” căci este primul loc în care am mâncat în Melaka. Eram chitită să merg acolo, să încerc puiul lor tandoori atât de lăudat. Se pare că baițul în care este marinată carnea este făcut din vreo 12 ierburi și mirodenii, iar sosul de mentă care însoțește porția de pui tandoori cuprinde, la rândul lui, în jur de 10 ingrediente, inclusiv Thai chili.

tandoori pak putra restoran melaka malaezia

Cuptoare tandoori, pui și aluat de naan

Am ajuns cam la o jumătate de oră după deschidere și era deja aglomerat. Mulți localnici, dar și câțiva turiști. Voiam să comand doar puiul tandoori, dar n-am rezistat și am luat butter chicken. De, lacomă, am zis că oricum conține și puiul respectiv! A fost bun, dar sinceră să fiu, am mâncat un sos mai acătării prin alte părți. Carnea, într-adevăr, excelentă, deloc uscată și aromată cum trebuie.

butter chicken pak putra restaurant

Butter chicken cu cheese naan

Am plătit 22RM pentru o porție de butter chicken alături de cheese naan, un ceai cu gheață și două ape.Mâncarea se gătește în bucătărie, dar pâinea naan și puiul se fac afară, în fața restaurantului, în două cuptoare tandoori mari.

Ce trebuie să rețineți este faptul că este un restaurant de tip street food, adică mâncarea va fi bună și ieftină, iar serviciul destul de rapid, însă indiferent. Prin urmare, nimeni n-o să vă „gâdile” pentru că sunteți clienți, ca la restaurantele high end. Totodată, dacă aveți probleme legate de igienă, nu este o idee bună. Locul nu este neapărat murdar (după standarde asiatice), dar nici nu strălucește de curățenie.

Utile: dacă vreți să evitați aglomerația, mergeți imediat după deschidere sau cât mai târziu posibil (după ora 9 seara). Pak Putra Restaurant este deschis de marți până duminică, între 5:30pm și 1am.

Mergeți la Pak Putra pentru: pui tandoori, jeera aloo și multe tipuri de pâine naan.
selvam restaurant melaka
 Selvam Restaurant Melaka

Ăsta este, cred, cel mai prietenos cu mediul restaurant la care am mâncat vreodată. Bucatele se mănâncă folosind degetele, în adevărat stil indian. Mâncarea este servită pe frunză de banan. Papadum-ul este aruncat pe masă dintr-un sac imens, orezul se trântește pe frunză dintr-un lighean mare de aluminiu, iar sosurile vin din oale din alea de metal în care se ține sambalul. Ceaiul negru cu lapte și gheață este adus într-o cănuță de sticlă.

rice with vegetables and dhal selvam restaurant melaka

Pe frunză de banan. Mesele astea sunt delicioase de obicei.

Dar cel mai mult și cel mai mult cred că cei de la Selvam ajută mediul prin cantitatea infimă de detergent pe care se pare că o folosesc la a menține curățenia restaurantului. Probabil de aceea nici n-am văzut străini căci, deși aglomerat, toți clienții erau de-ai locului. Dară să știți că nu e de speriat, eu am așteptat aproape un an până să scriu articolul ăsta și n-am fost diagnosticată cu nimic între timp.

Personalul este foarte amabil, lumea curioasă să te întrebe de binețe. Un ceai și o porție de orez cu trei feluri de legume și dhal curry m-au costat 9RM. Legumele și dhal-ul sunt „free flow” adicătelea plătești o dată, iar ei îți umplu farfuria frunza ori de câte ori poftești. Dhal curry a fost chiar delicios, să știți.

CITIȚI AICI DESPRE CUM AM GĂTIT DHAL LA UN CURS DE GĂTIT ÎN KUALA LUMPUR.
Utile: deschis de luni până duminică de la 7am la 10pm. Popular pentru micul dejun și prânz. Prietenos cu veganii și vegetarienii.

Mergeți la Selvam pentru: a vă testa sistemul imunitar. Și pentru a avea cum le povesti prietenilor în mod dramatic: „vai, Asia de Sud-Est este murdară”.
hoe kee chicken rice balls melaka

Clădire tare faină, veche și cu lemn mult.

Hoe Kee Chicken Rice Ball Melaka

Dacă ați fost în Singapore, ați încercat cu siguranță celebrul Hainanese Chicken Rice adicătelea pui cu orez gătit în stil hainanez. Ori dacă ați fost în Thailanda probabil ați testat varianta thai, khao mun gai. Este vorba, practic, de pui servit pe un pat de orez fiert (nu în apă, ci în supă de pui), cu niscai felii de castraveți pe post de garnitură. Împreună vine și un mic bol cu supă clară de pui, iar restaurantele care se respectă pregătesc și un sos de pus peste.

Ei bine, Melaka este celebră pentru versiunea proprie, în care orezul vine sub formă de biluțe de dimensiunile unei mingi de ping pong. De aici și denumirea de Rice Ball. Hoe Kee este unul dintre locurile celebre pentru acest preparat și este atât de popular încât cel mai probabil va trebui să așteptați la coadă pentru a fi serviți. Eu am avut norocul de a ajunge la acest restaurant din Melaka imediat după ora prânzului, când mai erau doar câțiva mușterii la masă.

chicken rice balls hoe kee

Mingiuțe de orez, pui și varză înăbușită

Legenda Hoe Kee

Pentru că un loc nu-i popular destul până nu există și o legendă creată în jurul lui, iată și povestea din spatele acestui restaurant, ce-și însușește fără jenă invenția orezului sub formă de minge de ping pong. Deși, între noi fie vorba, cel mai probabil alte versiuni legate de apariția acestor sfere sunt mai plauzibile. Spre exemplu, cea care vorbește despre păstrarea orezului cald mai multă vreme ori cea care amintește despre ușurința cu care poate fi transportat orezul sub formă de minge.

Legenda spune că acum peste jumătate de veac un pescar din Melaka pe nume Hoe Kee a „scăpat” în apele indoneziene, a fost prins de autoritățile locale și arestat. Nevastă-sa, originară din Muar (tot în Malaysia, dar mai spre sud), s-a trezit cu bărbatul în pușcărie și copii de crescut așa că s-a apucat să muncească, spălând rufe pentru o nimica toată.

Cum banii nu erau suficienți, femeia a decis să facă și altceva. S-a apucat, deci, de gătit pui cu orez pe care-l vindea în fiecare dimineață lucrătorilor din port. Pentru că în asemenea medii de lucru se mănâncă pe fugă și timpul pierdut cu masa înseamnă bani pierduți, a venit cu ideea de a servi orezul sub formă de mingiuțe. Asta îl făcea mai ușor de manevrat de către clienții care probabil mai cărau o ladă, mai mâncau o sferă de orez.

Citiți despre alte aventuri gastronomice în categoria MÂNCARE.

Soțul, Hoe Kee, s-a întors, dar cum nu mai avea nici barcă și nici plase, confiscate fiind de indonezieni, s-a apucat a munci cu soția la restaurant. Și de atunci această familie nu s-a oprit din a îmbia clienții cu chicken rice balls.

Soția, azi bunică, nu se mai ocupă de restaurant căci l-a lăsat copiilor. Dar dacă aveți noroc o puteți întâlni, cum am întâlnit-o și eu. Este foarte amabilă și deși nu vorbește engleză prea bine, vorbește suficient cât să mulțumească pentru vizită.

hoe kee restaurant melaka malaezia

Decor la Hoe Kee

Hoe Kee Chicken Rice Ball restaurant Melaka

este amplasat într-o casă istorică absolut superbă, în care familia (adică vreo trei generații) locuiește.

Au inclusiv meniuri deja stabilite, în funcție de numărul de persoane. Porția pentru o persoană cuprinde cinci „mingiuțe” de orez și puiul de-l vedeți în imagine. Varza ceea înăbușită vine separat, dar am vrut s-o încerc și bine am făcut, căci a fost delicioasă. Este genul de mâncare pe care trebuie s-o mâncați repede, nici puiul și nici varza nu prea mai au gust dacă se răcesc.

Cât despre orez în sine, ei bine, sferele astea mi s-au părut geniale. Iar eu nu spun asta des despre orez, căci nu-s cel mai mare fan. Pe acestea însă le puteam mânca goale, fără nimic alături: ferme dar nelipicioase, rulate cu mâna cât orezul e încă fierbinte. Servirea este foarte rapidă, iar locul strălucește de curățenie. Am plătit 16RM pentru tot ce se vede în poză, plus băuturi.

Utile: restaurantul este deschis zilnic, între orele 9:30am și 4pm. Pentru a evita aglomerația, ideal este să ajungeți acolo ori înainte ori după ora prânzului.

Mergeți la Hoe Kee Chicken Rice Ball pentru: pui cu sfere de orez și assam curry fish. Și pentru o atmosferă nostalgică, într-o casă veche cu mult lemn și o curte interioară de ți-e mai mare dragul.

Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

ren i tang penang hotel malaysia

Unde am stat în Penang, categoria „în pat cu istoria”. Ren i Tang Heritage Inn

Când am fost în Penang, Malaezia, n-am ieșit din zona UNESCO a capitalei Georgetown. N-am avut nici măcar curiozitatea de a vedea partea modernă, cu zgârie-nori, a orașului și nici n-am apucat a vizita alte locuri, precum Parcul Național Penang. Am stat doar în cartierul acela plin de clădiri vechi, de artă stradală, muzee și delicii la tot pasul.

Iară la așa locație, mi s-a părut potrivit să aleg și o cazare pe măsură. Am căutat, așadar, un hotel aflat într-o clădire de tip heritage sau, mai pe românește, o clădire de patrimoniu. Sunt destule opțiuni prin oraș, dar eu m-am oprit asupra Ren i Tang Heritage Inn.

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Intrarea Ren i Tang

Povestea Ren i Tang

Hotelul cu trei etaje aparține așa-numitului stil arhitectural Straits, stil eclectic menit a arăta ce se întâmplă din punct de vedere arhitectural atunci când Estul întâlnește Vestul; este vorba de fapt despre constructii ce îmbină atât elemente occidentale, cât și asiatice. Ren i Tang Heritage Inn face parte din categoria clădirilor apărute în perioada timpurie a acestei metode de construcție, judecând după ornamentația modestă.

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Tot felul de obiecte vechi

Istoria Ren i Tang nu este, însă, la fel de modestă: se pare că a găzduit, timp de peste 100 de ani, cea mai veche farmacie din Asia de Sud-Est. Farmacia, numită Yin Oi Tong, a fost deschisă în 1796 de către imigrantul chinez Koo Suk Chuan și încă servește clienți în zilele noastre. Clădirea hotelului Ren i Tang a fost construită în 1885, ca răspuns la nevoia acută de spațiu pentru afacerea care mergea ca pe roate.

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Spațiu comun de lenevit, plin cu obiecte vechi

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Spațiu de lenevit cu perne și ieșire la curtea interioară

În 2009, când apoteca s-a mutat din clădire, au fost lăsate în urmă tot felul de accesorii și lucruri netrebuincioase, iar noii proprietari au decis a le păstra într-un muzeu la parterul Ren i Tang Heritage Inn. Așadar, să nu vă mirați dacă la sosire va trebui să faceți check-in printre rafturi cu sticle ori recipiente pentru pastile datând de pe vremea când unii dintre voi nici nu erați născuți.

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Scara originală. „Tejgheaua” din dreapta este recepția

Respectul pentru vechi

nu se vede doar în muzeul de la parter, ci și în dorința de a păstra cât mai multe detalii autentice.

Renovarea clădirii în vederea transformării în hotel a durat doi ani, iar rezultatul este un mix tare fain între confortul modern (aer condiționat, dușuri moderne, internet) și elemente originale precum scara de lemn ori vechea galerie de aeraj. Aceasta din urmă mi se pare extrem de interesantă, căci era folosită atât ca sistem de aerisire (și e nevoie, imaginați-vă Asia de Sud-Est fără aer condiționat), cât și ca modalitate de a transporta produse din depozitul aflat la etajele superioare către farmacia de la parter, cu ajutorul unui mecanism cu scripeți.

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Vechea galerie de aeraj

Atenție,
scara originală din lemn este unicul mod de a ajunge la camerele aflate la etaj, clădirea nu a avut și nu are lift. Nu este, deci, prietenoasă cu oaspeții cu mobilitate redusă ori cu cei care au bagaje foarte voluminoase.

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Curtea interioară cu verdeață

Grija pentru mediu

este un alt principiu care pare să îi ghideze pe cei de la Ren i Tang Heritage Inn. Cosmeticele din baie sunt ținute în recipiente din ceramică și sunt fabricate local. Iar calitatea chiar este excelentă, am fost impresionată de cât de bine mi-au priit șamponul și gelul de duș. Apa vine în sticle, nu în pet-uri, iar lemnul folosit la renovare este de fapt lemn reciclat.

Cazarea la Ren i Tang Heritage Inn

Hotelul are 17 camere, dintre care unele chiar unice, precum Airwell Room ori cele numite Loft. Cred că e important să studiați pozele fiecărei încăperi înainte de a rezerva, să nu aveți surprize la sosire. Eu am ales Tub, o cameră dublă de 27mp care, pe lângă dușul aferent, are și o cadă din lemn arătoasă. Sărurile pentru o eventuală sesiune de spa sunt din partea casei. Am plătit în jur de 300RM/noapte, micul dejun fiind inclus.

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Camera mea, am făcut poze abia a treia zi cred. În total sunt trei ferestre mari.

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Cada de lemn din baie

Am fost mai mult decât mulțumită de alegerea făcută, mi-au plăcut mult curățenia exemplară a camerei și lemnul sănătos folosit pentru pat, scaune și birou. Favoritele mele au fost, însă, ferestrele mari și luminoase, cu obloane de lemn. M-a surprins plăcut și o mini-bibliotecă, o colecție de câteva cărți în limba engleză, puse la dispoziția oaspeților pe un raft lângă pat.

Altele

Mă văd nevoită să menționez faptul că Ren i Tang Heritage Inn se află în Little India pentru că știu că sunt persoane care s-ar feri a alege un hotel într-un asemenea cartier. Ei bine, nu e cazul. Zona este extrem de sigură, inclusiv pentru femei solo, cum călătoresc eu mai tot timpul.


Dacă găsiți utile articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.


 

melaka malaysia

Ilustrate din Melaka, Malaezia

Azi dau startul unei noi categorii, „Ilustrate din…”, prin care las doar pozele să vorbească, fără povești. Încep cu Melaka (sau Malacca), un oraș malaezian aflat în patrimoniul UNESCO. Am vizitat Melaka luna trecută și mi-a reconfirmat, dacă mai era nevoie, dragostea de Malaezia.

Disclaimer: nu mă pricep la pozat, nici măcar nu am un aparat, fac fotografii doar cu un telefon neperformant. Sper, însă, ca așa stângace cum sunt pozele, să vă trezească puțin interesul și să vreți să aflați mai multe despre destinația respectivă.

melaka sultanate museum malaysia

Melaka Sultanate Museum – vedere din parc. Bazinul care se vede ar fi trebuit să fie plin cu apă.

forbbiden garden melaka sultanate museum

Melaka Sultanate Museum – vedere chiar din fața clădirii. Parcul se cheamă Forbidden Gardens și e un loc fain de stat printre flori.

dutch square melaka malaysia

Dutch Square. În dreapta e Stadthuys, azi muzeu.

chinatown malaysia melaka

Clădiri din Chinatown.

trishaw melaka malaysia

Ricșă cu trei roți. Nu-s doar colorate, au și muzici.

st paul hill melaka malaysia

St. Paul’s Hill cu statuia Sfântului Francis Xavier care a și fost îngropat aici o scurtă perioadă

street art melaka malaysia

Artă stradală în Melaka

chinatown melaka malaysia

Chinatown

straits mosque floating mosque malaysia melaka

Moscheea plutitoare la apus

straits mosque floating mosque melaka malaysia

Moscheea plutitoare la intrare.

street art melaka malaysia

Din nou artă stradală

independence memorial melaka malaysia

Independence Memorial. Un alt muzeu unde am aflat ce lupte anti-comuniste s-au dus în perioada numită ”Emergency”.

melaka malaysia buildings

Clădiri din Melaka

st francis xavier church melaka malaysia

Biserica St. Francis Xavier

 

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school

Curs de gătit în Kuala Lumpur cu LaZat Cooking – partea a II-a. Ce am gătit?

Înainte de a citi acest articol, puteți găsi aici prima parte, dedicată vizitei la piața TTDI.

După ce am terminat cu turul pieței TTDI, tur foarte instructiv de altfel, am fost duși la locul faptei, adică la școala de gătit. Care școală e minunat amplasată în afara orașului, într-o casă dintr-un kampung (sat malaezian), aproape de natură și de junglă. Bucătăria e deschisă, dar nu e cald deloc și oricum mai spre amiază am primit cu toții prosoape îmbibate în apă cu gheață pentru a ne răcori puțin.

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school

Kampung. Sat de Malaezia lângă Kuala Lumpur

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school

Grădinile și străzile din kampung

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school

Vedere din bucătărie

Fiecare participant la curs avea propriul spațiu de lucru, un șorț colorat imprimat cu numele școlii aștepta frumos împăturit pe scaun, iar pe masă era o tavă cu toate ingredientele necesare, deja curățate și spălate. Alături se afla un carnețel cu rețete și un creion, în caz că voiam a face adăugiri sau comentarii. La finele zilei am luat cu noi ce am gătit, precum și rețetarul cu pricina.

kuala lumpur malaezia lazat cooking school

Stația de lucru cu cele necesare

Practic, ar fi trebuit să mâncăm de prânz ce a ieșit din mâinile și oalele noastre, dar ne-am întins așa de mult cu vorba încât am sfârșit a mânca niște roti făcut de invitatul expert în așa ceva.

În plus, Ana, instructoarea noastră, s-a apucat a ne arăta cum se face mee goreng mamak (adică tăiței chinezești gătiți în stil indian musulman de Malaezia) pe care apoi i-am mâncat printre interjecții menite a exprima: „ce buni sunt tăițeii ăștia!” Mai aveau acolo și o mașină din aceea tradițională de ras gheață așa că au pus-o la treabă și am făcut ais kacang, un desert local cu fâșii de gheață, boabe, sirop și jeleu. Bun și ăla!

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school ais kacang

Ais kacang

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school ice shaving machine

Mașină tradițională de mărunțit gheața

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school mee goreng mamak

Mee goreng mamak. Mâncare de origine chinezească gătită în stil musulman

Rețetarul a cuprins trei feluri de mâncare: dhall curry, roti canai și suji halwa. Știu, denumirile nu vă spun nimic, poate doar „halwa” să sune familiar, dar nu are nimic de-a face cu halvaua cu care suntem toți mai mult sau mai puțin familiari. Suji halwa este, de fapt, un desert originar din India, pe bază de griș și unt ghee, la care se adaugă diferite condimente, fructe deshidratate și migdale.

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school suji halwa ingredients

Ingrediente pentru suji halwa

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school suji halwa

Suji halwa gata. Nu arată prea sexi, dar a fost bună tare

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school suji halwa

Suji halwa in the making

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school dhall curry

Dhall curry făcut de subsemnata

Dhall curry este unul dintre preparatele mele favorite din Malaezia și este făcut din linte galbenă și…câte un pic din orice. Am folosit usturoi, tamarin, cartofi, linte, ghimbir, lapte de cocos, vinete, morcovi, ceapă roșie, boabe de muștar, chimen, turmeric, chilli, frunze de curry.

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school dhall curry ingredients

Ingrediente pentru dhall curry

La cursul ăsta de gătit cred că am descoperit și de ce mâncarea făcută de mamaie e așa de bună: și ea dă focul încet și lasă toate ingredientele să se amestece, „să se iubească” așa cum ne-a tot spus Ana, proprietara LaZat Cooking. Ne-a înnebunit tot timpul cursului cu faptul ca etnicii malay sunt mai lenți de la natură și că le place să lase inclusiv mâncarea la foc mic.

Ce am mai reținut e că frunzele nu se aruncă pur și simplu în mâncare, ci trebuie puțin zdrobite între degete înainte, îndemnându-le astfel să-și lase sucurile și aromele. Am folosit frunze de curry pentru dhall și le-am maltratat un pic, după care le-am aruncat în oală, conform instrucțiunilor primite.

cristina face aventura

Cum nu m-a mai văzut nimeni niciodată: cu șorț

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school ana

Ana pozând pentru cameră

Roti canai nu am făcut noi cu mânuțele noastre, posibil și pentru că ingredientul de bază e făina și riscam să plecăm de acolo „îmbrăcați” în făină. De asemenea, aluatul trebuie lăsat să se odihnească la temperatura camerei între 4 și 8 ore sau ținut până la 24 de ore în frigider înainte de a putea fi bun de pus pe plită. Pentru a ne arăta exact cum se face aluatul, Ana a invitat un tânăr malaezian care gătește roti canai pe străzile din Kuala Lumpur de când avea 12 ani.

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school

Lecția de roti canai

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school roti canai

Roti canai pe plită

Ce este de fapt roti canai? Păi, un fel de pită indiană care se mănâncă alături de dhall, pește și tot felul de curries. Se găsește și ca desert, servit cu lapte condensat si banane și/sau sirop de ciocolată, inclusiv pe străzile din Bangkok. Dacă vedeți pe undeva prin Bangkok să vă luați, e bun tare, eu am văzut în Ayutthaya și cu alte fructe, inclusiv cu fragi și coacăze. Ce e interesant e că aluatul ăsta nu se întinde cu sucitorul, ci se lovește de masă și se întinde singur. Asta am apucat și noi să încercam, Ana ne-a adus niște cocă făcută cu o zi înainte așa că ne-am făcut puțin de râs încercând să facem o foaie de roti aproape la fel de subțire ca foaia de hârtie.

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school roti canai and dhall curry

Dhall cu roti canai. Yum!

kampung kuala lumpur malaezia lazat cooking school roti canai with bananas

Roti canai, o variantă dulce cu banane

Deloc modestă, vă spun că am fost cea mai bună la partea de „dat cu aluatul în masă” și am fost foarte aproape de a obține un roti perfect. Numai că, la vederea succesului, m-am entuziasmat așa de tare încât ultima „trânteală” a fost prea puternică și m-am trezit cu o gaură în aluat. Una peste alta, aș zice că m-am descurcat onorabil, gătitul nefiind una dintre activitățile mele zilnice, ba nici măcar săptămânale (sper că nu citește mama ce scriu).

Acesta a fost primul curs de acest fel la care am luat parte, între timp am mai fost la unul în Bali, la Ubud Food Festival, despre care voi povesti, sper, la un moment dat. Dincolo de mâncare, am descoperit că un curs de gătit e o experiență care te ajută să cunoști oameni faini și care îți oferă un mod inedit de a cunoaște puțin din cultura și viața localnicilor. Dacă vi se oferă șansa de a participa la așa ceva prin perindările voastre, poate ar fi o idee bună să încercați, chiar dacă nu sunteți pasionați de gătit și gastronomie. Nici eu nu sunt, dar m-am distrat grozav.


Dacă vă plac poveștile citite aici, nu uitați să vă abonați pentru a fi primii care află când scriu ceva nou. Pentru aventuri povestite live, mă puteți urmări și pe Facebook sau Instagram.

Curs de gătit în Kuala Lumpur cu LaZat Cooking – partea I, piața TTDI

Dacă încă nu e clar, laitmotivul poveștilor mele malaeziene e…mâncarea. Da, îmi place a mânca în general că doar nu-s grasă „de la glandă”, dar mâncarea din Malaezia e favorita mea din Asia de Sud-Est.

Îmi place foarte mult pentru că, spre deosebire de mâncarea thailandeză de exemplu, mâncarea din Malaezia este mai echilibrată ca gust și mult mai…eterogenă. Amestecul de etnici malay, chinezi și indieni a făcut ca și gastronomia să fie la fel de diversă, fiecare preluând de la fiecare ingrediente sau feluri întregi pe care le-au adaptat propriilor gusturi, dar și religiei. Bunăoară, musulmanii își fac tăiței în stil chinezesc cu sos de soia, dar nu adaugă porc.

Cum deja am reflex pavlovian de aud „Malaezia” și mă apucă salivatul, am zis că ar fi fain să fac ceva ce acasă evit pe cât posibil și anume să intru în bucătărie.

 

Am ales LaZat Cooking, dar era cât p-aci să nu fie ei, nu le funcționează siteul așa că deja mă gândeam a mă reorienta. În cele din urmă le-am trimis un mail, sunt foarte prompți în a răspunde, foarte amabili și deloc oficiali. În fiecare zi se gătește altceva pentru că da, cam atâta de diversă e gastronomia locală. Eu am optat pentru ziua de joi pentru că era Mamak Day.

Mamak este de fapt mâncarea specifică indienilor tamil din Malaezia și este halal adicătelea gătită în stil musulman. Este atâta de răspândită încât vizitatorii îi spun pur și simplu „mâncare malaeziană”. Ăsta este unul dintre motivele pentru care am ales ziua asta: mă dau în vânt după bucatele indiene, dară și după cele halal, iar mâncarea Mamak e favorita  mea în Malaezia.

La fel de interesantă suna și miercurea – Nyonya Day. Baba-Nyonya sau Peranakan mi se par super interesanți, sunt de fapt primii descendenți din imigranți chinezi și localnici malay. Legenda pe care am auzit-o e și ea destul de savuroasă. Pare-se că în vremuri de demult, când Malacca era un port căutat condus de un sultan, un comerciant chinez a văzut ce oportunitate economică e acolo așa că a mers înapoi la împăratul chinez și i-a spus că ar fi o idee bună să îi dea sultanului din Malacca una dintre fiicele lui de soție. Împăratul a fost de acord și a trimis în Malacca o prințesă însoțită de 500 de chinezoaice, toate în serviciul prințesei. Chinezoaicele s-au căsătorit cu localnici malay și așa au apărut Perankan. Evident, așa a apărut și o gastronomie unică. Dar asta e, data viitoare merg la Nyonya Day, am zis!

Piața TTDI

Acuma despre cursul propriu-zis. Să încep cu banii că buzunarul roade pe toată lumea la fel de tare precum stomacul: m-a costat 320 ringgit (vreo 66 de EUR conform cursului de azi), iar asta a inclus și transportul. Se poate mai ieftin, fără transport, dar asta înseamnă că trebuie să ajungi la piață la ora 8 dimineața și dacă ești turist nu știu în ce măsură ai chef de alergat și căutat piața cu noaptea-n  cap.

Pe mine m-au luat de la hotel la 7:30 dimineața. Iar cei ce mă cunosc în afara blogului știu că-s doar vreo două chestii care mă trezesc  cu noaptea-n cap: unul dintre ele e legat de plimbări, iar cel de-al doilea nu e de povestit aici că nu vrem să facem pe nimeni să roșească ori să se dezguste, după caz.

Transportul e dus-întors, te  iau de unde ești cazat și te aduc înapoi la finele zilei. În mod normal toată povestea ar trebui să dureze până în jurul orei 2, când mănânci de prânz ceea ce ai gătit. Numai că, așa cum am mai zis, nu-i nimic oficial în cazul LaZat Cooking. Ana, „proprietăreasa”, e foarte amuzantă, vorbăreață și nu ai nicio clipă senzația aia de grabă, că e un business și că au un program. Ana are grijă să te simți ca acasă (da, asta înseamnă și apă, ceai și cafea la discreție), dar și să ajungi rupt de oboseală înapoi la hotel, atâta de mult povestește. Eu am ajuns la 4 pentru că ne-am întins tare mult cu vorba și gătitul și n-am mai fost bună de nimic apoi, atâta de epuizată eram.

 

Dară până la gătit am dat fuguța la piața TTDI ori Taman Tun Dr. Ismail, una dintre cele mai mari piețe din Kuala Lumpur.  TTDI este o așa-numită „wet market”, adică genul de piață unde găsești produse perisabile cum ar fi carne proaspătă și legume la fel de proaspete. Asta în opoziție cu „dry market”, de unde poți cumpăra haine și electronice. Serios că nu știu cum îi zice la „wet market” în română și zău că nu-mi vine a-i spune „piața umedă”. Unul dintre  motive fiind că nu era deloc umedă, ba chiar curățică pentru o piață și mai ales pentru o piață din Asia.

TTDI are 3 etaje și e un exemplu de cum ar trebui să funcționeze corectitudinea politică în practică: e câte ceva pentru oricine, fie că e musulman sau vegetarian. Carnea de porc se află la etajul cel mai de jos, dacă ești musulman nici n-o miroși și nici n-o vezi. Dacă ești vegetarian nu ești obligat a vedea pui sau vită, e o altă intrare care e aproape de secțiunea de fructe, legume și condimente. „Este o piață organizată din dorința de a nu jigni pe nimeni” – cam așa s-a exprimat ghidul nostru.

La ultimul etaj e mâncare gătită. Acolo am făcut prima oprire pentru a lua micul dejun, doar pe stomacul gol nimeni nu e fericit. Puteai alege orice, micul dejun e inclus în prețul cursului. Evident, am mâncat tradiționalul nasi lemak alături de la fel de tradiționalul ceai negru cu lapte condensat.

După micul dejun am purces la explorat. Nu e plimbare de shopping,  e mai degrabă un tur introductiv în bucătăria malaeziană. Am mers la diferite tarabe și ni s-au arătat legume și condimente pe care localnicii le folosesc la gătit. De la frunze și flori de pandan la frunze de curry. Am învățat că pentru chestii la foc iute în tigaie folosești ardei iute uscat, nu proaspăt, și că în Malaezia când spui „ceapă” apăi e ceapă roșie, nu galbenă. Am mai învățat și cum deosebești zahărul de palmier pur de cel îndoit, cum faci diferența dintre creveții de apă dulce și cei de apă sărată, dară și cum afli dacă peștele e proaspăt au ba – și le-am uitat pe toate până azi, când scriu articolul.

N-am uitat, totuși, faptul că echilibrul și substituția îs elemente importante într-ale gătitului în Malaezia: în același fel de mâncare oamenii pun și tamarind pentru gustul acru și chili pentru iuțeală și lapte de cocos.

 

Cea mai faină tejghea de-am vizitat-o în piață e cea a doamnei care face tot felul de paste și amestecuri de condimente cu chili și curry. Să-i spunem doamna Liza. E ușor să te lași păcălit de faptul că e o simplă tarabă din piață, dar de fapt doamna Liza are ditamai firma. Pe lângă toate astea este și foarte amabilă, foarte zâmbitoare și evident obișnuită cu turiștii. Taraba se cheamă Liza Chili Rempah-Rempah. În limba malay „rempah” înseamnă „mirodenie”, dar în practică „rempah” se referă la o pastă făcută din mirodenii, menită a da un gust intens mâncării.  Celebra „shrimp paste” este un exemplu de rempah.

Cu vizita la doamna Liza s-a încheiat mini-turul nostru prin piață și închei și eu tot cu asta că m-am întins prea mult. Va urma o parte a doua, despre ce-am gătit și mâncat cu Ana și LaZat Cooking.

City break Kuala Lumpur

Îs cam cu dor de ducă. Așa că m-am uitat pe la zboruri și a ieșit Kuala Lumpur. Cam plouă, dar mâncarea tot bună trebuie să fie.

În KL am mai fost și am și ceva poveste legată de prima mea vizită acolo: în prima zi mi-am pierdut portofelul. Și nu așa, ci cu tot cu card, am rămas în curul gol cu ce mărunțiș aveam prin buzunare. Numai că m-am ambiționat: adică ce, un portofel pierdut îmi strică vacanța? Nu și nu!

Așa că am vorbit cu Paulică și săracul a stat să caute ceva bancă deschisă (era Songkran, anul nou buddhist în Thailanda) și mi-a trimis bani, să nu rămâie Cristina fără de mini-vacanță.

Ce planuri am de data asta? Apăi cam ce e de bifat turistic am cam bifat data trecută, dar nu mă deranjează să o fac din nou, mai în amănunt, mai ales că nu mai am poze decât de la Batu Caves – nu întreba de ce. M-am uitat un pic pe net și primăria oferă niște walking tours cu ghid așa că posibil fac asta, dacă apuc a mă trezi așa devreme. Un pic de natură pe la Lake Gardens. Oleacă de cultură la Muzeul de Artă Islamică pe care nu-l pot recomanda îndeajuns.

Apoi…m-am înscris la un curs de gătit mâncare de Malaezia. Și curs de gătit ori fără curs de gătit plănuiesc a mânca. Mult.  Că mie mâncarea aia îmi pare cea mai bună (pare rău, Thailanda).

China House, probabil cel mai hipster loc din Penang

Bine, nu știu dacă e chiar cel mai hipster că n-am avut timp a cerceta, de acolo și „probabil”, să nu mă acuze lumea că mănânc rahat vorbesc aiurea. Sinceră să fiu, am mers acolo pentru prăjituri. Ca orice domniță rotofeie, îs mare amatoare de dulciuri (well, d-ale gurii în general), iar vitrina din China House arată ca un paradis și mai multe nu.

Ce este China House?

Întrebarea ar fi „ce nu este China House?” pentru că găsești acolo de toate: cafenea, restaurant, grădină în aer liber cu o piscină mică unde ai voie a te bălăci, muzică live, teatru, magazin, un bar unde cei single pot să mingle, bibliotecă, fețe de masă sub formă de coli albe de hârtie pe care poți desena (creioanele de ceară sunt din partea casei).

Ce e interesant e că e un loc mai mult lung decât lat, poți intra ori prin Baker Street ori prin Victoria Street, și niciuna dintre aceste intrări nu e „prin spate”. De fapt dintr-o parte în alta, pe lungime, China House se întinde de-a lungul a trei clădiri istorice din Georgetown și, pe măsură ce înaintezi intri într-un alt spațiu: mergi din bar în grădină în restaurant și tot așa. Grădina în aer liber e concepută a uni toate conceptele astea și nu am glumit când am spus că te poți juca în piscină dacă ai chef.

De ce nu mi-a plăcut?

Băi, eu nu prea mă omor cu hipstericalele, cum obișnuiesc a alinta asemenea locuri. Îmi par locuri scumpe, fără nimic autentic și pline de pretenții nemeritate. Prefer oricând o petardă de loc din colțul străzii plină de localnici puși pe vorbă. Dar în general am învățat că nu e bine să judeci nici locuri și nici oameni până nu vezi cu ochii tăi. Până la urmă, dacă era de judecat, apăi mergeam la China House cu așteptări de milioane că doar pe unde citești de ei sunt numai review-uri din alea de zile mari.

Iar Roshini îmi spusese că arta stradală care a adus faima Penang-ului e susținută inclusiv de cei ce dețin China House. Acuma na, minte ea, mint și eu. Plus tot felul de evenimente prin care încearcă a sprijini diferiți artiști, de la actori la designeri de bijuterii la muzicieni. Mi se pare un scop cât se poate de nobil.

Păcat că scopul ăsta atâta de nobil nu s-a prea potrivit la gust cu prăjiturile. N-am mâncat decât una, ceva ce arăta de parcă urma să am parte de „death by chocolate”, cu alcool și stafide și ciocolată cât cuprinde. Doar că n-a prea fost așa. Toate review-urile alea cu „mergi la China House pentru prăjituri” îmi par exagerate, cred că mama dacă se agită nițel face treburi mai gustoase.

Na, poate n-am nimerit eu dulcele potrivit, dar am mâncat mai bun tot în Malaezia (în Kuala Lumpur, de fapt) și mi s-a părut și scump. Au trecut demult vremurile celea în care măsuram totul în „asta câte beri face?” dar o bere în centru era 12 ringgit, pe prăjitură tot atâta am dat și chiar mi-a priit mai bine berea.

Să mergi au ba?

Ce să zic, nu e nevoie să asculți ce povestesc eu aici, dacă ajungi pe acolo și ai plăceri la locuri hipsterești ori prăjituri, dă-i bătaite. Faptul că e un loc ce nu mi-a făcut o primă impresie bună ori gustoasă nu înseamnă că e musai de evitat. Posibil și eu m-aș mai găsi pe acolo într-o seară cu muzică live și poftă de vin.

Mega-recomandare: Restaurantul Tek Sen din Penang, Malaezia

În Penang am reușit a ajunge anul ăsta prin mai. Deși aveam planuri peste planuri, n-am ieșit din Georgetown, capitala insulei. De fapt n-am ieșit din centrul istoric al orașului, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO și care este protejat și conservat ca atare. Nici măcar un pas nu am făcut în afara zonei protejate și nici că-mi pare rău. Pur și simplu aveam acolo absolut tot ce-mi trebuie: clădiri vechi la care să casc gura, străzi și străduțe de bătut, bere de băut și mâncare de mâncat.

Văleu, și ce mâncare! Cea din Malaezia îmi pare cea mai faină încercată de mine până acum în Asia. Și spun asta după 4 ani de Thailanda, cu toată reputația excelentă pe care o are gastronomia thailandeză. Ca idee, mi-a luat vreun an să mă împac cu marea parte a bucătăriei thailandeze în timp ce în Malaezia a fost dragoste la prima îmbucătură, mai întâi în Kuala Lumpur anul trecut și apoi în Penang anul ăsta.

De altfel, Penang este considerată capitala culinară a Malaeziei, ba unii merg atât de departe încât consideră insula ca fiind capitala mâncării stradale din întreaga Asie de Sud-Est.

Tot ca o gheretă ce vindea orez gătit pe stradă a început și chinezescul Tek Sen, în 1965. Între timp, a devenit un restaurant în toată regula, cu ore fixe de funcționare și cu mușterii din belșug.

Acum, să nu vă gândiți la nu știu ce restaurant de lux. Ba, privit din afară mai că nu-ți vine a intra: stai pe niște scaune de plastic și totul arată relativ vechi. Deși locul se pare că e destul de faimos și apare prin mai toate ghidurile orașului, eu nu auzisem de el până când Roshini nu m-a convocat la cină acolo. Iar când un localnic îți spune să mergi să mănânci undeva, apăi mergi!

După cum se știe, la pomul lăudat nu te duci cu sacul. Cu alte cuvinte, la birtul celebru mergi nițel mai sătul că nu se știe. Ei, aici nu e cazul. Roshini și-a tinut cuvântul de mâncăcioasă și, după ce am așteptat un pic la coadă, eram gata de ospăț.

Coadă e mai mereu, uneori îți iau comanda în timp ce aștepți și până te așezi la masă e gata și mâncarea. Oricum servirea nu durează mult, mâncarea vine în vreo 10-15 de minute.

Dar ce-i mai important nu e că vine repede, ci că e absolut delicioasă. E genul de loc în care comanzi vreo sută de feluri și le împarți cu ai tăi comeseni, însă după ce-am gustat mai că-mi părea rău că trebuia să împart. Mai ales felul de mâncare pentru care e recunoscut restaurantul – porcul ăla dublu roasted (nu traduc în română că nu știu exact cum e gătit, să nu zic prostii). De fapt este „double roasted pork with chili padi”, însă noi am luat varianta simplă,fără chili padi. Pur și simplu se topea în gură și-mi venea să comand un porc întreg gătit astfel.

Și tofu! Să fie clar, eu în viața mea nu am mâncat tofu. Aveam mereu senzația că mănânc plastic, singurul mod în care mai gustam un pic era în supa miso. E, dar aici nu mă puteam sătura de tofu! Ori modul cum a fost prăjit, ori combinația aia cu niscai carne și legume, nu-mi dau seama ce a fost exact, tot ce știu e că nu a mai rămas nimic în farfurie.

Am mai comandat și niște pui cu ghimbir și ceapă verde – și ăla foarte bun, iar Roshini s-a ocupat de felul făcut exclusiv din legume, nu mai știu exact ce era că nu am dat foarte mare atenție (deși am gustat și era yum), fiind prea ocupată cu porcul cela lipicios și tofu cela extra-delicios.

Celebrul porc, în spate di tăt

Multe dintre felurile din meniu vin pe mărimi. Astfel, poți comanda o porție mică, medie sau mare. Prețurile se învârt undeva la 14-16 ringgit (1 RM/MYR = 0.2 EUR azi) pentru o porție medie. Excepție fac fructele de mare, unde prețul nu e trecut și trebuie să întrebi înainte pentru că e stabilit în funcție de „prețul pieței”.

Atenție,

restaurantul nu este deschis toată ziua, deschid doar pentru prânz și cină. Pagina lor de Facebook spune că poți mânca la ei de la 12 la 3 și de la 6 la 9, dar Roshini spunea ceva de 1:30 – 3 și 5:30 – 7. Poți suna să întrebi și să rezervi dinainte.

Oricum ar fi, restaurantul ăsta NU trebuie ratat în Penang, e genul de loc unde faima este binemeritată. Și serios, porcul cela trebuie încercat. Porție mare neapărat!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén