Laos Loop – ziua 6. Peștera Kong Lo
Sau Kong Lor sau Konglo sau Konglor, cum vă place.
Peștera aceasta ar trebui să reprezinte climaxul unei aventuri cât se poate de faine. Lungă de 7.5 kilometri, săpată în roci calcaroase de către râul Hinboun, caverna e obiectivul turistic principal din zonă. Serios, Kong Lo și cascada Namsanam hrănesc vreo două sate plus orășelul Nahin. Pentru că turism și turiști. Și, spre deosebire de alte locuri care trăiesc din turism, oamenii nu-s măgari și nu se aruncă la prețuri. Nici măcar traversatul peșterii cu barca nu e scump, costă vreo 8$ de căciulă, dacă-s doi omi în barcă. Chiar și ăi mai zgârciți trebuie să admită că e un preț decent ținând cont de faptul că toată povestea durează vreo 40 de minute și că prețul e dus-întors. Asta dacă te întorci cu barca. Pentru că se poate lua un ghid local și făcut ceva trekking la întoarcere – trecut muntele pe jos adicătelea, durează cică vreo 6 ore. Sau petrecut o noapte de partea cealaltă, am auzit că-s niscai pensiuni cu un mic dejun yummy yummy pe acolo, iar a doua zi trekking ori barca înapoi, după gust.
Noi am fost cei mai leneși dintre leneși: singurul lucru de care ne-am dovedit capabili a fost să ne trezim dimineața devreme pentru a ajunge la peșteră. Adică pe la 7:30. Da, pentru mine atunci e dimineața devreme. Ne-am dezmeticit un pic, am luat micul dejun și am schimbat planul: inițial voiam să plecăm după ce explorăm peștera și să facem cale întoarsă spre Thakhek, să mergem cât putem, apoi să ne oprim și să căutăm cazare, iar ziua următoare să facem restul de kilometri și să trecem granița. Toate astea pentru că nu voiam a conduce pe Route 13, de care auzisem că e și plin de gropi și periculos. Doar că Paulică s-a trezit cam prost dispus la stomac și a sugerat că am putea petrece restul zilei și încă o noapte la Spring River Resort, după care, a doua zi, mergem chiar pe infamul Route 13 și facem tot drumul dintr-o bucată pentru că e autostradă și deci merge repede. Când am auzit de autostradă m-am fericit toată: oricât de periculos ar fi și oricât de multe camioane ar apărea pe drum, nu poate fi mai rău decât toate serpentinele alea care ne așteptau în caz de întoarcere pe unde am venit.
Cu noul plan stabilit am urcat pe motorete și am făcut cei 2 kilometri până la peșteră. Se poate și pe jos, dar…lene. De ce aș merge doi kilometri când pot conduce câteva minute? Apropo, parcarea pentru mașini/scutere se plătește separat, nu intră în prețul traversării peșterii, dar oricum e o nimica toată. Și încă o chestie de știut: a se purta pantaloni scurți și papuci sau sandale pentru că e rost de udat la picioare. Dacă nu ai pantaloni scurți nu-i bai, nici eu nu am avut la mine, dar blugii au mers suflecați fără nicio problemă. Nici papuci sau sandale nu-i bai dacă nu ai, fac ei rost p-acolo pe la intrarea în peșteră de o pereche: Reka era în teniși și i-a găsit ghidul o pereche de papuci.
Bun, acum despre peșteră pe dinăuntru: băi, e mișto. Și cam atâta că eu cu geologia mă limitez la a ști ce e o stalactită și o stalagmită, iar One-Eyed Willy, ghidul nostru (l-am alintat așa că săracul avea doar un ochi funcțional), nu știa a povesti în engleză și nici prea multe despre peșteră. Job-ul lui e doar de barcagiu, dar știe a-l face admirabil, plus că ne-a echipat și cu veste de salvare și lanterne. Barca e un fel de sampan cu motor, fără acoperiș, cică ar putea căra trei oameni pe lângă barcagiu, dară eu nu m-aș risca. Bine, eu fac cât doi așa că posibil matematic s-a adeverit că încap patru oameni.
Tot traversatul ăsta nu e așa, doar mers continuu cu barca dintr-o parte în alta (ba chiar se poate înota nu departe de intrarea în peșteră și băieții s-au încumetat la întoarcere, deși apa era rece bine). La un moment dat ghidul oprește barca, iar turiștii urcă pe niște trepte săpate în stâncă și purced la a admira tot felul de formațiuni geologice luminate multicolor. La capătul cărării se coboară iar în barcă, până la următorul „hop”. Pentru că în timpul sezonului rece apa nu e foarte adâncă în anumite zone, barca trebuie împinsă. Cum e inuman să ceri unui laoțian de 45 de kile să împingă doi vestici cel puțin osoși și cel mult grași, se coboară iar. Aici ne udăm binișor: coborâm din barcă și stăm pe un fel de delușor și din nou în barcă de partea cealaltă a dealului.
Adâncimea mi se pare super dubioasă în peșteră: aici barca trebuie împinsă, iar un metru mai încolo pare să fie atât de adâncă încât ajunge până la gât, dacă nu și peste. Înăuntru – umed tare, dar și olecuță răcoare. La ieșirea din grotă nu se încheie povestea pur și simplu, ci se merge un pic mai mult pe râu, până la un popas de unde se pot lua chipsuri și Cola. De-acolo se poate urca mai departe către sat/pensiuni și apoi trekking ori rămas peste noapte. Sau, după nițică relaxare, întors cu barca. Noi am luat barca înapoi, iar pentru restul zilei am lenevit, mâncat ca porcii și băut cu măsură la Spring River Resort.
2 Comments
yza29yahoocom
Minunata experienta! Multumim pentru impresii si fotografii!
Pingback: