Road trip: Laos Loop - ziua 4. Tha Lang - Lak Sao

De-acuma începea partea neplănuită a poveștii. Că doar dacă stăm să plănuim totul devine și plictisitor și stresant și complet neamuzant. Cea de-a patra zi era prima în care nu știam unde vom dormi și cât vom merge. Un fel de „ne urcăm pe mopeduri, mergem cât putem și când n-om mai putea ori vedem ceva fain, ne oprim și căutăm cazare”.

Mult n-a durat pentru că, după ce cu o zi înainte Dave și-a băut ficații, i s-a făcut rău pe drum și la prima oprire de admirat peisajul el și-a curățat stomacul. Lak Sao părea „locuibil”, așa că am decis să mergem până acolo. Alte opțiuni oricum nu prea sunt, primul sat după Tha Lang e la vreo 30km distanță și acolo chiar nu era nimic de cazat oaspeți.

În cea de-a patra zi am condus cel mai puțin, în jur de 60 de kilometri. Acum câțiva ani drumul dintre Tha Lang și Lak Sao era o porțiune foarte dificilă a Buclei, vreo 60km de teren greu, cu pământ roșu aproapre impracticabil în sezonul ploios. Acum totul e asfaltat și în stare bună, ceea ce ne-a fericit teribil pentru că ne-am putut concentra asupra peisajului. Priveliștea a fost absolut dumnezeiască. Nu știu dacă a fost neapărat momentul zilei – dimineața, până în prânz – dar la fiecare 2 kilometri ne venea să oprim și să facem poze sau pur și simplu să ne uităm ca proștii. Eu, una, chiar am oprit de mai multe ori stând cu gura căscată. Este acel gen de natură care nu poate fi fotografiată și nici povestită, ci doar trăită (cam ca Angkor Wat – văzând poze sau citind despre așa minune inginerească zici „da, e mișto”, dar nu-ți dai seama cât este de uimitor până nu ajungi acolo și ți se taie respirația). Sigur, în afara cazului în care te pricepi la pozat și/sau povestit, dară eu nu mă pricep nici la una, nici la cealaltă.

20170102_134210 — Cocoși în cuști. Luptele de cocoși se întâmplă în Thailanda și Laos

De ajuns în Lak Sao nici nu ne-am dat seama când am ajuns. N-am sesizat niciun indicator la intrarea în orășel, pur și simplu mi s-a părut a arăta a oraș: circulație pe două benzi, piață, trafic mai intens cu tot felul de camioane. Când am văzut nu departe și un sens giratoriu m-am hotărât, am oprit și i-am așteptat pe ceilalți. Norocul a făcut că oprisem fix în fața unui hotel, chiar nu-l văzusem de la stradă, l-am observat doar când căutam un loc de „parcare”.

Hotel Souriya nu e cine știe ce, dar nici nu se pot ridica pretenții prea mari la 10 dolari pe noapte camera dublă. Pat relativ confortabil – este. Baie în cameră – este. Apă caldă cu presiune decentă – este. Adaugă și Sfântu’ Graal – WiFi gratis și se transformă într-un loc chiar decent.

În Lak Sao nu ai ce face. Este pur și simplu un oraș de graniță la poale de munte, la sensul giratoriu pe care-l văzusem se face dreapta și în 35km e granița cu Vietnam. Am explorat un pic, atât pe jos cât și cu scuterul, eu și Paulică înclinam spre un masaj, dar cele două saloane pe care le-am văzut erau închise. De prânz am mâncat într-un restaurant ascuns pe o străduță cu vedere la un pârâiaș, un dolar jumate porția, cu supă și apă din partea casei. Cum de masaj nu a avut parte, Paulică s-a pus iară pe băut: am găsit câteva locuri unde se putea bea o bere, inclusiv o librărie. Da, o librărie. Aveau de toate, tot felul de pixuri și caiete, hârtie și bere. După librărie ne-am așezat peste drum, unde la o masă niște adolescente își făceau temele cu berea-n față. Hardcore de mici, nici n-ai zice uitându-te la ele.

Pe lângă landșaftul magnific de care am avut parte, am apucat și a mă îndrăgosti iremediabil de oamenii din Laos (că laoțieni sună prea aproape de marțieni). Sunt atât de simpli și de modești, copiii strigau după noi „hello” sau „sabaidee” și ne făceau cu mâna fericiți, oamenii în general încercau să ne ajute pe cât posibil, deși nu vorbesc engleza. Și, cel mai important, nu am fost priviți ca niște bancomate albe. În Vietnam sau Cambodgia am văzut adesea omi cu mâna întinsă (mai ales copii), în Thailanda le place să lucreze cu albi pentru că „big tip”, dar aici pur și simplu erau oameni. Sigur, în trei ani în Thailanda am întâlnit oameni-oameni, dar cei din Laos par atât de spontani și naturali încât Laos a devenit brusc țara mea preferată din Asia de Sud-Est.