Ce mâncăm de Anul Nou Chinezesc în Thailanda. Khanom thien

Ne aflăm în plin An Nou Chinezesc – da, nu s-a terminat încă, se termină abia cu Festivalul Lampioanelor, care anul ăsta pică pe 2 martie. Ca peste tot, pe lângă tradiții, sărbătoarea este și despre mâncare.

Una dintre mâncărurile care mi se îndeasă pe gât zilele astea în Thailanda e khanom thien. Pentru mine a fost încă un caz de „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” din gastronomia thailandeză. Asta pentru că pe dinafară e dulce, iar pe dinăuntru e picant.

Ce este khanom thien?

Khanom în limba locală înseamnă „desert” sau „gustare”, dar se referă la tot spectrul de prostii ronțăite între mese. Noi spunem „sticksuri” ori „covrigei” ori „cornulețe” ori „Măgura”,  thailandezii spun la toate astea „khanom”.

Khanom thien pare a fi un preparat cu origini chinezești și se consumă în general de Anul Nou Chinezesc. Vine în două versiuni: una picantă, adică cea despre care vorbesc mai sus, și una dulce. Un necunoscător ca mine trebuie să guste pentru a vedea dacă e dulce au ba, dar thailandezii spun că dacă apeși un pic pachețelul din frunză de banan, cel dulce e mai moale.

Khanom sai kem este variantă sărată/picantă și este făcută din pastă de mung beans”^“1 amestecată cu ceapă roșie, piper, sare și ce-or mai pune ei acolo. Khanom sai wan conține nucă de cocos și zahăr de palmier.

Indiferent de tipul umpluturii, aceasta se adaugă într-un aluat făcut cel mai adesea din făină de tapioca, zahăr de palmier și lapte de cocos, apoi se formează un fel de mingiuță. Mingiuța astfel formată se așază pe frunza de banan, se împăturește estetic în formă de piramidă, se fierbe la abur și ta-da, avem leopardu’ picant ori deserțelul! Care se servește rece, mi s-a spus că nu-i prea bun cald.

Atenție,

nu orice chestie învelită în frunză de banan pe care o vedeți prin Thailanda e khanom thien. Sunt o mulțime de alte deserturi/gustări care se fac în frunză de banan așa că-i musai de întrebat.

Khanom thien de Moșii chinezești

La mine la țară „Moșii” erau sărbătorile acelea în care se dădea de pomană și se pomeneau morții. Chinezii au făcut un festival și din a-și onora strămoșii îngropați, se sărbătorește pe 4 sau 5 aprilie și se cheamă Festivalul Qing Ming sau, mai plastic spus, Ziua Primenirii Mormintelor (Tomb Sweeping Day)^“2.

Mi s-a spus că festivalul cu pricina este o altă ocazie cu care se pregătește khanom thien, dar mie foarte interesantă mi s-a părut tradiția conform căreia cu o zi înainte de Qing Ming nu se gătește, se mănâncă doar mâncare rece. Asta din pricina unei legende, evident. Care legendă e și ea foarte interesantă, dar mie așa mi se par toate legendele, deja știți că mă dau în vânt după așa ceva.

Legenda vorbește despre Jie Zitui (sau Zhitui), un aristocrat care și-a urmat prințul în exil. La un moment dat Jie și-a sacrificat o parte din picior pentru a hrăni prințul flămând. Peste ani și ani, când nobilul și-a reluat locul la Curtea Imperială, a vrut să-l răsplătească pe Jie, devenit între timp un pustnic ce locuia în pădure. Pentru a-l determina să iasă din pădure a ordonat incendierea acesteia. Numai că Jie a murit în incendiu, iar lordul a decretat doliu în întreaga țară, interzicând aprinderea oricărui foc timp de trei zile, lucru care se respectă și astăzi de ziua morților în stil chinezesc.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa!

^{1. Ori fasole mung, cam am o problemă cu a traduce „bean” în „fasole”, sunt enșpe mii de feluri de beans, mai degrabă le-aș spune „boabe” ↩}

^{2.Ziua Măturării Mormintelor nu mi-a sunat bine; aia e, blogul meu – măcelăresc traducerile cum vreau eu ↩} 

Sursa foto: de aici.

Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

Share on Facebook

Tweet

Follow us