Jurnal de călătorie din Bali: plimbare în natură în Ubud. Jalan Kajeng Walk

Trebuie să recunosc faptul că în Ubud se mănâncă bine. De la warung-uri cu mâncare de-a locului la restaurante mexicane, vegane, italienești sau cu stele Michelin, se găsesc de toate. E și un festival de mâncare, Ubud Food Festival, la care am participat anul trecut și care contribuie din plin la plecatul din Bali cu ceva (mai multe) kilograme în plus.

Musai, deci, de făcut nițică mișcare, iar dacă nu vă țin picioarele la o drumeție pe vulcan atunci un pic de mers pe jos prin natură și prin câmpuri de orez e cum nu se poate mai potrivit. În plus, o asemenea plimbare e bună și pentru suflet, nu ajută doar la ars calorii.

Ce drumeții puteți face în Ubud?

Sunt câteva trasee prin oraș și împrejurimi, cel mai celebru fiind Campuhan Ridge Walk. Aici e de mers dacă vreți poze de Instagram, dar pregătiți-vă să întâlniți ceva mai mulți turiști, doar toată lumea vrea poze demne de Insta. Campuhan Ridge Walk începe aproape de Warwick Ibah Hotel, cu o alee îngustă și pavată.

Sari Organik Walk este o altă drumeție destul de populară și are ca punct final unul dintre cele mai bune restaurante vegane din Ubud, Sari Organik, ce gătește cu ingrediente…organice. Traseul trece și pe la Ubud Yoga House, pare-se un studio foarte bun, deși n-am de unde ști dacă e așa sau nu pentru că nu practic yoga. Acest traseu începe în apropiere de Lazy Cats Cafe, doar urmați indicatoarele către Ubud Yoga House ori Sari Organik.

Ce drumeție am făcut eu în Ubud? Jalan Kajeng Walk.

Cât despre mine, eu am sfârșit a face Jalan Kajeng Walk care este de fapt o buclă: plecarea e din strada principală din Ubud și întoarcerea e tot pe strada principală, doar că un pic mai departe. Recunosc, am ajuns a face traseul ăsta dintr-o întâmplare. Să vă spun: mă îndreptam către Blanco Renaissance Museum, când mi-a sărit în ochi un indicator ce spunea: „to the rice fields”. Indicatorul era chiar la intrarea pe strada Kajeng (Jalan înseamnă stradă). Strada e ușor de recunoscut dacă nu umblați cu nasul pe sus căci asfaltul e plin de desene și tot felul de mesaje și inscripții.

Jalan Kajeng se prelungește apoi cu o potecă asfaltată destul de îngustă, iar dacă urmați poteca respectivă veți da de câmpuri de orez. Nu terasate, pentru terase va trebui să mergeți ceva mai departe de oraș, dar tot o frumusețe verde întreruptă pe ici, pe colo de câte-o vilă. Aceste câmpuri de orez poartă numele de Subak Juwuk Manis care am înțeles că se traduce prin „Câmpurile magice de orez din Ubud”. Pentru un plus de pitoresc sunt și rațe cu boboci șontâcăind în lanurile celea verzi.

Traseul, însă, abia acum începe: puteți merge spre stânga, unde nu știu dacă e ceva la capătul drumului, sau în dreapta. Eu am fugit în dreapta pentru că o femeie mă tot hărțuia să-mi dea de mâncare la warung-ul ei așa că am ales direcția opusă. Și bine-am făcut, am mers pur și simplu precum personajele de poveste „că înainte mult mai este”. Drumul se îngustează tot mai mult până devine doar o potecuță pe care poate merge doar o persoană, iar de scuter sau bicicletă nici nu încape vorbă.

La un moment dat, tot mergând, se termină și orezul, nu doar drumul, și începe un fel de pădurice. Mai fusesem în junglă la trekking precum și prin păduri, am dormit în căsuțe de bambus și, în plus, sunt crescută la țară așa că-s învățată cu zgomotul naturii. Dar aici, nefiind picior de om în jur, am avut un moment în care am tresărit: trecerea de la liniștea deplină a câmpurilor de orez la cântatul de păsărele în pădure a fost parcă prea bruscă.

Pe traseul Jalan Kajeng Walk e rost și de un masaj relaxant

Acum e important să nu faceți cale întoarsă, iar dacă vi se năzare a face un masaj relaxant aveți unde: în mijlocul acelei pădurici e o căbănuță cu fotolii, un telefon și câteva pliante cu prețuri. Traseul trece chiar prin spatele Visesa, unul dintre cele mai faine resorturi din zonă și tot ce aveți de făcut este să sunați la numărul indicat și să vedeți dacă cineva vă poate oferi un masaj pe loc ori vă programează pentru o altă oră.

Proaspăt masați au ba, nu departe de colibă va trebui să faceți dreapta pentru a vă continua drumul spre Ubud. Cărarea e marcată, e un podeț din ciment peste un canal, iar în ciment e scris mare UBUD alături de o săgeată care indică direcția.

Această a doua parte a traseului nu mai e atât de pitorească și nici atât de pustie. Sunt vile cu oaspeți în zonă așa că e un continuu du-te-vino de scutere, de magazinașe care vând tot felul de suveniruri, de mini-galerii de artă, precum și de vânzători ambulanți care abordează constant turiști întrebându-i dacă „drink coco?” Inițial chiar credeam că se referă la cacao („cocoa”) și mă și miram, dar apoi mi-am dat seama că vindeau nucă de cocos și nu spuneau „coconut”, ci doar „coco”.

Am băut și eu niște „coco”, dar am ales pentru asta un loc printre câmpuri de orez cu vreo două mese, o grădiniță cu legume și flori, un leagăn și unde se intra sărind pe niște lespezi de piatră aflate într-un mic  heleșteu. Ceea ce vă doresc și vouă!

Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

Share on Facebook

Tweet

Follow us