Fortitude, serialul care m-a făcut să vreau să merg la Polul Nord

N-am avut niciodată pasiuni arctice ori antarctice. Adică da, vreau să merg în Islanda și la Moș Crăciun, dară cine nu vrea? Și nu-i musai, pot trăi și fără, mult mai mult mi-am dorit să ajung în Hiroshima sau la Killing Fields în Cambodgia sau în Zona Demilitarizată de la granița dintre cele două Coree (Corei? mă iertați, e verificat empiric faptul că stau mai bine cu limba spaniolă după vreo cinci beri decât cu limba-mi nativă română vorbită trează și bine odihnită). Cert e că niciodată n-am stat să cercetez, să caut zboruri, să fac liste și trasee care să includă Islanda, Groenlanda ori Antarctica. Asta până am început a mă uita la Fortitude, un serial făcut de briți. Și cu toții știm că britanicii, deși nu se pricep la Brexit, se pricep de minune la seriale și la băut.

Despre ce este vorba în Fortitude (2015 – 2018) ?

Să vă spun: acesta este numele unui oraș minier a cărui mină a secat, aflat pe o insulă fictivă undeva în regiunea norvegiană Svalbard. Cei 713 locuitori ai orășelului provin din diferite părți ale lumii: Anglia, Norvegia, Spania, iar de cealaltă parte a insulei se află o localitate rusească, Vukobejina. În Fortitude nu există criminalitate, posibil cei patru ofițeri de poliție s-ar bate de muște dacă ar fi, dară la -30 de grade e doar ursul polar, nici urmă de muște. Deși, la un moment dat apar niște viespi, însă nu spun mai multe că asta se cheamă spoiler. Sunt destule lucruri curioase care se petrec în orașul ăsta, unul dintre ele fiind faptul că n-ai voie să mori acolo: e atât de frig încât cadavrul nu se poate descompune așa că dacă există locuitori prea bătrâni sau prea bolnavi, trebuie să-și lase casa și masa și să se mute pe continent, acolo unde li se permite să moară.

Există și un centru de cercetare în Fortitude, unde oamenii de știință studiază în principal comportamentul animalelor sălbatice din zonă, accentul punându-se, evident, pe ursul polar. Toată lumea umblă cu puști de vânătoare pe umăr, inclusiv copiii de 10 ani, pentru că nu se știe când dă iama ursul. Și toată lumea bea. Bine, nu copiii. Dar adulții beau de sting că doar iarna e lungă și vara e rece la Polul Nord.

Viața previzibilă și sigură a orașului este perturbată de moartea teribilă a unuia dintre oamenii de știință, ucis și sfâșiat în propria casă. Dar acesta este doar începutul, urmează secrete dezvăluite, căsnicii ruinate, boli preistorice și momente un picuț sângeroase. Totul presărat cu peisaje magnifice, urși polari și mult alcool.

Serialul are trei sezoane, primul foarte bun, al doilea continuat destul de fain și al treilea cu doar patru episoade, grăbit și făcut doar așa, să potrivească toate piesele de puzzle și să ofere un final mulțumitor, ca o buclă ce se închide. Pe mine nu m-a mulțumit, ba chiar cred că mai era rost de minim două sezoane captivante sau măcar decente. Eu una m-aș fi uitat să văd ce trăsnăi mai face șeriful Dan Anderssen – cred că pentru rolul ăsta Richard Dormer (de altfel un bărbat tare arătos, după umila-mi părere) l-a studiat pe Jack Nicholson în „Shining”, altfel nu-mi explic ochii și expresia aia facială. Un alt actor pe care eram bucuroasă să-l revăd era Doctorul Frankenstein din „Penny Dreadful” (un serial genial cu Eva Green, genial după gusturile mele, evident), numai că, ghinion, era frate-su geamăn.

De ce m-a făcut Fortitude să vreau la Polul Nord?

Hai, că nu-i greu, am zis deja de peisaje magnifice! Bine, am zis și de alcool, dară în ultimii ani am fost mai înțeleaptă cu gradele de tărie, așa că aici m-au fascinat gradele Celsius în minus. Și, Doamne, ce imagini! Ce dor și poftă te apucă doar așa, uitandu-te. Cum îți vine să mergi pe ghețari, să visezi la Aurora Boreală, să te tot uiți la albul care nu se mai termină. Uneori opream filmul la un anumit peisaj și mă uitam ca la o vedere trimisă de un prieten drag. Alteori pur și simplu pierdeam acțiunea și ignoram ce se întâmplă, așa de captivată eram de cadrul natural din spatele actorilor. Așa că, după atâta oftat, visat și căscat ochii, trebuie să spun: vreau la Polul Nord!

PS: poza de apare la titlu este din Scoția, the Scottish Highalnds fiind cel mai nordic loc în care ajuns până acum.

Dacă vă plac poveștile citite aici, nu uitați să vă abonați pentru a fi primii care află când scriu ceva nou. Pentru aventuri povestite live, mă puteți urmări și pe Facebook sau Instagram.

Share on Facebook

Tweet

Follow us