Povești cu dor de ducă și aventuri câte și mai câte

Cristina face Aventură

Category: Trip Reports/Transport

statie tren hiroshima japonia

Cu trenul japonez de mare viteză de la Hiroshima la Tokyo. Despre cum m-am dat cu shinkansen-ul în Japonia.

Iubesc trenurile! Una dintre primele excursii prin Europa le-am făcut cu Interrail-ul pe traseul Roma – Paris (via Milano, unde am schimbat cu un TGV care a mers prin Alpi, am zis că mor de plăcere) – Barcelona – Madrid – Lisabona. A durat aproape trei săptămâni, cu opriri de câteva zile în fiecare oraș și aș repeta și azi experiența cu ochii închiși.

Am fost cu trenul și prin țară, spre Iași, Cluj, Timișoara, dară și pe la vecini. Bunăoară, am povești cu hoți români și britanici beți întâlniți în trenul dinspre Sofia, contrabandă cu țigări în cel de pe ruta Belgrad – București și soldați americani cu care am stat la taifas venind din Budapesta. Bucket list-ul meu cuprinde un singur lucru mare și lat lung: Transsiberianul.

Așadar, atunci când am ajuns în Japonia nu aveam cum să las să-mi scape experiența de a merge cu trenul japonez de mare viteză, shinkansen.

trenul japonez de mare viteza

Hai că e arătos!

Trenul japonez de mare viteză, primul tren de acest fel din lume

Japonia este cunoscută ca fiind o țară high tech, genul de loc în care și statul pe budă devine complicat și necesită instrucțiuni de utilizare, judecând după numărul mare de butoane cu care e dotat tronul.

Transportul nu face nici el excepție, japonezii fiind primii care au pus în circulație un tren de mare viteză, și asta chiar în primele decenii de după cel de-al Doilea Război Mondial. Un război pe care l-au pierdut și din care au ieșit cu un oraș, Hiroshima, aproape ras de pe fața pământului și cu al doilea, Nagasaki, devastat.

pasageri shinkansen

Cam așa se așteaptă la shinkansen (și în Thailanda la sky train sau metrou)

La toate problemele cu reconstrucția de după război se adaugă efortul magnific pe care îl implica un asemenea proiect precum cel al trenului de mare viteză: totul trebuia construit ca o autostradă, fără diferențe prea mari de nivel și cât mai drept, fără curbe. Într-o țară cu relief muntos precum Japonia, asta a însemnat foarte multe tuneluri, viaducte, poduri.

De asemenea, ecartamentul a trebuit schimbat: s-a optat pentru cel standard european în detrimentul celui îngust folosit de japonezi până atunci. Ecartamentul european, fiind mai larg, permitea atingerea unor viteze mai mari. Dar costa și mult mai mult.

panou shinkansen hiroshima

Al meu e ultimul.

1964 este anul

în care trenurile shinkansen au început a circula pe ruta Tokyo – Osaka, dar proiectul unui tren-glonț (sau dangan ressha), exista încă din 1939. Într-adevăr, în 1941 au început să și lucreze la tuneluri, însă în același an Japonia a intrat în război, astfel că lucrările au fost sistate.

Legătura dintre trenul japonez de mare viteză și război nu se încheie aici: forma aerodinamică a primului shinkansen (seria 0) a fost gândită de o echipă din care făcea parte și Tadanao Miki, inginerul care a proiectat, printre altele, avioanele Ohka – celebrele avioane kamikaze.

automat bilete shinkansen hiroshima

Automat de bilete pentru trenul japonez de mare viteză. Biletele pentru trenurile normale se cumpără de la alte automate.

Cu shinkansen-ul Nozomi de la Hiroshima la Tokyo

E adevărat, mi-aș fi putut îndeplini dorința de a experimenta trenul japonez de mare viteză pe o rută mai scurtă, una care ar fi fost și mult mai ieftină. Ba, cârcotașii ar putea spune că am plătit degeaba căci am petrecut cam trei sferturi din călătorie dormind, așa cum dorm în aproape orice mijloc de transport: aproape mai bine ca acasă.

Însă această plimbare cu trenul-glonț a fost pentru mine combinația perfectă dintre două lucruri pe care mi le-am dorit foarte mult în materie de călătorii: să văd Hiroshima și să „zbor” cu shinkansen-ul. Și cumva pot spune că am zburat, căci distanța de peste 800 de kilometri dintre cele două orașe a fost parcursă în mai puțin de patru ore de către trenul botezat Nozomi.

Nozomi face parte din seria N700 de trenuri de mare viteză, cele mai rapide și cele mai moderne shinkansen-uri aflate în funcțiune la data călătoriei mele, acum aproape trei ani. Ca o curiozitate, Nozomi s-ar traduce prin „vis”, „speranță” sau „dorință”.

Atenție: dacă în călătoria voastră în Japonia veți utiliza un JR Pass, acesta nu este valabil pentru trenurile Nozomi și Mizuho de pe liniile Tokaido, Sanyo și Kyushu. Această interdicție include deci și Nozomi de pe ruta Hiroshima - Tokyo. Dacă vreți musai a merge cu trenul japonez de mare viteză între cele două orașe și dacă aveți JR Pass, va trebui să luați shinkansen-ul Hikari din Hiroshima, iar la Osaka schimbați cu trenul-glonț numit Sakura.
bilet shinkansen japonia

Dar biletul, cât e biletul?

Cât a costat biletul pentru shinkansen-ul Nozomi și alte detalii organizatorice

Am plătit puțin peste 19.000 yeni japonezi (în jur de 150 de euro) pentru un bilet la clasa a doua (ordinary car, spre deosebire de clasa întâi care se numește green car), pe care l-am luat cu o zi înainte de călătorie din gara din Hiroshima, de la un automat.

Am văzut și un ghișeu de bilete alături, dar n-am avut curiozitatea să intru, era cam coadă și habar n-am dacă se puteau cumpăra bilete pentru toate trenurile sau doar pentru anumite linii. Procesul de achiziționare de la automat este oricum foarte simplu și intuitiv, iar meniul este inclusiv în limba engleză.

De la automatul pentru shinkansen nu se pot cumpăra bilete pentru alt tip de tren și invers,automatele pentru trenuri normale nu eliberează bilete pentru trenurile de mare viteză. Nu știu dacă sunt reduceri în cazul în care cumpărați biletul mai din timp, nu m-am interesat referitor la acest aspect.

Din momentul în care am luat biletul și până în momentul în care am ajuns în Tokyo n-am interacționat cu niciun angajat, cam atât de automatizat și bine pus la punct este totul.

peron trenul japonez de mare viteza

Am știu exact unde să mă așez: aveam loc în vagonul 6.

Sincer vă spun, am avut senzația că a merge cu trenul japonez de mare viteză este o experiență mult mai civilizată decât o călătorie cu o companie aeriană low cost precum Ryanair. Nici nu mai pun la socoteală faptul că nu m-am enervat deloc, nimeni nu împinge pe nimeni, nimeni nu țipă, nimeni nu se foiește, toată lumea așteaptă liniștită la coadă.

Dar cel mai mult și cel mai mult mi-a plăcut faptul că n-am alergat să-mi iasă sufletul căutându-mi locul și vagonul. Am știut exact unde să mă așez pentru a aștepta shinkansen-ul Nozomi deoarece locul fiecărui vagon este indicat pe peron atât în japoneză, cât și în engleză. Inutil să mai menționez punctualiatea: trenul a venit la timp și am ajuns la destinație fără întârziere. Doar e Japonia.


Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

toaleta japonia

Să nu ziceți că v-am mințit cu butoanele de pe buda japoneză

ghiseu bilete tren japonia

Ghișeul de bilete de la gara din Hiroshima

automat bilete tren hiroshima

Acesta este automatul de unde se iau biletele pentru trenuri normale. Sunt la rând: ăsta e primul, apoi ghișeul, apoi automatul pentru bilete la trenul japonez de mare viteză

gara hiroshima

În gara din Hiroshima

vacanta anulata coronavirus

Zbor anulat pe timp de pandemie? Experiența mea cu 2 companii: Qatar Airways și Air Asia.

Zilele acestea am realizat faptul că în afara unui articol despre noul coronavirus în Thailanda, scris la final de ianuarie, când lucrurile nu o luaseră razna și Europa încă se zgribulea în brațele iernii, eu n-am postat pe blog niciun articol „pe subiect”. Nici despre zboruri anulate pe timp de pandemie, nici jurnal de pandemie (nu am nici măcar unul personal, pe care să nu-l arăt nimănui), nici ce fac eu, ca om pasionat de călătorii, pe timp de pandemie. Nimic, nimic.

Dară, iată, azi mi-am spus să nu mai amân și să scriu câte ceva pentru că, evident, am avut și eu călătorii anulate, chiar dacă nu atât de multe. Nici n-am avut când să plănuiesc prea multe vacanțe, abia revenisem pe 10 ianuarie în Thailanda după 6 săptămâni petrecute acasă, în România, plus opriri de câteva zile în Qatar și Anglia.

Pe 13 ianuarie Thailanda deja confirma primul caz de Covid-19 la o turistă venită din Wuhan (sursa). După cum știți, Thailanda a fost prima țară în afara Chinei care a raportat pacienți diagnosticați cu noul coronavirus, iar pe 31 ianuarie deja se inregistra și primul caz de transmitere locală, un șofer thailandez fără niciun fel de istoric de călătorie în afara țării (sursa).

Ce vacanțe am amânat sau anulat din pricina pandemiei?

Aveam plănuit așa: Chiang Mai în aprilie, între 13 și 17, unde urma să sărbătoresc Songkran-ul sau Anul Nou Thailandez. Sărbătoarea a fost anulată complet de către autorități, inclusiv zilele libere legale aferente. Cazarea era rezervată, cu anulare gratuită, iar biletul de avion l-am cumpărat de pe site-ul celor de la Air Asia.

CITiți AICI ARTICOLUL MEU DESPRE SONGkRAN SAU ANUL NOU THAILANDEZ

Și apoi încă 6 săptămâni în România, presărate cu alte două mini-vacanțe: 5 zile în Qatar (v-am zis aici cât de mult mi-a plăcut și că vreau să revin), și câteva zile undeva în Europa, într-o destinație asupra căreia nu mă decisesem încă. Asta pentru că plecarea spre Doha era abia pe 1 iunie, iar returul spre Bangkok pe 10 iulie, deci aveam tot timpul să îmi definitivez planurile.

Zborul era cu cei de la Qatar Airways, iar pentru șederea în Doha urma să apelez din nou la Programul Qatar Stopover.

CITiți AICI MAI MULTE INFORMAȚII DESPRE PROGRAMUL QATAR STOPOVER
qatar airways zbor anulat pandemie

Apus la bordul Qatar Airways pe ruta Doha – București

Experiența mea cu cele două zboruri anulate din pricina pandemiei

Qatar Airways

Încep în sens invers, cronologic vorbind, și am să povestesc mai întâi despre zborul celor de la Qatar Airways, deși era planificat mai târziu decât cel cu Air Asia. Asta deoarece Qatar Airways este o companie aeriană mult mai relevantă pentru turiștii români decât compania asiatică low cost Air Asia.

Trebuie să menționez de la început faptul că situația încă nu este rezolvată, în sensul că încă aștept rambursarea. Voi completa acest articol la data la care voi primi banii.

S-a rezolvat. Pe 31 mai mi-a fost soluționată cererea de rambursare și am fost informată că poate dura până la 28 de zile să văd banii în cont. Banii au intrat azi, 9 iunie.

Așa cum am mai spus, plecarea din Bangkok spre Doha era pe 1 iunie, unde aveam să petrec 5 zile, după care urma București.

Eram oricum în dubiu dacă să amân călătoria sau nu, dar așteptam să văd cum mai evoluează situația și ce se mai întâmplă la nivel global. Qatar deja nu mai permitea accesul turiștilor străini, decizie care încă este valabilă la ora la care scriu acest articol. Pe lângă asta, părinții mei, în special mama, sunt în categorie de risc și nu voiam să le periclitez sănătatea nici măcar un strop cu fâțâiala mea de colo-colo.

zboruri anulate pe timp de pandemie

Bangkok de sus. Cu acum defuncta Air Italy.

Compania aeriană m-a scutit de la a decide, căci pe 14 aprilie mi-au trimis un mail în care mă anunțau că toate segmentele zborului meu sunt anulate. Îmi dădeau astfel trei variante: fie un voucher pe care să-l folosesc la călătorii viitoare, la care adăugau ei un bonus de 10% din valoarea biletului, fie rambursarea contravalorii biletului, fie schimbarea datelor de călătorie în mod gratuit.

Pentru primele două variante trebuia să accesez un link, pentru cea de-a treia îmi sugerau să iau legăturia cu un birou de-al lor sau să sun la departamentul de relații cu clienții.
De ce am ales rambursarea în cazul Qatar Airways?

În mod normal sunt de acord cu ideea de „amână, nu anula”, care a devenit un motto al companiilor aeriene (și nu numai) în perioada aceasta. Pentru că indiferent de zborurile anulate din cauza pandemiei, de granițele închise sau de călătoriile care par inaccesibile acum, va veni o vreme în care îmi voi lua iar rucsacul în spate și voi pleca pe coclauri.

Sunt conștientă că dacă toți cei care ne-am confruntat cu zboruri anulate ne-am apuca a cere banii înapoi, ar fi puține companiile care ar supraviețui. Poate doar dacă te numești Ryanair, cu care eu am zburat o singură dată până azi și al căror fan nu sunt deloc. Altfel, un business nu stă pe un munte de cash și nu mă refer doar la companiile aeriene.

taichung taiwan avion

Jungla urbană care e orașul Taichung din Taiwan. Cu Vietjet.

De-a lungul celor șapte ani lucrați în bancă nu-mi amintesc să fi avut ca și client o companie care să aibă foarte mulți bani stând așa în conturi, nici măcar cele un pic mai mari.

Sigur, unele aveau depozite pe câte o lună sau trei luni, dar majoritatea optau pentru depozite overnight pentru că știau că a doua zi aveau de plătit salarii sau furnizori sau mai știu eu ce. Dacă, însă, ar fi fost inundate de cereri de rambursare pe loc din partea tuturor clienților pe care-i aveau, nu știu câte ar fi supraviețuit, fie că erau fabrici de mobilă, fie că erau firme de transport.

De fapt, asta e valabil și pentru persoanele fizice, nu doar pentru business-uri. Poate d-alde Becali și tot felul de samsari și bișnițari umblă cu valiza cu bani gheață, dar în general oamenii cu bani nu au foarte multe lichidități la dispoziție. Pentru că investesc tot. Ori pe bursă, ori în fonduri de investiții, ori în terenuri sau case, ori în aur, ori în ce vor și cred ei că e mai bine. Ideea este că banii care stau pe loc nu produc alți bani.

taichunt taiwan aterizare

Același Taichung înainte de aterizare

Revenind la Qatar Airways

și la decizia de a solicita rambursarea, am făcut asta din două motive. În primul rând nu știam când își vor relua zborurile spre București. Mă gândeam că în cazul în care vor renunța pentru un an sau doi la ruta spre România, rămân cu banii blocați într-un voucher pentru o perioadă mai lungă și nu voiam asta.

Apoi, m-am gândit că această companie aeriană este în totalitate deținută de stat. Iar Qatar este un stat foarte bogat, ba chiar cel mai bogat din lume, dacă ne luăm după indici precum PIB-ul pe cap de locuitor și VNB (Venitul Național Brut, în engleză GNI). Așadar, n-am avut nici cea mai mică mustrare de conștiință în a-mi cere banii înapoi, n-am simțit că falimentez pe nimeni.

Procesul prin care am făcut solicitarea de rambursare a fost foarte simplu și intuitiv: am accesat link-ul din mail, am bifat opțiunea „refund”, am scris 2-3 cuvinte descriind situația și aia a fost tot. Am primit imediat un număr de înregistrare și mi s-a comunicat faptul că va dura ceva până mi se va procesa cererea, dat fiind volumul mare de solicitări cu care au de-a face.
bangkok avion

Bangkok din aer

Ce a urmat în ceea ce privește Qatar Airways?

Păi a urmat un nou mail, primit abia pe 4 mai, în care își cereau scuze pentru întârziere și în care mi-au explicat că e posibil să dureze până la 8 săptămâni până voi primi banii în cont, pur și simplu au un număr foarte mare de cereri care așteaptă rezolvare.

A fost un mail formulat foarte politicos, dar foarte clar, în care mă rugau inclusiv să îi ajut la diminuarea volumului mare de lucru prin a mă abține de la a înregistra multiple cereri de rambursare pentru același zbor. Ceea ce am și făcut, aștept cuminte timp de două luni și îi voi contacta din nou doar dacă nu se rezolvă în tot acest timp.

air asia thailanda

Air Asia

Air Asia

Am zburat cu destule companii aeriene low-cost prin Asia și mi-au făcut mereu o impresie mai bună decât suratele lor europene.

Cel mai mult am zburat cu Air Asia, de care am fost întotdeauna mulțumită: rețea extinsă, servicii decente, bagajul de mână inclus (maxim 7 kilograme, suficient pentru mine), iar în caz că nu apuc să fac check-in-ul de acasă, pot lejer să-l fac la aeroport fără a plăti nimic în plus. Nu-i de mirare, deci, că i-am ales tot pe ei pentru a ajunge în Chiang Mai.

Numai că în 2020 se pare că zicala cu socoteala de acasă care nu se potrivește cu cea din târg este cât se poate de adevărată. Pe 26 martie Thailanda a declarat stare de urgență, deși multe firme erau deja închise de ceva vreme (ca un exemplu, compania pentru care lucrez și-a încetat temporar activitatea încă din 18 martie).

O zi mai târziu, pe 27 martie, Air Asia mă informa prin SMS și prin email că zborul meu a fost anulat.

zboruri anulate pandemie penang air asia

Cu puțin înainte de aterizarea în Penang. Cu Air Asia.

În mail îmi prezentau doar două variante: reprogramare zbor până pe 31 octombrie 2020 sau varianta „credit”. Adică tot un fel de voucher.

Practic, la achiziționarea unui nou bilet, în loc să introduc un cod aferent unui voucher, voi putea folosi pentru a plăti biletul banii disponibili în contul meu Air Asia. Cum ar zice mamaie, aceeași Mărie cu altă pălărie. Creditul este valabil timp de un an de zile din momentul emiterii. Nimic despre rambursare.

Care a fost opțiunea mea în cazul zborului anulat de Air Asia?

În mod normal aș fi fost iritată de faptul că mi s-a ascuns cea de-a treia opțiune, aceea de a primi banii înapoi. Dacă vă amintiți articolul despre telefonul Samsung, știți că am stat aproape două săptămâni fără a putea utiliza telefonul doar pentru că m-am încăpățânat și am vrut să rezolve ei problema. Asta pentru că am considerat că e treaba lor și pentru că m-a enervat atitudinea angajaților.

Citiți aici despre cum Samsung România vă poate strica vacanța

În cazul ăsta însă, situația este diferită și mereu cred că e important să știm să ne alegem bătăliile. Am cântărit ce și cum și am decis că varianta acelui credit este cea care mă avantajează cel mai mult: îl pot folosi pe orice rută Air Asia, este valabil timp de un an de zile și este o sumă mică, deci nu mă deranjează dacă țin banii blocați pentru o perioadă de câteva luni.

zboruri anulate pandemie

În drum spre Penang cu Air Asia

În plus, mi s-a părut că este și soluția care ar aduce cea mai rapidă rezolvare pentru mine. Pentru a primi înapoi 70 de euro, cât a fost biletul, probabil aveam de așteptat, nu glumă. Apoi, am zis deja că sunt de acord cu ideea de „amână, nu anula”.

Indiferent de opțiunea aleasă, trebuia să intru în contact cu AVA, robotul celor de la Air Asia și să „vorbesc” acolo cu ea. Știu, e frustrant să vorbim cu roboți. Din fericire, meniul este bine pus la punct și foarte intuitiv, așa că am terminat destul de rapid. A fost o procedură un picuț mai greoaie decât cea de la Qatar Airways, dar un low cost e totuși un low cost.

Acolo la AVA am descoperit și opțiunea pe care cei de la Air Asia nu mi-au menționat-o în email, aceea de rambursare. Însă cum deja mă decisesem că vreau credit, n-am mai cercetat ce și cum. Am primit imediat un număr de înregistrare, precum și asigurarea că voi primi un răspuns în cel mult 30 de zile.

Cum s-a terminat povestea cu Air Asia?

În general sunt o fire răbdătoare, dacă nu e ceva ce mă irită prea tare. Așa am fost și acum, am așteptat mai bine de 30 de zile, timp în care n-am primit niciun răspuns de la companie. Dacă era vorba despre rambursare înțelegeam, dar cerusem doar acel credit și deja devenea un pic enervant, mai ales în condițiile în care au și reluat câteva zboruri interne de la 1 mai.

zbor anulat pandemie

Cu Air Asia din Danang (Vietnam) spre Bangkok

M-am decis să-i contactez, dar vorba ceea, ia-i de unde nu-s! N-aveam altă opțiune decât roboțica AVA și acolo direct la partea de reclamații. Chiar nu voiam să fac o reclamație, voiam doar să vorbesc cu cineva, să-i întreb ce și cum. Însă dacă n-a fost posibil, n-a fost. Așa că pe 9 mai am făcut o plângere la roboțică.

Am primit răspuns a doua zi, cum că au înaintat solicitarea mea departamentului care se ocupă de așa ceva și că cererea îmi va fi rezolvată în cel mult 30 de zile. Atunci da, mi-a cam sărit țandăra. Cum adică 30 de zile? Adăugate la cele peste 30 deja trecute ar fi durat mai mult de 60 de zile. Și pentru ce, că nici măcar nu cerusem banii înapoi!

Practic Air Asia s-ar fi câcâit peste două luni pentru 70 de euro, fără a fi măcar nevoie să-mi înapoieze banii. Cam tot atât cât ar dura ca cei de la Qatar Airways să-mi ramburseze peste 700 de euro. Știu, una e low cost și alta e o companie de linie.

Spre cinstea lor, Air Asia și-au spălat onoarea peste alte două zile, când m-au informat că cererea mea a fost rezolvată. Recunosc, văzându-mă cu banii acolo în cont, am făcut deja niște simulări de zboruri pe aici prin Thailanda. Că așa-i omul cu dor de ducă: ori e pe drum, ori visează la asta.

Sursa foto.


Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

blue air londra luton

Trip Report. București Otopeni – Londra Luton cu Blue Air

Am petrecut Revelionul 2020 în Anglia, în vizită la un prieten cu care am lucrat în Thailanda. V-am mai povestit despre el, același Paulică din povestea cu elefanții în Khao Yai ori din road trip-ul prin munții din Laos. Ei bine, Paulică stă undeva „la țară”, într-un orășel din Norfolk, cam la 45 de kilometri de Norwich.

Cea mai bună variantă pentru a ajunge în Norwich, în caz că se află pe lista voastră de vizitat cândva, este zbor către aeroportul din Stansted, de acolo fiind tren direct.

Există zboruri Otopeni – Londra Stansted operate de Ryanair, dar eu am optat pentru Blue Air, care aterizează pe aeroportul din Luton.

De ce am ales Blue Air?

Pe lângă principalul motiv, acela că nu eram constrânsă de transportul în comun (Paulică m-a luat de la aeroport), mai sunt și altele.

Mai scump, dar mai bun

Mai bun pentru mine adică. În ultimii 6 ani am zburat în special cu low-cost-uri asiatice, care sunt mult peste cele din Europa. M-am învățat răsfățată cu lucruri precum bagaj de cabină gratuit ori check-in gratuit la aeroport. Lucruri mărunte, știu. Dar care pentru mine contează pentru că înseamnă mai puțină bătaie de cap.

Sinceră să fiu, prefer să plătesc 50-70 de euro pe un zbor, dar să fie inclus bagajul de mână (da, ăla de 8 sau 10 kilograme), decât să fie 30 de euro și să mai trebuiască să cumpăr și bagaj. Pur și simplu dau întâietate unei companii care poate e un pic mai scumpă, dar care oferă tot ce am nevoie în prețul anunțat. În cazul Blue Air, la pachetul Light, cel mai ieftin posibil, este inclus un bagaj de mână de până la 10 kilograme.

blue air bucuresti otopeni londra luton

Vremea nu părea promițătoare când am aterizat.

Referitor la check-in-ul gratuit la aeroport,

aceasta este o opțiune personală, chiar dacă ceva mai incomodă. Și o să râdeți când vă spun de ce, dară serios că ăsta este motivul. Eu sunt „on the big side”. Adicătelea pufoasă, grasă, voluptoasă, orice cuvânt vi se pare vouă potrivit. Din cauza asta locul de la mijloc mi-e tare incomod. Și am observat, de-a lungul timpului, că atunci când fac check-in la aeroport mi se dă loc pe culoar ori la geam.

Glumind, atribui asta „factorului uman”: cei din staff-ul de la sol mă văd, pe când în cazul check-in-ului online sunt mai mari șansele de a primi un loc deloc comod. Habar n-am care este algoritmul alocării locurilor, dar vă promit că în 90% din cazuri nu stau pe scaunul din mijloc. Și procentajul se menține și după acest zbor cu Blue Air: la dus am avut loc pe culoar, iar la întors la fereastră.

Dincolo de glumă, nu aveam unde printa cartea de îmbarcare după un eventual check-in online, astfel că varianta de a-l face gratuit la aeroport mi s-a părut chiar potrivită.

Blue Air, companie românească

Nu sufăr de patriotismul ăla exacerbat care pare să fie tot mai la modă, justificat sau nu. Dar oriunde mă aflu în timpul călătoriilor mele, dacă pot și dacă merită, prefer să susțin o afacere locală.

De exemplu, prefer să dau banii unei case de oaspeți ce aparține unor localnici în dauna unui hotel din marile lanțuri hoteliere, care arată cam la fel fie că ești în Franța, fie că ești în Vietnam. Ori să cumpăr o gentuță handmade de la o doamnă care coase acolo, de față cu mine, decât să merg într-un magazin fast fashion pe care-l găsesc oriunde în lume.

Evident, acestea sunt exemple punctuale și sunt mulți factori pe care îi iau în calcul când decid cine merită banii pentru care am muncit. În cazul Blue Air, am considerat că merită, cel puțin pentru această călătorie, să fiu clientul lor.

Cât a costat și cum a fost zborul?

Perioada aleasă de mine a fost una în care prețurile sunt ceva mai mari: am plecat din București pe 28 decembrie și am revenit pe 2 ianuarie. Biletul a costat 160 de euro dus-întors, dar l-am cumpărat destul de târziu pentru că mă tot schimbam: ba voiam Malta, ba Anglia.

blue air cockpit

Am tras cu ochiul în carlingă

Nu mai zburasem cu Blue Air din 2010 cred, de când am fost la Dublin. Amintirea era, însă, una plăcută, spre deosebire de senzația de repezeală pe care mi-o aminteam de la însoțitoarele de zbor de la Wizz Air ori dramele la care am fost martoră la bordul unui avion Ryanair cu un an în urmă, pe ruta Milano Malpensa – București.

Ce-i drept, eu greșesc în a compara Blue Air cu Ryanair ori Wizz, căci ultimele două sunt clar companii low cost, în timp ce Blue Air este o companie de tip hybrid și acest lucru este evident în servicii și atitudine. Mi s-a confirmat amintirea plăcută, căci zborul a fost fără incidente ori întârzieri. În special stewardesele mi s-au părut foarte atente cu pasagerii, ceea ce nu e atât de comun în zilele noastre.

”Chestionată” pe Aeroportul Londra Luton

Întâmplarea nu are nicio legătură cu Blue Air în sine, dar am zis să o menționez: la aterizarea în Luton, după ce am terminat cu toate formalitățile, am fost abordată de un domn. Acesta s-a prezentat, mi-a comunicat faptul că lucrează pentru guvernul britanic și că oprește fiecare al zecelea pasager pentru a-l întreba diverse. Toate răspunsurile sunt anonime și, evident, participarea este facultativă.

Am participat. Iar întrebările au fost în număr de patru, în ordine: care a fost aeroportul de îmbarcare, ce naționalitate am, în ce țară am locuit în ultimele 12 luni și cât stau în UK. Trebui să vă spun și că abordarea nu a fost agresivă și nici întrebările puse pe un ton menit a mă face să mă simt incomod. Pur și simplu a fost un chestionar ca oricare altul, conceput, probabil, pentru ceva statistici cu ocazia Brexit-ului. Brexit care între timp s-a și înfăptuit.


Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

koh chang thailand

Trip report. Aeroportul Suvarnabhumi (Bangkok) – Koh Chang și retur cu Burapha Bus

Am fost săptămâna aceasta la relaxare pe una dintre cele mai mari insule din Thailanda, Koh Chang. Aflată în autobuzul spre insulă, m-am gândit că n-ar strica să încep a scrie așa-numitele trip reports, adică un fel de recenzii ale mijloacelor de transport sau companiilor aeriene pe care le folosesc în călătorii. Sunt convinsă că am să mă plictisesc teribil scriindu-le, dar dacă vor fi de folos la un moment dat chiar și unei singure persoane, timpul nu e pierdut.

Koh Chang se află în provincia Trat, la puțin peste 300 de kilometri de Bangkok. Sunt mai multe variante de a ajunge acolo din capitala Thailandei, dar în acest articol vă voi povesti doar despre cea pe care am ales-o eu, expresul celor de la Suvarnabhumi Burapha Bus.

burapha bus

Burapha Bus așteptând feribotul

Cât costă?

Înainte de a vă spune de ce am ales varianta aceasta și cum a fost, să vă spun cât am plătit: biletul costă 600 de baht pe sens (în jur de 18 euro). Aici este inclus și feribotul. Pentru un bilet dus-întors se aplică și o reducere, prețul fiind de 900 de baht (THB). Nu vă bucurați prea tare la reducere, căci e mai mică decât pare la prima vedere: la drumul retur vă mai cer 100 THB pentru pick-up direct de la hotel. N-am prea înțeles de ce nu spun oamenii direct 1000 THB și gata, dar asta e situația.

Partea cea mai faină la biletul dus-întors este că e un bilet de tip open-date: nu e musai să știți când vă întoarceți, doar sunați cu două zile înainte pentru a rezerva un loc și gata.

koh chang ferry

Feribot în Koh Chang

De ce am ales Suvarnabhumi Burapha Bus?

Simplu, pentru că m-a dus până la cazare. Dacă luam un autobuz oarecare de la o autogară din Bangkok era într-adevăr mai ieftin, dar dura mai mult căci exista posibilitatea de a se mai face opriri pe drum. Apoi, autobuzele merg doar până la punctul de trecere cu feribotul (asta dacă aș fi avut noroc, multe opresc la autogara din Trat așa că mai trebuie luat ceva până la debarcader). De acolo trebuia să iau bilet pentru barcă și, ajunsă pe insulă, să mă descurc de transport. Există niște taxiuri locale, de fapt niște songthaew de culoare albă, însă nu pleacă până nu sunt pline sau, dacă voiam să plece imediat, trebuia să negociez prețul cu șoferul.

Koh Chang ferry

Feribotul către Koh Chang e cam gol

Anumite hoteluri organizează și ele transfer, dar se aruncă binișor la preț, mie mi-au cerut 1200 de baht pe sens (vreo 35 de euro) doar de la debarcaderul din Koh Chang. Grab ori alte aplicații de ride-sharing nu funcționează pe insulă. Toate acestea plus faptul că nu locuiesc prea departe de Aeroportul Suvarnabhumi, au făcut ca varianta Burapha Bus să fie cea mai convenabilă pentru mine.

koh chang ferry

Hello, Koh Chang!

Atenție,

autobuzul are ca punct final Kai Bae Beach din Koh Chang. Deși înainte linia aceasta se numea Lonely Beach Express, NU MAI MERGE până la Lonely Beach. Așadar, uitați-vă bine pe harta insulei: dacă hotelul vostru este pe Coasta de Vest până în Kai Bae Beach, vă lasă la hotel. Dacă nu, nu. De la Kai Bae va trebui să luați un taxi pe care vi-l cheamă ei, dar pe care îl plătiți voi separat. În cazul în care nu vă descurcați cu harta, sunați pur și simplu la numărul +(66)83-794-2122 și întrebați-i dacă unitatea voastră de cazare se află pe traseul lor.

Cât durează, de unde se pleacă și care este orarul?

Aeroportul Suvarnabhumi e destul de mare așa că e important să mergeți „la țintă”. Suvarnabhumi Burapha Bus pleacă de la nivelul 1 (același nivel cu taxiurile), poarta cu numărul 8. Veți vedea acolo mai multe ghișee, unele având ca destinație Hua Hin, altele Pattaya, altele Khao San Road. Este și un birou pentru Koh Chang. Din păcate, nu există momentan posibilitatea de a cumpăra bilete online așa că singura variantă este acel ghișeu.

burapha bus office suvarnabhumi airport

Ghișeul de la aeroport, nivelul 1, poarta 8

Sunt trei plecări pe zi spre Koh Chang, la orele 7:50, 11:00 și 14:00. De pe insulă, Burapha Bus pleacă tot de trei ori: la 9:00, 12:00 și 17:00. Călătoria e lungă tare, deci dacă intenționați să vizitați Koh Chang doar pentru o noapte, părerea mea e că mai bine mergeți pe alte insule, mai aproape de Bangkok (precum Koh Larn sau Koh Samed) sau chiar Hua Hin.

koh chang ferry view

Spre Koh Chang

„Din poartă-n poartă”, adică de la plecarea din aeroport până la cazarea din Koh Chang am făcut în jur de 6 ore. Îmi imaginez că dacă nu era linie expres și aveam de făcut traseul Bangkok – Trat – songthaew către debarcader – feribot – songthaew până la hotel ar fi durat chiar mai mult. La întoarcere am stat pe drum în jur de 5 ore, traficul a fost mai lejer și nici nu ne-a mai prins ploaia.

koh chang ferry view

Vedere din feribot

VIP bus au ba?

Mai mult ba decât da. O fi fost VIP bus la lansare, dar au trecut niște ani de atunci. Acum autobuzele sunt cam vechi și asta se simte. Au renunțat și la autocare mari pe care probabil le mai folosesc doar în toiul sezonului turistic. Pentru a-și eficientiza afacerea, la dus am avut un mini-bus (eram 14 călători), iar la întors un mini-van (eram doar 8).

S-au făcut două opriri pentru toaletă și cumpărat de snacks-uri, iar șoferii au fost chiar atenți și profesioniști. Totul curat, aerul condiționat este funcțional așa că nu e nicio problemă din punctul ăsta de vedere. Cât despre drumuri, numai de bine, Thailanda are o infrastructură excepțională.

Aș mai merge în Koh Chang cu Burapha Bus?

Într-un cuvânt, da. Mi se pare cea mai eficientă variantă raportată la cost și timp.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén