Coreea de Sud - zona demilitarizată (DMZ), partea I

Tot citind la știri în ultima perioadă am impresia că trăiesc în ceva univers în care benzi desenate fără supereroi au devenit realitate și The Little Rocket Man se ciondănește cu The Orange Man. Unul mai zmeu ca altul, fiecare amenință, pe rând, cu aruncarea buzduganului, dară până una-alta se întrec în apariții ridicole și insulte. Că acolo o ajuns politica la nivel înalt, un concurs de înjurături între doi copii mari.
Cum Coreea de Nord pare a fi subiectul zilei, m-am gândit să povestesc și eu despre Coreea de…Sud. Și nu orice, așa, ci despre Zona Demilitarizată aflată la granița dintre cele două țări.

Mai întâi un pic de istorie…

Știți vorba ceea cu „am scăpat de dracu’ și am dat de ta-su”? E, cam așa a fost și cu săracii ăștia de coreeni. După ce vreo 35 de ani au stat sub ocupație japoneză, la finele celui de-al doilea război mondial au trecut de la unul la doi stăpâni: sudul țării a fost ocupat de SUA, iar nordul de URSS. În loc să devină o țară independentă, coreenii s-au trezit împărțiți în două, iar după ce ăi mari s-au apucat a se război rece, nici n-au mai ajuns să redevină o singură țară.
Ba mai mult, în 1950 s-au pomenit încăierându-se între ei: pe 25 iunie nordul comunist a trecut granița cu armata și uite-așa a început un război care durează și-n ziua de azi. Pentru că oficial nu s-a terminat, armistițiul încheiat în 1953 se presupunea a fi provizoriu, urmând a se semna apoi un acord de pace. Care nu a fost semnat niciodată.

…și un pic de geografie

În perioada de dinainte de 1950, granița dintre cele două țări se afla fix de-a lungul paralelei 38. În urma armistițiului din 1953, s-a decis crearea unei zone tampon, o zonă demilitarizată (ori DMZ), zonă care nu urmează paralela 38 exact, ci doar o intersectează la un moment dat. Granița, deci, s-a modificat puțin față de aranjamentul inițial de după cel de-al doilea război mondial.

Despre DMZ

Zona demilitarizată este de fapt o fâșie de pământ de aproape 250 de kilometri lungime și 4 kilometri lățime. A fost creată, așa cum am mai spus, în 1953, în urma acordului dintre China, Coreea de Nord și Națiunile Unite. Deși fâșia ceea de pământ este fără de arme (demilitarizată, d’oh!), în spatele ei terenul este doldora de mine. Ca să nu mai vorbim de soldații înarmați până în dinți aflați de fiecare parte a graniței.

Tot în DMZ se află și JSA (Joint Security Area), singurul loc unde reprezentanții celor două țări poartă discuții în niște case vopsite în albastru.
JSA a fost de-a lungul timpului locul câtorva frecușuri între Coreea de Nord și Coreea de Sud, sfârșite cu victime de cele mai multe ori. Bunăoară, un astfel de incident este cel cu…topoarele din 1976: doi ofițeri americani făceau parte dintr-o echipă care ciuntea un plop în JSA deoarece copacul obstrucționa parțial vederea observatorilor Națiunilor Unite. Niscai soldați nord-coreeni au sărit pe ei și i-au măcelărit, urlând sus și tare că plopul fusese plantat de Kim Il-Sung.

Câteva zile mai târziu, într-un concurs de arătat cine face pipi mai departe, americanii și sud-coreenii au venit cu peste 800 de oameni și arsenal serios și au tăiat copacul, lăsând intenționat buturuga de 6 metri la vedere. Ca fapt divers, unul dintre soldații sud-coreeni prezenți la operațiunea respectivă, Moon Jae-in, a fost ales președinte în 2017.

O altă poveste demnă de Hollywood este cea cu turistul sovietic Vasili Matusak din 1984: Matusak era într-o excursie oficială în JSA când deodată a început a alerga și a țipa că el vrea să ceară azil politic. Soldații nord-coreeni – după el și nu doar atât, ci au deschis și focul. Trupele de graniță sud coreene au început să tragă și ele și au înconjurat soldații nord coreeni. Deși pentru Matusak totul are happy end, pentru că nu a fost capturat, un sud-coreean și trei nord-coreeni au murit în incident

Există, totuși, și lucruri bune care se întâmplă în DMZ: lipsită de orice influențe antropice, zona a devenit un adevărat paradis natural. Fauna și vegetația s-au dezvoltat natural, fără intervenții. Astăzi DMZ este considerată una dintre cele mai bine conservate habitate din zona temperată din lume, casă a peste 200 de specii de păsări, inclusiv cocorii cu coroană roșie, despre care se crede că mai sunt doar vreo 3000 de exemplare în lume.

Mie mi-a plăcut foarte mult filmulețul de mai jos despre natura sălbatică din zona demilitarizată și o să închei cu el că așa vreau eu, să închei cu o notă optimistă.
Mâine, dacă am chef, voi povesti despre experiența mea în zona demilitarizată din Coreea de Sud.