Coreea de Sud – zona demilitarizată (DMZ), partea a III-a

Hai că de nu m-am întins cu turul ăsta din DMZ de zici că ce-i asta. Să vedem ce s-a întâmplat pe mai departe.

Observatorul Dorasan

Cea de-a treia oprire am făcut-o la observatorul Dorasan, care este de fapt cea mai nordică parte a Coreei de Sud, și unde se poate arunca un ochi în Coreea de Nord. Asta probabil în orice altă zi, mai puțin în cea în care am fost eu. A fost atâta de înnorat în ziua aceea, încât de pe vârful muntelui Dora, unde se află observatorul, am văzut fix nimic. M-am tras într-un selfie cu un soldat sud-coreean și aia m-a mai înveselit un pic, dară am ieșit atât de nașpa încât nu o pot pune aici. Trebuie un minim de respect pentru cei ce vor citi pe aici, oricât de puțini ar fi ei. Nu pot pune poze cu toți bocciii, chiar dacă mie-mi place de mine când mă uit în oglindă.

Dacă vremea ar fi fost decentă, ar fi trebuit să văd așa-numitul Propaganda Village de pe moșia lui Kim Jong-un: un sat menit a arăta ce viață faină și luxoasă se duce în Coreea de Nord. Pare-se, însă, că acele case sunt doar schelete de clădiri turnate din ciment, fără niciun fel de camere în interior, iar ferestrele sunt de fapt fără de geam. Niște unii sunt făcuți să se plimbe prin sat, să dea impresia că e ceva activitate pe acolo, iar luminile se aprind la ore fixe. Ba, dacă vremea ar fi fost excelentă, aș fi putut vedea până, hăt, în orașul Kaesong, despre care o să spun câte ceva mai la vale.

Dorasan Station cu Unification Platform

De la observator am mers direct la stația de tren Dorasan, stație cât se poate de funcțională. Pe vremuri, această stație, aflată pe linia Gyeongui, obișnuia să lege Coreea de Nord de Coreea de Sud. Astăzi, însă, pe acolo trec vreo patru trenuri pe zi venite din Seul, folosite în special de turiști. Există și un peron care duce spre Phenian (Unification Platform), construită în speranța că într-o zi vor avea din nou un tren care va uni cele două țări.

Tot la Dorasan mai e și un magazin de suveniruri de unde se pot cumpăra bunătăți făcute local, precum și tot felul de suveniruri și obiecte inscripționate DMZ. Mi s-au lipit și mie de mână o șapcă și niscai ciocolată făcută din fasole neagră care a fost atât de bună încât nu a supraviețuit până a doua zi.

Unification Village

Asta nu a fost chiar o oprire, doar am trecut pe lângă Unification Village ori Tongilchon, n-am apucat a ne plimba pe acolo în voie. Acesta este un sat aflat chiar în interiorul zonei demilitarizate, iar oamenii care locuiesc acolo trec zilnic, la intrare și ieșire din zonă printr-un control formal de documente. Locuitorii satului au numeroase beneficii (locuințe gratis), primesc tot felul de subvenții de la stat și sunt scutiți de la anumite obligații (precum serviciul militar obligatoriu). Lumea în sat se ocupă în general cu agricultura, solul este foarte bogat, iar cele trei mari produse care se cultivă sunt orez, mai multe tipuri de fasole și ginseng.

Apropo de ginseng, după terminarea turului, în drum spre centrul orașului am oprit și la Amethyst Ginseng Centre unde am aflat o mulțime de lucruri despre „rădăcina vieții” și unde se puteau cumpăra enșpe mii de chestii făcute din ginseng. Inclusiv un fel de rachiu.

Despre cum banii vorbesc

Am spus că voi povesti un pic despre Kaesong pentru că îmi pare foarte interesant cum banii au făcut totuși posibilă colaborarea dintre cele două țări. Kaesong e un parc industrial a cărei construcție a început în 2003 și care are ca idee centrală colaborarea economică dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud. Toată povestea ar fi fost dublu avantajoasă: nord-coreenii obțineau bani (salariile erau plătite direct guvernului), iar sud-coreenii aveau parte de forță de muncă ieftină. Primele companii au început a funcționa în 2005, iar din 2007 trenuri de marfă au început a circula spre Coreea de Nord prin Dorasan Station. Trenurile plecau cu materie primă spre Coreea de Nord și se întorceau încărcate cu produsele finite. Muncitorii erau, evident, din Nord, iar managerii din Sud. În fiecare dimineață managerii traversau DMZ, iar după ce treceau granița erau preluați de polițiști nord-coreeni și escortați la fabrici. Colaborarea, deși întotdeauna tumultoasă din pricina accentelor de isterie ale dictatorului nord-coreean, s-a încheiat în 2016, după ce Coreea de Nord s-a lăfăit în teste nucleare. În urma încheierii colaborării, nord-coreenii au confiscat toate bunurile și echipamentele aflate în fabricile sud-coreene din Kaesong. C-așa-i în tenis.

Catargele de steag și difuzoarele

Pe lângă războiul clasic, cele două țări s-au mai războit și în…catarge de steag. Astfel, în anii ’80, Coreea de Sud a ridicat în DMZ un steag înalt de aproape 98 de metri. Coreea de Nord nu s-a lăsat mai prejos: a ridicat și ea un steag de 160 de metri! Timp de peste un deceniu, steagul nord-coreean a fost cel mai înalt din lume, în prezent este al patrulea. Însă nord-coreenii sunt ok cu asta, atâta vreme cât nu există unul mai înalt peste gard, în Sud.

Cât despre difuzoare, Coreea de Nord folosea unele imense, 24 din 24, pentru propagandă. Erau îndreptate către sud și non-stop sud-coreenii aproape de graniță auzeau despre virtuțile Nordului și bogățiile ce îi așteapta dacă dezertează și se mută acolo. Când au văzut că nu funcționează, au schimbat placa și au început a transmite discursuri anti-occidentale și cântece patriotice comuniste.

Fun fact

Să închei cu o curiozitate de tip „știați că…?”: în Coreea de Sud vârsta se măsoară adunând și lunile de până la naștere. Jenny ne spunea că are un copil care are 7 ani după numărătorile noastre, dar 8 ani după stilul coreean, care adună și cele nouă luni petrecute în uter. Evident, întreruperea de sarcină este ilegală în Coreea de Sud.

Citește și:

Coreea de Sud – Zona Demilitarizată (DMZ) – partea I

Coreea de Sud – Zona Demilitarizată (DMZ) – partea a II-a

Share on Facebook

Tweet

Follow us