Unde am stat în Milano, categoria „în pat cu istoria”. Hotel Palazzo delle Stelline
Dacă este vreun motiv principal pentru care aș putea recomanda hotelul ăsta, apăi acela e distanța față de unul dintre cele mai importante obiective legate de moștenirea lui da Vinci din Milano, adicătelea celebra frescă Cina cea de Taină. Este atât de aproape încât dacă arunci o piatră din ușa hotelului, sigur spargi o fereastră a bisericii Santa Maria delle Grazie, care adăpostește pictura murală pentru care mulți ajung a plăti aproape înzecit să o vadă.
Recunosc, divaghez și exagerez, dar cam am un dinte împotriva agențiilor care profită la modul măgăresc de popularitea lucrării geniului renascentist. Adică îmi pare cam deplasat a cere de cinci ori mai mult (da, am văzut oferte de peste 60 de euro!) pentru un tur de vreo trei ore care include și Il Cenacolo Vinciano. Asta în condițiile în care biletul la preț întreg pe site-ul oficial e 12 euro la care mai pui încă 3.5 dacă intri la vizita ghidată. Printre avantajele enumerate de agenții e că nu stai la coadă! Ceea ce-i un mare fâs pentru că oricum biletul, chiar și luat pe cont propriu, e cu programare deci nu stai la coadă nicicum.
Eu am plătit 5 sau 6 euro acum mai bine de 10 ani, asta incluzând reducerea de 50% pentru că eram tânără/studentă. Și nu zic, e normal ca o agenție să crească prețul, dar un 20-25 de euro îmi pare rezonabil, suficient să mănânce și ei o pâine, dar și să apuce a se culturaliza un Gigel cu venituri medii și cu dorința de a evolua un pic spiritual, artistic, intelectual și mai cum vreți voi.
Acum că m-am calmat, vă spun că nu puteți merge să vedeți Cina cea de Taină în pijamale, chiar dacă hotelul e atât de aproape, dar puteți da o fugă rapidă înainte sau după micul dejun să întrebați dacă a anulat cineva în ziua respectivă și așa poate aveți noroc a vedea fresca în cazul în care n-ați mai apucat bilete și nu vreți să faceți burdihanele (și mai) mari vreunei agenții lacome. Șmecheria asta cu întrebatul dimineața mi-a spus-o Daniele, ghidul pe care l-am avut la un tur ghidat gratuit al orașului, despre care voi scrie, sper, curând.
Pe lângă faptul că-i așa aproape de Santa Maria delle Grazie (și de alte obiective, să ne înțelegem), Palazzo delle Stelline este într-o zonă centrală și sigură, aproape de stația de metrou Cadorna, dar și de trenul care duce la aeroportul Malpensa. De fapt, acest din urmă avantaj m-a determinat să aleg hotelul ăsta: veneam din Cinque Terre și aveam nevoie de un loc unde să stau pentru o noapte înainte de a zbura spre București.
Okay, recunosc, l-am ales și grație istoriei interesante. Am mai spus că îmi plac locurile de cazare care au ceva special, fie sunt decorate funky, fie au o istorie aparte. Ei bine, hotelul ăsta a fost în secolul al XV-lea o mănăstire a unor călugărițe benedictine, denumită Santa Maria della Stella. Ulterior, din ordinul arhiepiscopului de Milano, San Carlo Borromeo, clădirea a fost transformată în spital pentru săraci, iar apoi în orfelinat pentru fete, poreclite „stelline” (adică steluțe) în amintirea fostelor călugărițe. În anii ’70 orfelinatul a fost mutat, iar clădirea a fost cumpărată de primărie.
Astăzi e un hotel de 3 stele și un centru important de conferințe, congrese și diferite alte evenimente. Este extrem de curat, păstrează foarte multe detalii arhitectonice originale, inclusiv scările de piatră. Există și o curte interioară tipică secolului în care a fost construită clădirea, cu o grădină privată despre care se spune că ar fi fost la un moment dat parte a unei podgorii dăruită de către Ludovic Maurul lui Leonardo da Vinci în semn de mulțumire pentru serviciile sale. Chiar dacă nu veți înnopta aici, grădina e un loc excelent, ascuns de lume, pentru o băutură sau un prânz ușor în timpul verii, atunci când se deschide un bar-restaurant.
Utile: micul dejun este inclus, dar nu l-am încercat pentru că m-am trezit târziu. Am plătit în jur de 70 de euro pentru o noapte.
Ce n-a fost chiar ok: liftul este, cred, cel mai mic lift pe care l-am văzut în viața mea. Nu l-am folosit, clădirea are puține etaje și am preferat a urca scările, doar se presupune că-s cele originale, vechi de secole! De asemenea, pereții sunt cam subțiri, puteam auzi cum îi suna cineva pe skype pe cei din camera vecină.
Toate pozele sunt fie de pe booking.com, fie de pe site-ul hotelului.
Dacă vă plac poveștile citite aici, nu uitați să vă abonați pentru a fi primii care află când scriu ceva nou. Pentru aventuri povestite live, mă puteți urmări și pe Facebook sau Instagram.
One Comment
Pingback: