taichung taiwan calligraphy greenway (
Taiwan,  Buget de calatorie

Buget Taichung, Taiwan. Cât am cheltuit în Taichung în șase zile (mai 2019)

În mai anul acesta am ajuns pentru prima dată în Taiwan, unde am stat șapte nopți/opt zile. Șase dintre acestea le-am petrecut în cel de-al doilea oraș al țării, Taichung, iar restul în Sun Moon Lake. M-am urnit de mi-am pus cap la cap cheltuielile din Taichung și mai jos vedeți ce a ieșit.

Totalul nu include biletul de avion, eu zburând din Bangkok. Pentru un bilet dus-întors am plătit echivalentul a aproximativ 133 de euro. Am zburat Bangkok – Taichung și retur cu Vietjet, iar biletul l-am luat de la cei de la Trip.com (era puțin mai ieftin decât direct de la compania aeriană). A fost primul meu zbor cu Vietjet și n-am a aduce niciun reproș acestei companii vietnameze low cost.

Categorie Cheltuiala Suma in NTD Suma in THB Suma in EUR
Transport Easycard 100 2.93
Transport Bus aeroport – oras 21 0.6
Cazare Loosha Hostel 3 nopti 2300 67.4
Suvenir Rainbow Village 250 7.3
Diverse SIM Card 300 8.9
Transport Tren TRA – Xinwuri 14 0.41
Obiective Turistice Intrare Wufeng Lin Family Mansion 250 7.3
Cazare Airbnb 2 nopti 3501 103.4
Diverse Cosmetice si igiena (demachiant etc.) 258 7.6
Transport Bus prin oras o saptamana 115 3.4
Suvenir National Taiwan Museum of Fine Arts 380 11.1
Mancare si bautura 2700 79
Total 299.34
Transport Bilet de avion 4502.72 133
Total (cu bilet de avion) 432.34

 

Cât costă cazarea în Taichung

Răspunsul pe scurt e: nu mult. Dacă nu vreți lux, pentru o sumă cuprinsă între 30 și 50 eur/noapte vă puteți aștepta la un hotel sau un apartament decent, curat și în zonă bună.

Personal, m-am cazat în două locații: un hostel chiar lângă Taichung Railway Station (TRA) și un apartament AirBnb fix în centrul orașului.

loosha hostel taichung taiwan
Loosha Hostel. Au camere duble, family și dormitoare comune.

Da, încă mai stau la hostel uneori, deși am depășit perioada tinereții nebune și fără fonduri în care bugetul nu-mi permitea nimic altceva în afara unor asemenea unități de cazare. Pur și simplu e un mod de a mai întâlni oameni, căci eu călătoresc în proporție de 90% singură. Și apoi, să fim serioși, am dat vreo 23 eur/noapte la Loosha Hostel, la banii ăștia sau cu puțini euro în plus stăteam la un hotel de trei stele sau un AirBnb prin oraș.

taichung taiwan airbnb
Clădirea în care am avut închiriat un apartament prin AirBnb.

Cea de-a doua cazare, apartamentul închiriat prin AirBnb, a fost la etajul 28 într-o clădire de apartamente. M-a costat 50 eur/noapte și poziția e cum nu se poate mai bună, chiar în centrul orașului, în apropierea centrului comercial SOGO. De acolo se poate merge pe jos, printre altele, la Calligraphy Greenway, National Taiwan Museum of Fine Arts sau National Museum of Natural Science.

Ca de obicei, voi povesti despre fiecare loc în care am stat în articole separate.


Citește despre alte hoteluri testate în categoria Cazare.


Transportul în Taichung

În această categorie nu sunt prea multe opțiuni, în sensul că autobuzul e principalul mijloc de transport în comun folosit în oraș. Dar este foarte bine pus la punct, circulă des, iar stațiile sunt anunțate atât în mandarină, cât și în engleză. Există chiar un website (se poate descărca și o aplicație din Google Play ori Apple Store), cu informații în timp real și cu detalii despre ce linii pot fi folosite între două puncte din oraș.

taichung railway station tra
Noua stație de tren din Taichung. Atenție, nu e stația de high speed train.

Bonus, călătoriile cu autobuzul sunt gratuite în limita a 10 kilometri. Iar de această gratuitate beneficiază și turiștii, nu doar localnicii. Pentru a putea folosi autobuzul recomand achiziționarea Easycard sau I-Pass (gratuitatea transportului în limita a 10 kilometri se acordă doar dacă validați cardul la urcare și coborâre).

taichung taiwan old train station
Vechea stație de tren păzită de statuia unei pisici uriașe

Nu știu diferența dintre cele două carduri, eu am ales pur și simplu Easycard și l-am luat de la aeroport. Costă 100NTD, iar încărcarea se poate face la orice magazin de cartier precum 7/11. Poate fi folosit inclusiv pentru cumpărături la aceste magazine (și altele) și este valabil, de asemenea, în alte orașe precum Taipei sau Kaohsiung.

În afara autobuzului am folosit trenul o singură dată, când am mers la Rainbow Village. Tot cu Easycard am plătit și m-a costat 14NTD.

https://www.instagram.com/p/ByofhsAnxz-/

Obiectivele turistice

Taichung nu e genul de loc pe care oamenii și-l trec în bucket list pentru un obiectiv sau altul. De aceea majoritatea turiștilor petrec în oraș o noapte sau două, cât să experimenteze Fengjia Night Market și apoi pornesc iar la drum.


Citește și: 3 obiective din Taichung, Taiwan, care arată că omul sfințește locul


Mare parte din obiective sunt gratuite, inclusiv incredibilul National Taiwan Museum of Fine Arts. Orașul abundă de piețe și temple, iar zona veche, supranumită Little Kyoto, merită bătută la picior. Singurul loc unde am plătit intrare este Wufeng Lin Family Mansion and Garden și m-a costat 250NTD.

fantasy story street taichung taiwan
Strada Fantasy Story. O stradă pitorească, pline de magazine drăguț amenajate.

Cât costă mâncarea în Taichung

Mereu mi se pare dificil de abordat subiectul ăsta pentru că mâncarea, ca și cazarea, sunt chestiuni foarte subiective și depind de stilul fiecăruia de a călători și de buget. Mie îmi place să testez gastronomia locală, deși nu-s cea mai aventuroasă (a se citi că nu mănânc scorpioni prăjiți), și agreez atât experiența fine dining, cât și mâncarea din piețele locale.

https://www.instagram.com/p/BzvO8ZBnZGy/

Ca idee generală: mâncarea în Taichung nu e scumpă și totul mi s-a părut curat. Prin piețe, unde am vrut să încerc diverse (puiul prăjit specific, fried noodle sandwich, gogoși, chipsuri din cartofi dulci, turte diverse etc.) n-am cheltuit mai mult de 200-300NTD pe seară.


Citește și: Impresii din mini-vacanța din Taiwan


Prin restaurante mai cunoscute (dar nu de lux, vorbim de street food) am dat între 100 și 200NTD pe o masă, incluzând băuturile. Am zis o masă și nu o porție pentru că s-a întâmplat să comand mai multe mâncăruri. Sau mai multe băuturi.

taichung taiwan restaurant
Restaurant local în Taichung. Nu era ora mesei.

De fapt, mai scump decât o porție de lu rou fan (adică orez cu porc înăbușit ore întregi), a fost un bubble tea de la Chun Shui Tang, proclamat ca fiind locul de origine al popularei băuturi. Eu n-am fost nicicând prietenă cu bubble tea și nu ne-am împrietenit nici după această experiență care m-a costat 130NTD.

Cea mai costisitoare masă din toată excursia a fost, culmea, la un restaurant indian, The Spice Shop, unde am lăsat 530NTD. Asta e, cu toții avem slăbiciunile noastre, eu am multe, iar una dintre ele este mâncarea indiană pe care o încerc pe unde apuc.

O sticlă mare cu apă e până în 30NTD la 7/11, iar o bere în oraș costă între 80 și 100 NTD.

Altele

Cum fără internet nu prea mai pot în călătorii, mi-am luat un SIM card valabil 10 zile. Pentru cartelă am folosit klook.com și am optat pentru oferta aceasta. Am plătit online în thai baht (300THB), iar la aeroportul din Taichung mi-am ridicat SIM-ul de la reprezentanță. Nu știu cât ar fi costat să iau cartela din oraș, nu m-am interesat așa că habar n-am dacă am făcut o „afacere bună” ori ba.

Suvenire eu nu prea cumpăr. De obicei îmi iau ceva carnețel de scris ori o carte, ceva util, iar cumpărături serioase nici atât nu fac pentru că sunt limitată de bagajul de mână. Așadar, mi-am luat de la Rainbow Village un caiet decorat cu tot felul de desene și niște magneți de frigider pentru mama și mătușă-mea (eu nu colecționez așa ceva, nu am nici măcar un magnet în toată casa).

https://www.instagram.com/p/BxMI-TSnQRD/

Și credeam că gata, atâta tot. Dar m-a pus Satana de am intrat în magazinul muzeului National Taiwan Museum of Fine Arts, unde am descoperit un jurnal cu o copertă din piele având ca temă Starry Night de Van Gogh. M-am îndrăgostit așa că am scos banii din buzunar (380NTD). Plus, coperta poate fi refolosită.

Despre schimbul valutar nu vă pot da detalii, am retras bani de la ATM în moneda locală. Deși mi s-a părut că Taiwan stă excelent la capitolul tehnologie, veți avea nevoie de cash prin piețe și alte locuri asemănătoare.

https://www.instagram.com/p/BxRbzyrn-ox/

De ce nu am inclus și cheltuielile din Sun Moon Lake?

Simplu, pentru că nu mi le-am notat în detaliu și nu știu cât am cheltuit pe toate cele. Despre Sun Moon Lake vă pot spune doar că este mult mai scumpă cazarea. O cameră cu vedere la lac într-un hotel cu notă decentă pe booking e peste 100 eur/noapte. Hu Yue Lakeview Hotel are o locație fabuloasă, cu vedere la Sun Moon Lake și aproape de piața de noapte.

Pont: căutați hoteluri în zona Ita Thao Pier (scris și Yi Da Shao Pier). Autobuzul din Taichung sau Taipei lasă pasagerii la Shuishe Pier, dar Ita Thao e un loc mult mai autentic, iar puțin mai sus de zona turistică se află Ita Thao Village, un sat în care încă mai locuiesc urmașii aborigenilor Thao.

https://www.instagram.com/p/By0Cm7LHB5d/

La Sun Moon Lake am ajuns cu autobuz din Taichung. Busul se ia de la autogara Gancheng (aproape de TRA și de Loosha Hostel), durează în jur de două ore și m-a costat sub 200NTD pe sens. Se poate plăti cu Easycard, așa că nu e nevoie de bilet separat.

Mâncarea în Sun Moon Lake e mai scumpă în restaurante și cafenele, dar street food și piața de noapte din Ita Thao sunt aproape la fel de accesibile ca în Taichung.


Dacă găsiți utile articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

7 Comments

  • Andrada

    Super util articolul. O să vin și eu cu unul asemănător peste vreo două luni, să vedem cum cheltuim ca și cuplu. 🙂

    Ce suvenit ‘i-ai luat din Rainbow Village? 🙂

    • Cristina

      Mă bucur că îți e de folos, Andrada 🙂 La voi chiar va fi un buget mai relevant pentru întreaga insulă, căci vă veți plimba mai mult prin Taiwan.

      Din Rainbow Village am luat magneți pentru mama și mătușă-mea, iar pentru mine un caiet decorat cu desene din sat. Au de toate acolo, umbreluțe, genți de pânză, chiar și cărți de colorat. Și egg tea :)))

  • Duduia Magda

    Am zis o masă și nu o porție pentru că s-a întâmplat să comand mai multe mâncăruri. Sau mai multe băuturi. – hahahaha! Hai că m-ai făcut să râd. Dacă ai scrie o carte, ar trebui să se numească Arta de a călători. Văd că stai foarte bine la capitolul cheltuieli. Ba chiar foarte, foarte bine. Cred că dacă ai participa la Asia Express și ar trebui să supraviețuiești cu un euro pe zi, ai mai rămâne și cu rest.

    • Cristina

      Dacă aș participa la așa ceva cel mai probabil aș muri de foame :)) E pur și simplu e destinație care nu presupune cheltuieli mari cu transport, cazare sau obiective. Cunosc oameni care chiar reușesc să facă minuni în ceea ce privește bugetul în călătorii. Eu sunt, cred, undeva la mijloc.

      Dar mă bucur mult că nu ți se par cheltuieli exagerate, chiar sper ca mai mulți oameni să ia în calcul destinația aceasta, este un pic cam subestimat Taiwan-ul.

  • Andrei

    Buna Cristina,

    Eu si cu iubita mea ne dorim sa vizitam zona Sunmoon Lake. E usor de navigat? Poti vizita alte obiective in zona daca ai cazare langa lac? Se organizeaza day trips etc.?
    Multumesc,
    Andrei

    • Cristina

      Buna Andrei,

      E foarte ușor de ajuns la obiectivele din Sun Moon Lake: puteți merge cu bicicleta, cu round the bus lake sau cu barca. Transportul este excelent pus la punct în Taiwan așa că nu veți avea probleme din punctul acesta de vedere. Totul este și în engleză, e super ușor de navigat zona.

      Referitor la cazare: sunt mai multe debarcadere. Cel mai autentic, după părerea mea, e Ita Thao. Dar cel mai ok din punctul de vedere al transportului și conexiunilor pentru day trips e Shuishe Pier. Practic, dacă vă luați cazare aproape de Ita Thao ați putea face un day trip în Formosan Aboriginal Village, iar pentru alte day trips va trebui să traversați lacul spre Shuishe Pier și să luați transport de acolo.

      Day trips din Sun Moon Lake ar fi o plantație de ceai, Xitou Monster Village unde puteți face și o plimbare prin pădurea de bambuși, Puli, Qingjing Farm. Poate mai sunt și altele, dar de astea știu eu 🙂

      Vacanță faină să aveți!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.