Povești cu dor de ducă și aventuri câte și mai câte

Cristina face Aventură

Author: Cristina Page 2 of 4

fotbal premier league norwich city crystal palace

Călătorii și experiențe: în tribune la un meci din Premier League. Cum a fost la Norwich City vs. Crystal Palace.

Bine, nu am stat în tribune, ci la peluză. Ceea ce e chiar mai distractiv după părerea mea. Mai ales la un meci din Premier League, unul dintre cele mai spectaculoase campionate.

Acum câțiva ani o asemenea experiență m-ar fi făcut să sar în sus de bucurie, indiferent de valoarea echipelor. Pe vremea aceea mă uitam mult la tot felul de sporturi, îndeosebi fotbal și tenis. Știam componența echipelor, știam bârfe, mă uitam la talk-show-uri și mă deprimam dacă nu găseam un stream bun pentru ce voiam să văd.

M-am lăsat de sportul de a urmări sport în mod obsesiv la vreo jumătate de an după ce m-am mutat în Thailanda. Diferența de fus orar făcea să dorm fragmentat dacă stăteam să văd atât de mult din competițiile europene și puține lucruri pe lumea asta sunt mai importante pentru mine decât somnul.

Acum mă mai uit când mai mergem în câte un pub sau când e ceva relevant pentru mine. Doar dacă e live și mă aflu în zonă încerc să nu ratez ocazia. Așa am ajuns anul trecut la Openul Thailandei din Hua Hin, de exemplu.

in tribune la un medi din premier league norwich city crystal palace

Am ajuns devreme, stadionul e gol.

Când m-am decis a merge la amicul Paulică în Anglia nici n-a stat pe gânduri înainte de a mă anunța că „mergem la meci pe 1 ianuarie”. Norocul a făcut ca Norwich City, echipa locală, să fie în prima ligă engleză, ceea ce probabil nu se va mai întâmpla în sezonul viitor, acum aflându-se pe ultimul loc. Așa am apucat să văd un meci din Premier League, cel în care s-au întâlnit Norwich City și Crystal Palace.

Fotbalul ca religie

Am la lucru un englez care știe și componenții echipei naționale de tineret a României, cam atât de obsedat de sportul ăsta e omul. Deși el e, totuși, o excepție, și în familia lui Paulică fotbalul ocupă un loc important. Astfel, prima întrebare după politețile de rigoare atunci când membrii familiei se întâlnesc este: „ai văzut meciul?”.

Televizorul este mereu deschis pe ceva canal sportiv sau măcar o emisiune despre fotbal. Toată familia are abonament la meciurile de acasă ale echipei locale. Piticii casei, doi băieți de vreo 4 și 7 ani, se uită înainte de culcare nu la desene animate, ci la un DVD cu Norwich City. Ba cel mic, de 4 ani, are opinii, nu glumă: „nu l-a împins aici, doar l-a atins, nu e fault!”.

fotbal cracriun premier league

Mereu fotbal, chiar și de sărbători. În vizită la părinții lui P.

Probabil că și ospitalitatea în partea asta de Europă se manifestă tot sub formă de ceva legat de fotbal, de aceea a fost amicul P. atât de încântat să mă ducă la meci, iar părinții lui mai mult decât fericiți a-mi împrumuta abonamentul lor. Am ajuns, deci, să văd Norwich City vs. Crystal Palace gratuit. Asta pentru că nici măcar cele 12 lire necesare pentru schimbarea categoriei biletului de la „peste 65” la „adult” n-au vrut a accepta.

Cum a fost în tribune la Norwich City vs. Crystal Palace

Sinceră să fiu, meciul în sine nu a fost prea demn de spectacolul oferit de obicei de echipele din prima divizie engleză. A început lent și nu s-a animat prea mult pe parcurs. Asta în ciuda faptului că era o partidă destul de importantă atât pentru Norwich, cât și pentru Crystal Palace, ambele aflându-se într-o poziție nu prea fericită în clasament la acea dată.

premier league fotbal norwich city crystal palace

Dar biletul, cât a fost biletul?

Vrând-nevrând, a trebuit să încurajez Norwich City „că doar n-o să ții cu ăia din Londra”, vorba lui Paulică. N-am ținut cu „ăia”, dar încurajările mele n-au ajutat prea mult echipa canarilor, care s-a văzut egalată pe final de meci. S-a terminat 1-1, un rezultat destul de trist pentru Norwich City, după ce au condus mai bine de 80 de minute și care aveau nevoie ca de aer de cele trei puncte.

Până la urmă a fost un scor echitabil, la finele unei dispute monotone, fără prea multe ocazii ori sclipiri, și la care am stat în picioare și am țopăit doar pentru a mă încălzi. Pur și simplu s-a nimerit ca 1 ianuarie să fie singura zi cu adevărat rece din săptămâna petrecută în Anglia.

în triibune la un meci din premier league

Am înghețat puțin până a început meciul

Atmosfera

a fost, însă, la nivelul așteptărilor și chiar peste. Am ajuns devreme, când stadionul încă era gol și am văzut cum încet-încet se umple. M-a impresionat atmosfera de familie, cum toată lumea se cunoaște cu toată lumea, cum se întâlnesc vecini cu vecini, unchi cu nepoți, clienți cu negustori, șefi cu subalterni. Și când au început cu toții a cânta parcă a crescut brusc temperatura.

M-a impresionat, de asemenea, numărul mare de adolescenți și copii prezenți la meci, precum și faptul că sunt încurajați a susține echipa locală, nu doar echipele mari, al căror nume e pe buzele tuturor. Dar cel mai mult și cel mai mult m-a impresionat cum o echipă de provincie și care se bate la retrogradare reușește să adune la fiecare partidă jucată acasă peste 25 000 de spectatori. Adică un stadion plin.


Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

restaurante melaka malaezia

Unde mâncăm și unde nu mâncăm în Melaka, Malaysia. 3 restaurante testate.

Pe lângă istoria interesantă, Melaka este o destinație căutată și de cei pasionați de arta culinară, fiind locul de naștere al uneia dintre primele gastronomii fusion din istorie. Este vorba despre Nyonya sau Perankan Cuisine, născută în urma amestecului de ingrediente din bucătăria chinezească și cea a localnicilor malay.

Cele trei restaurante din Melaka despre care vă voi povesti azi nu sunt Nyonya, dar dacă vreți musai o recomandare pentru a testa bucătăria Perankan, vă îndrum cu drag spre Nancy’s Kitchen. În schimb, vă voi povesti despre două restaurante cu specific indian (Pak Putra Restaurant și Selvam) și unul chinezesc (Hoe Kee Chicken Rice Ball), toate încercate în excursia din Melaka de anul trecut.

pak putra restaurant melaka malaezia

Lume multă la Pak Putra

Pak Putra Tandoori & Naan Restaurant Melaka

Mâncarea indiană este, cred, preferata mea. N-am ajuns încă în India, dar testez bucătăria indiană pe unde apuc și am norocul de a locui în Bangkok, unde sunt restaurante indiene la tot pasul, de la cele de la colțul străzii la cele menționate în Ghidul Michelin.

În cazul Pak Putra am fost „o fată aflată în misiune” căci este primul loc în care am mâncat în Melaka. Eram chitită să merg acolo, să încerc puiul lor tandoori atât de lăudat. Se pare că baițul în care este marinată carnea este făcut din vreo 12 ierburi și mirodenii, iar sosul de mentă care însoțește porția de pui tandoori cuprinde, la rândul lui, în jur de 10 ingrediente, inclusiv Thai chili.

tandoori pak putra restoran melaka malaezia

Cuptoare tandoori, pui și aluat de naan

Am ajuns cam la o jumătate de oră după deschidere și era deja aglomerat. Mulți localnici, dar și câțiva turiști. Voiam să comand doar puiul tandoori, dar n-am rezistat și am luat butter chicken. De, lacomă, am zis că oricum conține și puiul respectiv! A fost bun, dar sinceră să fiu, am mâncat un sos mai acătării prin alte părți. Carnea, într-adevăr, excelentă, deloc uscată și aromată cum trebuie.

butter chicken pak putra restaurant

Butter chicken cu cheese naan

Am plătit 22RM pentru o porție de butter chicken alături de cheese naan, un ceai cu gheață și două ape.Mâncarea se gătește în bucătărie, dar pâinea naan și puiul se fac afară, în fața restaurantului, în două cuptoare tandoori mari.

Ce trebuie să rețineți este faptul că este un restaurant de tip street food, adică mâncarea va fi bună și ieftină, iar serviciul destul de rapid, însă indiferent. Prin urmare, nimeni n-o să vă „gâdile” pentru că sunteți clienți, ca la restaurantele high end. Totodată, dacă aveți probleme legate de igienă, nu este o idee bună. Locul nu este neapărat murdar (după standarde asiatice), dar nici nu strălucește de curățenie.

Utile: dacă vreți să evitați aglomerația, mergeți imediat după deschidere sau cât mai târziu posibil (după ora 9 seara). Pak Putra Restaurant este deschis de marți până duminică, între 5:30pm și 1am.

Mergeți la Pak Putra pentru: pui tandoori, jeera aloo și multe tipuri de pâine naan.
selvam restaurant melaka
 Selvam Restaurant Melaka

Ăsta este, cred, cel mai prietenos cu mediul restaurant la care am mâncat vreodată. Bucatele se mănâncă folosind degetele, în adevărat stil indian. Mâncarea este servită pe frunză de banan. Papadum-ul este aruncat pe masă dintr-un sac imens, orezul se trântește pe frunză dintr-un lighean mare de aluminiu, iar sosurile vin din oale din alea de metal în care se ține sambalul. Ceaiul negru cu lapte și gheață este adus într-o cănuță de sticlă.

rice with vegetables and dhal selvam restaurant melaka

Pe frunză de banan. Mesele astea sunt delicioase de obicei.

Dar cel mai mult și cel mai mult cred că cei de la Selvam ajută mediul prin cantitatea infimă de detergent pe care se pare că o folosesc la a menține curățenia restaurantului. Probabil de aceea nici n-am văzut străini căci, deși aglomerat, toți clienții erau de-ai locului. Dară să știți că nu e de speriat, eu am așteptat aproape un an până să scriu articolul ăsta și n-am fost diagnosticată cu nimic între timp.

Personalul este foarte amabil, lumea curioasă să te întrebe de binețe. Un ceai și o porție de orez cu trei feluri de legume și dhal curry m-au costat 9RM. Legumele și dhal-ul sunt „free flow” adicătelea plătești o dată, iar ei îți umplu farfuria frunza ori de câte ori poftești. Dhal curry a fost chiar delicios, să știți.

CITIȚI AICI DESPRE CUM AM GĂTIT DHAL LA UN CURS DE GĂTIT ÎN KUALA LUMPUR.
Utile: deschis de luni până duminică de la 7am la 10pm. Popular pentru micul dejun și prânz. Prietenos cu veganii și vegetarienii.

Mergeți la Selvam pentru: a vă testa sistemul imunitar. Și pentru a avea cum le povesti prietenilor în mod dramatic: „vai, Asia de Sud-Est este murdară”.
hoe kee chicken rice balls melaka

Clădire tare faină, veche și cu lemn mult.

Hoe Kee Chicken Rice Ball Melaka

Dacă ați fost în Singapore, ați încercat cu siguranță celebrul Hainanese Chicken Rice adicătelea pui cu orez gătit în stil hainanez. Ori dacă ați fost în Thailanda probabil ați testat varianta thai, khao mun gai. Este vorba, practic, de pui servit pe un pat de orez fiert (nu în apă, ci în supă de pui), cu niscai felii de castraveți pe post de garnitură. Împreună vine și un mic bol cu supă clară de pui, iar restaurantele care se respectă pregătesc și un sos de pus peste.

Ei bine, Melaka este celebră pentru versiunea proprie, în care orezul vine sub formă de biluțe de dimensiunile unei mingi de ping pong. De aici și denumirea de Rice Ball. Hoe Kee este unul dintre locurile celebre pentru acest preparat și este atât de popular încât cel mai probabil va trebui să așteptați la coadă pentru a fi serviți. Eu am avut norocul de a ajunge la acest restaurant din Melaka imediat după ora prânzului, când mai erau doar câțiva mușterii la masă.

chicken rice balls hoe kee

Mingiuțe de orez, pui și varză înăbușită

Legenda Hoe Kee

Pentru că un loc nu-i popular destul până nu există și o legendă creată în jurul lui, iată și povestea din spatele acestui restaurant, ce-și însușește fără jenă invenția orezului sub formă de minge de ping pong. Deși, între noi fie vorba, cel mai probabil alte versiuni legate de apariția acestor sfere sunt mai plauzibile. Spre exemplu, cea care vorbește despre păstrarea orezului cald mai multă vreme ori cea care amintește despre ușurința cu care poate fi transportat orezul sub formă de minge.

Legenda spune că acum peste jumătate de veac un pescar din Melaka pe nume Hoe Kee a „scăpat” în apele indoneziene, a fost prins de autoritățile locale și arestat. Nevastă-sa, originară din Muar (tot în Malaysia, dar mai spre sud), s-a trezit cu bărbatul în pușcărie și copii de crescut așa că s-a apucat să muncească, spălând rufe pentru o nimica toată.

Cum banii nu erau suficienți, femeia a decis să facă și altceva. S-a apucat, deci, de gătit pui cu orez pe care-l vindea în fiecare dimineață lucrătorilor din port. Pentru că în asemenea medii de lucru se mănâncă pe fugă și timpul pierdut cu masa înseamnă bani pierduți, a venit cu ideea de a servi orezul sub formă de mingiuțe. Asta îl făcea mai ușor de manevrat de către clienții care probabil mai cărau o ladă, mai mâncau o sferă de orez.

Citiți despre alte aventuri gastronomice în categoria MÂNCARE.

Soțul, Hoe Kee, s-a întors, dar cum nu mai avea nici barcă și nici plase, confiscate fiind de indonezieni, s-a apucat a munci cu soția la restaurant. Și de atunci această familie nu s-a oprit din a îmbia clienții cu chicken rice balls.

Soția, azi bunică, nu se mai ocupă de restaurant căci l-a lăsat copiilor. Dar dacă aveți noroc o puteți întâlni, cum am întâlnit-o și eu. Este foarte amabilă și deși nu vorbește engleză prea bine, vorbește suficient cât să mulțumească pentru vizită.

hoe kee restaurant melaka malaezia

Decor la Hoe Kee

Hoe Kee Chicken Rice Ball restaurant Melaka

este amplasat într-o casă istorică absolut superbă, în care familia (adică vreo trei generații) locuiește.

Au inclusiv meniuri deja stabilite, în funcție de numărul de persoane. Porția pentru o persoană cuprinde cinci „mingiuțe” de orez și puiul de-l vedeți în imagine. Varza ceea înăbușită vine separat, dar am vrut s-o încerc și bine am făcut, căci a fost delicioasă. Este genul de mâncare pe care trebuie s-o mâncați repede, nici puiul și nici varza nu prea mai au gust dacă se răcesc.

Cât despre orez în sine, ei bine, sferele astea mi s-au părut geniale. Iar eu nu spun asta des despre orez, căci nu-s cel mai mare fan. Pe acestea însă le puteam mânca goale, fără nimic alături: ferme dar nelipicioase, rulate cu mâna cât orezul e încă fierbinte. Servirea este foarte rapidă, iar locul strălucește de curățenie. Am plătit 16RM pentru tot ce se vede în poză, plus băuturi.

Utile: restaurantul este deschis zilnic, între orele 9:30am și 4pm. Pentru a evita aglomerația, ideal este să ajungeți acolo ori înainte ori după ora prânzului.

Mergeți la Hoe Kee Chicken Rice Ball pentru: pui cu sfere de orez și assam curry fish. Și pentru o atmosferă nostalgică, într-o casă veche cu mult lemn și o curte interioară de ți-e mai mare dragul.

Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

blue air londra luton

Trip Report. București Otopeni – Londra Luton cu Blue Air

Am petrecut Revelionul 2020 în Anglia, în vizită la un prieten cu care am lucrat în Thailanda. V-am mai povestit despre el, același Paulică din povestea cu elefanții în Khao Yai ori din road trip-ul prin munții din Laos. Ei bine, Paulică stă undeva „la țară”, într-un orășel din Norfolk, cam la 45 de kilometri de Norwich.

Cea mai bună variantă pentru a ajunge în Norwich, în caz că se află pe lista voastră de vizitat cândva, este zbor către aeroportul din Stansted, de acolo fiind tren direct.

Există zboruri Otopeni – Londra Stansted operate de Ryanair, dar eu am optat pentru Blue Air, care aterizează pe aeroportul din Luton.

De ce am ales Blue Air?

Pe lângă principalul motiv, acela că nu eram constrânsă de transportul în comun (Paulică m-a luat de la aeroport), mai sunt și altele.

Mai scump, dar mai bun

Mai bun pentru mine adică. În ultimii 6 ani am zburat în special cu low-cost-uri asiatice, care sunt mult peste cele din Europa. M-am învățat răsfățată cu lucruri precum bagaj de cabină gratuit ori check-in gratuit la aeroport. Lucruri mărunte, știu. Dar care pentru mine contează pentru că înseamnă mai puțină bătaie de cap.

Sinceră să fiu, prefer să plătesc 50-70 de euro pe un zbor, dar să fie inclus bagajul de mână (da, ăla de 8 sau 10 kilograme), decât să fie 30 de euro și să mai trebuiască să cumpăr și bagaj. Pur și simplu dau întâietate unei companii care poate e un pic mai scumpă, dar care oferă tot ce am nevoie în prețul anunțat. În cazul Blue Air, la pachetul Light, cel mai ieftin posibil, este inclus un bagaj de mână de până la 10 kilograme.

blue air bucuresti otopeni londra luton

Vremea nu părea promițătoare când am aterizat.

Referitor la check-in-ul gratuit la aeroport,

aceasta este o opțiune personală, chiar dacă ceva mai incomodă. Și o să râdeți când vă spun de ce, dară serios că ăsta este motivul. Eu sunt „on the big side”. Adicătelea pufoasă, grasă, voluptoasă, orice cuvânt vi se pare vouă potrivit. Din cauza asta locul de la mijloc mi-e tare incomod. Și am observat, de-a lungul timpului, că atunci când fac check-in la aeroport mi se dă loc pe culoar ori la geam.

Glumind, atribui asta „factorului uman”: cei din staff-ul de la sol mă văd, pe când în cazul check-in-ului online sunt mai mari șansele de a primi un loc deloc comod. Habar n-am care este algoritmul alocării locurilor, dar vă promit că în 90% din cazuri nu stau pe scaunul din mijloc. Și procentajul se menține și după acest zbor cu Blue Air: la dus am avut loc pe culoar, iar la întors la fereastră.

Dincolo de glumă, nu aveam unde printa cartea de îmbarcare după un eventual check-in online, astfel că varianta de a-l face gratuit la aeroport mi s-a părut chiar potrivită.

Blue Air, companie românească

Nu sufăr de patriotismul ăla exacerbat care pare să fie tot mai la modă, justificat sau nu. Dar oriunde mă aflu în timpul călătoriilor mele, dacă pot și dacă merită, prefer să susțin o afacere locală.

De exemplu, prefer să dau banii unei case de oaspeți ce aparține unor localnici în dauna unui hotel din marile lanțuri hoteliere, care arată cam la fel fie că ești în Franța, fie că ești în Vietnam. Ori să cumpăr o gentuță handmade de la o doamnă care coase acolo, de față cu mine, decât să merg într-un magazin fast fashion pe care-l găsesc oriunde în lume.

Evident, acestea sunt exemple punctuale și sunt mulți factori pe care îi iau în calcul când decid cine merită banii pentru care am muncit. În cazul Blue Air, am considerat că merită, cel puțin pentru această călătorie, să fiu clientul lor.

Cât a costat și cum a fost zborul?

Perioada aleasă de mine a fost una în care prețurile sunt ceva mai mari: am plecat din București pe 28 decembrie și am revenit pe 2 ianuarie. Biletul a costat 160 de euro dus-întors, dar l-am cumpărat destul de târziu pentru că mă tot schimbam: ba voiam Malta, ba Anglia.

blue air cockpit

Am tras cu ochiul în carlingă

Nu mai zburasem cu Blue Air din 2010 cred, de când am fost la Dublin. Amintirea era, însă, una plăcută, spre deosebire de senzația de repezeală pe care mi-o aminteam de la însoțitoarele de zbor de la Wizz Air ori dramele la care am fost martoră la bordul unui avion Ryanair cu un an în urmă, pe ruta Milano Malpensa – București.

Ce-i drept, eu greșesc în a compara Blue Air cu Ryanair ori Wizz, căci ultimele două sunt clar companii low cost, în timp ce Blue Air este o companie de tip hybrid și acest lucru este evident în servicii și atitudine. Mi s-a confirmat amintirea plăcută, căci zborul a fost fără incidente ori întârzieri. În special stewardesele mi s-au părut foarte atente cu pasagerii, ceea ce nu e atât de comun în zilele noastre.

”Chestionată” pe Aeroportul Londra Luton

Întâmplarea nu are nicio legătură cu Blue Air în sine, dar am zis să o menționez: la aterizarea în Luton, după ce am terminat cu toate formalitățile, am fost abordată de un domn. Acesta s-a prezentat, mi-a comunicat faptul că lucrează pentru guvernul britanic și că oprește fiecare al zecelea pasager pentru a-l întreba diverse. Toate răspunsurile sunt anonime și, evident, participarea este facultativă.

Am participat. Iar întrebările au fost în număr de patru, în ordine: care a fost aeroportul de îmbarcare, ce naționalitate am, în ce țară am locuit în ultimele 12 luni și cât stau în UK. Trebui să vă spun și că abordarea nu a fost agresivă și nici întrebările puse pe un ton menit a mă face să mă simt incomod. Pur și simplu a fost un chestionar ca oricare altul, conceput, probabil, pentru ceva statistici cu ocazia Brexit-ului. Brexit care între timp s-a și înfăptuit.


Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

doha qatar mia

De una singură în Doha. Impresii după 5 zile petrecute în Qatar.

Dacă mă urmăriți pe Facebook sau Instagram (și dacă nu o faceți, acum este ocazia cea mai potrivită să începeți), știți deja că am petrecut câteva zile în Doha la finele lui noiembrie, în drum spre casă. Iar din story-urile de pe Instagram, precum și din comentariile mele pe diverse grupuri sau pe pagina de Facebook ați văzut cât de încântată am fost de această destinație.

A fost pur și simplu surpriza anului 2019 în materie de călătorii. Mi-a plăcut atât de mult încât sper să revin și anul acesta pentru alte câteva zile.

View this post on Instagram

Qatar is more than Doha. One of the places I really wanted to see when I decided to go to Qatar is Al Zubarah Fort. Al Zubarah Archeological Site is Qatar's first UNESCO World Heritage site. It used to be a pearl fishing town back in the 18th century before it was destroyed in 1811 and completely abandoned in the early 1900s. . . . #qatarairways #qatar #discoverqatar #qatarstopover #alzubarah #unescoworldheritage #unesco #unescoheritage #qatar_photo #qatarinstagram #neverstopexploring #instatravel #traveladdict #travelyesplease #travelgram #wanderingsoul #wanderlusting #discovertheworld #worldplaces #worldtravelbook #mytinyatlas #traveldeeper #travel #traveltheworld #wanderlust #loveqatar #qatartourism #gothere #wheretofindme #calatorii

A post shared by Cristina (@cristinafaceaventura) on

Qatar este prima țară din Peninsula Arabă pe care o vizitez

Am Omanul pe listă de ceva vreme, dar încă n-a fost să fie. Iar în Dubai am fost doar în timpul unor escale, însă nu-mi fac griji, va veni și rândul Emiratelor Arabe Unite.

În Qatar am ajuns grație Programului Qatar Stopover, care permite o escală de până la patru nopți în Doha și despre care am să scriu scris un articol separat pe care îl puteți citi aici.

Și pentru că am fost întrebată de mai multe ori dacă am mers în Doha la invitația cuiva au ba, răspund din nou aici: am ajuns în Qatar „pe barba mea”, așa cum îmi fac toate călătoriile.În plus, la câți vizitatori am pe blog, cel mai probabil vom coloniza Marte până să primesc eu invitații de genul.

Întâmplarea a făcut să vizitez Doha la scurt timp după ce câțiva bloggeri de travel cunoscuți au fost invitați acolo, atâta tot. Iar articolele lor chiar mi-au fost de folos în planificarea călătoriei: am devorat, ca de obicei, articolele scrie de Mirela și Cezar.

Cât de în siguranță m-am simțit ca femeie singură în Doha, Qatar?

Încep cu asta pentru că este întrebarea pe care am primit-o cel mai adesea. Este, de asemenea, subiectul celor mai multe glume înainte de plecare. Începând cu prieteni ori colegi care erau convinși că „te măriți pe la arabi” și terminând cu părinții mei, care-și scuipau în sân că „te răpesc ăia pe acolo”. Iaca, m-am întors de acolo și nemăritată și nehărțuită și nerăpită.

Ba, este unul dintre locurile în care m-am simțit cel mai în siguranță de când călătoresc de una singură, adică de peste un deceniu. Este chiar singurul loc în care nu am fost abordată nici măcar o dată. Da, ca femeie neînsoțită n-aveam cum să nu atrag atenția, dar chiar și privirile au fost discrete, pe furiș. Pe scurt: nimic, dar absolut nimic nu m-a făcut să mă simt incomod în timpul celor 5 zile petrecute în Doha.

Ce am făcut timp de 5 zile în Doha?

Păi, în mare parte am pierdut timpul prin Souq Waqif, bazarul din „zona veche” a orașului. Am pus între ghilimele pentru că nimic nu e prea vechi în capitala Qatar-ului. Bazarul ăsta mi s-a părut genial, am văzut de la magazine cu suveniruri la frizerii din alea în stil vechi, cu brici și pămătuf.

souq waqif doha qatar

Culori în Souq Waqif

Sunt în bazar și cafenele cu narghilea, și cofetării cu dulciuri de te lingi pe degete, și restaurante cu mâncăruri bune, servite în porții generoase. Dar și papagali de vânzare ori condimente pentru gătit ori covoare ori croitorii cu foarfece imense. Străzile pieței sunt un labirint în care mi-a fost mai mare dragul să mă pierd în fiecare seară.

football doha qatar

Pregătiri înainte de meci și de a începe nebunia

Am prins chiar și o zi de meci, se juca Yemen – Qatar în Cupa Golfului. Și cum se știe cât de înnebuniți sunt cei din zona asta de lume după fotbal, am apucat să simt atmosfera chiar în Souq Waqif, unde au amenajat un ecran imens. Fotbalul se trăiește la fel de intens și în lipsa berii, să știți, energia mi s-a părut extraordinară.

N-am neglijat nici muzeele,

n-o fac aproape niciodată când merg într-un loc nou. În Doha am ajuns doar la Museum of Islamic Art (MIA) și la Msheireb Museums în timpul acestei excursii.

Deocamdată nu vă spun decât că MIA este unul dintre cele mai faine muzee în care am fost. De fapt mi-a plăcut atât de mult încât l-am vizitat două zile la rând. Mi s-a părut extraordinar ca experiență, nu doar din perspectiva exponatelor. Arhitectura, felul în care sunt gândite colecțiile, modul în care lumina este folosită pentru a pune în valoare obiectele expuse, lipsa aglomerației, toate astea fac din MIA un loc interesant chiar și pentru cei ce nu-s fani muzee.

mia doha qatar

Museum of Islamic Art

O zi în Nordul Qatar-ului

Am ieșit din Doha pentru o excursie de o jumătate de zi, cu intenția de a ajunge la Al Zubarah Fort, obiectiv aflat în Patrimoniul Mondial UNESCO. Pe drum am oprit într-unul dintre cele mai mari orașe ale țării, Al Khor, unde am mers în port și la piața de pește. Am vorbit aici puțin cu niște muncitori, indieni din Chennai, încântați nevoie mare de vizitatori și care m-au trimis numaidecât a le vizita țara de baștină. Le-am promis că merg, să văd cum fac să mă țin de promisiune.

View this post on Instagram

Al Thakira Beach, Qatar, about 60km away from Doha. A quiet place where nature seems to thrive. During my short stay there I saw crabs and numerous species of birds. A bit farther you can see the famous Al Thakira Mangrove Forest. Tourists that want to explore the forest in depth can book sunrise or sunset kayaking tours. Some tour operators even help with transportation from Doha. The place, just like the rest of Qatar, is a huge construction site. I have no idea if they were building houses or resorts/hotels. I surely wouldn't mind spending couple of days on the shores of Al Thakira Beach in the future. . . . . #qatar #qatar🇶🇦 #qatarairways #discoverqatar #qatarstopover #althakira #qatar_photo #beachgram #beach #mangrove #nature #naturelovers #beachlife #worldplaces #worldtraveler #discovertheworld #worldtravelbook #neverstopexploring #passionpassport #packandgo #qatarinstagram #unknownplaces #lessexplored #instanature #instatraveling #instatravel #travelgram #travelyesplease #traveldeeper #traveldiaries

A post shared by Cristina (@cristinafaceaventura) on

Am mai făcut o oprire și la Al Thakira Beach, ce are o faleză drăguță în curs de amenajare. În zonă se construiește de numa, ca în tot Qatar-ul de altfel. Tot în Al Thakira se află o pădure de mangrove, care se vede de pe faleză doar ca ceva verde la orizont. Dar unde se organizează excursii în cursul dimineții ori la apus, pentru cei dispuși a se da cu un caiac printre mangrove. Da, în Qatar, o țară deșertică.

inland sea qatar

Răsărit în deșert, peste Inland Sea

Răsăritul în deșert la Inland Sea

Dar cea mai cea și cea mai cea experiență din Qatar a fost în ultima mea dimineață acolo: am apucat să văd răsăritul în deșert, la Inland Sea. Știu că e mai populară varianta apusului, alături de dune bashing într-un 4×4, dar eu am simțit că aș vrea să experimentez răsăritul. M-am gândit că așa ar fi și puțin mai liber. Și a fost o experiență atât de faină încât n-am nimic de adăugat la ceea ce am scris chiar în acea dimineață, pe pagina mea de Facebook. Textul suna cam așa:

Musai trebuie sa va spun acum pentru ca-s inca entuziasmata si daca mai astept n-am sa mai am acelasi patos: am fost sa vad rasaritul in desert.
Dincolo de rasarit in sine (care pentru mine a fost ceva nou, soarele apare dintr-o data, rotund, si creste tot mai mare), niciodata n-am vazut stelele atat de aproape si atat de mari! Si sunt crescuta la tara, unde se vad stelele aproape in fiecare noapte.
Am avut tot desertul doar pentru mine. Se vedeau luminitele de la cei din tabere/caravane si am trecut pe langa niste corturi de localnici, dar nicio alta masina pe dune, nimeni treaz pe nicaieri.
Am prins camilele dormind. Costelive saracele, muncite cu turisti, rumegand linistite, unele dormind cu gatul intins ca dinozaurii. Iar eu iubesc camilele, cele mai caraghioase animale, Dumnezeu trebuie sa fi fost beat cand le-a desenat.
Am dezumflat singuri cauciucurile pentru ca nu era nimeni pe acolo. Bine, eu am tinut lanterna si Wassim le-a dezumflat, dar totusi.
Am auzit pasari si soimi salbatici si am vazut urme lasate de vulpi de desert.
Am mers cu masina pe dune de nisip in bezna completa. Iar apoi, cand s-a luminat, am mers cu desertul in stanga si marea in dreapta.
Qatar a fost surpriza placuta a anului pentru mine si in ultima zi a mea aici m-a rasfatat cu experienta asta. Care nu m-a entuziasmat musai gratie rasaritului, ci asa, cu totul. 
inland sea qatar

Deșert în stânga, Inland Sea în dreapta

pearl monument doha qatar

Pearl Monument. Pescuitul de perle era principala sursă de venit acum ceva vreme

fanar centrul cultural islamic

Fanar Islamic Cultural Centre, în formă de spirală

falcon souq

Șoim de vânzare în magazin de șoimi din Falcon Souq

kunefe al aker souq waqif

Kunefe la Al Aker Sweets în Souq Waqif. Asta este o porție!

Coronavirus plus Thailanda egal love?

Am chibzuit mult dacă să scriu acest articol sau nu. Întâi, pentru că eu nu-s cea mai obiectivă dintre persoane, fiind ipohondră și, de regulă, deloc fan al chinezilor zilelor noastre. Apoi, pentru că nu știu nimic despre medicină și epidemii și n-am nici măcar cunoștințe care să lucreze într-un asemenea domeniu în Thailanda, astfel încât doar aș recicla ce spun alții.

Și, în ultimul rând, pentru că mi s-a părut că ar fi un articol de cea mai proastă calitate, tip clickbait, scris doar pentru a atrage și eu vizualizări timp de o zi sau două. Ori, mi-am promis că nu voi crea genul acela de conținut, chiar dacă rămân cu 10 vizitatori pe zi pentru totdeauna.

Totuși, iată că-l scriu acum, anulând astfel tot ce am zis mai sus. Mi-am luat inima în dinți și m-am apucat a scrie pentru că de câteva zile chiar sunt întrebată despre asta, atât de către prieteni îngrijorați, cât și de către simple cunoștințe care au în plan o vacanță în Thailanda sau Asia. Și cum mă aflu chiar aici, am zis să vă relatez cum se văd lucrurile de la fața locului, fără a pretinde că dețin cine știe ce informații. Pe astea tot din presă mi le iau, ca voi toți.

Ce este coronavirusul 2019-nCov?

Cred că deja puteți da extemporal din informația asta, fără îndoială fiecare articol pe care l-ați citit a inclus și aspectul acesta. Pe scurt, este vorba despre o familie de virusuri întâlnită frecvent la animale. Uneori se întâmplă ca virusul să treacă bariera dintre specii, infectând astfel și oamenii.
Banala gripă este cauzată de un agent patogen din această familie, la fel și mai serioasele SARS ori MERS.

Acest nou coronavirus a fost botezat 2019-nCoV (sau „novel coronavirus”) și a apărut pentru prima dată în Wuhan, Provincia Hubei, China. Virusul este foarte agresiv, poate provoca insuficiență respiratorie, pneumonie, insuficiență renală și chiar moartea.

Au murit, până la ora la care scriu acest articol, 106 oameni, iar numărul, cel mai probabil, va crește în zilele următoare. Toate decesele s-au înregistrat în China, majoritatea în provincia de origine a virusului, Hubei. Nu există niciun vaccin momentan. Cele mai multe victime sunt persoane în vârstă, cu un sistem imunitar slăbit și care deja sufereau de diverse afecțiuni.

Printre simptome se numără febră, tuse seacă, dificultăți respiratorii. Perioada de incubație este cuprinsă între o zi și 14 zile, deși se pare că media generală ar fi între 3 și 7 zile, conform unor declarații făcute azi dimineață. Important de reținut este faptul că persoanele infectate sunt contagioase chiar și în perioada în care nu prezintă simptome. Asta face dificilă izolarea virusului, iar acele scanere de temperatură de la aeroport devin ineficiente în cazul persoanelor asimptomatice.

Surse: aici, aici și aici.

Cum să ne păstrăm sănătatea mintală zilele acestea?

Până la sănătatea trupului, să vedem cum facem să nu o luăm razna. Da, am văzut și eu toate filmulețele acelea care circulau pe internet cu oameni care cad din picioare. L-am văzut și pe cel cu presupusa asistentă care spunea că sunt peste 90.000 de cazuri acum câteva zile (opinie, apropo, împărtășită și la case mai mari, de către experți în sănătate publică din UK, conform acestui articol). Am văzut și filmulețul cu acel tânăr, la fel de vizionat și am văzut și articole ori videoclipuri panicarde cu „VIRUSUL UCIGAS” în titlu.

Am citit și teorii ale conspirației cu Bill Gates, cu virusul scăpat din laboratorul destinat a studia patogeni periculoși din Wuhan ori comentarii cu citate din Biblie, menite a ne spune că apocalipsa se întâmplă. Am avut și schimburi de mesaje cu prieteni în care ne spunem că „vom muri cu toții!”

Mai sunt îndoieli legate și de onestitatea guvernului chinez atunci când iese cu declarații legate de gravitatea situației. Îndoieli justificate după povestea cu SARS, când au încercat a ascunde ceea ce se întâmplă. Și pentru că e în manualul „Cum să faci comunism?” să mușamalizezi diverse.

Numai ce am enumerat aici, în aceste paragrafe de mai sus, arată cât de bombardați suntem cu tot felul de informații și teorii, mai mult sau mai puțin verificabile. Asta pe lângă tot ceea ce vine de la mass-media tradițională, care are ca datorie informarea cât mai corectă a publicului.

Adevărul e că nu știm prea multe,

Dar știm mai multe decât acum o săptămână. Știm cum se transmite, care sunt simptomele, perioada de incubație, cum să ne protejăm. Și cu cât vom ști mai multe, cu atât vom fi mai calmi, căci nu degeaba se spune că informația e putere. Situația în timp real poate fi urmărită inclusiv pe acest site făcut de cei de la John Hopkins University.

Continuați să vă informați din surse considerate de încredere, care verifică înainte de a scrie ceva și care nu consideră știri ceea ce visează noaptea. Renunțați, măcar pentru vreo două săptămâni, a citi presa de senzație care se hrănește din poze cu țâțe, scandaluri cu pseudo-vedete și dezastre naturale ori epidemii. Stați cu ochii pe ce spune CDC și pe declarațiile Organizației Mondiale a Sănătății.

Thailanda, în prima linie?

Thailanda este prima țară din afara Chinei care a raportat cazuri de pacienți purtători de 2019-nCov și este, totodată, țara cu cele mai multe cazuri, exceptând China: 14 la ora la care scriu. Nu este de mirare, căci se pare că aproximativ 7000 de oameni au ajuns în Thailanda din Wuhan doar în luna ianuarie (sursa). Doar din Wuhan, nu din întreagă Chină. Anual, în Thailanda ajung peste 10 milioane de turiști chinezi.

Din cei 14 pacienți, 13 sunt chinezi veniți în vacanță. O singură thailandeză a fost diagnosticată cu acest coronavirus și se pare că l-a contractat chiar în Wuhan, de unde a revenit după vacanța de Anul Nou. Nu s-a înregistrat niciun deces, ba unii pacienți au fost deja externați. Și, cel mai important, nu s-a descoperit momentan niciun caz de transmitere în afara vreunei legături cu Wuhan sau China: absolut toți cei infectați au fost pe acolo în ultima lună.

coronavirus thailanda

Facem și un pic de haz de necaz. Nu am o sursă pentru aceasta, am primit-o

Care este atmosfera în Thailanda acum?

Pe scurt: nu e panică. Cel puțin nu în zona unde locuiesc eu, la periferia Bangkok-ului, departe de zona turistică.

Se vorbește despre acest nou coronavirus la știri și pe social media, oamenii poartă ceva mai multe măști, iar ieri la baie în mall era coadă la spălat pe mâini. Totul se defășoară normal, inclusiv activitățile turistice.

De fapt, mai îngrijorător pentru autoritățile locale este gradul mare de poluare cu care se confruntă capitala, poluare din pricina căreia au fost închise mai multe școli vineri.

Vacanță în Thailanda au ba?

Asta, sincer, numai voi o puteți decide. Riscul referitor la coronavirus în Thailanda nu poate fi cuantificat și dacă este un risc prea mare pentru voi ori simțiți că nu v-ați bucura de vacanță, mai bine nu.

Eu, spre exemplu, știindu-mă cu sistem imunitar bun și tânără și sănătoasă, aș monitoriza situația cu atenție, dar n-aș exclude deloc Thailanda pentru o vacanță. Pe mama, știind-o cu sistem imunitar slăbit și diagnosticată deja cu diverse, m-aș mai gândi dacă aș aduce-o să mă viziteze zilele astea. Voi știți mai bine care vă sunt limitările și cum vă este sănătatea.

Pentru a fi la curent cu ce se mai întâmplă pe plan local puteți urmări, în engleză, site-urile ziarelor Bangkok Post sau The Nation.

Nu plecați de acasă fără asigurare de călătorie și întrebați-i dinainte dacă acoperă și situații de acest gen. Spitalele private din Thailanda sunt excelente, dar costă și sunt conduse exact ca orice alt business: vi se contorizează și trece pe factură și un tampon de vată ori plasture folosit.

Asigurați-vă că vă spălați pe mâini des și temeinic, investiți în niște gel dezinfectant pentru mâini și măști, mai ales dacă folosiți mijloacele de transport în comun sau mergeți în excursii cu alți turiști. Nu tușiți ori strănutați pe alții (nu râdeți, am pățit!) și nici în mână, ci în șervețel, pe care apoi nu îl băgați în buzunar, ci îl aruncați. Evitați a vă atinge ochii, nasul sau gura cu mâinile nedezinfectate.
Pentru unii mumă, pentru alții ciumă

Ca întotdeauna, ceea ce este un dezastru pentru unii poate fi o oportunitate pentru alții. Indiferent de cum se va sfârși povestea asta, sectorul turistic din Thailanda va avea de suferit în acest an, China fiind principalul furnizor de turiști. Ori, lipsa acestora ar putea duce la diferite oportunități pentru amatorii de chilipiruri. Și, cred, mare parte a celor ce călătoresc sunt amatori de așa ceva.

Așadar, dacă vă decideți că vreți o vacanța în Thailanda, stați cu ochii pe tot felul de oferte și promoții, poate aveți noroc. Pe lângă o vacanță puțin mai ieftină, veți avea parte și de un număr mai mic de turiști la principalele obiective turistice.

Sursa foto.

levanto cinque terre italia

Levanto, poarta către Cinque Terre

Cinque Terre a devenit o destinație atât de căutată de către turiștii din toată lumea încât este sufocant de aglomerat în timpul sezonului. Popularitatea este, însă, binemeritată. Nu știu cine ar rezista peisajelor magnifice ori caselor vopsite în culori pastel, cocoțate pe stâncile Coastei Ligurice.

Cei ce vor să viziteze această regiune pitorească au ca opțiuni de cazare satele în sine, unde e un pic mai scump, sau orașele mărginașe La Spezia și Levanto. Dintre aceste ultime două variante, La Spezia pare a fi cea mai populară: sunt multe oportunități de cazare, este un oraș mai plin de viață și este excelent poziționat pentru a continua călătoria spre Pisa și restul Toscanei.

levanto cinque terre italia

Străzile din Levanto

De ce am ales Levanto?

Aflată fiind în căutare de un loc mai liniștit, eu am ales Levanto. Și nu-mi pare deloc rău de alegerea făcută. Într-adevăr, Levanto este un orășel mai bătrânesc, relaxat, pustiu pe alocuri și care doarme devreme.

Clar nu-i alegerea potrivită pentru cei care vor să petreacă în cluburi până dimineața, deși baruri locale se găsesc fără probleme. Ca și turiști, am văzut mai ales pensionari nemți și francezi, familii cu copii ori grupuri de adolescenți veniți în tabără. Este genul de loc în care lumea merge în principal pentru relaxare și activități în natură, nu pentru distracție.

Dar Levanto are și farmec, alei înguste, clădiri vechi cu fațade frumos pictate, plajă cu nisip, oportunități de drumeții și trasee cu bicicleta. Reprezintă o bază excelentă pentru a explora regiunea fără a fi în mijlocul haosului turistic.

Bonus, am prins și un târg în aer liber care se organizează în fiecare miercuri, cel puțin pe timpul verii. Bazarul se ține undeva nu departe de gară, dar n-am prea văzut turiști, probabil mulți ori nu se treziseră, ori erau deja pe traseele de drumeții. Mi-a plăcut mult să cercetez piața, chiar se vindeau de toate: haine, obiecte pentru casă (de la perdele la farfurii), obiecte decorative, flori, fire de croșetat, accesorii. Toate la prețuri nu prea mari, după părerea mea de turist neobișnuit cu prețurile locului.

Din Levanto în Cinque Terre

Levanto este o adevărată „poartă către Cinque Terre”. Accesul în Monterosso al Mare, primul dintre cele cinci sate, se face cu trenul, cu barca sau pe jos. Le-am încercat pe toate trei, cea mai convenabilă ca timp și preț fiind trenul.

Pentru călătoria cu trenul am cumpărat un abonament Cinque Terre Train Card de la Biroul de Informare Turistică din gara din Levanto. Abonamentul pentru o zi costă 16 euro în timpul sezonului turistic și permite călătorii nelimitate cu trenuri regionale între Levanto, Monterosso, Vernazza, Corniglia, Manarola, Riomaggiore și La Spezia. În lipsa abonamentului, pentru un bilet între fiecare dintre destinațiile de mai sus va trebui să plătiți 4 euro.


Citiți și:

Milano și Cinque Terre, buget de călătorie – cât am cheltuit în Italia în două săptămâni (septembrie 2018)


levanto cinque terre port

Portul din Levanto

Am folosit și feribotul pentru un day trip Levanto – Portovenere. Intenția nu a fost să rămân întreaga zi în Portovenere, dar mi-a plăcut atât de mult orășelul încât m-am întors în Levanto cu ultima navă disponibilă.

Biletul este de tip hop-on, hop-off adică include călătorii nelimitate în ziua respectivă între satele din Cinque Terre, Levanto și La Spezia, excepție făcând Corniglia, care nu are ieșire la mare. L-am achiziționat de la un chioșc în port, a costat 35 de euro și a meritat din plin. Priveliștea chiar e deosebită de pe mare, iar cei de la bord pornesc o înregistrare care povestește despre fiecare sat în parte și ce se vede pe țărm.

Pont: la plecarea din Levanto căutați să vă așezați în partea stângă a bărcii, e cea mai bună priveliște. Dacă luați feribotul dinspre La Spezia spre Cinque Terre, atunci partea dreaptă e de preferat.

În Monterosso al Mare puteți ajunge și pe jos, asta presupunând o drumeție de vreo șapte kilometri peste deal. M-am încumentat la așa ceva în prima mea zi și m-a lăsat complet epuizată, eu nefiind prea bună prietenă cu sportul în general. Am documentat „chinurile” prin care am trecut în articolul de aici.

În realitate, nu este un traseu chiar solicitant, erau mulți pensionari care-l făceau, iar peisajul este cu adevărat memorabil. Cred că am mai scris faptul că eu n-am înțeles cu adevărat expresia „mare de argint” până nu am văzut scânteierile Mării Ligurice în soarele amiezii.

levanto cinque terre

Clădiri vechi, flori și biciclete

Ce puteți vedea în Levanto

Pe lângă mersul pe jos (musai de ajuns pe Via Garibaldi) și admiratul fațadelor pictate ale clădirilor, Levanto găzduiește și un obiectiv aflat în Patrimoniul UNESCO, Loggia Medievale, construită cândva în secolul al XIII-lea.Un alt obiectiv notabil, Biserica Santa Maria della Costa e chiar mai veche de atât.

Și, dacă tot suntem la capitolul biserici, Chiesa di Sant`Andrea întâmpină vizitatorii cu o rozetă gotică faină tare aflată deasupra ușii principale. Una dintre cele mai importante posesiuni ale Chiesa di Sant`Andrea este potirul lui Henric al VII-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Cupa, însă, nu este pusă la dispoziția turiștilor decât cu ocazia unor evenimente speciale, iar eu n-am prins așa ceva în scurta mea ședere în Levanto.

loggia medievale levanto

Loggia medievale

Castelul medieval al orașului este perfect conservat, dar poate fi admirat doar din exterior căci este proprietate particulară. Turiștii se pot plimba, însă, prin Piazza Cavour, datând din secolul al XVI-lea, construită inițial ca o curte interioară a unei mănăstiri. Levanto încă inspiră o atmosferă medievală, iar ora exactă dată de clopot, ca pe vremuri, nu face decât să contribuie din plin la această ambianță.

Ce altceva puteți face în Levanto

Levanto are o plaja chiar decentă, destul de lungă și cu nisip fin, ceea ce nu-i chiar obișnuit în zonă. O porțiune este cu plată, amenajată cu umbrele și îngrădită, iar cealaltă parte este cu acces liber.

plaja levanto

Plaja cu plată

Mi-a plăcut lipsa micilor magazine ori bărulețe de pe plajă, dar posibil era din pricină de final de sezon, căci am fost în a doua jumătate a lunii septembrie. Și da, vremea încă era excelentă, apa tocmai bună de scăldat, iar cei mai împrieteniți cu sporturile acvatice își făceau de lucru la caiac ori stand up paddle. Ba, se pare că toamna târziu, atunci când vântul numit Libeccio începe a bate, Levanto devine un paradis pentru surferi.

Pentru cei care preferă a fi mai cu picioarele pe pământ, a fost amenajată o promenadă ce beneficiază inclusiv de o pistă de biciclete.

levanto plaja

Plaja din Levanto

Promenada se prelungește, urmând traseul vechii căi ferate, acum reamenajată, și duce până în satele vecine Bonassola și Framura. A ieșit un traseu pe coastă de până la cinci kilometri, cu tuneluri, golfulețe pustii și peisaje de pus în ramă. Nu vă faceți griji referitor la biciclete, sunt în Levanto magazine care închiriază. În caz că nu sunteți fani pedalat, traseul se poate face pe jos, iar din Bonassola, dacă nu vă mai țin picioarele, luați trenul. Durează 4-5 minute și vă costă cam 2 euro.


Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

levanto cinque terre

Levanto de sus. Cadrul natural e wow 🙂

plaja levanto

Plaja gratuită din Levanto

flori

Flori de vânzare în bazar

levanto cinque terre

Străzi de Levanto

loggia medievale levanto

Loggia medievale mai de aproape

piata italia

Din bazar

trinket market

De prin piață

Despre cum Samsung România vă poate strica vacanța

Să vă zic: mâine se face săptămâna de când mă comport ca o isterică reclamangie cu angajații Samsung România, iar ei, la rândul lor, se comportă precum un zid: nimic nu-i atinge.

Care e problema cu Samsung România?

Pe când mă aflam în țară mi s-a stricat telefonul, tot un Samsung, unul pe care îl aveam de aproape 4 ani și de care am fost foarte mulțumită. Și probabil ar fi putut fi reparat pentru că doar se blocase butonul on/off, dar am zis că mai bine iau unul nou, să știu o treabă.

Mi-am luat, așadar, versiunea cea mai ieftină din gama S10, adică S10e. Asta pentru că nu alerg după cele mai noi modele, îmi cumpăr telefon o dată la 3 sau 4 ani și în general nu mă interesează fițele. Totodată, întotdeauna îmi iau telefon cu banii jos și niciodată blocat într-o anumită rețea. Pentru că peste tot pe unde ajung îmi cumpăr o cartelă SIM locală pentru a evita taxele de roaming, care-s chiar mari în zona Asiei.

Noua achiziție a funcționat fără reproș atât acasă, cât și pe parcursul excursiei mele în Anglia, unde am vizitat un prieten cu ocazia Anului Nou. Problema a apărut vineri dimineață, la aterizare în Bangkok: la introducerea SIM-ului thailandez, îmi spunea ceva de regional lock și îmi cerea un cod de deblocare. Am rămas perplexă, habar n-aveam ce se vrea de la mine.

M-am conectat la WiFi-ul aeroportului și așa am aflat, de pe Google, că nu-i chiar ceva nou, deși era cu totul nou pentru mine. Practic, telefonul meu se poate folosi doar în Europa. Și, deși angajații Samsung România mă asigură că pe cutia telefonului este menționat acest lucru, eu vă asigur, la rândul meu, că nu scrie nimic. Din păcate, cutia este acasă, în România, așa că voi putea dovedi cu poze doar când voi ajunge din nou în țară. În caz că mă înșel, îmi voi face, desigur, mea culpa.

Care este soluția?

Eu sunt complet atehnică și deloc la curent cu știri din domeniul tehnologiei. Admitem că poate de aceea nu știam de regional lock, chiar dacă se pare că nu-i o procedură chiar nouă. Și, deși să zicem că înțeleg de ce o companie ar proceda la asemenea „artificii”, ca și client complet atehnic nu pot accepta ideea.

Toată lumea poate folosi un smartphone tocmai pentru că e deștept, intuitiv și ușor de utilizat. Adică și bunica de 84 de ani ar trebui să fie în stare „să dea cu degetul” și să poată face lucruri de bază precum a accesa lista de contacte ori o aplicație de mesagerie instant. Altfel, aduceți Nokia 3310 înapoi, vă rog! Ori eu fix asta nu pot face acum: nu pot suna pe nimeni și nu pot folosi datele mobile câtă vreme sunt în Thailanda.

Pentru situația asta sunt două soluții. Prima presupune ca eu să folosesc a mea cartelă SIM din România pentru a efectua un apel, de aici din Thailanda, de minim 5 minute. Adică ei îmi blochează telefonul și eu să mi-l deblochez singură, costul de roaming aferent revenind tot mie. Problema nu e de 5-10 euro cât m-ar costa apelul acela (deși dacă mergeți în Asia în stil backpacking, cu 10 sau 15 euro stați o noapte la un hostel decent). Problema este de principiu: tu mi-ai vândut un telefon blocat, tu mi-l deblochezi gratuit, e simplu dacă ai un minim de respect față de client.

Cea de-a doua soluție implică a-i contacta pe cei de la Samsung România și a le solicita codurile de deblocare. Ceea ce eu fac zilnic de o săptămână încoace. Le-am scris mail-uri, i-am contactat pe chat, le-am scris balade, le-am făcut reclamații la ANPC, i-am amenințat, i-am rugat, m-am isterizat, nimic nu-i mișcă.

Povestea cu angajații Samsung România

Știți că eu mereu spun că omul sfințește locul. Și chiar cred asta, cel mai infect loc posibil poate fi îmblânzit de un om de calitate și, totodată, reputația unei companii poate fi mânjită de angajați cu dureri de dos.

Vineri, incredibil de iritată fiind, i-am contactat pe chat. Am discutat cu un anumit Matei, care are skill-uri de suport clienți cum am eu de a oficia liturghia de duminică. Domnul respectiv s-a isterizat mai rău decât mine atunci când mi-am exprimat nemulțumirea față de procedura greoaie. Pentru a-mi trimite codurile de deblocare mi s-au solicitat pe mail factura de la achiziționarea aparatului și codul IMEI al telefonului. Cine umblă în vacanță ori într-o călătorie de afaceri cu factura după el? Asta presupunând că veneam în Thailanda în vacanță, cu noul Samsung. Norocul meu că am putut descărca factura online.

Le-am trimis documentele solicitate vinerea trecută, la aproximativ 11am, ora României. Și dă-i și așteaptă. Și așteaptă. Și până luni – nimic. Am aflat apoi că nu lucrează în weekend. Lăsând la o parte faptul că nu înțeleg cum o companie de talia Samsung România nu are unul sau doi angajați care să se ocupe de urgențele clienților sâmbăta și duminica, nu înțeleg cum au lăsat un mail primit la ora 11 dimineața fără răspuns. Adică ce treabă ai tu ca angajat în departamentul suport clienți? Da, fix așa, să le acorzi suport clienților! Cât mai repede posibil.

Eu n-am lucrat într-un asemenea departament, dar am lucrat cu oameni și dacă lăsam fără răspuns un mail primit de la un client la ora 11 dimineața, a doua zi eram luată la întrebări de superiori. Este o chestiune de etichetă să răspunzi, chiar dacă nu poți acorda ajutor imediat. Clientul trebuie să simtă că este ascultat, că situația lui este luată în seamă și că este important să îi fie rezolvată problema. Dară nu, era vineri, probabil oamenii erau la cafele și încă digerau sarmalele ingerate de sărbători așa că n-aveau chef de muncă. Halal suport clienți!

Și nu doar că vineri nu s-a sinchisit nimeni a răspunde,

dar nici luni la prima oră n-am primit nimic. I-am contactat din nou pe chat (după ce tot weekend-ul le-am trimis mail-uri), unde am vorbit cu un anumit Claudiu, pe care doar pot să-l laud pentru profesionalism și calm. Cred că vă dați seama cât de nervoasă și cât de nepoliticoasă am fost, iar el s-a comportat exemplar. De atunci, am mai vorbit cu un alt reprezentant, Robert, care s-a comportat la fel de ireproșabil. Sunt perfect conștientă că nu este vina unui Matei, unui Claudiu ori unui Robert, doar că ei s-au nimerit să fie în prima linie.

Ei bine, luni, abia după ce am încheiat conversația cu acel Claudiu, am primit, în sfârșit nu unul, ci trei sau patru mail-uri. Toate identice în conținut, toate de la o doamnă sau domnișoară pe nume Roxana, despre care eu suspectez că nu este o persoană reală, dar ceva formă de inteligență artificială. Care este programată doar a da numere de înregistrare corespondenței primite și a răspunde standard. Pentru că n-am văzut niciun email personalizat, niciun fel de scuze, niciun semn că mail-urile astea au fost trimise de un om și nu de un bot. Conținutul îl redau mai jos, fără formulele de salut. Așa au fost toate cele trei sau patru mail-uri pentru că au fost identice, doar numerele de înregistrare date au fost diferite.

Va multumim pentru ca ati contactat Samsung si pentru interesul acordat produselor noastre.

Solicitarea dumneavoastra a fost receptionata si redirectionata catre departamentul responsabil, in vederea generarii codurilor de deblocare regionala.

Vom reveni cu un raspuns cat de repede posibil.

Va dorim o zi frumoasa!

Pentru mai multe informatii referitoare la modul in care Samsung Electronics Romania foloseste datele dumneavoastra cu caracter personal, va rugam sa accesati urmatorul link, copiindu-l in browerul web:

 

 

Între timp, n-am primit niciun cod, nimic.

Am fost informată în urma conversației pe chat cu acel Robert menționat mai sus că durează câteva zile până sunt generate codurile. Asta după ce în primele zile m-au ignorat ei complet. Eu continui să le trimit câte un mail zilnic în care îi informez cât a trecut de când nu-mi pot folosi telefonul, probabil că Roxana continuă să dea numere de înregistrare, iar codurile alea probabil trec prin durerile facerii.

Post Scriptum

N-aș vrea să se înțeleagă de aici că mă plâng de telefon în sine. Îl am de mai puțin de o lună, dar sunt mulțumită de el și înainte, cum am mai zis, tot Samsung am avut. Sunt, însă, teribil de nemulțumită de angajații Samsung România și de modul în care aleg ei să interacționeze cu ai lor clienți. Nu-i nimic, însă, eu am răbdare. Am să continui a-i contacta zilnic, a le face reclamații pe unde pot și a nu-i lăsa să se bucure de a sta cu ochii pe pereți la muncă, în dauna clienților care sunt plecați prin lume fără a avea acces la telefon.

LATER EDIT:

Am primit, în sfârșit, codurile de deblocare, pe data de 22 ianuarie. Eu am făcut solicitarea pe 10 ianuarie. Nu m-au lăsat decât 12 zile fără acces la telefon.

V-am zis că le-am dedicat și baladă 🙂

Sursă photo

baragan romania iarna

Cea mai cea călătorie: călătoria spre acasă.

Am spus „acasă” intenționat, deși „călătoria spre casă” suna, parcă, mai bine. Asta pentru că omul poate avea nenumărate locuințe, dar „acasă” e un amalgam de sentimente, amintiri, mirosuri, gusturi, trăiri și tot felul de obiecte relevante pentru el și fără sens pentru alții.

Pentru mine, acasă este un sat bătut de crivăț de prin Bărăgan unde mă văd, surprinzător, la bătrânețe, când mă satur de bântuit prin lume. Și nu mă văd musai în casa părintească, ci în cea a bunicilor, construită în interbelic, cu ziduri groase de cărămidă, cu prispă încheiată sus în formă de arcade, cu niște camere atâta de înalte încât în copilărie, mică fiind, îmi imaginam că-i o săliță în care se pot da baluri. Și, mai nou, străjuită în spate de o mică pădure de salcâmi, cum îi șade bine unei case bătrânești, de la țară.

brad craciun

Da, este natural. Nu, nu mă simt vinovată pentru asta.

Acolo e acasă pentru că acolo îmi sunt poveștile inventate de tata, amintirile cu descântecele străbunicii, mândria lui tataie când îmi arăta peste gârlă pământul care a aparținut străbunului.

Acolo îmi sunt și Crăciunurile copilăriei, cu foc de lemn în sobă, cu bradul împodobit sărăcăcios pentru că așa erau vremurile, cu mirosul de portocală de la coaja lăsată la uscat, cu mers cu Moș Ajunul, cu zăpada trosnind sub cizme.

Acolo sunt și coclaurile pe care le băteam vara cu bicicleta, derdelușul pe care zburam iarna cu sania, plăcinta cu brânză a mamei și pâinea proaspătă din cuptorul mare al bunicii.

targ craciun bucuresti

Am ajuns și pe la târgul de Crăciun din București.

De vreo șase luni visam la un Crăciun acasă, cu miros de pin în toată casa și cu foc de lemne. Și chiar așa a fost, deși am apelat din plin la avantajele modernității: pomul a fost comandat online astfel încât l-am primit chiar în poartă (în zona în care locuiesc nu se găseau, se pare că nu aveau nu știu ce permis necesar pentru a comercializa brazi naturali). Am avut mare noroc: a fost înalt, bogat și după ce s-a relaxat puțin, ne-a înnebunit pe toți cu mirosul. L-am împodobit împreună cu mama, care s-a bucurat mai mult ca mine, in timp ce tata, mai reținut la început, exclama de fiecare dată când trecea prin hol: „măi, ce-mi place bradul ăsta!”.

targ craciun bucuresti

Totul la târg mi s-a părut extrem de scump.

Am mâncat dovleac copt în cuptorul de la plită, cu miere, nucă și scorțișoară. Am băut vișinată făcută în casă și am prins o zi cu zăpadă și ninsoare, puțină dar suficientă să simt că e iarnă. M-am cuibărit lânga soba caldă cu povești nemuritore și am epuizat cele trei sezoane din Deadwood. Am primit colindători – copii veniți cu Moș Ajunul – cărora mama le tot spunea: „veniți și la anu’, da?”

brad craciun

Stiu, imi lipsesc skill-urile impodobitului.

Și nu ne-am făcut cadouri. Pentru că acasă Crăciunul n-a fost niciodată despre cadouri. Doar despre bucurie, liniște și oameni.

Cu cât îmbătrânesc și cu cât văd (puțin) mai mult din lumea asta, cu atât apreciez mai mult tihna, echilibrul și simplitatea. Nu mai alerg după obiective, după bife și după destinații. Merg de mai multe ori în același loc, părăsesc adesea un oraș fără a-i fi văzut obiectivele pentru care e faimos, caut să-mi bucur ochii și sufletul cu ce-mi aduce bucurie. Ceea ce vă doresc și vouă pentru 2020: să vă cunoașteți pe voi înșivă, să vă găsiți echilibrul, să aveți călătorii care să vă îmbogățească și să vă găsiți un acasă pe care să-l purtați mereu în suflet, oriunde ați merge!

leapsa tag blogger romani

Am întrebat 10 bloggeri români…

Am primit o așa-numită leapșă de la nu una, ci două fete faine cu bloguri, Almona și Angela, cărora le mulțumesc pentru nominalizare. Să nu luați asta ca pe o dovadă a popularității blogului meu, tot 10 vizitatori pe zi am. Am promis că voi răspunde acum câteva zile, dar m-am luat cu viața de zi cu zi așa că abia azi apuc a îmi onora promisiunea. Să purcedem, deci!

Dacă ai putea alege un fel de mâncare pe care să îl mănânci pentru următoarea lună (fără să ai voie să mănânci altceva), care ar fi acela?

Simplu: paste. Chiar este genul de preparat pe care îl pot mânca zilnic, la orice oră, fără a mă plictisi. Și, în plus, există atâtea tipuri de paste încât am și diversitatea asigurată.

View this post on Instagram

The pool or the sea? 😆

A post shared by Cristina (@cristinafaceaventura) on

Pleci într-o vacanță de două săptămâni pe o insulă exotică și aproape pustie și poți lua cu tine un actor, un blogger/vlogger și un antreprenor (români sau străini). Pe cine iei?

La actor știu să răspund și cu ochii închiși: Pedro Pascal. M-a cucerit în Narcos, cu mustața lui de anii 80 (iar eu chiar nu-s fan mustăți) și cu ochelarii stil aviator. Îl urmăresc și pe Instagram și-mi place mult lipsa lui de fițe. Tocmai bine pe o insulă exotică și aproape pustie alături de señor Pascal, asigurăm și perpetuarea speciei 😀

La vloguri nu prea mă uit, n-am răbdare prea multă și prefer materialul scris momentan, așa că bloguri mai citesc pe ici, pe colo. Dintre cei mai cunoscuți în materie de bloguri de călătorie, mi-s dragi Cezar, Mirela și Simona & Alex. Într-o asemenea escapadă mi-ar plăcea să o iau cu mine pe Mirela. Călătorește și ea mult singură, deci am avea ce povesti și îmi place mult blogul ei, unde scrie pertinent și nu doar „de umplutură”, să aibă articole, cum am văzut că se poartă. E și o tipă foarte inteligentă și mi se pare frumoasă tare.

Primul antreprenor care mi-a venit în minte e Răzvan Pașcu, pe care îl respect și admir mult. Dar cum el cred că ar fi plecat cu Angela, căci și ea l-a menționat tot pe Răzvan, aș alege-o pe Oana Titică de la Chicineta. O urmăresc mai mult pe Instagram, dar îmi place de ea, are zvâc, umor, talent la scris și știe să danseze bachata. Și face farfurii faine, cu mesaje amuzante. Bonus, mi-ar putea spune secretul unui om pasionat de mâncare, dar care are o siluetă de invidiat, eu facând parte din categoria oamenilor la care se vede că le place să mănânce.

Știm cu toții că în copilărie visam cel mai mult. Spune-ne un vis pe care îl aveai in copilărie și s-a îndeplinit și unul care nu s-a îndeplinit.

Sinceră să fiu, nu-mi amintesc ce visam prin copilărie. Știu că-mi doresc de când lumea să fac Trans-Siberianul și culmea e că îl pot face, dar îl tot amân. Cred că este fix teama de a-ți împlini un vis de demult. La un moment dat știu că îmi doream să fiu corespondent de război, am crescut auzind constant de conflictele din fosta Iugoslavie și cu filme de război. Și mi se părea super interesant și plin de adrenalină. N-am ajuns corespondent de război, dar îmi place să merg în locuri care au fost implicate în asemenea conflicte armate sau care sunt încărcate de istorie ori tensiune (de aceea am și vizitat Hiroshima sau Zona Demilitarizată din Coreea de Sud, spre exemplu).

Primești un cadou foarte urât de la prietena cea mai buna/prietenul cel mai bun. Îi spui că e oribil sau te prefaci că iți place?

Eu și prietenii mei nu prea ne oferim cadouri. Doar prietenia noastră e un cadou în sine 🙂 Totuși, cum se spune, calul de dar nu se caută la dinți. Un cadou, fie el și urât, e un cadou. Trebuie mulțumit și atât.

View this post on Instagram

Not too shabby of a sunset in Koh Chang 😉

A post shared by Cristina (@cristinafaceaventura) on

Este sfârşitul lumii. Ce carte ai pune în capsula cosmică pentru a păstra o „urmă” a umanităţii?

O colecție de mituri și legende culese din diferite părți ale lumii. Mi se pare că miturile și legendele surprind cel mai bine psihologia umană. Eu și acum mai citesc legende, mituri ori povești nemuritoare. Chiar sunt nemuritoare.

Dacă ai putea călători în trecut și să discuți cu tine cea de 18 ani, ce sfaturi ți-ai da? (maxim 3)

Cred că primul sfat către mine cea de atunci ar fi să nu mai pierd timpul făcând ceea ce cred că e bine în loc să fac ce îmi doresc. Am stat 7 ani într-o companie unde am învățat multe, într-adevăr, dar unde nu mă simțeam fericită sau împlinită. Dacă aș fi avut mintea de acum, aș fi plecat mult mai devreme. În al doilea rând, m-aș forța să fac sport. Abia acum, când îmi plac drumețiile și îmi doresc să fac hiking ori trekking, îmi dau seama cât de important este sportul pentru sănătate și tonus. Și în al treilea rând, mi-aș spune să învăț să conduc. Mă super oftic atunci când îmi dau seama că sunt dependentă de transportul în comun ori taxiuri ori șoferi privați. Mi-ar plăcea să închiriez o mașină în anumite călătorii și să merg unde am eu chef. Așa că am ca obiectiv permisul de conducere în 2020. Să vedem dacă și reușesc.

View this post on Instagram

When a cloudy sky proves to be a great background for a photo ❤

A post shared by Cristina (@cristinafaceaventura) on

Ți se oferă șansa de a juca în filmul realizat după cartea ta preferată. Pe cine ai interpreta și de ce?

Nu se pune. Mie îmi plac mult cărți din astea cu personaje chinuite, nihiliste, cu o viață interioară bogată ori altele asemenea. Dar cred că mi-ar plăcea să fiu un personaj într-un film distopic sau post-apocaliptic.

Ce te motivează să scrii pe blog?

Știți cum m-am decis eu a-mi face blog de călătorie? Făceam documentarea pentru Laos Loop și am dat peste un blog în engleză în care o tipă pusese o poză cu râul din zona Peșterii Kong Lor și spunea că e Mekong-ul. Mi s-a părut o greșeală atât de grosolană și lipsă de respect pentru cititor: a zis să scrie repede, să fie articolul postat și nu s-a mai deranjat să verifice informațiile. Am găsit astfel de erori făcute nu musai cu rea credință, dar clar din lenea de a verifica informația și pe la bloggerii de la noi. Nu zic că eu nu fac greșeli, le fac, dar în general caut să verific ceea ce scriu, nu să vorbesc prostii doar de dragul de a avea încă un articol.Cu toate astea, se pare că nu-s prea motivată să scriu ținând cont de faptul că postez tare rar. Altfel, îmi place să recitesc povești puse aici acum ceva vreme, e un mod fain de a-mi aminti aventurile trecute.

View this post on Instagram

The beaches of Koh Chang.

A post shared by Cristina (@cristinafaceaventura) on

Primești un premiu (în bani) pe care ești convinsă că nu îl meriți. Cum reacționezi?

Îmi cumpăr un bilet de avion către o nouă destinație. Dacă am primit un premiu, înseamnă că l-am meritat.

Spune-ne ceva despre tine ce nu ai mai spus public până acum!

Mi-e teamă de doctori. Mi se taie picioarele când îi văd. Asta și pentru că sufăr puțin (mai mult) de ipohondrie, iar un medic înseamnă, de cele mai multe ori, vești proaste.


Pentru că nu cunosc foarte mulți bloggeri, nu dau leapșa mai departe cuiva anume, ci oricui citește aici și vrea să răspundă. Eventual lăsați un comentariu, să citim și noi ce ați răspuns, doar suntem firi curioase.

ren i tang penang hotel malaysia

Unde am stat în Penang, categoria „în pat cu istoria”. Ren i Tang Heritage Inn

Când am fost în Penang, Malaezia, n-am ieșit din zona UNESCO a capitalei Georgetown. N-am avut nici măcar curiozitatea de a vedea partea modernă, cu zgârie-nori, a orașului și nici n-am apucat a vizita alte locuri, precum Parcul Național Penang. Am stat doar în cartierul acela plin de clădiri vechi, de artă stradală, muzee și delicii la tot pasul.

Iară la așa locație, mi s-a părut potrivit să aleg și o cazare pe măsură. Am căutat, așadar, un hotel aflat într-o clădire de tip heritage sau, mai pe românește, o clădire de patrimoniu. Sunt destule opțiuni prin oraș, dar eu m-am oprit asupra Ren i Tang Heritage Inn.

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Intrarea Ren i Tang

Povestea Ren i Tang

Hotelul cu trei etaje aparține așa-numitului stil arhitectural Straits, stil eclectic menit a arăta ce se întâmplă din punct de vedere arhitectural atunci când Estul întâlnește Vestul; este vorba de fapt despre constructii ce îmbină atât elemente occidentale, cât și asiatice. Ren i Tang Heritage Inn face parte din categoria clădirilor apărute în perioada timpurie a acestei metode de construcție, judecând după ornamentația modestă.

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Tot felul de obiecte vechi

Istoria Ren i Tang nu este, însă, la fel de modestă: se pare că a găzduit, timp de peste 100 de ani, cea mai veche farmacie din Asia de Sud-Est. Farmacia, numită Yin Oi Tong, a fost deschisă în 1796 de către imigrantul chinez Koo Suk Chuan și încă servește clienți în zilele noastre. Clădirea hotelului Ren i Tang a fost construită în 1885, ca răspuns la nevoia acută de spațiu pentru afacerea care mergea ca pe roate.

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Spațiu comun de lenevit, plin cu obiecte vechi

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Spațiu de lenevit cu perne și ieșire la curtea interioară

În 2009, când apoteca s-a mutat din clădire, au fost lăsate în urmă tot felul de accesorii și lucruri netrebuincioase, iar noii proprietari au decis a le păstra într-un muzeu la parterul Ren i Tang Heritage Inn. Așadar, să nu vă mirați dacă la sosire va trebui să faceți check-in printre rafturi cu sticle ori recipiente pentru pastile datând de pe vremea când unii dintre voi nici nu erați născuți.

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Scara originală. „Tejgheaua” din dreapta este recepția

Respectul pentru vechi

nu se vede doar în muzeul de la parter, ci și în dorința de a păstra cât mai multe detalii autentice.

Renovarea clădirii în vederea transformării în hotel a durat doi ani, iar rezultatul este un mix tare fain între confortul modern (aer condiționat, dușuri moderne, internet) și elemente originale precum scara de lemn ori vechea galerie de aeraj. Aceasta din urmă mi se pare extrem de interesantă, căci era folosită atât ca sistem de aerisire (și e nevoie, imaginați-vă Asia de Sud-Est fără aer condiționat), cât și ca modalitate de a transporta produse din depozitul aflat la etajele superioare către farmacia de la parter, cu ajutorul unui mecanism cu scripeți.

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Vechea galerie de aeraj

Atenție,
scara originală din lemn este unicul mod de a ajunge la camerele aflate la etaj, clădirea nu a avut și nu are lift. Nu este, deci, prietenoasă cu oaspeții cu mobilitate redusă ori cu cei care au bagaje foarte voluminoase.

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Curtea interioară cu verdeață

Grija pentru mediu

este un alt principiu care pare să îi ghideze pe cei de la Ren i Tang Heritage Inn. Cosmeticele din baie sunt ținute în recipiente din ceramică și sunt fabricate local. Iar calitatea chiar este excelentă, am fost impresionată de cât de bine mi-au priit șamponul și gelul de duș. Apa vine în sticle, nu în pet-uri, iar lemnul folosit la renovare este de fapt lemn reciclat.

Cazarea la Ren i Tang Heritage Inn

Hotelul are 17 camere, dintre care unele chiar unice, precum Airwell Room ori cele numite Loft. Cred că e important să studiați pozele fiecărei încăperi înainte de a rezerva, să nu aveți surprize la sosire. Eu am ales Tub, o cameră dublă de 27mp care, pe lângă dușul aferent, are și o cadă din lemn arătoasă. Sărurile pentru o eventuală sesiune de spa sunt din partea casei. Am plătit în jur de 300RM/noapte, micul dejun fiind inclus.

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Camera mea, am făcut poze abia a treia zi cred. În total sunt trei ferestre mari.

ren i tang heritage inn penang malaysia hotel

Cada de lemn din baie

Am fost mai mult decât mulțumită de alegerea făcută, mi-au plăcut mult curățenia exemplară a camerei și lemnul sănătos folosit pentru pat, scaune și birou. Favoritele mele au fost, însă, ferestrele mari și luminoase, cu obloane de lemn. M-a surprins plăcut și o mini-bibliotecă, o colecție de câteva cărți în limba engleză, puse la dispoziția oaspeților pe un raft lângă pat.

Altele

Mă văd nevoită să menționez faptul că Ren i Tang Heritage Inn se află în Little India pentru că știu că sunt persoane care s-ar feri a alege un hotel într-un asemenea cartier. Ei bine, nu e cazul. Zona este extrem de sigură, inclusiv pentru femei solo, cum călătoresc eu mai tot timpul.


Dacă găsiți utile articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.


 

Page 2 of 4

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén