3 obiective din Taichung, Taiwan, care arată că omul sfințește locul

Călătorim cât putem, alergăm să facem poze și ici și colo, mai postăm ceva și pe Instagram, două nopți aici, două acolo și apoi ne întoarcem acasă. Obosiți, cu un munte de poze, cu țări bifate, cu orașe zărite în fugă, cu obiective fotografiate din toate pozițiile în 10-15 minute și gata, următoarea destinație.

Câți dintre noi mai avem răbdarea de a sta locului puțin, de a admira, de a ne pune întrebări, de a afla „când-uri” și „de ce-uri” și „cum-uri” despre locurile pe care le vedem? Parcă prea mult contează doar să arate drăguț și să fie pus în tolba cu „bifat” și gata. Și e păcat, pentru că multe dintre locurile pe care le vizităm ascund povești. Unele dureroase, altele amuzante, unele inspiraționale, altele banale.

Astăzi vreau să vă povestesc despre trei obiective pe care le-am vizitat în Taichung, fiecare dintre ele cu o poveste care arată cât de mult se poate schimba un loc atunci când există inițiativă.

Rainbow Village

Denumirea de „village” este exagerată, sunt de fapt câteva barăci mici și sărăcăcioase. Însă așa mici și sărăcăcioase cum sunt, au devenit cămin pentru veterani ai Kuomintang-ului care s-au refugiat în Taiwan după ce au fost învinși de comuniști în China. Statul a pus la dispoziția acestor veterani așezări peste tot pe insulă, construite repede și cu materiale ieftine.

Satul Curcubeu (am tradus pentru că îmi place tare mult cum sună în română) este opera unui singur om, veteranul Huang Yung-Fu. Sunt două versiuni despre cum a ajuns Rainbow Village un obiectiv turistic destul de popular.

Prima versiune spune că Mr. Huang, azi supranumit Grandpa Rainbow, s-a apucat a picta casele în încercarea de a le salva de la demolare. În ultimele decenii aceste cătunuri de veterani s-au degradat, iar statul a început a vinde terenurile dezvoltatorilor imobiliari pentru a construi blocuri moderne. Mr. Huang nu voia să-și piardă căminul, astfel că în semn de protest și în încercarea de a-l salva, s-a apucat a picta tot satul în culori vibrante.

https://www.instagram.com/p/B1anJEFHsuZ/

Cea de-a doua variantă, cea mai probabilă în opinia mea, povestește că Bunicul Curcubeu, unul dintre puținii locuitori rămași în sat, a început să picteze din amor de artă și/sau plictiseală, iar apoi desenele au fost descoperite de studenții de la Universitatea Ling Tung, aflată la 10 minute distanță. Acesta a fost începutul popularității Rainbow Village și, mai târziu, studenții și localnicii au protestat împotriva demolării. Ceea ce au și obținut, căci autoritățile, văzând că locul atrage tot mai mulți turiști, au renunțat la planuri.

Satul Curcubeu este deschis zilnic între orele 9 și 6, intrarea este gratuită, dar donațiile sunt încurajate. Sau, dacă nu sunt înclinați către donații, vizitatorii pot cumpăra câte ceva de la magazinul de suveniruri. Dacă aveți noroc poate îl veți întâlni și pe Grandpa Rainbow, care încă locuiește acolo. Așa puteți afla direct de la sursă care versiune legată de apariția Rainbow Village este cea adevărată.

Miyahara

Mă credeți au ba, Miyahara este prima clădire în care am intrat în Taichung. După aeroport și cazare, evident. Asta pentru că pot găsi acolo trei lucruri după care mă dau în vânt: istorie, Harry Potter și dulciuri.

Să începem cu istoria: clădirea de cărămidă roșie este o fostă clinică oftalmologică ridicată în 1927 de către japonezul Takeo Miyahara. La vremea aceea Taiwanul se afla sub ocupație niponă, iar Miyahara era cea mai mare clinică oftalmologică din oraș. Mai apoi, după 1945, aici a funcționat Taichung Health Bureau. După care, nimic. Lăsată în paragină, dimpreună cu mai toată zona respectivă. A venit și cutremurul alintat „921 earthquake” care n-a făcut decât să înrăutățească lucrurile.

Care lucruri s-au schimbat abia după ce Dawn Cake, un producător de dulciuri local, a decis a cumpăra clădirea cu scopul de a o transforma în principalul magazin de prezentare pentru produsele proprii. Spre lauda lor, nu au distrus nimic, ci au renovat Miyahara, păstrând inclusiv numele și au adăugat și un strop de magie: decorul interior aduce a Hogwarts. Asta pe lângă magia din toate produsele aflate la vânzare. Cheesecake, bomboane, produse de patiserie, că nici nu știam ce să mănânc mai întâi. Rai și mai multe nu!

Pe lângă toate astea, producătorii au reușit a face legătura cu trecutul inclusiv prin intermediul propriului brand de înghețată, Miyahara Eye Scream. Clinică oftalmologică în trecut, Eye Scream în prezent, serios că sper că nu era nevoie să explic. Dacă vreți să încercați toate sortimentele de înghețată, va trebui să vă mutați în Taiwan pentru că sunt vreo 70. Numai amatorii de ciocolată au de ales din peste 15 sortimente plus tot felul de arome de fructe, ceai și topping-uri dintre cele mai diverse, inclusiv cheesecake.

Miyahara este aglomerat din zori și până-n seară, așa că dacă nu mai găsiți locuri la cafeneaua de la etajul unu al clădirii de cărămidă roșie, puteți merge la Fourth Credit Union, un alt branch aflat la câteva sute de metri distanță. Foarte aproape de acest al doilea branch este și Second Market, o piață veche de peste un secol, unde se găsește mâncare de-a locului. Și unde am mâncat eu într-o zi ploioasă niște turte fierbinți cu ceapă verde ce mi-au părut cea mai bună mâncare din lume la cât de murată eram.

Painted Animation Lane

este o alee banală transformată în obiectiv turistic pentru copii sau pentru copiii la suflet așa ca mine. Aleea este plină de personaje din anime precum Dragon Ball, One Piece, Detective Conan sau Pokemon. Nici personajele Looney Tunes nu lipsesc. Mi-am făcut un selfie cu Superman și m-am bucurat să văd un zid întreg cu Super Mario.

https://www.instagram.com/p/B0785p-nuMz/

Cum a apărut exact aleea aceasta nu știu și n-am găsit povestea, dar se pare că totul a început cu un artist care a pictat niște personaje din One Piece, localnicilor le-a plăcut așa că desenele s-au înmulțit. Între timp, alți artiști s-au alăturat proiectului și turiștii au început să vină. Evident, oamenii ceva mai întreprinzători au sesizat potențialul și unii au deschis și tarabe cu suveniruri, iar înspre capătul aleii a apărut inclusiv o cafenea cochetă.

Dacă după poze cu Bugs Bunny și Popeye vi se face foame, dați o fugă la Fifth Market, care e foarte aproape. Este o piață tradițională cu de toate, de la fructe și legume proaspete, la haine și tăiței făcuți în casă. Piața are și o secțiune cu mâncare gătită unde găsiți, printre altele: popiah (un fel de pachețele de primăvară), stridii cu tăiței vermicelli, clătite taiwaneze, ruenbing (un fel de burrito taiwanez).

Bonus: Shin Sei (Xinsheng) Green Waterway

Dacă vă luați ceva de la Miyahara, nu-i musai să vă bucurați de gust în cafenea, puteți merge chiar în fața clădirii, pe malul râului. Seara e și mai plăcut, cu ambele maluri amenajate pentru plimbare și cu podul aferent, construit în 1908, frumos iluminat.

Xinsheng sau Luchuan River era, la începuturi, doar un canal de irigație pentru o societate preponderent agricolă. Urbea s-a tot dezvoltat, iar râul a ajuns a fi folosit pentru deversarea apelor menajere, transformarea fiind însoțită de mirosul specific de canalizare. Ce mai încoace și încolo, mirosea a budă!

Un proces de reabilitare a fost început în 2015, iar în februarie 2018 s-a deschis publicului o primă porțiune reamenajată. Locul a fost un succes instant atât pentru localnici, cât și pentru turiști.

Deși mai e mult până departe în ceea ce privește revitalizarea zonei (Xinsheng Green Waterway oferă „vedere” la o clădire abandonată, iar prin iarbă mișuna un șobolan de dimensiunea unei pisici), autoritățile sunt pe drumul cel bun. Numai cât am stat eu acolo am văzut două modele de Instagram venite la pozat cu outfit-urile de rigoare, familii cu copii ieșite la relaxare, studenți, cupluri de îndrăgostiți împărțind câte o porție gigantică de Eye Scream.

https://www.instagram.com/p/Bw68xBgHDWt/

De altfel, acest cartier merită explorat pe îndelete. Este cea mai veche parte a orașului, supranumită „Little Kyoto” datorită modului în care sunt dispuse străzile. Departe de jungla urbană și curățenia exemplară din zona centrală, Taichung-ul istoric păstrează un farmec aparte, un aer de vechi și povești de demult.

Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

Share on Facebook

Tweet

Follow us