Cristina face Aventură

Povești cu dor de ducă și aventuri câte și mai câte

songkran thailanda bangkok

Songkran, amintiri de neuitat. Anul Noul Thailandez, la 30 de grade și cu bătaie cu apă.

La ora la care scriu acest articol ar fi trebuit să fiu în avion îndreptându-mă spre Chiang Mai pentru a petrece acolo Songkran-ul sau Anul Nou Thailandez. Numai că în contextul pandemiei de Covid-19 s-a luat decizia ca petrecerea să fie anulată cu totul anul acesta. Atât de anulată încât nici măcar nu mai este sărbătoare legală, s-a renunțat chiar și la zilele libere aferente într-o tentativă de a împiedica thailandezii să meargă acasă, în provinciile de origine.

Tot cu ideea de a împiedica socializarea s-a interzis și vânzarea de alcool în zilele ce urmează căci alcoolul înseamnă oameni adunați laolaltă. Și chiar este straniu de liniște pentru perioada asta a anului.

Scriu acum din balcon, de unde de obicei vedeam vecinii de cartier scoțând butoaiele și ligheanele la colțul străzii, pregătindu-se astfel pentru bătaia cu apă și stropit trecătorii.

Copiii ar fi trebuit să chițăie fericiți, iar adulții n-ar fi nici ei departe căci mie mereu îmi pare că thailandezii sunt copii la suflet, indiferent de vârstă. Azi – nimic. Dacă totuși se încumetă și sunt prinși, sunt pasibili de o amendă de până la 40.000 de baht (peste 1100 EUR) și închisoare de până la doi ani pentru nerespectarea stării de urgență.

songkran thailanda anul nou thailandez

Anul trecut în Silom, Bangkok

Ce este Songkran-ul

Thailandezii au vreo trei Revelioane pe an și le sărbătoresc pe toate, chiar dacă nu cu același patos. Mai întâi pe 31 decembrie, în rând cu toată lumea. Apoi de Anul Nou Chinezesc, atunci când Yaowarat (Chinatown) geme de oameni și parade cu dragoni. Și mai sărbătoresc la jumătatea lui aprilie, între 13 și 15, atunci când este Songkran-ul sau Anul Nou Thailandez.

Acesta din urmă este cel mai important pentru localnici, Thailanda trecând la un calendar în care prima zi a anului este 1 ianuarie abia în 1940: din moși-strămoși, pentru ei anul începea în aprilie. Sărbătoarea mai este întâlnită sub alte nume în țări precum Laos, Myanmar, Cambodgia și altele.

Etimologic vorbind, cuvântul „Songkran” vine de la „samkranti”, un cuvânt din limba sanscrită care înseamnă „transformare, schimbare, mișcare”. Există și o conexiune cu astrologia pe care însă mi-e dificil să o înțeleg și, deci, nu mă încumet a încerca să o explic.

songkran thailanda anul nou thailandez

Kit-ul de Songkran: pistol cu apă, gentuță impermeabilă, ochelari de protecție, Go Pro

Dincolo de etimologie, termenul de Maha Songkran (cum se numește, de fapt, festivalul) este împrumutat de la Makar Sankranti, o sărbătoare din India care marchează sfârșitul iernii și începutul primăverii, anotimp asociat cu debutul unui nou sezon agricol.

Și în Thailanda Songkran-ul are o semnificație asemănătoare, căci aprilie este ultima lună a anotimpului uscat, cea mai secetoasă și călduroasă lună din an. În mai încep ploile, sezonul atât de necesar pentru o recoltă de orez îndestulătoare.

Legenda Songkran-ului

Ca orice sărbătoare care se respectă, există și o legendă care o însoțește, iar cea legată de Songkran îl are ca protagonist pe zeul hindus Brahma.

Deși este o țară majoritar buddhistă, hinduismul a influențat foarte mult Thailanda de-a lungul timpului, două exemple sugestive în acest sens fiind faptul că epopeea thailandeză Ramakien este inspirată din Ramayana, precum și faptul că emblema actuală a Thailandei este pasărea Garuda (redenumită local Phra Khrut Pha), aceasta fiind vehiculul unui alt zeu hindus, Vishnu.

Potrivit legendei, zeul Kabila Phrom (adică Brahma) era mare amator de pariuri și ghidușii. Auzind el de înțelepciunea unui copil pe nume Thammabal (sau Dhammapala), s-a gândit să-l provoace și să-l testeze cu o ghicitoare. Pierzătorului, a decis zeul, are să i se taie capul. Numai că, ghinion, el a fost cel care a pierdut.

Și cum atunci când avem de-a face cu zei nimic nu e ceea ce pare, capul tăiat al lui Kabila Phrom s-a dovedit a fi cu potențial de Apocalipsă: dacă ar fi atins pământul, un infern s-ar fi dezlănțuit aruncând planeta în flăcări; dacă ar fi rămas în aer, ploile s-ar fi oprit și o secetă cruntă ar fi urmat; dacă ar fost aruncat în mare, marea ar fi secat.

 

Pentru a opri aceste dezastre, cele șapte fiice ale lui Kabila Phrom au luat capul zeului, l-au pus pe o tavă ritualică numită phan și au pornit într-o procesiune în jurul Muntelui Sacru Meru. Apoi l-au dus într-o peșteră din Muntele Kailash, dimpreună cu ofrande.

De atunci la începutul fiecărui an una dintre fiicele lui Kabila Phrom repetă procesiunea, iar numele acelei fiice este Nang Songkran. Dacă se întâmplă să fii în Thailanda cu ocazia acestei sărbători și apuci să vezi un concurs de frumusețe, cea încoronată va fi Nang Songkran sau Miss Songkran.

Songkran-ul tradițional

Există, evident, multe variații locale în modul cum se sărbătorește Songkran-ul, precum și cât (în unele provincii durează 6-7 zile) dar mai toate au ca numitor comun templul, familia și apa. Dimineața se merge la templu, se aduc ofrande, se aduce mâncare călugărilor care, la rândul lor, binecuvântează enoriașii.

În unele regiuni se contruiește în templu un fel de castel de nisip sub formă de pagodă. Nu știu exact semnificația acestei tradiții, mi s-a explicat doar că de fiecare dată când un om merge în templu pentru a se ruga i se lipește pe talpă ceva: un fir de nisip, un dram de praf. Iar a construi aceste pagode din nisip în timpul Songkran-ului este un mod de a da templului înapoi ceea ce i s-a luat.

songkran thailanda

Un Songkran acum câțiva ani

Bătrânii familiei sunt onorați într-un ritual care se numește Rod Nam Dam Hua. În cadrul acestui ritual, într-un gest de smerenie, cei tineri toarnă apă amestecată cu uleiuri parfumate și flori pe mâinile celor în vârstă, cerându-le astfel binecuvântarea. Dimpreună cu urările de bine, tinerii vor primi și un șnur alb legat în jurul încheieturii mâinii. Acest șnuruleț trebuie lăsat să cadă singur, astfel fiind asigurat norocul pentru noul an.

Tot apă parfumată dintr-un bol în care s-au adăugat și flori se folosește pentru a stropi călugării, statui ale lui Buddha din templu sau de acasă, dar și alți membri ai familiei sau pur și simplu oameni dragi. Apa este văzută ca purificatoare, spală necazurile și ghinioanele anului trecut, deschizând calea pentru un nou an plin de fericire și belșug.

Parte din tradiție face și pudra albă numită din por song amestecată cu apă și întinsă apoi pe fața cunoscuților sau prietenilor, obicei menit a aduce protecție și noroc. Între timp obiceiul acesta a fost alterat și și-a schimbat cumva sensul: la primul meu Songkran mi s-a spus că dacă vezi oameni care îți plac la festival, ai voie să le pui argila aceea pe față. Nu am mai văzut din por song anul trecut, am înțeles că a fost interzisă de către autorități la petrecerile în masă pentru că aveau probleme cu sistemul de canalizare din pricina ei.

Pe lângă toate acestea, Songkran-ul mai înseamnă și parade, procesiuni, tot felul de ceremonii și concursuri.

Dar în zilele noastre Sonkgran-ul înseamnă mai ales bătaie cu apă

Nu știu exact când festivalul acesta s-a transformat și s-a trecut de la un ritual de purificare la o bătaie generală cu apă, cert e că toată lumea abia așteaptă să vină Songkran-ul, să cumpere pistoale și să-și facă de cap timp de trei zile consecutive. De la petreceri în masă, precum cele din Bangkok (în Khao San Road sau Silom), la petreceri mai mici de cartier, la copii cocoțați în mașini tip pick-up împreună cu butoaie întregi de apă, toată lumea participă.

Până și autoritățile se implică: anii trecuți mașinile de pompieri erau trimise în Silom și Khao San Road și erau folosite pentru a uda chefliii. Nu e surprinzător nici când polițiștii aduși a menține ordinea sunt văzuți scoțând un pistolaș cu apă și stropind lumea de acolo, de la postul lor.

bangkok songkran thailanda anul nou thailandez

Greu de făcut poze în timpul bătăii cu apă

Iar dacă ești vreun grinch și spui că nu vrei să te uzi, ți se spune că trebuia să stai acasă după care cel mai probabil primești o găleată cu apă rece ca gheața pe spate. Pentru că de cele mai multe ori apa e chiar gheață topită și e rece de numa. Noroc că e foarte cald afară și nu răcește nimeni.

O întreagă industrie s-a dezvoltat în jurul Songkran-ului: pistoale cu apă de toate dimensiunile; gentuțe și tot felul de obiecte impermeabile menite a păstra uscate telefoane, bani, chei sau alte obiecte personale; haine, în special cămăși înflorate care au devenit simbolul sărbătorii; festivaluri de muzică la care petrecăreții sunt udați de sisteme automate care pornesc la intervale regulate de timp.

Totodată, o imensă mașinărie de marketing îmbie turiștii cu promisiunea că vor participa la un eveniment pe care nu-l vor uita prea curând. Și au dreptate.

Songkran-ul din perspectiva unui aproape localnic

Locuiesc în Thailanda de mai bine de șase ani, deci sunt aproape de-a casei. Cu toate acestea, nu reușesc să simt o legătură cu aspectul spiritual al acestei sărbători. Pentru mine a fi martoră la mersul la templu, la o procesiune sau chiar și la Rod Nam Dam Hua sunt curiozități, aspecte culturale teribil de interesante, dar nu simt nevoia să particip la ele anual. Cam așa cum percepe un thailandez sărbători precum Crăciunul nostru.

Cât despre aspectul comercial al Songkran-ului, interesul scade în timp. Îmi amintesc cum în primul an mi s-a părut genial! Mașini de pompieri care ne udau, haos, enorm de multă lume. Am fost atunci în toate cele trei zile, de pe la prânz până hăt, noaptea târziu.

Mai apoi au început să mă deranjeze diverse: ba apa ce uneori avea gheață în ea, ba faptul că sunt udată chiar dacă n-am chef de joacă, ba faptul că oamenii mi se par cam inconștienți și aruncă găleți întregi chiar și pe cei pe scutere în viteză, ceea ce e cam periculos. Și ar trebui să știe asta, „cele șapte zile fatale” din săptămâna Songkran-ului sunt deja în mentalul colectiv.

Într-un final, am sfârșit a pleca din țară în perioada Anului Nou Thailandez, profitând de zilele libere legale. Câțiva ani la rând am explorat alte locuri cu ocazia Songkran-ului, iar în 2019 am participat o zi doar pentru că un prieten din România era aici și nu m-a lăsat până nu am mers. Cu toate astea, mărturisesc faptul că mă încearcă o umbră de regret că nu sunt acum în Chiang Mai, plângându-mă de apa prea rece sau că am mers prea mult sau că mă enervează cine știe ce lucru lipsit de importanță.


Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

error

Previous

3 zile neașteptate în Negombo, Sri Lanka. Plus cea mai erotică pedichiură din viața mea.

Next

Explorând Bali, ziua 1 (partea I): Pura Kehen, satul tradițional Penglipuran, Vulcanul Batur.

3 Comments

  1. Câte lucruri știi tu despre cultura lor, Cristina, ești super adaptată acolo. E clar că sunt diferențe culturale mari, e bine că te-ai adaptat, repet 🙂

    • Cristina

      Mulțumesc, Florina, nu știu chiar atât de multe lucruri despre cultura lor și cu siguranță dacă mă iei la bani mărunți nu îți pot spune decât jumătate din lucrurile menționate în articolul ăsta fără a-mi consulta notițele. Memoria, bat-o vina, nu-i atât de bună 🙂 Dar îmi place să aflu despre cultura sau istoria și, mai ales, mitologia locurilor. Din păcate, nu citesc nici măcar un mic procent din cât ar trebui să citească cineva pasionat de toate astea.

      Cât despre adaptare…nu sunt chiar atât de adaptată în sensul că nu am făcut niciun efort să învăț limba în toți anii ăștia și tot ce știu e doar ce am prins și cu mâncarea nu-s chiar cea mai bună prietenă. Au o gastronomie faimoasă și pe bună dreptate, doar că eu sunt o mare brânzară și mare fan paste așa că nu mănânc prea des mâncare thai. Altfel, nu e greu de adaptat aici, sunt printre cei mai toleranți oameni pe care i-am întâlnit 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén