Cristina face Aventură

Povești cu dor de ducă și aventuri câte și mai câte

bhuwana ubud hotel bali cazare

Unde am stat în Bali, categoria „nimic special”. Bhuwana Ubud Hotel

Să fie clar de la bun început, nu pun hotelul ăsta în categoria „nimic special” pentru că mi-a displăcut. Nicidecum. Este un loc interesant, curat, cu servicii acceptabile și care poate fi o opțiune excelentă pentru cei ce vor un hotel decent, foarte prietenos cu bugetul. Căci prietenos cu bugetul chiar este, am plătit echivalentul a 108 euro pentru trei nopți.

L-am pus în categoria aceasta pentru că nu mi s-a părut special în raport cu alte unități de cazare din aceeași zonă, pentru că au exagerat cu declarațiile în ceea ce privește sustenabilitatea și pentru că e un hotel…uscat. Adică băuturile alcoolice sunt complet interzise. Acum, nici eu nu-s mare fan să aud la trei dimineața beții la barul de jos ori turiști turmentați urlând pe holuri când mi-e lumea mai dragă. Dară nu văd niciun rău în a bea un pahar cu vin la cină sau un cocktail la piscină ori în a te bucura de un pahar de ceva seara, pe balcon, înconjurat de copaci și reflectând la ziua ce tocmai s-a încheiat.

M-am mutat de la Taman Mesari Guesthouse la Bhuwana Ubud Hotel după ce m-am săturat de mers pe jos prin Ubud și m-am familiarizat cu obiectivele din oraș. În general, oaspeții care caută un spațiu de cazare cu mai multă liniște sau mai multă natură, trebuie să se îndepărteze puțin de centru. Acesta e cazul și cu Bhuwana, care e puțin departe, dar suficient de aproape încât să merg pe jos până la ARMA (Agung Rai Museum of Art), spre exemplu.

Sustenabilitatea

este principalul motiv pentru care i-am ales pe cei de la Bhuwana. Au o poveste frumoasă pe site cum că susțin comunitatea locală, că sunt foarte dedicați mediului, că insistă pe reciclare, ecologie, composturi și fertilizator organic pentru grădinile proprii. Vorbesc despre un obiectiv ambițios, acela de a deveni 100% sustenabili.

Numai că la sosire lucrurile nu mi-au părut că stau chiar așa. Am avut senzația că folosesc destul de mult plastic la cât de sustenabili se recomandă a fi. De exemplu, dozatoarele de șampon și gel de duș erau din plastic. Ori înlocuirea lor cu recipiente din ceramică ar fi fost poate primul pas pentru un hotel care se proclamă atât de prietenos cu mediul.

Nici măcar la bucătărie n-au înlocuit paiele cu variante mai potrivite, iar șervețelele erau de unică folosință, din hârtie. N-am văzut nici panouri solare ori nimic altceva. Asta nu înseamnă că nu sunt, dețin o suprafață imensă, iar eu n-am apucat a mă plimba prea mult pe acolo, spun doar că n-am văzut.

E, însă, un hotel cu mult, foarte mult verde, iar asta chiar este de apreciat. Plante și copaci peste tot și asta mi s-a părut minunat, nimic nu e mai plăcut decât o dimineață pe verandă sau balcon, cu plante în jur și cu o cafea balineză alături. Eu am apucat a face asta doar în ziua plecării, dar recunosc că e un sentiment tare fain.

Mâncarea

Că tot am pomenit bucătăria: mâncarea este, cred, motivul pentru care m-aș întoarce și mâine la Bhuwana Ubud Hotel. N-am apucat a le vedea grădinile, dar e clar că au grijă de ele și că folosesc produse proaspete la gătit.

mancare balineza bhuwana ubud hotel

Ayam Asap Bumbu Bali – Pui cu trei feluri de sambal

bhuwana ubud hotel bali mancare

Breakfast Burrito – aș mai fi mâncat vreo trei, atât de bun a fost

Ce mai încoace și-ncolo, eu mergeam să mănânc și când nu mi-era foame, atâta de bună era mâncarea. Am încercat și mic dejun și cină și mâncare balineză și bucătărie internațională precum breakfast burrito sau sandvișuri cu ton și totul a fost GENIAL.

Serviciile

Cu serviciile am avut două experiențe, una așa și așa și una extraordinară. Să vă spun: pentru prima dată în viața mea am sunat la recepție și m-am plâns de o cameră. Și asta nu pentru că era murdară, de fapt la Bhuwana curățenia este exemplară, iar asta e un picuț mai dificil de găsit în Bali în afara resorturilor cu multe stele. Însă am făcut plângerea pentru că acea cameră arăta ca după război: lămpile cocoșate abia se țineau să nu cadă, decorațiunile la fel, în baie niște găuri imense acolo unde fusese cada, până și din telefon ieșea firul când încercam să sun la recepție. Cred că tot ce se defecta prin hotel puneau într-o singură cameră și acolo s-a nimerit să fiu eu cazată.

Spre cinstea lor, au reacționat excelent: m-au rugat să aștept douăzeci de minute până pregătesc o altă cameră și s-au ținut de cuvânt. Cealaltă cameră era identică, doar că nimic nu era defect și așa m-am putut și eu bucura de cazare. Să fim înțeleși, nu-s plină de fițe și nici nu aștept condiții de multe stele când nu e cazul. Am stat de-a lungul timpului și în hosteluri, și în pensiuni, și în hoteluri de 5 stele, și în resorturi, ba chiar și în bungalouri în buza junglei sau în căsuțe de bambus în mijlocul pădurii. Știu foarte bine la ce să mă aștept și nu am pretenții absurde. Dar dacă ești un hotel care se respectă, nu poți caza un oaspete într-o cameră în care îți pui rebuturile.

bhuwana ubud hotel bali mancare

Iaurt cu fructe la micul dejun

Partea extraordinară a serviciului a fost tot la…bucătărie. Mai precis la restaurant. Angajați prompți, foarte bine pregătiți, aș putea spune chiar fini psihologi: simțeau bine ce turiști au chef de vorbă și dimineața îi mai întrebau de planul zilei, ascultau cu interes poveștile acestora, deși le-au mai auzit, probabil, de zeci de ori de la alți oaspeți. Am luat cina la ei la restaurant în seara în care am ajuns, iar a doua zi dimineața deja mă salutau cu „bună dimineața, Cristina”. Făceau ei cumva și rețineau numele fiecărui mușteriu în parte. Ce să mai, cum scrie la carte și încă ceva în plus.

Kedaton Spa

Poate deja știți, iar dacă nu știți vă spun acum: am o slăbiciune pentru spa-uri. Pe care, recunosc, n-o aveam până să mă mut în Thailanda. Acum însă am inclusiv în bugetul lunar de cheltuieli un spațiu rezervat mersului la masaj, la unghii, la cosmetică, după caz. Îmi place și când merg pe undeva să mă răfăț la spa, dacă timpul îmi permite. Dacă nu, nu. În Bali mi-am impus să-mi fac timp și pentru masaje și mi-am propus inclusiv să încerc centrul de înfrumusețare de la hotel.

kedaton spa buwana ubud hotel bali

Kedaton Spa

Care mi s-a părut în primul rând foarte curat. Apoi, locația e foarte faină: nu departe de piscină, în mijlocul grădinii, cu mult verde în jur. Kedaton Spa constă, de fapt, în două colibe balineze, fiecare cu câte două paturi de masaj. Asta nu înseamnă că nu poți avea parte de inimitate, trebuie specificat la programare că vrei să fii singur. Dacă, însă, se întâmplă să te afli în Bali într-o vacanță romantică, cele două paturi sunt excelente pentru o sesiune de masaj în doi.

bhuwana ubud hotel spa

Cu maglavais în păr

Eu m-am încumetat la un tratament pentru păr și un masaj balinez de nu-mi mai venea să plec de acolo. Produsele folosite chiar sunt naturale și totul, pe cât posibil, făcut acolo, pe loc, din fructe și legume proaspete, culese din grădina proprie. Se pare că iau în serios ideea conform căreia „dacă nu poți mânca ceva, atunci nu pune acel ceva pe piele”.

bhuwana ubud hotel bali piscina

Vedere de la resturant

Activități la Bhuwana Ubud Hotel

Fără a fi un hotel all-inclusive, cei de la Bhuwana au gândit și alte activități pentru oaspeții care vor să încerce diverse lucruri în timpul vacanței lor pe Insula Zeilor. Astfel, cei interesați pot participa la cursuri de gătit, trekking prin terasele de orez, pot învăța diverse meșteșuguri locale (de la „sculptat” fructe la încondeiat ouă) sau pot învăța yoga și meditație. Bașca, cei dornici au șansa de a merge la cules de fructe și legume ori de a învăța să facă grădinărit în stil ecologic.

bhuwana ubud hotel bali cazare

În drum spre spa

Altele

Bhuwana Hotel vine în sprijinul oaspeților și cu un transport de tip shuttle bus până aproape de centrul orașului Ubud, pus la dispoziție în mod gratuit. Există, însă, o oră limită astfel că dacă se întârzie mai mult prin oraș, un taxi va fi necesar.

La piscină este foarte mult lemn. Și, deși asta dă un aspect foarte pitoresc și fain locului, e risc de așchii în talpă așa că a merge desculț nu-i o idee prea bună.

Concluzie

Faptul că am spus în titlu că acest hotel se încadrează în categoria „nimic special”, nu ar trebui să descurajeze pe nimeni de la a sta acolo. Până la urmă aici scriu opinii personale, bazate pe propria experiență și pe modul în care am perceput eu locul la momentul respectiv. Hotelul este foarte curat, mâncarea este fabuloasă, locația este bună, iar prețul mai mult decât convenabil. Astea sunt destule motive pentru a alege Bhuwana Ubud Hotel, în ciuda unor mici neajunsuri.


Pozele sunt fie făcute de mine, fie luate de pe site-ul hotelului.

Citește și:

Cât am cheltuit în Bali

Activități în natură: Jalan Kajeng Walk

Agung Rai Museum of Art (ARMA)

Cazare balineză: Taman Mesari Guesthouse


Dacă vă plac poveștile citite aici, nu uitați să vă abonați pentru a fi primii care află când scriu ceva nou. Pentru aventuri povestite live, mă puteți urmări și pe Facebook sau Instagram.

error

Previous

Elefanți sălbatici și trekking prin junglă în apropiere de Bangkok, în Parcul Național Khao Yai

Next

Ce mai mâncăm în Bangkok. Mâncare bhutaneză la Little Bhutan Happy Flavour

18 Comments

  1. Dar mie hotelul de care zici mi se pare super.
    Acum cu inlocuitul recipientelor ma gandesc ca daca le aveau dinainte de a fi sustenabili, n-avea rost sa le arunce ca sa le înlocuiască cu altele de ceramică.
    Iar faptul ca e super curat ,cu mâncare buna , in natura, cu spa…pentru mine e destul. Doar ca slabe sanse sa ajung pe acolo vreodata 🙂

    • Cristina

      Elena, să știi că da, e un hotel la care raportul preț-calitate e excelent. Nu e nici așa departe de centrul orașului, la doar 3km, mâncarea e foarte bună și e foarte curat. Pentru vreo 30-35 de euro pe noapte mi se pare că oferă foarte multe. Cred că pe mine m-a întristat povestea cu acea cameră pe care am primit-o inițial care arăta ca după război și, deși au reacționat ok, m-a făcut să am o reținere în a scrie numai lucruri pozitive despre ei.
      Apropo de sustenabilitate, am văzut că între timp s-au și rebranduit, acum se numesc Bhuwana Ubud Hotel and Farming, înainte își spuneau Bhuwana Ubud Hotel and Spa.

      Cât despre faptul că nu vei ajunge pe aici niciodată…nu văd de ce nu. În afara cazului în care nu vrei tu să ajungi 😀

  2. si mie imi mi-ar fi picat rau sa ma vad intr-o camera cu multe alea stricate, asa ca te inteleg.
    Cat despre sustenabilitate, 100% nu iese la nimeni, dar din ce spui e clar ca sunt pe drumul cel bun. Imi place ideea cu spa balinez cu produse naturale! sunt curioasa ce ti-au pus ei in par.

    • Cristina

      Habar n-am ce a fost, nu mai știu nici pe față ce-mi puseseră. Dar spa-ul a fost clar a doua chestie cea mai faină de la hotelul ăsta, după mâncare. Cât despre sustenabilitate…acolo niște paie de bambus putea să aibă dacă tot se lăudau. Dar poate erau la începuturi, să nu-i judec prea aspru.

      Cât despre acea cameră, da, cred că dacă ești un hotel care se respectă, nu poți caza un oaspete într-un asemenea loc. Trebuia să mă așez și pe pat, poate era și ăla stricat și îl rupeam :)))

  3. Blogul tau este atat de ingrijit, ca e o placere sa-ti citesc articolele si asta in conditiile in care eu nu sunt fan excursii in strainatate 🙂 Imi plac pozele la nebunie, sunt foarte calitative si detaliile pe care le dai. Te citesc cu drag! 🙂

    • Cristina

      Florina, mulțumesc, apreciez interesul tău, cu atât mai mult cu cât povestirile mele de aici nu intră în sfera intereselor tale 🙂

      Pozele nu-s toate făcute de mine și am menționat asta, cu link cu tot către site-ul de origine. Cât despre detalii…am înțeles că asta e cale sigură spre insucces dacă scrii pe blog, căci nimeni nu mai citește texte lungi în ziua de azi, totul trebuie scurt și concis. Dar, vorba englezului who cares? Fiecare scrie cum poate, iar eu mă întind cu vorba și-mi place să povestesc 🙂

      • Eu l-am citit pe tot si tare m-am amuzat la faza cu bautura, acum , pe bune, intr-o seara torida merge macar o bere, nu? 🙂 Deci chiar citesc tot textul si da, recunosc ca nu am fost in viata mea la spa si nici nu ma grabesc s-ajung, insa pot aprecia de la mare distanta un blog de calitate si al tau este pe nisa ta de calatorii 🙂 Continua pe drumul tau!

        • Cristina

          Spa-ul în zona asta de lume e ieftin comparativ cu Europa, de aceea e și popular și de aceea e ușor a deveni dependentă 😀 Eu oricum am o fire mai leneșă, a fost ușor „să mă prindă”. De fapt, e chiar ziua mea în iulie și pentru că nu plec nicăieri…caut chiar un răsfăț la spa de ziua mea :))
          Mulțumesc pentru aprecieri, voi continua să povestesc aici, îmi va face plăcere și mie să le recitesc peste ani.

          • Pai… LA MULTI ANI atunci, probabil ca esti LEU, o zodie exploratoare, zic eu sau esti RAC si-ti place apa? 🙂

  4. Superbe peisaje! 🙂 Tare util genul asta de articole, ca sa poti sa savurezi experienta turistica in cele mai bune conditii. 🙂

    • Cristina

      Din păcate, pozele cu peisajele sunt luate de pe site-ul hotelului, nu-s făcute de mine. Am și menționat asta sub fiecare poză în parte, unde a fost cazul. Nu mi-ar ieși așa poze nici după câțiva ani de încercări :))

  5. Cred că tot ce se defecta prin hotel puneau într-o singură cameră și acolo s-a nimerit să fiu eu cazată – pare ceva ce mi s-ar întâmpla mie! :))))

    Dacă așa arată nimic special, să știi că vreau și eu un pic! Mă bucur că ai avut parte de o experiență atât de plăcută! Pare necesarul de energie pentru a funcționa perfect cel puțin o săptămână!

    Am aflat cu bucurie că ești rac. Încă de când ți-am citit primul articol ți-am ghicit zodia. Poate pentru că și eu sunt tot rac. Și nu, nu cred în zodiac, însă unele caracteristici se potrivesc. La mulți ani și călătorii cât mai multe, și inspirație, și mâncare bună, și evenimente plăcute, și zâmbete, și experiențe fantastice!

    • Cristina

      Hahaha, nu pari a fi foarte norocoasă în ceea ce privește cazările :)))

      Cred că hotelul ăla a costat mai puțin decât camera ta din Brașov – a fost undeva la 35-37 eur/noapte. Și puteai lejer să nu ieși de acolo dacă voiai doar relaxare și încărcat baterii: mai la piscină, mai la spa, mâncarea bună la restaurant, o plimbare prin câmpuri de orez, aveau și un afternoon tea cu ceai și prăjiturele gratis, dar evident că n-am apucat să mă bucur de așa ceva pentru că eram pe coclauri zilnic.

      Mulțumesc mult pentru urări, ți le întorc înzecit dacă tot va fi/a fost ziua ta curând!

  6. Ahhh! Spa, câmpuri de orez, liniște, natură, afternoon tea cu ceai și prăjiturele gratis! Ce m-aș mai lăfăi pe acolo! Să știi că și eu am primit ceva gratuit în vacanța mea, nu te mai lăuda atât! Când am fost la Bisto de l`Arte am primit un pahar de apă din partea casei! Și ce crezi? Nu avea gust de bidon!

    • Cristina

      Să știi că nu-i de colo. Nimic nu-i mai bun sau mai sănătos ca apa. Oricum n-am apucat a mă bucura de afternoon tea ori prăjiturele că eram pe coclauri. Doar într-o zi am stat mai mult la hotel, dar atunci am fost la spa așa că…

  7. Arata superb, peisaje incredibile. Sper sa ajungem si noi curand pe acolo.

    • Cristina

      Vă urez să ajungeți și să vă placă. Dacă mergeți, să nu stați în Kuta. E prea aglomerat și nu cred că v-ar plăcea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

RSS
Follow by Email
Facebook
Facebook
Twitter
Instagram