Cristina face Aventură

Povești cu dor de ducă și aventuri câte și mai câte

isle of skye scotia

Câteva cuvinte despre World Nomads Writing Scolarship, ediția 2019

Așa cum spuneam pe pagina mea de Facebook acum ceva vreme (dacă nu mă urmăriți deja acolo, o puteți face începând de azi), World Nomads acceptă aplicații pentru ediția 2019 a competiției de scris povești de călătorie. Cei trei câștigători vor merge în Portugalia pentru două săptămâni: patru zile la un workshop de scris, unde vor avea ocazia să învețe de la autori de travel writing publicați în New York Times sau National Geographic Traveler, și zece zile la plimbare, cu 1000 de dolari americani în buzunar și cazarea plătită.

Pe lângă asta, Interrail oferă și un Global Pass de o lună. Am fost cu Interrail pe ruta Roma-Paris-Barcelona-Madrid-Lisabona acum mulți ani și a fost tare fain, călătoritul cu trenul în general îmi pare o aventură.

Timp de născocit o poveste ați mai avea, căci aplicații se acceptă până pe data de 13 martie. Câștigătorii vor fi anunțați la finele lui aprilie.

Procesul pare a fi destul de transparent, aplicațiile sunt publice și oricine poate citi poveștile pentru a-și face o idee despre „concurență”.

Și fix despre concurență vreau eu a spune câteva cuvinte. Știți vorba ceea atribuită lui Creangă cum că „știu că-s prost, dar când mă uit în jur prind curaj”? Ei, fix așa și eu! Știu că povestea mea (o puteți găsi aici, că doar transparență, am zis!) nu-i printre cele mai bune, poate nici nu intră în prima sută ori prima mie, dar sunt alții incredibili! După ce am aplicat, am citit alte 50 de povești și m-a luat și mila de oamenii din juriu care vor trebui să citească așa ceva.

Vorbitori nativi de engleză analfabeți funcționali care habar n-au să citească niște cerințe și s-au apucat a scrie eseuri despre de ce trebuie ei să câștige ori pur și simplu s-au prezentat și atât. Mulți într-o engleză atroce. Alții au scris trei rânduri sau un simplu paragraf.

Multe povești cu Tinder, și mai multe cu jointuri, cel puțin una scrisă de un indian doritor de cocote prin Catalunia, cel puțin una de un vestic prins în mreje de o profesionistă în China, dară el săracu’ e așa cuprins de amor încât scrie pentru World Nomads despre ea și o numește „traditional Chinese woman”, cel puțin una în care o tipă scrie trei rânduri despre motivele pentru care ar trebui să fie aleasă încheiate cu „plus I’m a star”. La capitolul cancere mai erau vreo trei pe lângă a mea.

Sunt, evident, și scrieri minunate, despre un tip dus în mijlocul junglei din Myanmar pentru a medita cu călugări buddhiști. Despre o fată cu rădăcini chinezești născută în Australia care merge înapoi în China pentru a învăța mandarina. Despre un băiețel care-și dorea mult să vadă Cascada Victoria. Despre niște băieți Rohingya refugiați în SUA. Despre peisajele magnifice ale Islandei.

Sunt și povești care trezesc emoție, care te fac să râzi sau care te întristează, povești care te fac să vrei să-ți iei lumea-n cap și să te tot duci, depășind granițe și bariere culturale. Povești care te fac să vrei să mănânci chestii la care n-ai fi visat că vei pofti, în vreun capăt de Chină ori Indie ori Indonezie. Povești care te fac să visezi la cascade, munți sau zăpezi. Dar și multe povești care mă fac să prind curaj. Pentru că, într-adevăr, mare e grădina!

PS: În poză e un peisaj din Isle of Skye, Scoția.

error

Previous

Buget Milano și Cinque Terre – cât am cheltuit în Italia în două săptămâni (septembrie 2018)

Next

Ce facem în Bali: plimbare în natură în Ubud. Jalan Kajeng Walk

8 Comments

  1. Multa baftaaaaa! 😀 Sa ne zici si noua daca primesti vreun raspuns sau ceva. 🙂

    • Cristina

      Hehe, să fie! Îți dai seama că dacă aș fi măcar finalistă, nu printre câștigători, aș umple interneții cu vestea asta :))) Dară am citit multe povești cu mult, mult mai faine decât orice aș scrie eu vreodată și mă bucur că am avut șansa să le citesc 🙂 Uneori chiar câștigi mult și prin simpla participare. A „câștiga experiență” nu-i mereu cu o conotație negativă 🙂

  2. O femeie

    ce frumos ai scris! wow! stii sa cuceresti atentia cititorului 🙂
    Ce pot sa iti urez decat: sa mai participi la evenimente din astea! ai ceva de zis, ai ceva fluid si firesc si curgator in scriere.
    Ti pup!

    • Cristina

      Dacă îți pare că eu am scris frumos, să vezi ce povești au alții, o minunăție! Dară mulțumesc și dacă mai văd din astea mai particip. Oricum după încheierea competiției voi posta aici povestea. Sunt deja peste 5000 de aplicații, e un concurs foarte popular pare-se 🙂

  3. Imi place ce ai scris! Iti doresc sa le placa tuturor la fel! Succes! Si cum zici tu: daca nu, e o experienta super. De la una mai batrana ca tine: experientele au rostul lor si aduc totdeauna ceva bun, chiar daca nu iti dau seama de asta pe moment.

    • Cristina

      Mulțumesc frumos, Elena, tu mereu ești drăguță! 🙂 Și da, nu-i musai sa iasă ceva, m-am uitat acum când am citit comentariul tău – sunt peste 8000 de aplicații și cu siguranță multe sunt extraordinare așa că n-am pretenții. Dar mi-a făcut plăcere să scriu 🙂

      • Nu-s draguta, adica nu fac complimente doar din politete, daca nu cred in ele.
        Nu stii de unde sare iepurele, si cum zici si tu, unii scriu chiar aiurea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

RSS
Follow by Email
Facebook
Facebook
Twitter
Instagram