12 temple din Chiang Mai, Thailanda, pe care să le treceți pe lista cu obiective de vizitat

În Chiang Mai e aproape pasul și templul, cam atât de multe sunt. Și, deși toate au elementele comune oricărui templu buddhist (stupa sau pagoda, sala de rugăciune, statuile lui Buddha), thailandezii au imensul talent de a varia aproape la infinit pe aceeași temă astfel încât, într-un final, niciun templu nu seamănă întocmai cu altul. Fiecare asemenea lăcaș este o nouă experiență, fie prin decorațiuni, fie prin povestea ce-o ascunde, fie prin ceva detaliu dichisit despre care vizitatorul află întâmplător.

E de înțeles, deci, de ce turistul se simte copleșit atunci când are de ales între ce să vadă acum și ce să lase pe data viitoare. Pentru a face cumva alegerea mai ușoară am scris articolul acesta cu care mă așez la masa celor ce propun temple de vizitat în Chiang Mai. Am ales, așadar, a vă sugera 12 temple la care am ajuns și care mi-au părut mie mai interesante. Cu mențiunea că aceasta nu este nici pe departe o listă exhaustivă ori obiectivă așa că alegeți de aici ce-i pe sufletul vostru, iar la restul renunțați fără nicio ezitare.

De asemenea, îmi permit să vă las un îndemn din propria experiență: nu vă înhămați la mai multe decât puteți duce. Există ceva ce în engleză se cheamă „temple fatigue”, adică oboseala psihică determinată de vizita la prea multe temple într-un timp prea scurt. Cu alte cuvinte, după ce vedeți unul, două, cinci, zece temple în câteva zile vă pierdeți bucuria de a le explora și ajungeți doar să le bifați. Mai bine vedeți mai puține, dar mai temeinic.

Reguli de etichetă atunci când vizitați temple buddhiste

Este o rânduială în toate cele pe lumea asta, iar templele buddhiste nu fac excepție. Sunt destule reguli și nici eu nu le știu pe toate, dar nimeni nu ne cere asta. Important este să arătăm puțin respect pentru cultura localnicilor, indiferent de ceea ce credem sau nu credem noi.

De altfel, nu e ceva atât de dificil să punem o eșarfă pe umeri înainte de a intra în templu. Spun asta pentru că vestimentația este una dintre regulile de etichetă la care thailandezii țin destul de mult. Așadar, atunci când porniți la a vizita temple buddhiste aveți grijă să aveți umerii și genunchii acoperiți. Fără rochițe cu spatele gol sau pantaloni prea scurți. De asemenea, în clădirile din incinta templelor intrăm desculți – asta e de-a dreptul nenegociabil!

Pentru thailandezi imaginea lui Buddha este sacră așa că nu vă apucați a pupa ori îmbrățișa statuile cu care vă pozați. Atenție și la zgomot, este un loc în care oamenii vin să se roage și să mediteze, nu să audă lumea hlizindu-se. Nu cred că mai este nevoie să menționez faptul că nu se bea alcool și nu se fumează în temple.

De asemenea, o sugestie pentru doamne și domnișoare: dacă întâlniți călugări și e spațiul strâmt încercați să vă dați puțin mai la o parte, călugării nu au voie să atingă femei. Asta e, femeia e Satana în mai toate marile religii și mai durează mult și bine până se schimbă lucrurile din punctul ăsta de vedere. Până atunci trebuie să fim nițel atente când facem turism, să nu supunem omul la ritual îndelungat de purificare doar pentru că veșmântul lui portocaliu a atins ispita.

Un alt lucru de luat în calcul este poziția picioarelor. Acestea sunt cea mai murdară parte a corpului în cultura thailandeză, iar vârful picioarelor nu ar trebui niciodată să fie îndreptat spre Buddha. De aceea thailandezii pe care îi zăriți în temple stau în genunchi, cu picioarele adunate sub ei.

 Wat Phra Singh

Întocmai cum pe vremuri se spunea că toate drumurile duc la Roma, în Chiang Mai toate drumurile duc la Wat Phra Singh. Chiar n-aveți cum să vă plimbați prin oraș și să nu vă iasă în cale acest templu. Wat Phra Singh este probabil cel mai important templu din Chiang Mai, după Wat Phra That Doi Suthep, iar importanța lui se vede cel mai bine în timpul Anului Nou Thailandez sau Songkran, atunci când statuia lui Buddha numită Buddha Sihing este plimbată prin oraș. În timpul acestei procesiuni, la care de obicei participă puhoi de lume, locuitorii orașului onorează imaginea lui Buddha stropind-o cu apă înmiresmată.

Povestea statuii Buddha Sihing este un mister întrucât nu se cunoaște exact originea acesteia, presupunându-se că a fost adusă din Sri Lanka. Există doar trei asemenea statui în Thailanda: aceasta de la Wat Phra Singh din Chiang Mai, una în provincia Nakhon Si Thammarat și una în Muzeul Național din Bangkok. Buddha Sihing este extrem de importantă și venerată de buddhiștii din Thailanda, fiind depășită la acest capitol doar de statuia lui Buddha de Smarald din Wat Phra Kaew din capitală.

Wat Phra Singh este un templu foarte dinamic, aici locuind sute de călugări. Tot la Wat Phra Singh sala cea mare, numită Viharn Luang, reușește a impresiona pe oricine îi trece pragul. Ce-i drept, nici chedi (adică stupa sau pagoda) aurită, care are aproape 50 de metri înălțime, nu se lasă mai prejos și face concurență serioasă viharnului în a stârni admirația vizitatorilor.

Iară dacă vă puteți lua ochii de la chedi sau de la Viharn Luang și începeți a privi mai cu atenție în jur, veți găsi la Wat Phra Singh și o mulțime de așa-numiți „talking trees” („copaci vorbitori”). Aceștia sunt copaci binecuvântați de către călugări, copaci de care se agață o tăbliță pe care este înscrisă o vorbă de duh, o mantră, un sfat despre cum să ne ducem viața conform preceptelor buddhiste. De fapt, în dreapta stupei, cum veniți dinspre sala mare de rugăciune, este o grădiniță plină de asemenea copaci, cu mese și scaune, unde am stat mai bine de jumătate de oră, bucurându-mă de adierea unui vânt ușor și de liniște.

Pont: dacă vă aflați la Wat Phra Singh și vi se face poftă de o cafea dați fuguța la Akha Ama Coffee, au o cafenea la câteva sute de metri de templu. Și dacă nu vi se face poftă de cafea tot ar fi bine să treceți pe acolo. Cafeaua e foarte bună și susțineți și o afacere sustenabilă a unuia dintre triburile etnice care locuiesc în Thailanda, tribul Akha.

Wat Jet Lin

Urmându-mi principiul de a nu vizita mai mult de două, maxim trei temple pe zi, la Wat Jet Lin am mers într-o dimineață, imediat după micul dejun. Deși e unul dintre templele mai puțin populare din Chiang Mai, acesta a sfârșit a fi preferatul meu alături de Wat Ched Yod despre care puteți citi mai jos. Chiar nu mă așteptam la prea multe atunci când am decis să merg la Wat Jet Lin, dar cât de mult m-am putut înșela și cât de mult farmec poate avea acest templu!

Am ales să-l vizitez din două motive, primul fiind lacul amenajat în spatele uneia dintre clădiri, lac traversat de un pod de bambus împodobit cu umbreluțe și lanterne viu colorate. Seara, când se aprind beculețele, trebuie să fie tare frumos acolo! Este unul dintre templele pe care le recomand dacă se întâmplă să vă aflați în Chiang Mai cu ocazia sărbătorii Loy Krathong, sărbătoare thailandeză tare fotogenică despre care nu am scris un articol pe blog, dar despre care am câteva postări pe social media pe care le puteți citi aici și aici.

La Wat Jet Lin sunt și vreo două pavilioane unde vizitatorii pot sta puțin la umbră sau hrăni peștii din iaz. Mâncarea pentru pește se cumpără de la templu în schimbul a 10 baht. Vin și porumbei, iar dacă aveți o carte la voi și pornesc călugării muzica de meditație – ceea ce s-a întâmplat fix când am ajuns eu – uitați să mai plecați de la Wat Jet Lin. În caz că rămâneți pe acolo mai mult decât plănuiați și vă răzbește setea sau foamea găsiți deschisă în incinta templului și o mică tarabă ce vinde cafea și băuturi reci.

Al doilea motiv pentru care am ales Wat Jet Lin este mecanismul curios prin care se toarnă apă asupra unei mici statui a lui Buddha și pe care voiam să-l văd cu ochii mei (am pus o poză cu acesta la finalul articolului). Mecanismul este format din șapte rigole și funcționează cam așa: se urcă scările, se toarnă apa, apa curge dintr-un șanț în altul până ajunge la cel de-al șaptelea și într-un final sfârșește pe umărul stâng al lui Buddha. Nu este ceva impresionant, dar te pui cu pofta omului? Am poftit, am fost, am văzut!

Wat Ched Yod sau Wat Jed Yod

Acesta este, fără îndoială, templul meu favorit din Chiang Mai. Aflat în afara Oraşului Vechi, Wat Jed Yod nu este prea călcat de turiştii străini. De fapt, atunci când am fost eu nu era nimeni pe acolo, doar nişte muncitori îşi făceau de lucru. Am petrecut la Wat Jed Yod peste două ore şi parcă aş mai fi stat și cu siguranță mai merg și altă dată. Vă sugerez și vouă ca atunci când vizitați acest templu să nu aveți prea multe planuri în ziua respectivă. Nu de alta, dar nu se știe cât timp stați pe acolo.

Locul este imens, are vreo trei chedi (sau stupe, clădirile acelea în formă de clopot), o grădină mare, plină de verdeață, vreo 2-3 viharnuri (săli de rugăciune) şi suficiente statui cât să mă încurc la numărătoare. Și nu doar statui ale lui Buddha ori alte elemente religioase importante, ci și statui cu…șerpi. Multe, multe cobre regale din piatră, de toate mărimile și toate culorile, n-am văzut în viața mea așa ceva până nu am ajuns aici. Se pare că acest templu este loc de pelerinaj pentru cei născuți în Anul Șarpelui conform zodiacului chinezesc.

Din ce am citit, numele templului ar însemna “șapte piscuri”, nume inspirat de către unul dintre viharnuri, inspirat la rândul lui de templul Mahabodhi din India, deşi nu pot confirma au ba asemănarea pentru că nu am ajuns încă în India. Aceasta impresionantă sală de rugăciune are pe acoperiș șapte stupe mai mici, iar pereții exteriori sunt plini de sculpturi fascinante ale Thewada sau Deva, un fel de ființe celeste. Sculpturile se află în diferite stadii de degradare, unele abia se mai zăresc, iar altele, mai puține, sunt întregi.

Viharnul cu șapte pagode este ceea ce face templul Wat Jed Yod unic în Chiang Mai, dar cu siguranță nu este singurul motiv pentru a-l vizita. Spațiul verde, lipsa turiștilor, zecile, dacă n-or fi sute, de statui cu șerpi, toate astea sunt argumente pentru care să puneți pe listă acest templu, chiar dacă este un pic mai departe de centrul orașului.

De reținut: femeilor le este interzis accesul în ubosot, sala unde sunt hirotonisiți călugării. Este un semn discret care anunță asta chiar în apropierea clădirii, dar e ușor de omis, eu l-am văzut abia după ce am urcat treptele pe platforma pe care se află clădirea respectivă.

Wat Lok Molee sau Wat Lok Moli

La Wat Lok Molee am ajuns direct de la aeroport, de unde am luat un songthaew – acel pick-up roșu modificat ce este folosit pentru transportul în comun în Thailanda – care m-a costat 30 de baht. Am aterizat dimineața devreme doar cu bagaj de mână așa că nu mi-a fost deloc greu să mă plimb prin oraș înainte de a ajunge la hotel.

Am ales Wat Lok Molee din două motive: mai întâi pentru că e cumva peste drum de restaurantul la care pofteam la un khao soi (un preparat specific nordului Thailandei), Khao Soi Khun Yai. Iar mai apoi pentru că voiam să văd sala de rugăciune (viharn) din lemn, construită în stilul arhitectural al vechiului regat Lanna. Viharnul, cu o fațadă magistral sculptată, a fost ridicat abia în 2003, cel original nesupraviețuind trecerii timpului.

Templul în sine este însă unul dintre cele mai vechi din oraș și, deși nu se știe exact data construcției, cel mai probabil datează de prin secolul al XIV-lea. Un alt detaliu curios pentru cei ce-s deprinși a vizita temple buddhiste este legat de orientarea Wat Lok Molee: acesta nu este orientat către est, așa cum se întâmplă în general cu templele buddhiste, ci spre sud.

Cu toate că viharnul, care este musai de vizitat și pe dinăuntru (să ridicați un pic ochii și spre tavan, arată ca în poza de mai sus), este nou, stupa din spatele acestuia are câteva sute bune de ani și adăpostește cenușa mai multor regi din dinastia Mengrai, dinastie care a condus regatul până la invazia burmeză de la 1558. Stupa este încă impresionantă chiar și pentru omul modern, învățat cu zgârie-nori și clădiri care mai de care, însă acum jumătate de veac trebuie să fi fost cu adevărat maiestuoasă.

Dar ce e cu adevărat interesant la Wat Lok Molee sunt micile detalii: steagurile și lanternele colorate, copacii bodhi artificiali de la intrarea în viharn (unul argintiu și altul auriu), mitologicii lei singh ce străjuiesc fiecare colț al stupei, statuile cu semnele zodiacului chinezesc dimprejurul viharnului, câte un clopoțel atârnat pe te miri unde. Timp și înclinație să aveți, la Wat Lok Molee sunt multe detalii de descoperit.

Wat Chedi Luang

Dacă stupa de la Wat Lok Molee pare impresionantă, apăi cea de la Wat Chedi Luang poate părea construită de extratereștri și mai multe nu! Chiar dacă îi lipsește partea superioară, căzută în urma unui cutremur în 1545, baza imensă, cu un diametru de peste 50 de metri, ne oferă o idee asupra dimensiunii pagodei acum aproape jumătate de mileniu. Era, la vremea aceea, cea mai mare clădire din întregul Regat Lanna.

Wat Chedi Luang este un templu atât de popular și atât de vizitat încât am văzut amenajate cordoane la intrare, lângă casa de bilete. Aici se percepea o taxă de intrare, era 40 de baht și a fost anulată în perioada pandemiei. Nu știu dacă acum a fost reinstituită au ba, dacă ați ajuns acolo în ultima perioadă și aveți noutăți legate de asta lăsați un comentariu și am să actualizez articolul.

Tot la Wat Chedi Luang se află și așa-numitul „City Pillar Shrine”, un fel de piatră de temelie a orașului. Este ceva ce veți găsi frecvent în Thailanda, căci a construi un asemenea altar dedicat zeității protectoare a noului oraș e conform cu tradiția thailandeză. În Chiang Mai este atâta de important încât există și un festival care se ține în fiecare an, în luna mai, în onoarea City Pillar Shrine.

De asemenea, la Wat Chedi Luang, în viharnul cel mare, care este și el spectaculos, puteți avea o conversație cu un călugăr buddhist. Eu nu am participat la așa ceva deci nu vă pot povesti ce și cum, dar dacă sunteți curioși puteți citi în acest articol scris de Ancuța de la Apples and Gasoline cum s-a desfășurat discuția dintre ei și un tânăr călugăr buddhist chiar la Wat Chedi Luang.

Wat Phra That Doi Suthep

Dacă-i spuneți unui thailandez că ați fost în Chiang Mai și n-ați dat pe la Wat Phra That Doi Suthep mai că se și supără, cam atâta de important este considerat acest templu. Este mai mereu teribil de aglomerat și nici când am fost eu n-a fost o excepție, deși eram în plină pandemie și țara era închisă. Este atât de popular, de complex și de venerat încât ar merita un articol separat și poate chiar am să-l scriu într-o zi.

Wat Phra That Doi Suthep se află în afara orașului, cam la 15 kilometri distanță de centru, pe muntele Doi Suthep. Puteți ajunge la templu fie cu mașina sau scuterul, fie cu un songthaew, fie făcând o drumeție pe vechea „cărare a călugărilor” (Monk’s Trail). Dacă alegeți ultima variantă, aveți ocazia de a explora încă un templu pe drum, templul Wat Pha Lat. Acesta are un farmec aparte căci se află în mijlocul junglei și inspiră la liniște și contemplație. Cumva total opus față de Wat Phra That Doi Suthep, care este mereu plin de zumzăiala vizitatorilor.

Construit în munți, la peste 1000 de metri altitudine, Wat Phra That Doi Suthep oferă o imagine de carte poștală asupra orașului Chiang Mai. Asta dacă aveți norocul unei zile senine, desigur. Cum a ajuns a fi construit aici acest templu ține, evident, de legendă și are legătură cu moaștele lui Buddha.

Conform legendei, un os din umărul lui Buddha s-a rupt pur și simplu în două și partea mai mică a fost trimisă la Wat Suan Dok, iar partea mai mare a fost legată de spatele unui elefant alb. Elefantul a fost lăsat apoi liber prin junglă, a urcat muntele, a ajuns în locul în care se află azi Wat Phra That Doi Suthep, s-a oprit, a trâmbițat de trei ori și a picat mort. Regele de atunci a considerat asta un semn divin așa că a purces la a construi un templu aici.

Pentru a ajunge la Wat Phra That Doi Suthep de la șosea puteți urca cele peste 300 de trepte sau puteți lua funicularul. Dacă optați pentru această ultimă variantă va trebui să cumpărați bilet. În 2021,când am ajuns eu ultima dată, era 50 de baht.

Wat Umong sau ”Templul Tunel”

A nu se confunda cu un alt templu cu nume asemănător care se află în centrul vechi din Chiang Mai, de aceea am și menționat că i se mai spune și „Templul Tunel”. Practic, dacă nu-i cu tunel, nu e cel despre care vorbesc aici. Wat Umong este singurul obiectiv turistic pe care l-am avut pe listă la una dintre vizitele mele în Chiang Mai. De restul chiar nu-mi păsa, nu mă deranja să petrec zile întregi doar plimbându-mă aiurea prin oraș ori moțăind în vreun loc liniștit. Dar la Wat Umong era musai să merg!

Ce m-a atras atât de mult la locul acesta e cadrul natural precum și legenda întemeierii templului care-mi pare mai interesantă decât legenda elefantului alb de la Wat Phra That Doi Suthep. Pare-se că regelui de atunci din Chiang Mai îi era drag un călugăr anume, foarte înțelept, dar cam într-o ureche. Călugărul dispărea cu zilele prin pădure, rătăcindu-se şi meditând, nefiind astfel de găsit atunci când Regele Mengrai avea nevoie de sfatul lui.

Azi aşa, mâine aşa, în cele din urmă monarhul a poruncit construirea unor tuneluri pe care le-a decorat cu fresce din scripturile buddhiste şi cu scene din natură, unde călugărul se putea plimba şi medita nestingherit și unde era ușor de găsit. În zilele noastre frescele au dispărut, doar cu noroc și ochi buni se mai pot vedea niscai urme pe tavan, iar tunelurile sunt lipsite de călugări pentru că sunt amenajate pentru vizitatori.

Deși în tuneluri nu-s de găsit, călugări sunt o mulțime la Wat Umong, templul aflându-se într-o pădure de peste șase hectare. Destul loc pentru natură și meditație, indiferent de numărul vizitatorilor. Tot aici se găsesc și acei „talking trees” de care vorbeam mai devreme, dar și un lac măricel, cu o insulă în mijloc. Este un loc liniștit, cu multe cotloane de explorat și la fel de vechi precum orașul Chiang Mai.

Pentru o mai bună utilizare a timpului îl puteți vizita în aceeași zi cu Wat Phra That Doi Suthep și eventual cu satul Hmong Doi Pui. Eu așa am făcut: am închiriat un songhtaew doar pentru mine pentru întreaga zi în schimbul a 800 de baht și am mers întâi la Hmong Doi Pui, apoi la Wat Phra That Doi Suthep și, la finele zilei, la Wat Umong.

---

Citiți și:

În vizită la satul tribal Hmong Doi Pui din Chiang Mai. Capcană turistică au ba?

---

Wat Chiang Man

este de-o vârstă cu oraşul fiind primul templu ridicat de către fondatorul Regatului Lanna şi implicit al oraşului Chiang Mai, Regele Mengrai. Mi s-a părut un templu special, fără un motiv anume, doar m-am simțit foarte bine acolo așa că a urcat imediat în topul preferatelor. Nu mi-a dat impresia că ar fi un templu prea vizitat sau poate am nimerit eu într-un moment al zilei mai liber.

Cel mai mult mi-a plăcut stupa din care pare că ies elefanți. Am încercat să-i număr, dar îmi ieșeau ba 15, ba 16 și după ce m-am învârtit de vreo trei ori am renunțat, las așa fapte inginerești pe seama altora mai pricepuți. Fascinante sunt și frescele de pe pereții uneia dintre sălile de rugăciune. De asemenea, dacă în timp ce vă plimbați pe acolo vedeți o clădire în mijlocul unui mic lac, aceea este Ho Trai sau biblioteca în care se țin scripturile buddhiste. Ho Trai se afla în altă parte, pe uscat, dar insectele începuseră a afecta manuscrisele vechi așa că au decis a muta biblioteca într-o clădire lacustră.

Wat Chiang Man adăpostește cea mai veche statuie a lui Buddha din oraș, dar și alte două importante statui botezate Phra Sila Buddha, respectiv Phra Sae Tang Khamani. Știu, numele nu vă/îmi spun nimic, dar aceasta din urmă este chiar interesantă, fiind cunoscută drept Buddha de Cristal întrucât este făcută din cuarț. Este foarte mică, are doar 10 centimetri, ceea ce o face dificil de zărit prin multitudinea de statui din templu.

Despre cealaltă statuie, Phra Sila Buddha, localnicii cred că aduce ploaia așa că este adorată îndeosebi de Songkran, Anul Nou Buddhist care marchează finalul sezonului uscat, în speranța unui anotimp ploios cât mai darnic. Se crede că această statuie are peste 1000 de ani vechime, dar nu există un consens asupra originii ei. Astfel, unii zic că ar veni din India, în timp ce alții îi atribuie origini sri lankeze.

Wat Chetawan

se află nu departe de Tha Phae Gate, puțin în afara pătratului care formează Centrul Vechi din Chiang Mai. Intrarea în sala principală a tempulului este păzită de o pereche neobișnuită de elefanți mov înaripați. Din fotografiile mai vechi văzute atunci când am făcut documentarea pentru călătorie se pare că aceștia erau de fapt doi lei în stil burmez (chinthe) transformați apoi în elefanți și vopsiți în mov. Kitsch, dar pentru că vorbim de Thailanda, e și cumva simpatic.

Sala este foarte interesantă, toată în roșu, fără stâlpi de susținere în interior, ceea ce creează iluzia unui spațiu roșu imens în care parcă te scufunzi. Ce mai încoace și-ncolo, parcă te afli în buza Iadului ori în gura Dragonului și probabil că dacă pe pereți nu ar fi fost picturi murale, ci ar fi fost vopsiți cu totul în roșu, senzația ar fi fost şi mai intensă.

La Wat Chetawan m-a abordat și un călugăr care s-a prezentat ca fiind profesor de meditație Vipassana și cu care am vorbit un pic, deși engleza lui nu era cea mai bună, iar thailandeza mea e aproape irelevantă. Dar cu Google Translate și limbaj non-verbal ne-am descurcat și ne-am înțeles reciproc.

Este oricum imposibil a înțelege greșit mesajul atunci când călugărul îți întinde plicul alb în care să lași donația. Sunt un pic sarcastică, omul doar m-a invitat la a face o donație dacă-mi place templul lor și m-a și blagoslovit, după care mi-a legat la încheietura mâinii o sai sin, brățara thailandeză sacră, binecuvântată de călugări și care aduce protecție și sănătate. Dacă-mi aducea și bani mai ceream una.

Călugărul oricum s-a dovedit a fi om de poveste, buddhist vero cum am văzut doar în filme. Mi-a spus că și străinii pot urma cursuri de meditație Vipassana la templu, iar eu, cu mintea mea de mireană, am întrebat cam cât ar dura un așa curs. Mi-a răspuns misterios, ca omul care știe ceva ce eu nu știu: „destul”. Am plecat de la Wat Chetawan zâmbind.

Wat Buppharam sau „Templul Donald Duck”

L-am alintat astfel căci pe un petic de iarbă aflat chiar la intrare s-au gândit oamenii a pune o statuie a lui Donald Duck pe post de pitic de grădină. Wat Buppharam e acel tip de loc în care thailandezii reușesc a îmbina, așa cum numai ei știu, kitschul, exprimat aici prin prezența lui Donald Duck, cu măiestria artistică. Are templul ăsta niște ferestre cu obloane din lemn sculptate atâta de frumos încât am rămas cu gura căscată. Din păcate, nu am apucat a vedea nimic pe interior căci am ajuns târziu, în preajma apusului, iar clădirile erau deja închise.

Însă tot răul spre bine, dacă e un templu de văzut la apus în Chiang Mai, atunci acesta este. Așa de fain strălucește în lumina asfințitului încât mi-a fugit imediat gândul la basmele copilăriei și m-am gândit cum „la soare te poți uita, dar la Wat Buppharam, ba!”. Templul e destul de mare astfel încât deși n-am văzut nimic pe dinăuntru, am avut din plin ce admira, pe lângă obloanele celea desăvârșit sculptate: o chedi (stupă sau pagodă) în stil burmez foarte bine păstrată, multe statui și statuete, decorațiunile exterioare ale sălilor de rugăciune și, mai ales, un motan bătrân ce-și făcea veacul pe acolo.

Wat Buppharam este primul pe lista templelor pe care vreau să le revăd atunci când mai merg în Chiang Mai. Nu de alta, dar am citit că ar fi tare interesant și pe dinăuntru. Templul se află puțin în afara zidurilor Orașului Vechi, pe Tha Phae Road, în apropiere de Wat Chetawan.

Pont pentru mâncăcioși: în colțul Wat Buppharam, chiar peste drum de intarea la Wat Chetawan, găsiți o tarabă cu roti a unei doamne cu origini pakistaneze. Taraba se cheama Rotee Pa Day și doamna gătește un roti atât de bun încât Rotee Pa Day e inclus în Ghidul Michelin pentru Thailanda, secțiunea Bib Gourmand. Atâta doar că deschide doar seara, cam după apus.

Wat Phan Tao

Practic, dacă ajungeți la acest templu, puteți prinde trei dintr-o lovitură, adică Wat Phan Tao, Wat Chedi Luang și Wat Jet Lin, cam atâta de aproape se află unul de celălalt. De fapt, Wat Phan Tao este atâta de aproape de Wat Chedi Luang încât se pare că și denumirea îi e legată de acesta: numele de Phan Tao s-ar traduce prin „1000 de cuptoare” și probabil vine de la cuptoarele folosite pentru a turna statuile lui Buddha destinate templului vecin, cuptoare care s-ar fi aflat aici la vremea aceea.

Cuptoare au ba, câteva secole mai târziu, clădirea de lemn de tec ce azi servește drept sală de adunare și rugăciune era Sală a Tronului pentru un rege din Chiang Mai de pe la jumătatea anilor 1800. Este una dintre puținele astfel de clădiri din Chiang Mai și, deși este foarte sobră după standarde thailandeze, este și foarte frumoasă. Deasupra intrării se află un mozaic (nu-i chiar mozaic, dar nu știu care e termenul exact) ce amintește de trecutul regal al tempului și care înfățișează un păun înconjurat de șerpi Naga, cu un câine ghemuit dedesubt.

Păunul era un simbol al Regatului Lanna și este o pasăre încărcată de simbolism chiar și în zilele noastre, atât în buddhism, cât și în hinduism; câinele era zodia regelui de la acea dată conform zodiacului chinezesc; iar șerpii Naga sunt întâlniți peste tot în buddhism, unde sunt prezentați drept creaturi protectoare.

Wat Phan Tao nu se deosebește de alte temple din Chiang Mai doar prin viharnul simplu din lemn de tec, ci și prin principala statuie a lui Buddha, aici de culoare neagră. Am încercat să aflu mai multe despre aceasta, dar n-am avut prea mult noroc. Nici n-am avut pe cine întreba: deși era destul de aglomerat, în preajma templului am găsit doar turiști și negustori, n-am văzut niciun călugăr.

Wat Phan Tao este și unul dintre templele din Chiang Mai foarte căutate de sărbători, în special de Loy Krathong, atunci când lumânări și lanterne se aprind în preajma micului lac din incintă.

Wat Suan Dok

este, într-un fel, fratele geamăn al Wat Phrathat Doi Suthep, celebrul templu din munții de lângă Chiang Mai despre care am povestit mai sus. Asta dacă ne luăm după legenda care se află în spatele celor două temple. Legenda spune că un călugăr pios a avut o viziune în urma căreia a găsit rămăşițe pământeşti ale lui Buddha. Călugărul a fost invitat în Chiang Mai de către regele Regatului Lanna de la acea vreme, care i-a oferit casă şi masă şi templu chiar în Grădina Regală, aflată atunci pe locul pe care este azi Wat Suan Dok.

Grădină Regală pe vremuri, cimitir în zilele noastre căci toate construcțiile celea albe din poze adăpostesc de fapt cenușa nobilimii din Chiang Mai. Dar nu e ca și cum e prima dată când fac turism în cimitir, am mai scris aici, pe blog, un articol despre Cimitero Monumentale din Milano. În plus, în trecut am vizitat și Père Lachaise din Paris, deși nimic nu depășește cazarea din Sibiu de acum mulți an, când am stat într-o pensiune chiar peste drum de țintirim și care era și…casă de pompe funebre.

Revenind la Wat Suan Dok și legenda aferentă, relicva găsită de călugăr s-a rupt în două ca prin minune şi o parte a rămas aici, la Wat Suan Dok, îngropată pare-se sub stupa ceea aurită, construită în stil sri lankez. Ce s-a întâmplat cu cealaltă parte din os am zis mai sus, când am scris despre Wat Phra That Doi Suthep.

Wat Suan Dok se remarcă și prin faptul că adăposteşte o sală de rugăciune (viharn) deschisă, adică fără pereți laterali. De asemenea, nu prea departe se află și Wat Umong sau „templul tunel”.

---

Dacă găsiți interesante articolele mele, nu uitați să vă abonați la blog. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram sau Facebook.

---